ICCJ. Decizia nr. 2059/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2059/2010
Dosar nr. 7745/96/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4 din 22 ianuarie 2010 Tribunalul Harghita în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii V.l. şi V.G. din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplic, art. 37 lit. a) pentru inculpatul V.G.
În baza art. 183 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul V.l. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În baza art. 71 alin. (2) şi (3) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate, timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 21 martie 2009 până la zi.
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul V.G. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În baza art. 61 alin. (2) C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată a inculpatului din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 1289/2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. S-a contopit pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu restul de 447 zile închisoare din pedeapsa anterioară, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) şi (3) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 21 martie 2009 până la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Primăria Gheorgheni, în baza art. 14 C. proc. pen. au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii să plătească Primăriei Gheorgheni suma de 750 lei reprezentând cheltuielile de înmormântare a victimei K.C.
S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen.
S-au reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 13 mai 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor V.G. şi V.l. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., faţă de primul reţinându-se aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 61 alin. (2) C. pen.
În cuprinsul actului de sesizare s-a arătat că, în seara de 20 martie 2009, în locuinţa lui V.l. din comuna Joseni, sat Joseni, judeţul Harghita, cei doi inculpaţi i-au aplicat victimei K.C.V., mai multe lovituri cu pumnii şi cu picioarele, în abdomen şi în spate. Victima a dormit la locuinţa lui V.l., iar acesta din urmă a constatat decesul în dimineaţa de 21 martie 2009 în jurul orei 9:00. În urma necropsiei s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, cauza morţii fiind şocul hemoragie prin ruptură de splină în urma unui traumatism abdominal acut deschis.
S-a reţinut că, iniţial, în cursul urmăririi penale, inculpaţii nu au recunoscut fapta, arătând că în seara zilei de 20 martie 2009 inculpatul V.G., însoţit de victima K.C.V., au sosit la locuinţa inculpatului V.l. din comuna Joseni, sat Joseni, judeţul Harghita. Nici unul dintre aceştia nu se afla în stare de ebrietate în acel moment, potrivit declaraţiilor aceloraşi inculpaţi. Ulterior, victima a cumpărat din comună o sticlă de alcool pe care cei trei l-au consumat împreună la locuinţa lui V.l.. împrejurările arătate de inculpaţi fiind confirmate în declaraţia martorei V.L.M., concubina din acel moment a inculpatului V.l., împreună cu care martora are doi copii.
S-a mai reţinut că, inculpaţii au arătat că, la un moment dat, din cauza consumului de alcool, K.C. l-a luat în braţe pe unul din copii inculpatului V.l., în vârstă de numai 1 an şi 2 luni,dar l-a scăpat jos, copilul începând să plângă.
V.l. l-a lovit atunci cu palma pe K.C., acelaşi lucru făcându-l şi V.G. din dorinţa de a-l mustra.
Inculpaţii nu au recunoscut exercitarea altor violenţe asupra victimei. În prima declaraţie dată în faţa instanţei, V.l. a arătat că l-a lovit pe K.C. cu mâinile şi cu picioarele, în prezenţa lui V.G. Acesta din urmă a confirmat cele declarate de V.l.
În cea de-a doua declaraţie, dată în faţa instanţei la solicitarea acestuia, inculpatul V.l. a arătat că el singur l-a bătut pe K.C., bătaia continuând şi după plecarea lui V.G. În ambele declaraţii inculpatul a arătat că V.G. a lovit doar cu o singură palmă victima.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că seara zilei de 20 martie 2009 inculpatul V.G., însoţit de victima K.C.V., au sosit la locuinţa inculpatului V.l. din comuna Joseni, sat Joseni, Judeţul Harghita. Ulterior, victima a cumpărat din comună o sticlă de alcool pe care cei trei l-au consumat împreună la locuinţa lui V.l. În locuinţa inculpatului s-a aflat şi concubina acestuia, martora V.L.M., iar în aceeaşi curte locuind şi martorele V.A. şi V.I.
Pe fondul consumului de alcool, K.C. l-a luat în braţe pe unul din copiii inculpatului V.l., în vârstă de numai 1 an şi 2 luni, dar l-a scăpat jos, copilul începând să plângă. Acest eveniment a declanşat reacţia inculpatului V.l. care a început să lovească victima cu mâinile şi cu picioarele.
Din declaraţia martorei V.L.M. s-a reţinut că atât V.l. cât şi V.G. au început să lovească victima cu palmele, moment în care martora a părăsit locuinţa. Martora V.A., care locuieşte în aceeaşi curte a confirmat că în seara respectivă V.L.M. a venit la locuinţa ei, dar a arătat că nu i-a spus despre vreo bătaie decât a doua zi dimineaţa. În continuare, V.L.M. a arătat că a stat afară câteva minute după care a revenit şi i-a văzut pe cei doi inculpaţi că loveau, cu mâinile şi cu picioarele, victima căzută lângă uşă. Instanţa a reţinut ca fiind dovedită această împrejurare de fapt.
Inculpatul V.G. a încercat să demonstreze că V.L.M. a dat declaraţiile incriminante din duşmănie, iniţial aceasta declarând adevărul, respectiv faptul că el nu a lovit victima decât cu palma. Martora nu a recunoscut existenţa vreunei relaţii de duşmănie cu V.G. Instanţa a găsit improbabilă existenţa vreunei, porniri revanşarde a martorei faţă de inculpat, dimpotrivă, inculpatul având motive să o duşmănească pe martoră întrucât a deconspirat încercarea lui de a-i face avansuri.
S-a reţinut că atât inculpatul V.l. cât şi martora V.L.M. au arătat că victima a rămas să doarmă în locuinţa lor peste noapte, după ce în prealabil, cei trei bărbaţi au mai consumat alcool. V.G. a plecat din locuinţă, însă momentul în care acesta a plecat nu putut fi stabilit cu exactitate, V.L.M. oscilând între a arăta că a plecat înainte sau imediat după ce ceilalţi s-au culcat.
S-a reţinut că în cursul nopţii, V.l. s-a trezit şi i-a dat apă şi o ţigară lui K.C., la cererea acestuia din urmă. V.L.M. nu a reţinut existenţa vreunui motiv de îngrijorare cu privire la starea fizică a victimei în timpul nopţii respective. Dimineaţa, înainte de ora 9,00, V.l. a încercat să-l trezească pe K.C. dar acesta murise.
S-a reţinut din raportul de expertiză medico-legală, că „moartea victimei s-a datorat şocului hemoragie prin ruptură de splină în urma unui traumatism abdominal acut închis". Expertiza a stabilit că leziunile au putut fi produse prin loviri directe, repetate, cu un corp contondent.
S-a reţinut că în cauză nu există elemente care să dovedească, neîndoielnic, existenţa intenţiei inculpaţilor de a ucide victima. Lovirea victimei cu mâinile şi cu picioarele în zona abdomenului şi în spate nu a demonstrat, în mod neechivoc, faptul că inculpaţii au urmărit suprimarea vieţii victimei.
S-a considerat că zona abdominală a corpului uman poate fi considerată o zonă vitală, însă s-a avut în vedere şi instrumentul cu care făptuitorii au acţionat, în cauză aceştia nu au folosit nici un obiect vulnerant, ci au aplicat loviturile cu mâinile şi picioarele. Totodată, atitudinea lor amicală înainte şi după săvârşirea faptei nu a demonstrat intenţia de a ucide.
S-a reţinut ca mobil al acţiunii lor, a fost gestul neîndemânatic al victimei care a scăpat copilul jos. Pornind de la această împrejurare certă, s-a considerat rezonabil a crede că inculpaţii au intenţionat să-i aplice o corecţie fizică victimei şi că nu există probe care să demonstreze intenţia de suprimare a vieţii.
S-a mai considerat că nu s-a putut susţine că inculpaţii au urmărit sau acceptat urmările faptei lor, înainte de a stabili dacă ei au avut reprezentarea mentală a acestor urmări.
S-a conchis că inculpaţii au cooperat de pe o poziţie subiectivă comună la săvârşirea faptei, aceştia fiind amândoi animaţi de mobilul aplicării unei corecţii victimei, participaţia penală îmbrăcând forma coautoratului.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în special persoana lor. Inculpaţii au antecedente penale şi au avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal. Aceştia au încercat să-l disculpe pe V.G., susţinând că doar V.l. se face vinovat de săvârşirea faptei.
În acest scop V.l., a dat declaraţii repetate şi contradictorii. în ce-l priveşte pe V.G., acesta este recidivist, săvârşind fapta în termenul liberării condiţionate din executarea unei pedepse anterioare. Ţinând seama de această împrejurare privind persoana inculpatului, s-a considerat că pedeapsa aplicată acestuia se impune a fi mai severă decât cea aplicată lui V.l., executarea condamnărilor anterioare şi acordarea beneficiului liberării condiţionate neatingându-şi scopul.
S-a mai reţinut că acţiunea civilă formulată de partea civilă Primăria Gheorgheni este întemeiată. Aşa cum a rezultat din factura şi ordinul de plată aflate la dosar, primăria a suportat cheltuielile de înmormântare a victimei în sumă de 750 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen legal, apel inculpaţii V.l. şi V.G. V.l. nu a solicitat, iniţial nimic în favoarea sa, arătând doar că nu s-ar face vinovat de comiterea faptei inculpatul V.G. şi că, doar el, V.l., ar fi lovit victima. În faţa instanţei, inculpatul V.l. a solicitat reducerea pedepsei. V.G. a solicitat achitarea sa considerându-se nevinovat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele investirii instanţa de control judiciar a admis apelul inculpatului V.G. pentru următoarele considerente:
Starea de fapt, astfel a fost reţinută şi dovedită fiind corectă. Din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat, fără îndoială, că atât inculpatul V.G. cât şi inculpatul V.l. au lovit-o pe victima K.C.V. provocând-i leziuni, care au condus la moartea acestuia din urmă.
Iniţial inculpaţii au afirmat că doar au pălmuit victima, ulterior, doar inculpatul V.l. a recunoscut că a lovit victima încercând să-l disculpe pe coinculpatul V.G. Această strategie de apărare adoptată de inculpaţii V.G. şi V.l. s-a considerat că nu are suport real, întrucât martorii la acel eveniment, îndeosebi concubina inculpatului V.l., au relatat în mod consecvent, că ambii inculpaţi apelanţi l-au lovit pe K.C.V. cu pumnii şi picioarele o perioadă de cel puţin 10 minute.
S-a considerat că, la fel ca şi prima instanţă, această stare de fapt, este reală, în condiţiile în care nimeni altcineva nu a mai fost în după amiaza acelei zilei în preajma victimei, iar inculpaţii au avut o atitudine oscilantă în încercarea lor de a se disculpa iniţial împreună, pentru ca apoi, inculpatul V.l. să-şi asume întreaga răspundere. Încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpaţi s-a considerat că este corectă, astfel cum a fost stabilită aceasta, în urma aplicării disp. art. 334 C. proc. pen. Oricum, aceasta nu a fost contestată de acuzat sau vreo altă parte, în atare situaţie operând principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
În privinţa sancţiunilor aplicate, instanţa de control judiciar a considerat că, pedeapsa aplicată inculpatului V.l. este corect stabilită, la aplicarea acesteia avându-se în vedere gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care aceasta a fost comisă, de persoana inculpatului şi urmarea iremediabilă a faptei. Ca atare, s-a considerat că, nu se impune reducerea pedepsei aplicate acestui inculpat. în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului V.G., s-a considerat că, aceasta nu trebuie să fie diferită de pedeapsa aplicată coinculpatului V.l., deoarece, ambii inculpaţi au acelaşi grad de vinovăţie la comiterea faptei, ambii inculpaţi au încercat să creeze o strategie de apărare, conformă cu interesele lor, respectiv ale unuia dintre ei. De asemenea, ambii inculpaţi au mai suferit condamnări, dar niciuna dintre acestea pentru infracţiuni cu violenţă, ci doar pentru furturi.
Ca atare, s-a considerat că, tratamentul sancţionator al inculpatului V.G. trebuie să fie acelaşi cu al coinculpatului V.l., şi în consecinţă, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanţa de control judiciar a admis apelul inculpatului V.G. a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 4 din 22 iulie 2010 a Tribunalului Harghita şi a dispus reducerea pedepsei aplicate inculpatului V.G. de la 9 ani închisoare la 8 ani închisoare.
S-au menţinut dispoziţiile privind aplicarea art. 61 alin. (2) C. pen. şi s-a contopit această pedeapsă cu restul de pedeapsă de 447 de zile închisoare din pedeapsa anterioară aplicată inculpatului V.G., prin sentinţa penală nr. 1289/2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanţa de control judiciar a respins ca nefondat, pentru motivele arătate, apelul inculpatului V.l. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. instanţa a dispus menţinerea inculpaţilor apelanţi în stare de arest preventiv, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpaţi, perioada de arest preventiv scursă în intervalul 22 ianuarie 2010 până la data pronunţarea prezentei.
Împotriva deciziei Curţii de Apel, în termen legal a declarat recurs inculpatul V.G.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susţinerea orală a acestuia, de către apărătorul desemnat din oficiu, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
S-a solicitat admiterea recursului şi achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 Cod, întrucât din probele aflate la dosar nu rezultă că inculpatul ar fi comis această faptă.
Examinând recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază recursul inculpatului nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a materialului probator, rezultă că primele instanţe au reţinut în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului V.G.
Astfel, din declaraţia martorei V.L.M. s-a reţinut că atât V.l. cât şi V.G. au început să lovească victima cu palmele, moment în care martora a părăsit locuinţa. Martora V.A., care locuieşte în aceeaşi curte a confirmat că în seara respectivă V.L.M. a venit la locuinţa ei, dar a arătat că nu i-a spus despre vreo bătaie decât a doua zi dimineaţa. În continuare, V.L.M. a arătat că a stat afară câteva minute, după care a revenit şi i-a văzut pe cei doi inculpaţi că loveau, cu mâinile şi cu picioarele, victima care era căzută lângă uşă.
Astfel, deşi iniţial inculpaţii au afirmat că doar au pălmuit victima, ulterior, doar inculpatul V.l. a recunoscut că a lovit victima încercând să-l disculpe pe coinculpatul V.G. Această strategie de apărare adoptată de inculpaţii V.G. şi V.l. s-a considerat că nu are suport real, întrucât martorii la acel eveniment, îndeosebi concubina inculpatului V.l., au relatat în mod consecvent, că ambii inculpaţi l-au lovit pe K.C.V. cu pumnii şi picioarele o perioadă de cel puţin 10 minute.
Declaraţia inculpatului V.G. prin care a încercat să demonstreze că V.L.M. a dat declaraţiile incriminante din duşmănie, iniţial aceasta declarând adevărul, respectiv faptul că el nu a lovit victima decât cu palma nu s-a coroborat alte probe administrate în cauză. Martora nu a recunoscut existenţa vreunei relaţii de duşmănie cu V.G., mai mult decât atât s-a apreciat improbabilă existenţa vreunei porniri revanşarde a martorei faţă de inculpat, dimpotrivă, inculpatul având motive să o duşmănească pe martoră, întrucât a deconspirat încercarea lui de a-i face avansuri. Inculpaţii deşi nu au recunoscut exercitarea altor violenţe asupra victimei, însă în prima declaraţie dată în faţa instanţei, coinculpatul V.l. a arătat că l-a lovit pe K.C. cu mâinile şi cu picioarele, în prezenţa lui V.G., acesta din urmă confirmând cele declarate de V.l.
Faţă de aceste probe directe administrate legal şi nemijlocit de instanţa de judecată, susţinerea apărătorului inculpatului că acesta nu a participat la săvârşirea infracţiunii este nefondată.
Din probele analizate rezultă fără dubiu că în seara zilei de 20 martie 2009 inculpatul V.G., însoţit de victima K.C.V., au sosit la locuinţa inculpatului V.l. din comuna Joseni, sat Joseni, Judeţul Harghita. Ulterior, victima a cumpărat din comună o sticlă de alcool pe care cei trei l-au consumat împreună la locuinţa lui V.l. În locuinţa inculpatului s-a aflat şi concubina acestuia, martora V.L.M., în aceeaşi curte locuind şi martorele V.A. şi V.I.
Pe fondul consumului de alcool, K.C. l-a luat în braţe pe unul din copii inculpatului V.l., în vârstă de numai 1 an şi 2 luni, dar l-a scăpat jos, copilul începând să plângă. Acest eveniment a declanşat reacţia inculpatului V.l. care a început să lovească victima cu mâinile şi cu picioarele.
S-a reţinut din raportul de expertiză medico-legală, că „moartea victimei s-a datorat şocului hemoragie prin ruptură de splină în urma unui traumatism abdominal acut închis". Expertiza a stabilit că leziunile au putut fi produse prin loviri directe, repetate, cu un corp contondent.
Aşadar, fapta inculpatului V.G. care împreună cu coinculpatul V.l. au lovit pe K.C. cu mâinile şi cu picioarele pentru a-i aplica o corecţie, întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
În raport de aceste considerente Înalta Curte, constată că Decizia recurată este temeinică şi legală, că nu există nici un motiv de casare a acesteia, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului V.G., ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Onorariul interpretului de limbă maghiară se va suporta din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 16/ A din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 martie 2009 la 26 mai 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Onorariul interpretului de limbă maghiară se va suporta din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4195/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2066/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
