ICCJ. Decizia nr. 443/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 443/2010
Dosar nr. 1068/59/2009
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 242/PI din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondată plângerea formulată de petenta F.G. împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 873/II/2/2009 şi 385/P/2009.
A obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea formulată la data de 17 septembrie 2009 petenta F.G. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 385/P/2009 pe motive că parchetul refuză să constate abuzul în serviciu al magistraţilor încălcarea repetată a legii cauzându-i prejudicii materiale şi de imagine prin favorizarea cămătăriei, obţinerea de foloase necuvenite, a furtului de proprietate cumpărarea fictivă de creanţă.
Din analiza actelor existente la dosar rezultă că la data de 11 septembrie 2008, petenta F.G. a formulat plângere penală împotriva mai multor judecători, experţi tehnici, martori avocaţi, executori judecătoreşti pe care fie i-a nominalizat, fie a făcut referire la activitatea lor profesională pe care i-a acuzat de săvârşirea unor fapte penale pentru săvârşirea unor infracţiuni legate de cumpărarea prin licitaţie de către avocatul I.C. a cotei de 2/4 din imobilul situat în Lugoj.
Prin rezoluţia nr. 385/P/2009 din data de 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii L.D., B.M., C.I., Ş.F., B.C., A.M., I.R., faţă de avocatul I.C., faţă de executorii judecătoreşti B.N.T. şi H.C., de notarul public R.M. şi faţă de experţii tehnici B.D. şi B.I.V.
Împotriva acestei rezoluţii petenta a formulat plângere în condiţiile prev. de art. 278 C. proc. pen., în urma căreia Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin Ordonanţa nr. 873/II/2/2009 din data de 20 august 2009, a admis în parte plângerea, a infirmat parţial soluţia în privinţa pronunţării greşite pentru o infracţiune de corupţie reclamată a fi comisă de av. I.C., faptă pentru care competenţa de cercetare revine D.N.A. - Serviciu Teritorial Timişoara.
Examinând actele emise de procuror prin care a fost soluţionată plângerea petentei constată instanţa de fond că acestea sunt temeinice şi legale şi nu există nici un motiv de desfiinţare a acestora.
Potrivit actelor de la dosar, în anul 2004 avocatul I.C. a cumpărat prin licitaţie cota de 2/4 din imobilul situat în Lugoj.
Ulterior, petenta a promovat mai multe acţiuni în justiţie pentru anularea licitaţiei şi, fiind nemulţumită de modul în care i-au fost soluţionate cauzele, a formulat mai multe plângeri penale împotriva judecătorilor L.D., B.M., C.I., Ş.F., B.C., A.M., a avocatului I.C., a executorilor judecătoreşti B.N.T. şi H.C., a notarului public R.M., a experţilor tehnici B.D. şi B.I.V., precum şi a creditorului Ş.I.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 25 rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) faţă de care s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara neînceperea urmăririi penale.
Astfel, prin rezoluţia nr. 171/P din 14 mai 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de av. I.C.; prin Rezoluţia nr. 28/P din 07 mai 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătoarea C.B.; prin Ordonanţa nr. 449 din 14 august 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii C.B. şi C.I., executorul judecătoresc B.N.T., avocatul I.C.M. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe experţii B.D. şi B.I.V. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj; prin rezoluţia nr. 262/P din 07 iunie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătoarea B.M.; prin rezoluţia nr. 245/P/2004 s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de judecătoarea L.D.; prin rezoluţia nr. 552/P din 21 noiembrie 2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii L.D., B.M., C.I., şi B.C., executorii judecătoreşti B.N.T. şi H.V. sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) precum şi faţă de avocatul I.C. sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 25 C. pen., cu referire la art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) pe motiv că faptele nu există.
Prin aceiaşi rezoluţie s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe experţii B.I.V. şi B.D., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Cei doi experţi sunt acuzaţi că, instigaţi fiind de av. I.C., au consemnat în rapoartele de expertiză judiciară întocmite în dosarele care se aflau pe rolul instanţei de judecată, date nereale cu privire la apartamentul în litigiu şi a terenului aferent.
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe expertul B.D., pentru infracţiunea prev. de art. 246 şi art. 290 C. pen., iar prin Ordonanţa aceleiaşi unităţi de parchet, dată la data de 23 aprilie 2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de experţii B.I.V. şi B.D. sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 25 C. pen., în referire la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), pe motiv că faptele nu există, iar faţă de av. I.C. s-a dispus declinarea de competenţă de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru fapta de instigare a experţilor la mărturie mincinoasă cu privire la înscrierea dreptului de proprietate asupra cotei din imobilul adjudecat.
Acuzaţiile aduse de petentă cu privire la instigarea făcută de avocat faţă de experţi nu au fost dovedite, astfel că simpla declaraţie a acesteia nu poate fi reţinută pentru a se stabili săvârşirea acestei fapte.
Faţă de judecătorul C.I. petenta a mai înaintat o plângere pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), însă prin Rezoluţia nr. 175/P/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că fapta nu există.
Se mai reţine că executorul judecătoresc H.C.V. este acuzat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar Ş.I.G. este acuzat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
În legătură cu această acuzare se reţine că executorul judecătoresc H.C.V. a instrumentat iniţial Dosarul execuţional nr. 156/2003 pentru executarea silită a petentei potrivit titlului executor care l-a constituit un contract de împrumut încheiat între creditorul Ş.I.G. cu petenta F.G. pentru suma de 4000 de euro.
Nu s-a reţinut că executorul judecătoresc nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu conform legii, iar după pensionare, dosarul execuţional a fost preluat de executorul judecătoresc B.N.T., iar procedura de executare a fost începută după încuviinţarea executării silite de către instanţa de judecată.
Se mai observă că prin Ordonanţa nr. 366/P/2008 din data de 23 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Ş.I.G. pentru infracţiunea prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), faţă de judecătorii L.D., B.M., C.I., Ş.F., B.C., C.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de av. I.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 25 C. pen. în referire la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 256 C. pen. şi art. 291 C. pen., faţă de executorul judecătoresc B.N.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 146 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), faţă de experţii judiciari B.D. şi B.I.V. şi faţă de notarul public R.M., sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În această cauză, petenta, după ce a reiterat toate acuzaţiile anterioare faţă de judecătorii menţionaţi mai sus, şi-a completat plângerea şi faţă de notarul public R.M. din cadrul Biroului notarial cu acelaşi nume din mun. Lugoj pentru fapta de a fi autentificat în mod abuziv contractul de împrumut cu creditorul Ş.G., faţă de judecătoarea Ş.F. de la Judecătoria Lugoj pentru fapta de a fi pronunţat, în mod abuziv, hotărârea ce a stat la baza înregistrării Dosarului execuţional nr. 222/2004 al executorului judecătoresc B.N., faţă de judecătoarea B.C. de la aceiaşi instanţă pentru fapta de a învesti cu formulă executorie, prin abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, hotărârea pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul civil nr. 1932/252/2006, precum şi faţă de judecătoarea C.A., pentru fapta de fi făcut parte din completul de judecată al Tribunalului Timiş care a soluţionat Dosarul civil nr. 214/252/2007, deşi anterior a fost recuzată.
Din examinarea memoriului petentei, care face obiectul cauzei de faţă, se observă că în plus îşi extinde acuzaţiile faţă de judecătorii A.M. şi I.R. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 Cp, faptă care constă în aceea că hotărârea pronunţată în Dosarul 1932/252/2006 a fost pronunţată de aceşti doi judecători şi nu de judecătoarea B.C.
Susţinerea petentei este neîntemeiată apreciază instanţa de fond, întrucât nu s-a propus administrarea vreunei probe din care să rezulte această împrejurare, astfel că soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru această faptă, potrivit prev. art. 10 lit. a) C. proc. pen., este legală.
Cu privire la celelalte infracţiuni despre care se susţine că au fost comise de ceilalţi intimaţi, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale, potrivit prev. art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât s-au pronunţat deja soluţii de neurmărire penală existând, aşadar, autoritate de lucru judecat.
Reţine instanţa de fond că soluţia adoptată prin rezoluţia atacată este legală şi temeinică, în mod corect reţinându-se că faptele reclamate de petentă, pretins a fi comise de intimaţi, nu există.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta F.G., din cererea depusă la dosar rezultând că este nemulţumită de faptul că a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum şi de faptul că atât parchetul cât şi instanţa refuză să constate realitatea.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul petentei F.G. nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Soluţia de menţinere a rezoluţiei nr. 385/P/2009 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi este legală şi temeinică, din actele premergătoare efectuate în cauză neputând fi identificate împrejurări care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a intimaţilor.
De altfel, plângerea formulată de petentă nu reliefează în ce constă presupusa activitate infracţională a intimaţilor, practic ea fiind nemulţumită de soluţiile pronunţate de intimaţi sau actele dispuse de o parte dintre aceştia în legătură cu modalitatea de înstrăinare a cotei 2/4 din imobilul situat în Lugoj.
Cu privire la critica adusă în legătură cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei, Înalta Curte reţine că nici această critică nu este fondată.
Potrivit disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea.
Cum cererea formulată de petentă a fost respinsă, în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petentă ca nefondat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara F.G. împotriva sentinţei penale nr. 242/PI din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4096/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 446/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
