ICCJ. Decizia nr. 4235/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4235/2010
Dosar nr. 870/59/2010
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 184/PI din 25 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.V. împotriva Rezoluţiei nr. 730/P/2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în 21 aprilie 2010, menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 761/11/2/2010 din 15 iulie 2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 150 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 870/59/201 din 29 iulie 2010, petentul C.V. a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei nr. 730/P/2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în 21 aprilie 2010 şi a Rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 761/11/2/2010, considerându-le nelegale şi netemeinice.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că deşi în penitenciar se încalcă drepturile deţinuţilor, nu se fac cercetări. În acest sens, petentul a invocat dispoziţiile Ordinului nr. 433/2010 pentru aprobarea normelor minime de cazare a persoanelor private de libertate.
Analizând plângerea formulată în raport cu actele depuse în cauză, respectiv Dosarul nr. 730/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, lucrarea nr. 761/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, instanţa a reţinut că la data de 11 septembrie 2009 petentul C.V. a formulat o plângere penală împotriva directorului Penitenciarului Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 247 C. pen., art. 267 C. pen. şi art. 317 C. pen., invocând condiţiile improprii de deţinere, arătând că într-o cameră cu suprafaţă de 4 x 4 m2 sunt deţinute 8 persoane în condiţii insalubre.
Prin Rezoluţia nr. 730/P/2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 21 aprilie 2010, în temeiul art. 228 rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul A.G., directorul Penitenciarului Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 247 C. pen., art. 267 C. pen., art. 317 C. pen.
Pentru a dispune astfel, în urma cercetărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a reţinut că petentul C.V. a fost arestat la data de 04 februarie 2000 în baza mandatului de arestare preventivă din 05 februarie 2002 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, fiind condamnat la detenţie pe viaţă prin Sentinţa penală nr. 321 din 04 mai 2001, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1108 din 28 februarie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 25 martie 2002.
S-a mai reţinut că la data de 22 noiembrie 2006 comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Penitenciarul cu Regim de maximă Siguranţă Arad l-au individualizat într-un regim de maximă siguranţă, regim rămas definitiv prin Sentinţa penală nr. 168 din 17 ianuarie 2007 a Judecătoriei Arad, iar prin Încheierea nr. 1187 din 29 august 2007 judecătorul delegat al Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Arad a admis plângerea condamnatului şi a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei în regim închis.
Prin Sentinţa penală nr. 860 din 16 aprilie 2009 Judecătoria Arad a dispus schimbarea regimului semideschis a executării pedepsei.
În data de 27 aprilie 2009 C.V. a fost transferat în vederea executării pedepsei la Penitenciarul Timişoara în secţia de deţinere a VIII-a.
Din nota Penitenciarului Timişoara s-a reţinut că dimensiunile tehnice de construcţie din secţia a VIII-a sunt L 6,40 m, I 3,35 m, h 3 m având un volum de 64,32 m şi o suprafaţă de 21,44 m, iar camerele de deţinere sunt prevăzute cu sursă de energie electrică, surse de iluminat artificial, surse de încălzire, surse de iluminat natural şi ventilaţie naturală, grupuri sanitare construite în anexe cu acces permanent.
În ceea ce priveşte dosarul individual al petentului C.V. s-a reţinut că acesta conţine 234 cereri având ca obiect solicitări pentru studierea şi xerocopierea diverselor acte componente ale dosarului de penitenciar, solicitări de participare la activităţi sportive, activităţi de educaţie şi intervenţie psiho-socială, activităţi moral religioase ale diverselor culte, solicitări de scoatere din bagajul personal de la magazia de bunuri, solicitări de aprobare pentru vizită cu diferite persoane civile şi cu alte persoane private de libertate, solicitări de transfer a diverselor sume din contul personal, solicitări de investigaţii de specialitate în reţeaua Ministerului Sănătăţii, solicitări pentru primirea în audienţă la conducerea penitenciarului şi la judecătorul delegat, solicitări de modificare sau reparare a diverselor bunuri vestimentare, toate cererile primind o soluţie conform regulamentelor.
Din adresa Penitenciarului Timişoara s-a reţinut că în cadrul secţiei a VIII-a camerele au un volum de 64,32 mc îndeplinind condiţia prevăzută de art. 1 alin. (3) lit. b) din Ordinul nr. 433/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, precum şi că deţinutul se afla în evidenţele cabinetului medical al unităţii, că a participat la programe şi activităţi educaţionale, a fost sancţionat de două ori pentru atitudine necuviincioasă faţă de completul de judecată şi faţă de cadre, a fost recompensat de şase ori şi a participat la programe terapeutice.
Prin urmare, s-au apreciat ca inexistente infracţiunile reclamate de petent, constatându-se că aplicarea unui anume tip de regim de detenţie s-a făcut în baza unor documente legale - hotărârea comisiei şi încheierile instanţei, că şi-a exercitat drepturile prevăzute de lege şi de regulamentul de aplicare, dovada în acest sens fiind cererile admise existente la dosarul de penitenciar. Totodată, s-a constatat că au fost respectate condiţiile minime privind cazarea deţinuţilor, precum şi standardele minime sanitare şi de igienă, iar faptul că acestea nu sunt la nivelul ţărilor europene nu-i este imputabil directorului penitenciarului, situaţia regăsindu-se în întreg sistemul penitenciar.
De asemenea, s-a constatat că pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 267C. pen. se cere ca prin acte comisive sau printr-o comportare omisivă, angajaţii penitenciarului, inclusiv directorul penitenciarului să-l fi făcut pe deţinut să sufere în mod continuu sau prin întreruperi, prin rele tratamente neînţelegându-se măsurile restrictive prevăzute de legile sau regulamentele care determină regimul ce trebuie aplicat persoanelor aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă ori educative, ci măsurile abuzive aplicate cu încălcarea prevederilor legale, fapt nerealizat în speţă.
În ceea ce priveşte infracţiunii prev. de art. 317 C. pen., s-a apreciat că nesoluţionarea tuturor cererilor conform dorinţei deţinutului, nu constituie dovada existenţei unei acţiuni de instigare la discriminarea deţinuţilor din partea directorului penitenciarului.
Împotriva acestei soluţii, a formulat plângere petentul C.V., solicitând infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă în Dosarul nr. 730/P/2009 privind pe A.G., faţă de care au fost efectuate acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 247 C. pen., art. 267 C. pen., şi art. 317 C. pen., plângerea nefiind motivată.
Prin rezoluţia dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 15 iulie 2010 în Dosarul nr. 761/11/2/2010, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C.V., considerându-se că soluţia procurorului este legală şi temeinică.
Astfel, din documentaţia ataşată la dosar, s-a reţinut că în Penitenciarul Timişoara, unde se află în prezent petentul, sunt respectate condiţiile prevăzute de art. 1 din Ordinul nr. 433/C/2010 ale Ministerului Justiţiei, prin care sunt stabilite normele minime privind dimensiunile camerelor de cazare şi condiţiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească.
Totodată, s-a constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu reies niciun fel de indicii în legătură cu posibila comitere a infracţiunilor prev. de art. 247 C. pen., regimul de deţinere al persoanei private de libertate fiind stabilit în baza hotărârii comisiei din cadrul Penitenciarului şi prin hotărâre judecătorească, iar spaţiile de cazare respectă condiţiile minime legale. Din aceleaşi motive s-a apreciat că nu subzistă nici infracţiunea prev. de art. 267 C. pen. şi nu există niciun fel de indicii nici în legătură cu comiterea infracţiunii prev. de art. 317 C. pen.
Examinând cauza, prin prisma dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat că rezoluţia atacată de petent este temeinică şi legală.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, raportat la actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, în cauză nu există indicii privind comiterea de către intimat a infracţiunilor imputate de petent.
Astfel, îndeplinirea de către intimat a atribuţiilor conferite de dispoziţiile legale nu poate fi considerată ca fiind o faptă ilicită. Prin dispoziţiile art. 247 C. pen. a fost incriminată ca infracţiunea de „abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi"; fapta funcţionarului public care a condus la îngrădirea folosinţei sau exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA; iar prin art. 267 C. pen. a fost reglementată ca infracţiunea de „supunere la rele tratamente"; acţiunea de a supune la rele tratamente o persoană aflată în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 317 C. pen. prevăd că „instigarea la ură pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convinge"; constituie infracţiunea de instigare la discriminare.
În speţă, în mod corect s-a apreciat că nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor sus-menţionate câtă vreme petentului i s-a dat posibilitatea să uzeze de toate drepturile conferite persoanelor aflate în regim de detenţie, iar locul unde este cazat petentul respectă normele impuse de Ordinul nr. 433/2010.
Astfel, din adresa nr. J2/20532 din 02 aprilie 2010 a Penitenciarului Timişoara rezultă că dimensiunile tehnice de construcţie a camerelor sunt L= 6,40 m, I = 3,35 m, h = 3,00 m, având un volum de 64,32 mc şi o suprafaţă de 21, 44 mp, fiind introduse 9 paturi, din care 5 ocupate, cu saltele şi lenjerie individuală, dotate cu prize pentru alimentare cu energie electrică, cu surse de iluminat artificial, de încălzire, iluminat natural şi ventilaţie naturală, grupuri sanitare construite în anexe cu acces permanent, prevăzute cu chiuvetă, un WC şi un duş cu sursă de apă curentă. Accesul la asistenţă medicală şi la petiţionare rezultă din referatul medical, din referatul de evaluare psiho-socială şi hotărârile pronunţate de instanţele sesizate cu cereri legate de modul de executare a pedepsei.
S-a mai reţinut că, formulând plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul nu a administrat probe, în raport cu care să se poată stabili o altă situaţie de fapt.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat recurs petentul C.V.
La termenul de judecată, în şedinţă publică, recurentul a arătat că îşi retrage recursul.
Faţă de această declaraţie şi având în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului de către petentul C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 184/PI din 25 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
la act de retragerea recursului formulat de petentul C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 184/PI din 25 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 878/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4240/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
