ICCJ. Decizia nr. 3909/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3909/2010
Dosar nr. 1922/122/2009
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 184/A din 11 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis în Dosarul nr. 1922/122/2010 (nr. format vechi 1929/2010) apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinţei penale nr. 186 din 2 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi în rejudecare s-a înlăturat aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului U.A.D. de la 5 ani la 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) pe perioada executării pedepsei, iar în baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 27 octombrie 2009 la zi, s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
S-a luat act de retragerea apelului inculpatului şi s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că la data de 26 octombrie 2009, în jurul orelor 21,00, inculpatul U.A.D., în timp ce se afla în zona cimitirului localităţii H., comuna C., judeţul Giurgiu, a întreţinut prin constrângere acte sexuale anale şi orale cu partea vătămată S.D.N., de 12 ani. S-a mai reţinut că, deşi a recunoscut că a întreţinut acte sexuale orale cu partea vătămată, cu acordul acesteia, din declaraţiile martorilor D.G. şi S.M. a rezultat că inculpatul a luat-o cu mâna de gât şi a condus-o cu forţa pe partea vătămată, în zona cimitirului obligând-o să întreţină acte sexuale orale şi anale, astfel că situaţia de fapt corespunde materialului probator administrat în cauză, iar încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat este cea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Cu privire la reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cărora prima instanţă le-a dat eficienţă juridică, prin reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special instanţa a constatat că acestea nu se justificau în speţă faţă de gradul de pericol social al faptei comisă de inculpat, care, deşi tânăr, aflat sub influenta băuturilor alcoolice a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate şi a obligat-o să întreţină acte sexuale orale şi anale, sens în care a dispus înlăturarea acestora şi aplicarea unei pedepse în consonanţă cu dispoziţiile art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul criticând-o ca fiind netemeinică sub aspectul înlăturării dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi al aplicării unei pedepse într-un cuantum prea aspru, de 10 ani închisoare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în rejudecare, menţinerea Sentinţei penale nr. 186 din 2 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, ca legală şi temeinică. Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivului de recurs invocat de inculpat, dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. constată că decizia recurată este legală şi temeinică.
Astfel, instanţele de fond şi apel au manifestat rol activ în cauză pentru aflarea adevărului, stabilind în mod corect situaţia de fapt printr-o administrare judicioasă a materialului probator şi au dat faptei comise de inculpat o încadrare juridică corectă.
De altfel, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi ulterior condamnarea acestuia, în forma în care a fost descrisă în expozitivul rechizitoriului şi în considerentele hotărârilor atacate.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că, inculpatul nu a avut o poziţie sinceră, în mod constant susţinând că actele sexuale au avut loc şi datorită consimţământului părţii vătămate, susţinere asupra căreia a revenit cu prilejul judecării cauzei la instanţa de fond şi în apel.
Referitor la reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cărora prima instanţă le-a dat eficienţă juridică prin reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special, instanţa de apel a constatat în mod corect că nu se justifica în speţă, faţă de gradul ridicat de pericol social al faptei comise de inculpat, care deşi tânăr, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate şi a obligat-o să întreţină acte sexuale orale şi anale, deşi avea doar 12 ani.
Sub acest aspect, ţinând seama de faptul că inculpatul a manifestat iniţial o atitudine nesinceră în raport cu modalitatea în care a fost săvârşită fapta, de pericolul social al faptei săvârşite de inculpat, de împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârşită (prin constrângerea părţii vătămate, în vârstă de 12 ani, sub influenţa băuturilor alcoolice) precum şi de periculozitatea inculpatului care, chiar dacă nu are antecedente penale prin modalitatea în care a conceput şi săvârşit fapta, stârneşte un sentiment de insecuritate, indignare şi spaimă în rândul comunităţii în care convieţuieşte, se constată că pedeapsa aplicată de către instanţa de apel, în cuantumul stabilit este suficientă şi proporţională de a-şi atinge scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen. şi corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Tot astfel, modalitatea de executare a pedepsei dispusă de instanţe corespunde scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
În raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat, de împrejurările cauzei şi de persoana inculpatului, în forma sus-arătată se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a pedepsei interzicerii unor drepturi [art. 64 lit. a), b), c) C. pen.] în considerarea respectării dispoziţiilor art. 65 C. pen., apreciind în mod just că perioada de 4 ani este suficientă pentru ca pedeapsa complementară să devină eficientă.
Aşa fiind, cum nici din oficiu nu s-au ivit cazuri de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, în baza dispoziţiilor art. 38515, pct. 1, lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 184/A din 11 august 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. urmează a deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 octombrie 2009 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat U.A.D. împotriva Deciziei penale nr. 184 A din 11 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 27 octombrie 2009 la 4 noiembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 248/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 258/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
