ICCJ. Decizia nr. 4101/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4101/2010
Dosar nr. 1902/2/2010
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 249 din 23 august 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (5) C. proc. pen.
În temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă plângerea petentilor A.C.M.E., A.l. şi A.A.I., formulată împotriva ordonanţei nr. 1485/P din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 201/ll/2 din 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A obligat petenţii la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat şi în solidar la 600 lei cheltuieli de judecată către intimaţii D.F. şi D.O.P.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin adresa din 19 februarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis instanţei Curţii de Apel Bucureşti plângerea petentilor A.C.M.E., A.l. şi A.A.I., formulată împotriva ordonanţei nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea plângerii petenţii au susţinut că prin ordonanţa procurorului s-au încălcat dispoziţiile Constituţiei României, C.E.D.O., a legilor ce reglementează funcţionarea justiţiei, motivele de nelegalitate şi netemeinicie nefiind coerent, concret şi limpede expuse în plângere.
Prin sentinţa penală nr. 111 din 24 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală a dispus în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. trimiterea plângerii petentilor la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru ca Procurorul General să efectueze controlul de legalitate şi temeinicie asupra ordonanţei nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009, potrivit art. 278 C. proc. pen. Prin aceeaşi sentinţă penală nr. 111 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petenţi.
Prin adresa din 26 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (şi înregistrată la C.A.B. in 1 martie 2010 - dosarul de faţă) s-a făcut cunoscut instanţei că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia nr. 201/11/2/2009 din 23 septembrie 2009 a analizat plângerea petentilor formulată împotriva ordonanţei nr. 1485/P/2009, respingând-o ca neîntemeiată, menţinând totodată în totalitate ordonanţa nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009.
În cauza de faţă (dosar format urmare restituirii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a rezoluţiei nr. 201/11/2/2009 din 23 februarie 2009), s-a constatat că această rezoluţie este anterioară datei de pronunţare a sentinţei penale nr. 111 din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, astfel că Procurorul General nu mai putea efectua un alt control de legalitate şi temeinicie asupra ordonanţei nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009. La dosarul instanţei au fost ataşate Dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1485/P/2008 şi nr. 201/11/2/2009.
Curtea examinând actele şi lucrările cauzei, prin prisma dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., a constatat că plângerea petenţilor este inadmisibilă,ca efect al incidenţei autorităţii de lucru judecat.
În cauză s-a constatat că petenţii au formulat în timp, la date diferite,mai multe plângeri pe care le-au expediat la diferite instituţii din sistemul judiciar, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, la data de 30 martie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrată sesizarea adresată de către petenţii A.C.M.E., A.l. şi A.A.I., (cu nr. 1/4685/1154 din 12 februarie 2009) formându-se Dosarul nr. 3019/2/2009 (730/2009).
Această plângere a petenţilor se referea tot la solicitarea de constatare a nelegalităţii şi netemeiniciei ordonanţei nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei Procurorului General, nr. 201/ll/2/2009.
Prin sentinţa penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins.ca neîntemeiată, plângerea petenţilor formulată împotriva ordonanţei nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei din 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dispusă în Dosarul nr. 201/11/2/2009, a fost respinsă,de asemenea şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenţi.
Prin Decizia penală nr. 2166 din 2 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins ca nefondat recursul declarat de petiţionarul Antonescu loan împotriva sentinţei penale nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, fiind respinsă ca inadmisibilă şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (5) C. proc. civ. această hotărâre fiind definitivă şi intrată în puterea lucrului judecat.
S-a constatat astfel, că în ce priveşte legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 1495/P/2008 şi a rezoluţiei nr. 201/11/2/2009, există o hotărâre definitivă a instanţei penale caracterizată ca expresie a aflării adevărului asupra cauzei ce a făcut obiectul judecăţii, hotărâre pronunţată în urma procesului penal pornit de către petenţii din prezenta cauză.
Ca efect al autorităţii lucrului judecat pornirea unui nou proces penal de către persoane care au aceeaşi calitate procesuală şi care să aibă acelaşi obiect, respectiv verificarea legalităţii şi temeiniciei celor două acte ale procurorului (menţionate anterior), este împiedicată şi, ca o consecinţă a acestui impediment şi plângerea petentilor se priveşte ca inadmisibilă, astfel că a fost respinsă ca atare, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Prin numeroasele memorii şi cereri formulate în cauză petenţii au formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 303 alin. (5) C. proc. civ. cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neexistând nicio legătură între soluţionarea plângerii şi obiectul plângerii formulate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs petiţionara A.C.M.E.
Examinând recursul declarat de petiţionară sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor preceda.
Aşadar, Înalta Curte, reţine că, prin numeroasele memorii şi cereri formulate în cauză petenţii au formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp.art. 303 alin. (5) C. proc. civ., cerere care în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neexistând nicio legătură între soluţionarea plângerii şi obiectul plângerii formulate.
Înalta Curte, a reţinut că petenţii au formulat în timp, la date diferite,mai multe plângeri pe care le-au expediat la diferite instituţii din sistemul judiciar, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, la data de 30 martie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrată sesizarea adresată de către petenţii A.C.M.E., A.l. şi A.A.l., (cu nr. 1/4685/1154 din 12 februarie 2009) formându-se Dosarul nr. 3019/2/2009(730/2009).
Această plângere a petenţilor se referea tot la solicitarea de constatare a nelegalităţii şi netemeiniciei ordonanţei nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei Procurorului General, nr. 201/ll/2/2009.
Prin sentinţa penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins.ca neîntemeiată, plângerea petenţilor formulată împotriva ordonanţei nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei din 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dispusă în Dosarul nr. 201/ll/2/2009, a fost respinsă.de asemenea şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenţi.
Prin Decizia penală nr. 2166 din 2 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins ca nefondat recursul declarat de petiţionarul A.l. împotriva sentinţei penale nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, fiind respinsă ca inadmisibilă şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (5) C. proc. civ. .această hotărâre fiind definitivă şi intrată în puterea lucrului judecat.
S-a constatat astfel, că în ce priveşte legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 1495/P/2008 şi a rezoluţiei nr. 201/ll/2/2009, există o hotărâre definitivă a instanţei penale caracterizată ca expresie a aflării adevărului asupra cauzei ce a făcut obiectul judecăţii, hotărâre pronunţată în urma procesului penal pornit de către petenţii din prezenta cauză.
Înalta Curte, constată că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 278 alin. (11) C. proc. pen., potrivit cărora "în situaţia prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen."
Întrucât, în prezenta cauză, petenta se referă tot la solicitarea de constatare a nelegalităţii şi netemeiniciei ordonanţei nr. 1485/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei Procurorului General, nr. 201/11/2/2009, privitor la care s-a stabilit printr-o hotărâre penală definitivă că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală, apare ca fiind legală şi temeinică soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de parchet.
De altfel, criticile recurentei petente reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurenta petiţionară la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara A.C.M.E. împotriva sentinţei penale nr. 249 din 23 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4045/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4127/2010. Penal → |
|---|
