ICCJ. Decizia nr. 4284/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia Nr. 4284/2010
Dosar nr. 744/2/2010
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 111 din 23 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În temeiul disp. art. 149 rap. la art. 145 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a recunoscut Sentinţa penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref: 1 TO 57/2008-522) privind pe condamnatul C.I.
A dispus transferarea persoanei condamnate C.I. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare.
A dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă şi perioada executată din data de 12 decembrie 2007 la zi.
A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În temeiul disp art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 1786/11/5/2009 din data de 25 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Cehia cu nr. 20/2009-MOT-T/11 din data de 08 august 2009 prin care se solicită transferarea persoanei condamnate C.l. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată de către statul solicitant împreună cu informaţiile şi documentele necesare, în aplicarea Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg 1989 (hotărârea de condamnare, definitivă, textele juridice relevante, informaţii referitoare la perioada privării de libertate şi a executării pedepsei, informarea privind lipsa consimţământului la transfer al persoanei condamnate).
Curtea a constatat că numitul C.l., cetăţean român, a fost condamnat prin Sentinţa penală din data de 19 septembrie 2008 a Tribunalului Regional din Brno (nr. ref: 40 T 8/2008) definitivă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie Olomouc, din data de 08 decembrie 2008 (nr. ref. 1 TO 57/2008-522), la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi expulzare de pe teritoriul Cehiei pe o perioadă nedeterminată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de tâlhărie, prev. şi ped de art. 234 alin. (1), (2) lit. b), art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (2) din C. pen. al Republicii Cehia.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 11 decembrie 2007, în intervalul orar 23,05 - 23,15 în localitatea Doubravice nad Svitavou, jud. Blansko, pe str. Z., numitul C.l. împreună cu alte două persoane, G.M. şi V.N., l-au trântit pe trotuar pe partea vătămată V.P. şi în timp ce îl loveau în mod repetat cu pumnii peste faţă şi picioarele în cap, şi-au însuşit mai multe bunuri ce se găseau asupra victimei printre care şi suma de 4.500 CZK, un telefon mobil de culoare neagră, marca S. şi o serie de acte aparţinând victimei.
În urma actelor de violenţă exercitate asupra sa, partea vătămată V.P. a suferit leziuni traumatice multiple care au determinat în mod semnificativ limitarea modului de viaţă pe o perioadă de aproximativ 5 săptămâni şi care, din cauza loviturilor cu piciorul în cap, intensităţii atacului şi numărului de lovituri ar fi putut, în mod real, să conducă la provocarea unor leziuni mai grave, fiind cu totul întâmplător că aceste leziuni nu s-au produs.
C.l. a fost arestat preventiv în cauză din data de 12 decembrie 2007 - 08 decembrie 2008 (data pronunţării deciziei Curţii Supreme de Justiţie Olomouc), pedeapsa urmând să se considere executată la data de 12 iunie 2013, iar în prezent se află în executarea pedepsei astfel că s-a constatat îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală întrucât, la data primirii cererii de transferare persoana condamnată avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.
S-a mai reţinut că sunt de asemenea, îndeplinite şi condiţiile impuse de 3 lit. c) din Convenţia asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea fiind definitivă prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie Olomouc din data de 08 decembrie 2008 şi art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenţie cu referire la art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 referitoare la dubla incriminare.
Astfel, fapta reţinută în sarcina persoanei transferabile C.l. are corespondent în legislaţia română realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la tâlhărie în formă agravantă, prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 ani).
În cauză s-a reţinut că este îndeplinită şi condiţia impusă de art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată, persoana transferabilă fiind cetăţean român cu domiciliul în România conform adresei nr. 547957 din 21 septembrie 2009 a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi nr. 3945023 din 05 octombrie 2009 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor Direcţia Generală Paşapoarte.
Deşi prin declaraţia din data de 18 decembrie 2008 persoana condamnată C.l. nu şi-a dat acordul la transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, în cauză s-a apreciat că sunt incidente disp. art. 3 parag. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999 întrucât acestuia i s-a aplicat o măsură de expulzare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată C.I.
Prin motivele de recurs, acesta a arătat că începând cu data de 01 ianuarie 2010, în Republica Cehia, a intrat în vigoare noul C. pen., potrivit căruia beneficiază de liberarea condiţionată după executarea a VI din pedeapsa iniţială, beneficiu pe care nu-l poate avea în România potrivit legislaţiei interne.
Examinând, recursul declarat de persoana condamnată C.l., sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este fondat în parte.
Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, remise de Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală - rezultă că, condamnatul C.l., a fost liberat condiţionat la data de 02 septembrie 2010, din executarea pedepsei cu privire la care s-a dispus transferul.
Prin acelaşi înscris s-a mai menţionat că în prezent acesta urmează a fi expulzat în România.
În conţinutul înscrisului aflat la dosar, condamnatul C.l., a arătat că este pus în libertate din data de 02 septembrie 2010, aşteptând să fie trimis în România, însă nu deţine actele necesare.
Aşadar, Înalta Curte, constată că, condamnatul C.I. a fost deja liberat condiţionat la data de 2 septembrie 2010, din executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref. 1 TO 57/2008-522), astfel încât acesta nu mai poate fi transferat în România pentru continuarea executării pedepsei.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., va admite recursul declarat de persoana condamnată C.l. împotriva Sentinţei penale nr. 111 din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, va casa în parte sentinţa recurată numai în ceea ce priveşte dispoziţiile de transfer a persoanei condamnată C.l. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare şi emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, dispoziţii pe care le va înlătura, constatându-se imposibilitatea continuării executării pedepsei de 5 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref. 1 TO 57/2008-522),' ca urmare a faptului că persoana solicitată C.I., a fost liberată condiţionat la data de 02 septembrie 2010 de către statul de condamnare, respectiv Republica Cehă.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului iar suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de persoana condamnată C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 111 din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.
Casează în parte sentinţa recurată numai în ceea ce priveşte dispoziţiile de transfer a persoanei condamnată C.I. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare şi emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, dispoziţii pe care le înlătură.
Constată imposibilitatea continuării executării pedepsei de 5 ani şi 6 luni aplicată prin Sentinţa penală din data de 19 septembrie 2008 (nr. ref. 40 T 8/2008) a Tribunalului Regional din Brno definitivă prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie Olomouc din data de 8 decembrie 2008 (nr. ref: 1 TO 57/2008-522), persoana solicitată C.I., fiind liberată condiţionat la data de 02 septembrie 2010 de către statul de condamnare, respectiv Republica Cehă.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului iar suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1702/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4289/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
