ICCJ. Decizia nr. 4297/2010. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4297/2010

Dosar nr. 7242/110/2008

Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 40/D din 09 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7242/110/2008 al Tribunalului Bacău, secţia penală, s-a dispus în baza art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), b) şi c) şi 76 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului R.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 din C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea de 24 de ore din data de 27 august 2008.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului.

În temeiul art. 86² C. pen. s-a fixat termen de încercare de 6 ani. Pe perioada termenului de încercare s-a dispus că inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea sau la alte organe stabilite de instanţă;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Supravegherea va fi realizată de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prev. art. 86⁴ C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus că pe durata termenului de încercare să se suspende şi executarea pedepsei accesorii aplicată în cauză.

Sub aspectul laturii civile, s-a luat act că inculpatul este de acord cu plata despăgubirilor civile şi în consecinţă:

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare către partea civilă T.E. şi la câte 20.000 RON daune morale către părţile civile T.S., T.G. ŞI T.E.C. De asemenea, fost obligat inculpatul la plata sumei de câte 100 RON prestaţie periodică lunară către minorii T.G. născut la 10 martie 1994 şi T.E.C., născut la 10 aprilie 2004, prin procurator S.E., începând cu data decesului victimei 25 august 2008 şi până la majoratul fiecărui copil minor.

Prin aceeaşi sentinţă, fost obligat inculpatul la plata sumei de 175 RON către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi la plata sumei de 282 RON către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău, respectiv jumătate din suma cu care s-au constituit părţi civile.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea a 2 buc. lemn - coletele 1 şi 2 aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău. S-a dispus păstrarea drept mijloace de probă a bunurilor aflate în coletele 3 - 5 la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

În ziua de 25 august 2008, T.C. a consumat băuturi alcoolice la un bar din satul Crăieşti, comuna Stănişeşti. După aceasta, în jurul orelor 16,00 inculpatul a mers, împreună cu B.L. să-l ajute pe acesta să adune lucerna. Cel doi au terminat lucrul în jurul orelor 23,00. În drum spre casă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, numitul T.C. a pătruns, fără drept, în grădina aparţinând lui B.V., unde a fost găsit de inc. R.F., care asigura paza locuinţei numitului B.V. pe perioada cât acesta se afla la serviciu în municipiul Bacău.

Considerând că T.C. a venit să sustragă bunuri din locuinţa sus-menţionată, inculpatul R.F. a mers spre acesta spre a-i cere socoteală despre acest lucru, însă victima T.C. a luat un par cu care s-a repezit la acesta, lovindu-l. În aceste condiţii, şi inculpatul a luat un arac, cu care a început să lovească victima, care a căzut la pământ, însă - chiar şi în aceste condiţii - inculpatul i-a mai aplicat nişte lovituri.

Din certificatul medico-legal nr. X/2008 al S.M.L. Bacău rezultă că inculpatul R.F. prezintă diagnosticul de plăgi excoriate, police mâna stângă şi genunchi drept, iar leziunile au necesitat pentru vindecare un nr. de 3 - 5 zile îngrijiri medicale.

Cu maşina de „Salvare";, victima T.C. a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău, unde a decedat.

Din raportul de constatare medico-legală nr. X/2008 al S.M.L. Bacău rezultă că moartea lui „T.C. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute generate de aspirarea de conţinut gastric refulat în căile respiratorii survenită în contextul unui politraumatism cu fracturi costale bilaterale şi multiple contuzii corporale, favorizat de umplerea gastrică şi consumului etilic. Între leziunile de violenţă constatate, localizarea acestora, tipologia, succesiunea faptică descrisă de anchetă, apreciem că acestea au putut fi favorizate de consumul etarorac şi de umplerea gastrică declanşată de un episod de vomă cu aspirarea acestuia în căile respiratorii şi declanşarea fenomenelor ce au dus ulterior la deces. Leziunile de violenţă s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri şi mijloace contondente şi ar fi necesitat 28 - 30 zile îngrijiri medicale, dacă nu ar fi survenit decesul";.

S-a stabilit că victima T.C. avea în sânge o alcoolemie de 1 gr. la mie.

De asemenea, din copia F.O. Spital Bacău chirurgie generală, rezultă că a fost internat pe 26 august 2008 cu diagnosticul politraumatism în stare de şoc hemoragică. Traumatism cranio-cerebral. Comă gradul II - III. Traumatism gambe bilaterale. La internare se arată că a fost trimis de Spitalul Podu Turcului cu diagnostic politraumatizat prin agresiune. Abdomen acut posttraumatic. Traumatism Toracic, traumatism cranio facial. Plăgi contuze multiple ambele gambe (la prezentare TA=0, şoc traumatic, s-au administrat tonice cardio-vasculare). Examen NCI pe 26 august 2008 - policontuzionat TCC, GCS = 6, IOT, ventilaţie mecanică, midriază areactivă, şoc traumatic, stop cardio respirator resuscitat. La ora 11,30 efectuează CT cerebral, fără colecţii hemoragice, edem cerebral difuz, atrofie corticală difuză, decedează în aceeaşi zi.

Instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procese-verbale întocmite de organele de urmărire penală; planşa fotografică; declaraţia părţii civile T.E.; Raportul de constatare medico-legală nr. X/2008 al S.M.L. Bacău; Certificatul medico-legal nr. X/2008 al S.M.L. Bacău; declaraţiile martorilor T.V., R.D., B.L., T.Ş., B.V., V.A., B.C., V.V., V.C.; acte de stare civilă, decizie de curatelă, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului R.F., prin care acesta recunoaşte săvârşirea faptei.

În opinia instanţei de fond fapta inculpatului R.F., constând în aceea că, în seara zilei de 25/26 august 2008, în timp ce victima T.C. a pătruns în grădina locuinţei lui B.V., l-a lovit cu un par de multe ori în zona toracelui, acesta decedând, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 174 C. pen. S-a menţionat că omorul se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevăzând moartea victimei, că rezultat al activităţii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat; în cazul omorului făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide, lucru care s-a şi întâmplat în cauză, inculpatul lovind victima cu parul în cap, în condiţiile în care acesta era căzut jos şi nu mai putea face nicio opunere; lovind victima cu un obiect apt de a ucide, cu o intensitate deosebită şi într-o zonă vitală, respectiv a capului, aşa cum rezultă din fişa de observaţie de la spital, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia, fiind îndeplinită condiţia formei de vinovăţie indirectă prev. de art. 19 lit. b) C. pen.

Prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen. cu motivarea că, potrivit textului legal, făptuitorul se află în stare de provocare atunci când săvârşirea infracţiunii a avut loc sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

A mai reţinut instanţa de fond că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă s-a apărat constant în sensul că a lovit cu parul în momentul în care victima se afla, fără drept, pe proprietatea ce era păzită de acesta, că a fost lovit cu un par de victimă, cauzându-i-se leziunile descrise, astfel că întreg conflictul s-a datorat atitudinii provocatoare a victimei. Instanţa de fond a considerat că în cauză nu există starea de legitimă apărare, aşa cum a solicitat a se reţine inculpatul, prin apărător, deoarece el a lovit victima şi în momentul în care acesta era căzut jos şi nu mai putea face nicio opunere şi nici lovi.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, constând în suprimarea vieţii unei persoane, însă şi împrejurarea concretă în care a avut loc fapta, inculpatul lovind victima în stare de provocare, s-a avut în vedere şi persoana inculpatului, care nu a mai fost condamnat, poziţia procesuală a acestuia, care a recunoscut fapta şi a fost de acord cu plata despăgubirilor civile.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa de fond a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Pe latura civilă, aşa cum s-a arătat, s-a luat act că inculpatul este de acord cu plata despăgubirilor civile solicitate de părţile civile.

Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul.

În motivele de apel, Ministerul Public a susţinut că, pentru a se putea face aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., se cere că săvârşirea infracţiunii să constituie o ripostă la fapta victimei, care, însă, să nu fi fost - la rândul ei - determinată de manifestări agresive ale inculpatului. S-a apreciat că inculpatul a săvârşit infracţiunea într-o stare de tensiune nervoasă, însă din probele administrate nu rezultă că aceasta stare de tulburare ar fi fost determinată de fapte provocatoare ale victimei. Astfel, s-a menţionat că în declaraţia data în cursul cercetării judecătoreşti, inc. R.F. a arătat că l-a văzut pe T.C. în curtea locuinţei lui B.V., era în stare avansată de ebrietate, stând cu faţa în jos pe pământ, în nişte buruieni, spunându-i că nu ştie în ce condiţii a ajuns în acel loc.

În primele declaraţii, date la urmărirea penală, cât şi în declaraţia dată la instanţă, inculpatul a menţionat în mod expres că victima doar a intenţionat să-l lovească, însă nu a reuşit acest fapt, întrucât s-a ferit.

Într-o singură declaraţie, dată în calitate de inculpat, R.F. a precizat faptul că ar fi fost lovit de victimă la degetul mare de la mâna stângă şi la genunchi, însă acest fapt nu a fost dovedit de ancheta efectuată, specialiştii legişti neputând stabili data leziunilor. În condiţiile menţionate chiar de însuşi inculpatul R.F., s-a arătat că şi declaraţiile martorului T.V. apar că fiind nesincere, acesta precizând faptul că, la momentul săvârşirii faptei, a văzut cele două părţi cum se loveau reciproc cu pari mari şi groşi, lucru ce nu este confirmat de nicio altă probă. S-a mai argumentat că în chiar sentinţa apelată s-a reţinut, în mod corect, faptul că inc. R.F. a lovit de nenumărate ori cu un par victima, chiar şi în momentul în care aceasta nu mai putea riposta în niciun fel, intenţia sa de a ucide victima fiind precizată de inculpat, care a declarat că îl lovea pe T.C. peste tot corpul, când acesta era căzut la pământ. Or, conchide procurorul, în condiţiile expuse, intenţia inculpatului a fost în mod cert directă şi nu indirectă, aşa cum s-a reţinut în hotărâre. Nu îi poate fi acordată inculpatului, sub niciun temei, circumstanţa atenuantă a provocării, în condiţiile în care aceasta nu este probată decât de declaraţiile inculpatului, dar şi acestea sunt contradictorii şi nu o susţin în totalitate.

De asemenea, în opinia reprezentantului Ministerului Public, sentinţa penală este nelegală şi pentru că instanţa de judecată a omis să se pronunţe cu privire la cererea numitei T.M., fiica victimei (minoră la data faptei, în prezent elevă), care a solicitat obligarea inculpatului la plata unei sume periodice până la terminarea studiilor.

În final s-a invocat şi netemeinicia sentinţei penale cu privire la cuantumul pedepsei şi la nejustificata reţinere a circumstanţelor atenuante, precum şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. S-a menţionat că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b), c) C. pen. şi, că atare, este netemeinică coborârea pedepsei sub minimul special de 10 ani închisoare prevăzut de lege deoarece, printre criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, circumstanţele atenuante deţin o pondere mult redusă în raport cu gravitatea faptei comise. S-a subliniat că instanţa nu a avut în vedere că inculpatul a săvârşit o infracţiune de un pericol social deosebit de ridicat şi că pedeapsa aplicată, cu mult sub minimul special prevăzut de lege, nu-şi poate atinge scopul de reeducare, şi nici nu realizează funcţia de prevenţie generală. Lovirea victimei cu un par (chiar şi atunci când aceasta era căzuta şi neînarmată), urmarea socialmente periculoasă a faptei (suprimarea vieţii victimei) şi atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei (abandonarea victimei într-un şanţ), sunt împrejurări care nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege până la un cuantum atât de redus, de doar 4 ani închisoare. A fost invocată netemeinicia hotărârii şi cu privire la modalitatea de executare stabilită de instanţă, respectiv suspendarea sub supraveghere deoarece, în speţă, nu este îndeplinită una din condiţiile cerute de lege pentru aplicarea art. 86¹ C. pen., respectiv aptitudinea inculpatului de a se îndrepta fără executarea pedepsei. La individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei trebuie să se ţină seama de gravitatea faptei comise, alături de elementele specifice legate de aptitudinea infractorului de a avea pe viitor o comportare bună, chiar fără executarea pedepsei. Or, instanţa de fond a motivat că poate aplica art. 86¹ C. pen., având în vedere că inculpatul a lovit victima în stare de provocare, însă a considerat că natura faptei, gravitatea acesteia şi împrejurările concrete în care a fost săvârşita, impun executarea efectivă a pedepsei.

Inculpatul, prin apărător ales, în motivele de apel a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., şi achitarea sa întrucât a acţionat în legitimă apărare, potrivit art. 44 alin. (2) C. pen. A susţinut că victima a pătruns nelegal în curtea păzită de el, iar leziunile ce i-au fost produse victimei nu privesc zone vitale. Pe latură civilă inculpatul a criticat, în principal, interpretarea dată de prima instanţă declaraţiei inculpatului în sensul că este de acord cu plata despăgubirilor civile, precum şi cu cuantumul daunelor acordate părţilor civile.

Prin Decizia penală nr. 99 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a dispus următoarele:

În baza art. 379, pct. 2, lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de apelantul-inculpat R.F. şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

A desfiinţat sentinţa penală apelată, a reţinut cauza spre rejudecare în fond şi, potrivit art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174, alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73, lit. b) C. pen. şi art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. şi art. 76, alin. (2) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73, lit. a) C. pen. şi art. 74, lit. a), b) şi c) C. pen. şi art. 76, alin. (2) C. pen.

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73, lit. a) C. pen. şi art. 74, lit. a), b) şi c) C. pen. şi art. 76, alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.F., cu date de stare civilă cunoscute, la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

A redus despăgubirile pentru daunele morale acordate părţii civile T.S. de la 20.000 RON, la 2.000 RON, iar pentru părţile civile T.G. şi T.E.C. de la 20.000 RON, la 10.000 RON.

A obligat inculpatul la plata unei pensii lunare de 150 RON şi faţă de partea civilă T.M., de la data decesului, 25 august 2008, până la data terminării studiilor, dar nu mai mult de vârsta de 26 de ani.

A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale apelate.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Prima instanţă a evaluat în mod corect probele administrate legal în cauză, în baza cărora s-a stabilit situaţia de fapt redată în considerentele sentinţei penale apelate, precum şi vinovăţia inculpatului.

S-a arătat de instanţa de apel că rezultă din depoziţiile martorilor T.V. şi B.L., coroborate cu declaraţiile inculpatului şi constatările raportului de necropsie, că în noaptea de 25/26 august 2008 inculpatul a surprins victima în curtea numitului B.V., curte pe care o păzea, că cei doi s-au lovit reciproc, iar după ce T.C. a căzut la pământ, inculpatul a continuat să-l lovească cu un par, în special în zona toracelui. Inculpatul R.F. şi-a dat seama că victima se afla în stare de ebrietate, leziunile provocate de loviturile aplicate de inculpat necesitând în cazul în care nu ar fi survenit decesul, 28 - 30 de zile de îngrijiri medicale.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Curtea de Apel a apreciat că T.C. nu a fost lovit în zona capului, deoarece nici actele medico-legale, nici martorii audiaţi în cauză nu au confirmat astfel de leziuni. În orice caz, arată instanţa de apel, decesul a avut drept cauză reacţia de reflux alimentar, cu aspirarea vomei în căile respiratorii ce au provocat insuficienţă respiratorie acută. Această reacţie a fost favorizată de mai mulţi factori, respectiv umplerea gastrică, consumul etanolic, dar şi leziunile de violenţă ce se înscriu astfel în antecedenţa cauzală, şi care au condus la urmarea imediată socialmente periculoasă, adică moartea numitului T.C.

Raportat la situaţia de fapt descrisă şi la factorii ce au condus la deces, instanţa de apel a apreciat că infracţiunea comisă de R.F. nu-i poate fi imputată decât sub formă de vinovăţie a praeterintenţiei. Reacţia de reflux alimentar a victimei, factorul cel mai apropiat de urmarea imediată cea mai gravă ce s-a produs, constituie un fenomen fiziologic care, în cele mai multe cazuri, nu depinde de acţiuni exterioare de agresiune fizică asupra victimei, fiind generat de mai multe condiţii, independente de voinţa subiectului activ al infracţiunii.

Totuşi, subliniază instanţa de apel, inculpatul putea şi trebuia să prevadă posibilitatea unei astfel de urmări atâta timp cât a lovit victima în zona toracelui şi a conştientizat starea de ebrietate în care se afla.

În consecinţă, conchide instanţa de prim control judiciar că decesul victimei îi este imputabil inculpatului sub forma culpei fără prevedere, iar loviturile aplicate victimei se înscriu în antecedenţa cauzală ce a favorizat, alături de alţi factori, refularea conţinutului gastric.

În ceea ce priveşte celelalte date exterioare conţinutului constitutiv al infracţiunii, instanţa de apel a menţionat că instanţa de fond nu a dat o relevanţă corectă, din punct de vedere penal, împrejurării că victima a pătruns, în timp de noapte şi fără drept, în curtea imobilului păzit de inculpatul R.F. Anterior unei eventuale acţiuni de provocare din partea victimei, trebuie reţinut că legea penală instituie o prezumţie de legitimă apărare, potrivit art. 44 alin. (2¹) C. pen., în favoarea celui ce respinge o astfel de pătrundere, aşa cum s-a arătat mai sus. Practic, argumentează instanţa de prim control judiciar, legea penală echivalează, evident prezumtiv, o astfel de pătrundere cu un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat, în principal, împotriva relaţiilor sociale ce apără domiciliul şi patrimoniul, situaţie ce dă naştere unei apărări legitime, adică săvârşită fără vinovăţie din partea titularului, dar şi a altor persoane însărcinate de titular cu protecţia acestor drepturi. Dispoziţiile art. 44 alin. (2¹) C. pen., nu prevăd condiţii speciale ce trebuie îndeplinite de cel care respinge atacul, important fiind că apărarea să fie animată de o astfel de motivaţie, aspect ce poate rezulta din datele obiective ale cauzei.

În speţă, reţine instanţa de apel, R.F. se afla la locuinţa cumnatului său tocmai pentru a-i asigura protecţia. Deşi legea instituie o astfel de prezumţie, susţine instanţa de apel că procurorul nu a înţeles să administreze probe care să o răstoarne şi nici nu a explicat în vreun fel de ce nu poate fi reţinută. Cu toate acestea, instanţa de apel nu a identifică date care să o înlăture. În final, Curtea de Apel a considerat, faţă de reacţia inculpatului, că acesta a acţionat disproporţionat, a continuat să lovească victima şi după ce a căzut la pământ, cu atât mai mult cu cât starea sa de ebrietate nu-l recomanda ca o ameninţare foarte gravă.

În consecinţă, Curtea de Apel a apreciat că inculpatul a depăşit limitele unei apărări legitime, în concordanţă cu intensitatea atacului prezumat şi cu ameninţarea pe care o reprezenta T.C., tot mai redusă pe parcursul conflictului şi, astfel, devin astfel aplicabile dispoziţiile art. 73, lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte criticile aduse de procuror raportat la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanţa de apel le-a apreciat că nefondate, inculpatul, anterior faptei, fiind cunoscut că o persoană cu un comportament caracterizat prin respectul legii, atitudine ce s-a perpetuat şi pe parcursul procesului penal.

Curtea de Apel a apreciat că se impune o nouă reindividualizare a pedepsei, având în vedere şi limitele de pedeapsă ale infracţiunii pentru care se va dispune schimbarea încadrării juridice şi celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Totodată, instanţa de apel, în acord cu prima instanţă, a apreciat că reintegrarea în societate a inculpatului se poate realiza fără privare de libertate, dar sub supravegherea organelor de specialitate.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel nu a fost în acord cu Tribunalul Bacău în a considera că inculpatul a achiesat să plătească toate despăgubirile solicitate de părţile civile, rezerva sa fiind, de altfel, consemnată în declaraţia dată. O achiesare la pretenţiile formulate nu poate fi considerată îndeplinită înainte de a cunoaşte care sunt acestea. Or, în cauză se observă că pretenţiile părţilor civile au avut loc după această declaraţie, fără a se mai întreba inculpatul asupra lor. Totodată, s-a arătat că prima instanţă nu a motivat schimbarea ordinii de efectuare a actelor de cercetare judecătorească, aşa cum dispoziţiile art. 321 C. proc. pen. o impun, şi nici nu l-a ascultat pe inculpat în această privinţă.

Pe aceeaşi linie, s-a constatat că instanţa de fond nu a arătat motivele pentru care unele sume sunt înjumătăţite, iar celelalte nu, deşi reţine că inculpatul a fost de acord cu plata despăgubirilor, fără a face asemenea diferenţă. În plus, s-a omis să se pronunţe cu privire la cererea de plată a unei sume periodice pentru fiica victimei, T.M.

Curtea de Apel a apreciat că răspunderea civilă delictuală a inculpatului trebuie raportată la vinovăţia acestuia, care a reacţionat faţă de fapta ilicită a victimei, astfel încât prejudiciile ce s-au născut îi sunt imputabile lui R.F. în proporţie de 50%. Ca atare, despăgubirile cuvenite lui T.G. şi T.E.C. vor fi înjumătăţite.

Verificând motivele de apel ale inculpatului, legate de cererea de constituire ca parte civilă a lui T.S., inclusiv prin audierea înregistrării şedinţei de judecată pentru termenul din 07 mai 2009, Curtea de Apel a constatat că despăgubirile pentru daunele morale solicitate sunt de 2.000 RON, echitabile în raport de pierderea suferită, iar nu de 20.000 RON cât i-a acordat instanţa de fond.

În sfârşit, Curtea de Apel a considerat ca întemeiată cererea formulată de partea civilă T.M. de plată a unei contribuţii periodice lunare pe perioada studiilor, cerere pe care prima instanţă a omis să o analizeze. Fiind lipsită de suportul material al tatălui său, în raport de vinovăţia reţinută în sarcina inculpatului, va fi obligat R.F. la plata sumei de 150 RON, lunar cu titlu de daune materiale.

Împotriva deciziei, inculpatul R.F. a declarat prezentul recurs, în termen legal.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- în primă instanţă, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat, beneficiind de asistenţa unui avocat ales. Instanţa a administrat probele propuse prin rechizitoriu, precum şi cele propuse de apărare. Au fost depuse înscrisuri în circumstanţiere, iar instanţa - având în vedere imposibilitatea prezentării a 2 martori - după punerea în discuţie, şi cu acordul apărării şi procurorului, a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C .proc. pen. cu privire la declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Înainte de a se declara terminată cercetarea judecătorească, apărarea şi procurorul nu au mai formulat alte cereri şi nu au mai solicitat probe noi;

- în apel, inculpatul şi-a exercitat „dreptul la tăcere";, şi a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat ales. În apel, a fost încuviinţată cererea apărării de clarificare a unor aspecte rezultate din raportul de necropsie, fiind depus raportul de expertiză medico-legală. Înainte de a se trece la dezbateri, apărarea a menţionat că nu mai are alte cereri şi nu a mai solicitat alte probe noi;

- în recurs, inculpatul şi-a exercitat „dreptul la tăcere"; şi a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat ales. La dosar au fost depuse fotografii ale locului săvârşirii faptei.

Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reţine următoarele:

Invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18, 17¹ şi 14 C .proc. pen., apărarea inculpatului a solicitat, în principal, achitarea prin reţinerea „legitimei apărări"; (făcându-se trimitere fie la dispoziţiile art. 44 alin. (2¹), fie la cele ale art. 44 alin. (3) C. pen.), iar în subsidiar, reducerea despăgubirilor şi, de asemenea, reducerea pedepsei, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.

Înalta Curte - în vederea examinării criticii recurentului cu privire la nereţinerea legitimei apărări - apreciază ca necesară corelarea acesteia cu aspectele reţinute de cele două instanţe:

- prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 73 lit. b) din C. pen. („provocarea";);

- instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 73 lit. a) teza I din C. pen. („depăşirea limitelor legitimei apărări";);

În conformitate cu dispoziţiile art. 44 C. pen. nu constituie infracţiune fapta săvârşită în stare de legitimă apărare, adică pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva făptuitorului, împotriva altei persoane sau a unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc. Pentru că apărarea să fie legitimă, în principiu, riposta trebuie să se afle într-o justă proporţie cu gravitatea pericolului pe care îl reprezintă atacul şi cu împrejurările producerii acestuia.

Dacă apărarea este excesivă, depăşind necesităţile de protecţie împotriva pericolului, pot exista două ipoteze: a) excesul de apărare este determinat de tulburarea sau temerea în care se află cel atacat; b) excesul de apărare nu se află în relaţie cauzală cu vreo tulburare sau temere generată de atac.

Prima situaţie - aşa-numitul exces justificat de apărare - este asimilată de lege stării de legitimă apărare (art. 44 alin. 3 C. pen.); cea de-a doua situaţie - aşa-numitul exces de apărare scuzabil - constituie o circumstanţă atenuantă legală [art. 73 lit. a) teza I din C. pen. „depăşirea limitelor legitimei apărări";].

Pentru a fi reţinută legitima apărare în varianta asimilată prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen. trebuie să se constate existenţa tuturor condiţiilor cerute pentru existenţa legitimei apărări, singura excepţie referindu-se doar la împrejurarea că riposta a depăşit atacul din cauza tulburării sau temerii de care era stăpânită victima atacului.

Or, din simpla examinare a situaţiei de fapt, astfel cum a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă, Înalta Curte constată - în acord, sub acest aspect, cu ambele instanţe - că nu sunt îndeplinire condiţiile cerute de lege pentru existenţa legitimei apărări (în varianta tip): 1) să fie un atac material; 2) să fie un atac direct; 3) să fie un atac imediat; 4) atacul să fie injust; 5) atacul să fie îndreptat împotriva persoanei care se apără sau împotriva unei persoane ori împotriva unui interes obştesc; 6) atacul să pună în pericol grav persoana celui atacat sau drepturile acestuia ori interesul obştesc; 7) fapta săvârşită să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului; 8) fapta săvârşită să fie proporţională cu gravitatea atacului.

Înalta Curte apreciază că nu se impun examinări suplimentare cu privire la legitima apărare, care ar putea contraveni limitelor şi principiilor recursului declarat de inculpat, făcând trimitere la compararea condiţiilor prevăzute de lege pentru legitima apărare (astfel cum au fost enumerate anterior) cu „atacul"; victimei la care a făcut referire inculpatul cu ocazia dezbaterilor şi, respectiv, cu „apărarea"; (fapta) săvârşită de către inculpat împotriva victimei, la multitudinea şi gravitatea leziunilor victimei, în comparaţie cu cele prezentate de inculpat.

Apărarea a invocat şi incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (2¹) C. pen. potrivit cărora „se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare";.

Înalta Curte apreciază că neîntemeiată această apărare deoarece:

1) în doctrină s-a arătat că prezumţia instituită prin art. 44 alin. (2¹) C. pen. este una relativă, iar nu absolută;

2) dispoziţiile art. 44 alin. (2¹) C. pen. nu au ca scop protecţia proprietăţii, aspect ce pare a fi sugerat de către inculpat, acesta acţionând în modul arătat deoarece ar fi avut misiunea de a păzi proprietatea numitului B.V.;

3) pătrunderea victimei în perimetrul păzit de inculpat nu a fost realizată prin „violenţă, viclenie, efracţie ori prin alte asemenea mijloace";, explicaţia acestei pătrunderi fiind foarte simplă - starea de ebrietate în care se afla victima, precum şi ora târzie din noapte. Nicio probă existentă la dosar nu sugerează că victima ar fi pătruns în perimetrul păzit de inculpat pentru a sustrage bunuri, ori pentru a întreprinde acţiuni violente contra unor persoane sau contra bunurilor existente în acel perimetru.

Neîntemeiate sunt şi criticile apărării privind cuantumul pedepsei şi, respectiv, cuantumul despăgubirilor acordate.

Infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. este sancţionată cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Instanţa de apel, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., a aplicat o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, sub minimul special de 5 ani închisoare, menţinând modalitatea de executare neprivativă de libertate stabilită de instanţa de fond.

Or, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi observând scopul prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte apreciază că s-a dat suficientă eficienţă juridică tuturor datelor personale ale inculpatului, nefiind justificată noua cerere de reducere a cuantumului pedepsei, pedeapsă care trebuie să răspundă şi principiului proporţionalităţii între fapta concretă săvârşită (pericolul social concret, constând în moartea unei persoane) şi persoana făptuitorului (datele personale ale acestuia).

Înalta Curte constată şi că, în apel, au fost deja reduse semnificativ despăgubirile acordate părţilor civile, că acestea nu pot fi apreciate că excesive, cum - de altfel - nici apărarea nu a justificat rezonabil cererea de efectuare a unei noi reduceri de către instanţa de recurs.

În consecinţă, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C .proc. pen., Înalta Curte va respinge că nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. (2) C .proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, că nefondat, recursul declarat de inculpatul R.F. împotriva Deciziei penale nr. 99 din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 4294/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2506/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 4283/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4284/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4289/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4294/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 4298/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 4301/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4303/2010. Penal