ICCJ. Decizia nr. 4283/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4283/2010
Dosar nr. 9739/1/2010
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din data de 18 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6447.10/30/2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului C.N., urmând ca legalitatea şi temeinicia acesteia să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
Totodată, Curtea de Apel Timişoara, ca instanţă de recurs, a fixat termen la data de 16 decembrie 2010, pentru citarea părţilor din dosar şi efectuarea unor adrese către Tribunalul Timiş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că se impune în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului C.N., condamnat de Judecătoria Lugoj în primă instanţă pentru infracţiunile prevăzute de art. 181 şi art. 217 C. pen., la diferite pedepse cu închisoarea, pedepse modificate în apel de Tribunalul Timiş, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă şi în prezent.
Împotriva aceste încheieri inculpatul a declarat recurs, solicitând să fie judecat în stare de libertate.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate în cadrul procesului penal.
În raport de principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale.
Aceste exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Totodată, art. 417 C. proc. pen. prevede că hotărârile pronunţate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
În cauză, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de inculpat împotriva unei hotărâri (încheieri) pronunţată în calea ordinară de atac a recursului şi o asemenea hotărâre nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 3851 C. proc. pen., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În raport de considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. combinat cu art. 3851 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.N.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6447.10/30/2009.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4280/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1669/2010. Penal → |
|---|
