ICCJ. Decizia nr. 3936/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3936/2010
Dosar nr. 81/36/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă :
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 81/36/2010 din data de 19 ianuarie 2010 petentul B.S. a formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr. 489/P/2009 din data de 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii V.C.M. şi C.D.
Petentul susţine că în mod greşit s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale, întrucât intimaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor ce au făcut obiectul plângerii, respectiv art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) pentru intimata V.C.M. şi art. 261, 268, 289, 291 C. pen. pentru intimatul C.D.
Petentul B.S. arată că în Dosarul nr. 1282/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în care a fost cercetat în calitate de învinuit pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzut de art. 246, 289, 291 C. pen., fiind trimis în judecată, intimatul C.D., în calitate de organ de cercetare penală, a falsificat declaraţiile date de martorul R.F., în sensul că a scris declaraţia acestuia şi a consemnat aspecte nereale referitor la fişa de posesia nr. 567, nu a depus la dosarul de urmărire penală înscrisuri relevante cauzei, ce nu au fost cunoscute de procuror, care a dispus trimiterea sa în judecată.
Petentul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile reclamate.
În vederea soluţionării plângerii petentului B.S. au fost ataşate Dosarul nr. 489/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Dosarul nr. 112/212/2005 al Judecătoriei Constanţa.
Prin Rezoluţia nr. 489/P/2009 din 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata V.C.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) precum şi faţă de intimatul C.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289, 291 C. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut în esenţă că activitatea procurorului V.C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi a lucrătorului de poliţie C.D. de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa referitoare la soluţionarea cauzei penale, ce a format obiectul Dosarului nr. 1282/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, nu se circumscrie în nici un mod conţinuturilor constitutive menţionate anterior, fiind efectuată în realizarea în mod legal a atribuţiilor lor de serviciu.
Prin Rezoluţia nr. 477/II/2/2009 din data de 12 ianuarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului B.S. împotriva Rezoluţiei nr. 489/P/2009 din 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
În continuare petentul a sesizat instanţa cu plângere în condiţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Curtea de apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Sentinţa penală nr. 41/P din 22 aprilie 2010, în baza art. 2781 alin. (9) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.S. împotriva Rezoluţiei nr. 489/P/2009 din data de 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a menţinut rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul B.S. la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 81/36/2010 din data de 19 ianuarie 2010 petiţionarul B.S. a formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr. 489/P/2009 din data de 23 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii V.C.M. şi C.D.
Petiţionarul a susţinut că în mod greşit s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale întrucât intimaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor ce au făcut obiectul plângerii, respectiv art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) pentru intimata V.C.M. şi art. 261, 268, 289, 291 C. pen. pentru intimatul C.D.
Petentul B.S. a arătat că în Dosarul nr. 1282 /P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în care a fost cercetat în calitate de învinuit pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289, 291 C. pen., fiind trimis în judecată, intimatul C.D., în calitate de organ de cercetare penală, a falsificat declaraţiile date de martorul R.F., nu a depus la dosarul de urmărire penală înscrisuri relevante cauzei ce nu au fost cunoscute de procuror, care a dispus trimiterea sa în judecată.
Petentul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile reclamate.
Instanţa fondului a motivat că din actele premergătoare efectuate de indicii care să dovedească reaua-credinţă a procurorului în aprecierea probelor administrate nepunând fi reţinută nici întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) sub aspectul laturii subiective. De altfel, în concluziile orale petentul a menţionat că procurorul care a întocmit rechizitoriul a fost indus în eroare de organele de cercetare penală care prin modul de efectuare a urmăririi penale a conturat o stare de fapt defavorabilă petentului, ceea ce demonstrează că şi în opinia petentului procurorul nu a acţionat cu intenţie.
Referitor la intimatul C.D. instanţa de fond a reţinut că acesta a efectuat parte din actele de urmărire penală în Dosarul nr. 1282/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Acuzaţiile petentului privesc declaraţia dată de numitul R.F. în faţa intimatului C.D. şi nedepunerea de către acesta la dosarul de urmărire penală a tuturor înscrisurilor relevante cauzei.
Petentul B.S. a acuzat intimatul C.D. de comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 261, 268, 289, 291 C. pen. indicate în mod explicit în plângerea penală.
S-a reţinut că nici cu privire la acest intimat nu se poate reţine că ar fi comis fapte penale în legătură cu cele sesizate de persoana vătămată. Se poate constata că nu numai acest intimat a efectuat acte de urmărire penală în respectiva cauză, chiar referatul de terminare a urmăririi penale fiind întocmit de un alt lucrător de poliţie, aşa încât petentul ar fi avut posibilitatea să prezinte şi acestora eventualele înscrisuri care ar fi susţinut nevinovăţia sa, context în care afirmaţiile petentului privind intenţia intimatului de a nu păstra în dosarul cauzei toate înscrisurile şi de a-l acuza pe nedrept sunt neîntemeiate.
Împotriva sentinţei a formulat recurs petiţionarul B.S.
Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
În mod legal şi temeinic instanţa fondului a respins plângerea petentului împotriva rezoluţiei pe care a menţinut-o întrucât din actele premergătoare afectate în cauză nu rezultă că intimaţii V.C.M., procuror şi C.D. subcomisar au comis fapte penale.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că din Rechizitoriul nr. 1282/P/2002 procurorul V.C.M. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.
În cauză, urmărirea penală a fost efectuată de organele de poliţie procurorul exercitând supravegherea efectuării cercetărilor penale.
În faza efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale a fost audiat şi martorul R.F. de către subcomisarul C.D. cu privire la unele aspecte referitoare la punerea în posesie a unei suprafeţe de teren.
Martorul, în depoziţia sa a relatat lucrurile pe care le cunoştea, inclusiv împrejurarea că nu au cunoştinţă de ";fişa de posesie” în care este trecut ca titular şi nu cunoaşte când a fost întocmită. Declaraţia martorului a fost consemnată de lucrătorul de poliţie, după care martorul şi-a însuşit cele consemnate şi a semnat-o. Ulterior, declaraţia a fost luată în considerare la soluţionarea cauzei.
Din investigaţiile efectuate nu au rezultat indicii în sensul că martorul ar fi fost determinat să declare într-un anumit sens; de asemenea nu a rezultat faptul că lucrătorul de poliţie ar fi cunoscut faptul că petentul este nevinovat şi astfel, cu bună ştiinţă, ar fi contribuit la trimiterea acestuia în judecată.
Pe de altă parte, se constată că procurorul V.C.M., interpretând probele administrate în cauză, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, nu a intenţionat nici un moment să lezeze drepturile petentului, dispunând trimiterea acestuia în judecată în baza convingerii pe care şi-a format-o, că există elemente certe de vinovăţie a lui.
Împrejurarea că instanţa de judecată a dat o altă interpretare probaţiunii administrării în cauză nu poate constitui element al vreunei fapte penale pretins a fi săvârşite de către procuror sau de către lucrătorul de poliţie.
Actul unui procuror emis în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a competenţelor prevăzute de lege, poate fi atacat de partea nemulţumită prin exercitarea căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac, nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii, deoarece ar echivala cu o repunere în discuţie a aspectelor ce au făcut obiectul urmăririi penale.
Urmare acestui raţionament, actele procurorului, chiar dacă sunt greşite nu pot fi criticate decât în căile de atac prevăzute de lege, acestea neputând fi considerate prin ele însele o infracţiune. Procurorului îi poate fi angajată răspunderea penală în situaţia în care este dovedită reaua sa credinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu având ca urmare prejudicierea părţilor, ceea ce în speţă nu este cazul.
Aşa fiind, rezoluţia procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul V.C.M., este legală şi temeinică ca şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
De altfel, nici activitatea desfăşurată de lucrătorul de poliţie C.D. nu se poate circumscrie niciunuia din elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate de petiţionar, acesta îndeplinindu-şi legal atribuţiile de serviciu.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionar împotriva hotărârii atacate şi va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.S. împotriva Sentinţei penale nr. 41/P din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 297/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 305/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
