ICCJ. Decizia nr. 3642/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3642/2010
Dosar nr. 14962/3/2010
Şedinţa publică din 18 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 351 din 12 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul P.R.P., fiul lui A. şi M., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instamţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, revizuientul P.R.P. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 331 din 13 august 1998, solicitând suspendarea executării pedepsei şi rejudecarea în fond a cauzei.
Din referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti din 18 martie 2010 rezultă că revizuientul a formulat succesiv mai multe cereri de revizuire, susţinând aceleaşi motivaţii, respectiv revizuirea sentinţei penale nr. 331/1998, suspendarea executării hotărârii şi judecarea cauzei pe fond, în raport de care s-a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 331/1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, revizuientul P.R.P. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 282 şi art. 290 C. pen., definitivă prin Decizia penală nr. 209/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a majorat pedeapsa la 4 ani închisoare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin două decizii penale succesive, respectiv Decizia nr. 1682/2001 şi Decizia nr. 1838/2003 a făcut aplicarea art. 124 C. pen. şi a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pentru infracţiunile pentru care nu a operat prescripţia răspunderii penale.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, petiţionarul P.R.P. a solicitat să se constate că a dispărut încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2005 din Dosarul nr. 38876/3/2005, încheiere prin care fusese admisă în principiu cererea de revizuire. Ulterior, acesta a mai formulat două cereri în sensul revizuirii sentinţei penale nr. 331/1998 a Tribunalului Bucureşti, solicitând totodată suspendarea hotărârii şi rejudecarea pe fond a cauzei.
În cauză s-au pronunţat mai multe sentinţe prin care s-au respins cererile de revizuire formulate de petiţionar, respectiv 721/2009 pronunţată în Dosarul nr. 38876/2005, 866/2009, 1105/2008, 1356/2008, 53/2009, 132/2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Prin Decizia penală nr. 156/ A din 22 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucurteşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul P.R.P. împotriva sentinţei penale nr. 351 din 12 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost obligat revizuientul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cletuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii s-a arătat că revizuientul P.R.P. a solicitat prin cererea introductivă rejudecarea cauzei ce a format obiectul sentinţei penale nr. 331 din 13 august 1998 întrucât de la dosarul cauzei a dispărut încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2005 prin care a fost admisă în principiu cererea de revizuire, iar urmare acestui fapt s-a pronunţat o hotărâre greşită.
S-a arătat că cererea de revizuire a făcut obiectul verificărilor prealabile de către procuror, conform art. 397-399 C. proc. pen., reţinându-se următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 331 din 13 august 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, revizuientul P.R.P. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare pentru infracţiunile pentru care nu a operat prescripţia răspunderii penale.
Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, revizuientul a solicitat să se constate că a dispărut încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2005 din Dosarul nr. 38876/3/2005, încheiere prin care i se admisese în principiu cererea de revizuire.
Revizuientul a precizat că urmare a dispariţiei acestei încheieri, s-a pronunţat o soluţie greşită, astfel că a solicitat reconstituirea respectivei încheieri. Ulterior, revizuientul a depus la dosar alte două cereri în sensul revizuirii sentinţei penale nr. 331 din 13 august 1998 a Tribunalului Bucureşti, suspendarea executării hotărârii şi rejudecarea pe fond a cauzei.
Urmare acestor cereri, prin sentinţa penală nr. 721 din 16 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de reconstituire a încheierii din data de 10 noiembrie 2005 şi s-a disjuns cererea de revizuire, formându-se dosar separat.
Formându-se Dosarul nr. 35766/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 866 din 8 octombrie 2009 s-a dispus trimiterea cererii de revizuire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru efectuarea cercetărilor impuse de art. 399 C. proc. pen.
Din examinarea acestei cereri de revizuire s-a reţinut că revizuientul a invocat cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu ar exista proba materială a infracţiunii prevăzută de art. 282 C. pen. şi a fost condamnat pentru un număr mai mare de infracţiuni decât cele pentru care a fost trimis în judecată; art. 394 lit. b) C. proc. pen. întrucât sentinţa de condamnare se bazează doar pe declaraţia unui martor care a revenit asupra declaraţiilor de la urmărirea penală; art. 394 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu există nici o expertiză care să dovedească falsificarea eurocecurilor; art. 394 lit. d) C. proc. pen. întrucât hotărârile au fost pronunţate tară să exite probe de vinovăţie.
În cadrul cercetărilor efectuate, potrivit referatului întocmit de Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, revizuientul P.R.P. a fost dat în urmărire generală la data de 19 iulie 2007 şi în urmărire internaţională la data de 12 octombrie 2007.
S-a constatat de asemenea că revizuientul a formulat succesiv mai multe cereri de revizuire care au facvut obiectul mai multor dosare penale, după cum urmează:
- Dosarul nr. 26667/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1105/2008 definitivă prin Decizia nr. 1192 din 31 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- Dosarul nr. 30526/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1356/2008 definitivă prin Decizia nr. 1113 din 26 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- Dosarul nr. 44270/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 122/2009 definitivă prin Decizia nr. 3564 din 02 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- Dosarul nr. 32614/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 53/2009 definitivă prin Decizia nr. 1944 din 26 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
În urma examinării sentinţelor menţionate mai sus, s-a reţinut că toate cererile au fost formulate împotriva sentinţei penale nr. 331/1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, iar revizuientul nu a fost niciodată prezent pentru a-şi susţine cererile.
S-a constatat de asemenea că hotărârea a cărui revizuire s-a solicitat a format obiectul mai multor cereri de revizuire şi i s-a dat dezlegare prin hotărârile pronunţate, iar în lumina Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia cererile repetate de revizuire în care există identitate de persoane, temei legal, motive şi apărări sunt inadmisibile, hotărârea insta ţei de fond apare ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a formulat recurs revizuientul P.R.P., susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică, tară a preciza motivele de nelegalitate şi netemeinicie.
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac a cărei temeinicie este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor expres şi limitativ prevăzute de art. 393 şi următoarele C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Verificând dacă cererea de revizuire este tăcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele administrate în cursul cercetării tăcute de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 403 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sentinţa penală nr. 331/1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a făcut obiectul mai multor cereri de revizuire, formulate de revizuientul P.R.P., invocând aceleaşi motive, temeiuri juridice şi apărări, soluţionate în mod definitiv prin Deciziile penale nr. 1192 din 31 martie 2009, nr. 1113 din 26 martie 2009, nr. 1944 din 26 mai 2009 şi nr. 3564 din 2 noiembrie 2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, această cerere de revizuire nu constituie decât o repetare a celor deja soluţionate, intrând în contradicţie cu dispoziţiile legale privind autoritatea de lucru judecat, astfel cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie - Secţiile Unite, la care în mod corect au făcut trimitere instanţele de fond şi de apel.
Aşa fiind, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de revizuient este nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul P.R.P. împotriva Deciziei penale nr. 156/ A din 22 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 18 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3483/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4054/2010. Penal. Excepţie de... → |
|---|
