ICCJ. Decizia nr. 4005/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4005/2010
Dosar nr. 703/203/2010
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 62 din 1 iulie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea petiţionarei SC G.S. SRL Garda de Sus împotriva rezoluţiei nr. 1188/P/2009 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menţinută prin Ordonanţa nr. 245/11/2 din 18 martie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a reţinut că din ansamblul probator rezultă că numitul B.A., socrul numiţilor S.G.P. şi P.S., revendică aceeaşi suprafaţă de teren cu privire la care SC G.S. SRL a dobândit la rândul ei acte translative de proprietate. Ori, atâta timp cât părţile pretind, fiecare în parte, drepturi proprii asupra porţiunii din terenul situat în „D."; s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legii penale, întrucât neînţelegerile intervenite au ca obiect însăşi dreptul real de proprietate, aspect ce poate fi soluţionat numai în cadrul unui proces civil.
Prin Ordonanţa nr. 245/11/2/2010 din 18 martie 2010 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins ca nefondată plângerea petiţionarei SC G.S. SRL şi s-a modificat temeiul emiterii Ordonanţei nr. 1188/P/2009 din 16 februarie 2009 din art. 10 lit. b) C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
După cum rezultă din actele premergătoare efectuate de procuror terenul la care se face referire în plângere este unul litigios, posesia fiind reclamată atât de petiţionară, cât şi de familia intimatului S.
În examinarea laturii subiective instanţa de fond a considerat necesar a sublinia faptul că intimatul S. nu a fost parte în procesul prin care petenta a dobândit dreptul de proprietate şi nu există probe că ar fi aflat pe altă cale de acesta. De altfel, întabularea a avut loc la data de 03 septembrie 2009, deci ulterior faptei reclamată de petiţionară.
Mai mult, fiecare parte clamează un drept asupra terenului întemeiat pe posesie, petiţionara pe posesia exercitată de o altă persoană, iar intimatul pe posesia propriei familii.
În acest context, având în vedere şi argumentele pertinente reţinute de procuror în ordonanţă (faptul că părţile au avut încredinţarea că acţionează legitim, în situaţia în care, faţă de particularităţile amplasării terenului, actul posesiei se realizează întrerupt, la intervale mari, iar faptele pretins tulburătoare s-au comis de o persoană străină de zonă şi care nu trăieşte în localitate), se constată că plângerea petiţionarei este neîntemeiată, pentru lămurirea cauzei nefiind necesară administrarea de noi probe.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara SC G.S. SRL, cale de atac nemotivată în fapt şi în drept.
Examinând recursul potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin plângerea formulată petiţionara SC G.S. SRL a solicitat desfiinţarea Ordonanţei nr. 1188/P/2009 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menţinută prin Ordonanţa nr. 245/11/2/2010 din 16 martie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În motivarea plângerii aceasta a arătat că ordonanţele sunt netemeinice, întrucât era necesară audierea administratorului petiţionarei, care avea posibilitatea să propună administrarea de probe, cu care să dovedească că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi.
Din analizarea actelor dosarului Înalta Curte constată că litigiul existent între părţi vizează posesia unui teren asupra căruia ambele părţi reclamă câte un drept de proprietate, obţinut în mod legal.
Infracţiunea de tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) presupune, în mod obligatoriu, ca persoana să ocupe fără drept un imobil.
Or din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii că ar fi fost săvârşită vreo faptă de natură penală astfel că, în mod corect, s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legii penale, întrucât neînţelegerile intervenite au ca obiect însăşi dreptul real de proprietate, aspect ce poate fi soluţionat numai în cadrul unui proces civil.
Astfel că sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia este temeinică şi legală, motiv pentru care Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul petiţionarei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC G.S. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 62 din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 400/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 401/2010. Penal → |
|---|
