ICCJ. Decizia nr. 3929/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3929/2010
Dosar nr. 1317/109/2008
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 32 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Argeş a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A condamnat pe inculpatul C.I., fiul lui G. şi N., născut în comuna S., judeţul Argeş, domiciliat în comuna S., sat R., judeţul Argeş, recidivist pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 9 ani închisoare în condiţiile art. 57 C. pen. şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada de 24 ore reţinere preventivă de la 26 octombrie 2007 la 27 octombrie 2007.
În baza dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat un briceag cu buton prevăzut cu o lamă metalică cu lungimea de 10,5 cm şi lăţimea de 2,3 cm, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeş.
A constatat că partea vătămată Ş.I. domiciliat în comuna S. sat R. judeţul Argeş, nu s-a constituit parte civilă.
În baza dispoziţiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul la 1443 RON cheltuieli de spitalizare către partea civilă S.M. C.M., judeţul Argeş.
În baza dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 2.100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 667/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În esenţă, actul de sesizare al instanţei a reţinut că la data de 26 octombrie 2007, inculpatul C.I. a lovit pe partea vătămată S.I. cu un corp tăietor înţepător producându-i leziuni traumatice grave care i-au pus viaţa în pericol.
Împotriva sentinţei au formulat apel parchetul şi inculpatul, aducând critici atât sub aspectul legalităţii, cât şi al temeiniciei.
1. - În apelul său, parchetul a susţinut greşita încadrare juridică a faptei, deoarece în antecedenţă, prin Sentinţa penală nr. 9 din 25 aprilie 1989 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 442/1989, inculpatul în stare de minoritate, a fost sancţionat cu măsura educativă a internării într-o şcoală de muncă şi reeducare pe durata de 5 ani pentru comiterea unei alte infracţiuni de omor deosebit de grav, incriminat de art. 174, 176 lit. c) C. pen.
Aşadar, inculpatul intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., ce sancţionează omorul deosebit de grav, comis de o persoană care a mai săvârşit un omor.
În al doilea rând, parchetul a apreciat că instanţa a dedus greşit din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, considerând că au fost computate de fapt, 2 zile, respectiv 26 şi 27 octombrie 2007, în loc de 24 de ore cum era normal.
2. - La rândul său, inculpatul, a criticat sentinţa susţinând aceleaşi aspecte ca şi în faţa primei instanţe, respectiv că este vorba de vătămare corporală gravă şi nu de omor calificat, cum greşit a reţinut prima instanţă, că lovitura de cuţit a fost accidentală, în lungime de 1,5 cm şi nu cum se menţionează în cuprinsul expertizei.
Pe de altă parte, inculpatul a arătat că pedeapsa ce i-a fost aplicată de prima instanţă este foarte mare, având în vedere circumstanţele concrete în care s-a produs fapta.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 29/A din 23 februarie 2010, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş împotriva Sentinţei penale nr. 32 din 29 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 1317/109/2008.
A desfiinţat în parte sentinţa penală.
A înlăturat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A constatat că prin încheierea pronunţată la data de 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe apelantul inculpat C.I., fiul lui G. şi N., la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpat pe care l-a obligat la 1185 RON cheltuieli judiciare statului, din care 100 RON onorariu parţial avocat oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi 85 RON contravaloare expertiză psihiatrică.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Curtea a apreciat apelul parchetului ca fiind întemeiat. Astfel s-a reţinut din fişa de cazier aflată la dosar că într-adevăr, în timpul minorităţii, inculpatul a fost sancţionat cu măsura educativă a internării într-o şcoală specială de muncă şi reeducare pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi omor deosebit de grav incriminate de art. 182 alin. (1) C. pen. şi art. 174, 176 lit. a) C. pen.
Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 53 din 7 noiembrie 1993 pronunţată de Tribunalul Argeş, inculpatul a fost condamnat din nou la 9 ani închisoare pentru tentativă de omor incriminată de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., rămânându-i de executat din această pedeapsă 452 zile de la data când a fost liberat condiţionat, respectiv 14 martie 2001. Această din urmă condamnare atrage starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a mai reţinut că în mod corect instanţa, prin încheierea din 16 iunie 2009 a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în tentativă la omor deosebit de grav, dispunând efectuarea unei expertize psihiatrice obligatorii în această ipoteză.
În legătură cu cea de-a doua critică formulată de parchet, Curtea a reţinut din dispozitivul sentinţei că prima instanţă a dedus corect din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de 24 de ore de reţinere, de la 26 octombrie 2007 la 27 octombrie 2007.
În acelaşi timp, Curtea a apreciat neîntemeiat apelul inculpatului.
Inculpatul şi-a coordonat acţiunea violentă, direcţionând-o spre o zonă vitală a organismului victimei, a folosit în acest scop un obiect tăietor, care are toate aptitudinile funcţionale de a produce moartea, manevrându-l cu o forţă considerabilă, ţinând cont de dimensiunile şi gravitatea leziunilor produse.
Ţinându-se seama şi de antecedenţa inculpatului care-l recomandă ca pe o persoană predispusă să comită asemenea acte grave de violenţă fizică, s-a reţinut că este exclus a se crede că acesta a urmărit altceva decât să suprime viaţa victimei.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea a reţinut că prima instanţă a ţinut seama de toate criteriile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) astfel încât sancţiunea aplicată să se circumscrie atât nevoilor represiunii cât şi celor de apărare socială, putând conduce la reeducarea inculpatului şi atingerea scopurilor prevăzute de legiuitor în art. 52 C. pen.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs inculpatul C.I., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171, 18, 10, 14 C. proc. pen.
O primă critică formulată de inculpat a fost aceea că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală (pct. 171 şi pct. 18).
În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., inculpatul a arătat că instanţa de apel a omis să se pronunţe pe cererea sa prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Inculpatul a mai solicitat şi reindividualizarea pedepsei în ipoteza în care instanţa va schimba încadrarea juridică în vătămare corporală din culpă.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind instanţa de apel că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunii reţinută în sarcina sa.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi nu elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, neimpunându-se efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală în cauză.
Inculpatul şi-a coordonat acţiunea violentă, direcţionând-o spre o zonă vitală a organismului victimei, a folosit în acest scop un obiect tăietor care are toate aptitudinile funcţionale de a produce moartea, manevrându-l cu o forţă considerabilă, ţinând cont de dimensiunile şi gravitatea leziunilor produse.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, instanţa de apel având în vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social concret al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei respectiv perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul.
Înalta Curte apreciază că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi preventiv al pedepsei.
Neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3928/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 1610/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
