ICCJ. Decizia nr. 405/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 405/2010
Dosar nr. 4526/2/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionarul T.C. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu o plângere penală împotriva notarilor publici C.C.L. şi S.C.D., a executorului judecătoresc S.D., a expertului tehnic E.M.R. precum şi a numiţilor M.P. şi insp. pr. N.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289, art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 291 C. pen.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că petentul a împrumutat sumele de 5600 DOLARI SUA şi 2500 DOLARI SUA de la insp. pr. N.V. şi suma de 5000 DOLARI SUA de la numitul M.P.
Întrucât debitorul nu a restituit integral sumele împrumutate până la termenele scadente, a fost demarată procedura de executare silită prin reunirea cererilor celor doi creditori.
Prin procesul verbal de licitaţie imobiliară încheiat la 24 iunie 2004 de Biroul executorului judecătoresc S.D. s-a consemnat câştigarea licitaţiei de către P.C., pentru suma de 690.000.000 lei, achitată integral.
În scopul evitării deposedării de imobil, T.C. a formulat contestaţie la executare (ce a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5230 din 17 iulie 2004, soluţie rămasă definitivă), precum şi prezenta plângere.
Prin ordonanţa nr. 71/P/2004, Parchetul Naţional Anticorupţie, ca urmare a declinării cauzei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.C.L., S.C.D., S.D. şi E.M.R., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 256 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/20000 şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
La data de 07 ianuarie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin ordonanţa nr. 3337/P/2004 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici C.C.L. şi S.C.D., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246, art. 289 şi 26/215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi disjungerea cauzei faţă de E.M.R., S.D., M.P. şi N.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 194, art. 215 alin. (1) şi (3), art. 246 şi 291 C. pen. şi declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, unitate la care dosarul se află în lucru, fiind înregistrat la nr. 122/P/2005. Deşi avea cunoştinţă că, la data de 24 iunie 2004, imobilul său a fost adjudecat prin licitaţie publică, iar în actul de adjudecare, întocmit la 06 iulie 2004 de executorul judecătoresc S.D., titlul de proprietate a fost transferat cumpărătorului adjudecător P.C., sus-numitul nu a părăsit imobilul, impunându-se procedura executării silite în prezenţa lucrătorilor de poliţie solicitaţi conform cererii din 04 februarie 2005 depuse de Biroul executorului judecătoresc S.D.
Întrucât insp. pr. N.V. avea calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, în cauză au fost efectuate acte premergătoare, ocazie cu care s-a stabilit că acesta a urmat procedurile legale în scopul recuperării creanţei sale, iar intervenţia agenţilor de poliţie din cadrul Biroul de Ordine Publică (nu sunt organe de cercetare ale poliţiei judiciare) s-a făcut conform dispoziţiilor legale, la solicitarea executorului judecătoresc, şi nu ca urmare a solicitării insp. pr. N.V.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia din 29 august 2005 dată în Dosarul nr. 1731/P/2005, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de insp. pr. N.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 194, art. 215 alin. (1) şi (3), art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul T.C. a formulat plângere în temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen., iar prin rezoluţia din 9 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 431/II/2/2009, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea ca neîntemeiată.
Nemulţumit fiind de cele două rezoluţii, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. petiţionarul a formulat plângere la instanţă solicitând desfiinţarea acestora şi trimiterea cauzei la Parchet pentru continuarea cercetărilor penale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 303 din 4 noiembrie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul T.C., menţinând rezoluţia din 29 august 2005 dată în Dosarul nr. 1731/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Totodată a obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Din actele premergătoare rezultă că numitul T.C. a încheiat două acte de împrumut autentificate la notar pentru sumele de 5600 DOLARI SUA şi 2500 DOLARI SUA cu numitul N.V. şi pentru suma de 5000 DOLARI SUA cu numitul M.P. Debitorul T.C. nu a restituit la scadenţă, integral sumele împrumutate, aşa încât a fost declanşată procedura de executare silită, individual, de către fiecare din cei doi creditori, iar ulterior cauzele au fost renumite şi prin procesul-verbal de licitaţie imobiliară încheiat de executorul judecătoresc S.D. în data de 24 iunie 2004, s-a constatat câştigarea licitaţiei de către numitul P.C. pentru suma de 690.000 lei ce a fost achitată integral.
Ulterior, a fost întocmit actul de adjudecare din 6 iulie 2004, ce atestă că titlul de proprietate asupra imobilului a fost transferat către cumpărătorul adjudecător P.C.
Debitorul T.C. a formulat două contestaţii la executare ce au fost respinse prin sentinţe civile rămase definitive. De asemenea, deşi avea cunoştinţă de existenţa actului de adjudecare şi de faptul că nu mai este proprietarul imobilului, numitul T.C. nu a înţeles să-l părăsească de bună-voie, aşa încât adjudecătorul a declanşat procedura executării silite şi datorită atitudinii debitorului care la termenele fixate nu s-a prezentat în vederea întocmirii procesului-verbal de intrare în posesie a noului proprietar, executorul judecătoresc S.D. a solicitat prezenţa lucrătorilor de poliţie printr-o cerere scrisă din 4 februarie 2005, iar prin procesul-verbal din 9 februarie 2005, executorul judecătoresc a constatat punerea în posesie a numitului P.C. cu privire la imobilul situat în Bucureşti, , sector 1, procesul-verbal fiind întocmit în prezenţa organelor de poliţie.
Faţă de cele reţinute, Curte a constatat, în esenţă, că nu există indicii cu privire la săvârşirea de către numitul N.V. a unei fapte prevăzute de legea penală, rezoluţiile atacate fiind legale şi temeinice.
Împotriva sentinţei mai sus menţionată a declarat recurs petiţionarul pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Recursul declarat de petiţionar este nefondat pentru următoarele considerente:
Actele premergătoare efectuate au stabilit că după ce a împrumutat diferite sume de bani prin contracte de împrumut autentificate la notar, de la diferite persoane printre care şi N.V., neputând să le restituie, împotriva debitorului T.C. s-a declanşat procedura executării silite asupra imobilului său situat în Bucureşti, sector 1.
Contestaţia la executare a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 5230 din 17 iulie 2004 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că în mod corect procurorul de caz a stabilit prin rezoluţia pronunţată că intimatul, insp.pr. N.V. a urmat procedurile legale în scopul recuperării creanţei sale, iar intervenţia agenţilor de poliţie din cadrul Biroului de Ordine Publică s-a făcut de asemenea conform dispoziţiilor legale la solicitarea executorului judecătoresc S.D., urmare a imposibilităţii punerii în posesie a adjudecătorului, ca urmare a reprezentării debitorului T.C., aşa încât punerea în posesie a numitului P.C. prin schimbarea încuietorilor a avut loc în prezenţa lucrătorilor de poliţie.
Totodată se mai constată că petiţionarul a recunoscut că a semnat cele două contracte de împrumut precizând că ceea ce contestă este conţinutul acestora, împrejurare în care nu se mai impune efectuarea unei expertize grafoscopice întrucât petentul nu contestă semnătura sa pe ambele acte autentice şi nu se mai impune nici efectuarea unei expertize medico-legale care să ateste existenţa discernământul petentului la momentul întocmirii actelor autentice.
Faţă de rezultatele cercetărilor în mod corect s-a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale constatându-se că faptelor le lipsesc elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, soluţie menţinută de prima instanţă.
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.C. împotriva sentinţei penale nr. 303 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4041/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4096/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
