ICCJ. Decizia nr. 4045/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4045/2010
Dosar nr. 12191/2/2009
Şedinţa publica din 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiţionarii G.I. şi G.I. împotriva rezoluţiei nr. 179/il-2/2009 din 2 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Prin plângerile penale înregistrate petiţionarii I.G. şi I.I. au arătat că au fost induşi în eroare de către promitenţii cumpărători cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare din 30 noiembrie 2004, în sensul că aceştia în calitate de promitenţi vânzători au acceptat stipularea unui preţ inferior celui real, în condiţiile în care, în prezenţa notarului public Z.Ş. li s-a promis în mod mincinos că urmau să primească întreaga sumă convenită la data perfectării contractului, respectiv 30.000 euro. Ulterior încheierii acestui act petiţionarii au susţinut că fost ameninţaţi de soţii D. şi de apărătorul acestora, Ş.M., că urmau să fie aruncaţi în stradă dacă nu acceptau perfectarea tranzacţiei la suma de doar 20.000 euro.
Prin rezoluţia nr. 578/P/2007 din 14 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost dispusă neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii:
- Z.Ş.S., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 193 alin. (1), art. 194 alin. (1), art. 215 alin. (1), (2) şi (3), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,
- Z.R.Ş., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP),
- Ş.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 193, art. 215 alin. (1), (2) şi (3), C. pen.;
- D.I. şi D.C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 193 alin. (1), art. 194 alin. (1), art. 215 alin. (1), (2) şi (3), art. 292, art. 290 C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
- faţă de numiţii I.G. şi I.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
S-a reţinut astfel că în cauză nu a fost stabilită existenţa nici unui indiciu temeinic cu privire la faptele sesizate, rezultând că notarul public şi-a îndeplinit atribuţiile în conformitate cu prevederile legale, avocatul intimaţilor acţionând de asemenea în limitele legii şi a mandatului primit.
Prin rezoluţia din 2 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petiţionarilor împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, rezoluţia atacată fiind menţinută ca temeinică şi legală.
În termenul prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., petiţionarii au formulat plângere împotriva rezoluţiilor procurorului, plângere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28 decembrie 2009 sub numărul 12191/2/2009.
În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că infracţiunile sesizate de petiţionari nu pot fi reţinute în sarcina intimaţilor, faptele imputate acestora neavând nici un suport probator, acuzaţiile fiind total nefondate.
S-a apreciat că organele de cercetare au efectuat toate investigaţiile necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, fiind audiaţi toţi petenţii, dar şi toţi intimaţii, fiind verificate înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În acest context, instanţa a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii Z.Ş.S., Z.R.Ş., Ş.M., D.I. şi D.C.I., este temeinică şi legală, fiind menţinută ca atare.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiţionarii I.G. şi I.I., criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale.
Concluziile apărătorului petiţionarilor, ale apărătorului intimaţilor D.I. şi D.I., precum şi ale reprezentantului M.P. faţă de recursul declarat de petiţionari au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, cât şi din oficiu, în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. a constat că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care urmează:
Verificându-se actele dosarului de urmărire penală, actele premergătoare şi determinate de plângerea petenţilor, sentinţa instanţei de fond ce a soluţionat plângerea aceloraşi petiţionari potrivit art. 2781 C. proc. pen., în raport de criticile aduse precum şi din oficiu, Curtea reţine că hotărârea atacată este temeinică şi legală.
Astfel, Înalta Curte constată că organul de urmărire penală a analizat toate susţinerile petiţionarilor din cuprinsul plângerii respectiv faptul că la încheierea contractului de vânzare cumpărare a fost viciat consimţământul lor, preţul consemnat în antecontract nefiind cel real, fiind audiaţi atât petiţionarii cât şi intimaţii.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat astfel că la data de 30 noiembrie 2004 a fost autentificat antecontractul de vânzare cumpărare a imobilului din Bucureşti, sector 3 în schimbul sumei de 20.000 euro, din care a fost plătit ca avans suma de 5000 euro la data autentificării acestui înscris. Data convenită de părţi pentru încheierea contractului a fost modificat în mod succesiv, iar ulterior petiţionarii au refuzat perfectarea tranzacţiei motivat pe considerentul că preţul care trebui a fi plătit era cu 10.000 euro mai mare decât cel declarat iniţial, împrejurare în care beneficiarii cumpărători au ales să se adreseze instanţei competente pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare cumpărare.
Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că în cauză s-a procedat la audierea tuturor persoanelor împotriva cărora s-a formulat plângere, a petiţionarilor, precum şi a martorilor propuşi de petiţionari, numiţii H.I., I.D. şi P.I., fiind efectuate şi confruntări între I.G. şi D.I., între I.G. şi Ş.M.
Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale, scopul lor fiind acela de a completa informaţiile pe care le au organele de urmărire penala cu privire la săvârşire unei infracţiuni si de a preîntâmpina începerea urmăririi penale in mod nejustificat.
Actele premergătoare, efectuându-se conform art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, sunt limitate la îndeplinirea scopului lor, de a completa informaţiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei şi, după caz, de a fundamenta convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.
Din această perspectivă, în cauza de faţă Înalta Curte reţine că organul de urmărire penală a verificat temeinicia acuzaţiilor formulate de petiţionarii prin prisma actelor premergătoare pe care le-au considerat relevante pentru soluţionarea cauzei, iar pe baza acestora şi-au format convingerea că nu se impune trimiterea în judecată a persoanelor cercetate. Mai mult decât atât, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost supusă controlului jurisdicţional al instanţei, pe calea plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia acesteia fiind confirmată.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu există temeiuri pentru desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi respectiv de casare a sentinţei penale atacate, şi în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii I.G. şi I.I. împotriva sentinţei penale nr. 132 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii I.G. şi I.I. împotriva sentinţei penale nr. 132 din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la câte 275 lei cheltuieli judiciare către intimaţii D.I. şi D.C.I.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4072/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4101/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
