ICCJ. Decizia nr. 4266/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4266/2010

Dosar nr. 3147/99/2005

Şedinţa publică din 29 noiembrie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 545 din 23 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 3147/99/2005, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de trafic de persoane prin actul de sesizare al instanţei pentru inculpatul M.A.C. din infracţiunea de trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea de trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi au fost condamnaţi inculpaţii:

1. M.A.C., cetăţenie română, studii 8 clase, ocupaţia bucătar, căsătorit, un copil minor, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare;

- proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare;

În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală a închisorii şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru o perioadă de 2 ani calculată potrivit dispoziţiilor art. 66 C. pen.

- lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare (parte vătămată T. - fostă L. - A.M.);

- lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 2 (două) luni închisoare (parte vătămată V.S.M.);

- îndrumarea şi călăuzirea la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută şi pedepsită de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare;

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de îndrumarea şi călăuzirea la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, prevăzută şi pedepsită de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

- trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

S-a atras atenţia inculpatului M.A.C. asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 referitoare la revocarea graţierii.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoarea stabilite pentru infracţiunile concurente şi care nu au fost graţiate - de 3 ani şi 6 luni închisoare, 4 ani închisoare, 5 ani şi 4 luni închisoare, 5 ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani şi 2 luni închisoare - inculpatul M.A.C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală de 5 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru o perioada de 2 ani calculată conform dispoziţiilor art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la data 18 august 2004 până la data de 05 mai 2005;

2. B.F., cetăţenie română, studii 8 clase şi şcoala profesională, ocupaţia - asociat la societate comercială, căsătorit, un copil minor, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare;

- proxenetism prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare;

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele cu închisoarea stabilite pentru infracţiunile concurente - de 3 ani şi 6 luni închisoare şi de 4 ani închisoare, - inculpatul B.F. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru o perioada de 2 ani calculată conform dispoziţiilor art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la data 31 martie 2004 până la data de 03 aprilie 2004.

S-au respins acţiunile civile formulate în cadrul procesului penal de părţile civile B. (fostă C.) A., şi T. (fostă L.) A.M.

S-a luat act de renunţarea părţii civile G. (fostă L.) C.E., la acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal.

În baza art. 329 alin. (3) C. pen., nemodificat, s-a dispus confiscarea de la inculpatul B.F. a sumei de 2.900 dolari SUA sau echivalentul în lei al acestei sume calculat la cursul B.N.R. de la data plăţii şi a sumei de 1.086 RON ce reprezintă echivalentul a 1.000 mărci germane calculat la cursul de schimb stabilit de B.N.R. în luna octombrie 2000, sumă ce va fi actualizată pentru perioada octombrie 2000 până la data plăţii, ambele sume reprezentând banii obţinuţi în urma săvârşirii infracţiunii de ";proxenetism";.

În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 1.200 RON reprezentând onorariu avocaţi oficiu pentru inculpaţi şi părţile vătămate - în faza de judecată - s-a dispus a fi suportată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În baza dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii M.A.C. şi B.F. să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, câte 2.500 RON din care suma de 600 RON reprezintă onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că:

În anul 2000, inculpaţii M.A.C. şi B.F. au locuit în cartierul N. din municipiul Iaşi, împrejurare care le-a permis să se cunoască şi să aibă o relaţie de amiciţie.

Inculpatul M.A.C. este rudă apropiată cu M.C. - mama acestuia - şi M.O.C., unchiul său, ultimii doi fiind condamnaţi definitiv prin Sentinţa penală nr. 524 din 08 iulie 2003 a Tribunalului Iaşi la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (3), (4) şi art. 14 din Legea nr. 678/2001, art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.

În cursul lunii iulie 2000, M.O.C. a iniţiat constituirea unei grupări infracţionale având ca scop recrutarea de tinere pentru prostituţie, traficarea acestora în ţări din spaţiul fostei Iugoslavii unde, prin constrângere, erau determinate să practice prostituţia. La gruparea astfel constituită au aderat mai multe persoane, între care şi inculpaţii M.A.C. şi B.F., inculpatul M.A.C. şi mama sa, M.C., fiind persoanele cele mai de încredere ale iniţiatorului grupării.

Ca mod de operare, membrii grupării infracţionale racolau tinere ce proveneau din familii dezorganizate, care aveau o educaţie precară şi numeroase probleme sociale şi, uneori, conflictuale, context ce a determinat în cazul unora dintre ele, dorinţa de a pleca în străinătate pentru a desfăşura munci licite şi morale. În raport de această din urmă împrejurare, tinerele au intrat în anturajul membrilor grupării infracţionale, iniţiate de M.O.C.

La început, inculpaţii aveau o atitudine bună-voitoare şi prietenoasă cu tinerele, scopul urmărit fiind acela de a le câştiga încrederea. Părţile vătămate erau determinate, unele prin inducere în eroare, altele prin constrângere, să meargă în străinătate, fiind mai întâi transportate cu trenul sau cu autoturisme (conduse de unii dintre membrii grupării) până în municipiul Timişoara unde erau găzduite într-un imobil ce îi aparţinea numitei M.R., condamnată definitiv prin Sentinţa penală nr. 524 din 8 iulie 2003 a Tribunalului Iaşi pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 12 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 şi art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. Apoi, părţile vătămate treceau frontiera de stat a României, fie legal (cele care aveau paşaport), fie ilegal (cu ajutorul unor călăuze) şi ajungeau în ţări din spaţiul fostei Iugoslavii unde erau vândute unor proxeneţi - cetăţeni străini. După vânzare, părţile vătămate, în condiţiile în care nu cunoşteau limba şi locurile, erau uşor de manipulat şi supravegheat, multe dintre ele erau bătute, sechestrate în diferite imobile şi determinate astfel să practice prostituţia.

În baza hotărârii infracţionale luate de comun acord cu ceilalţi membrii ai grupării la care au aderat, inculpaţii M.A.C. şi B.F. au racolat, transportat şi traficat în vederea practicării prostituţiei mai multe persoane vătămate.

Astfel:

- În cursul lunii ianuarie 2000, persoana vătămată P. (actualmente E.) A.A. în vârstă de 16 ani şi fără ocupaţie a cunoscut-o prin intermediul numitei I.O., pe D.P. (condamnată definitiv prin Sentinţa penală nr. 524 din 8 iulie 2003 a Tribunalului Iaşi mai sus menţionată), care i-a propus să meargă în Serbia pentru a lucra la un hotel ca ospătar, propunere acceptată de minoră care s-a mutat în apartamentul lui D.P.

Profitând de naivitatea părţii vătămate minore şi de situaţia materială în care se afla, D.P. i-a cerut acesteia, ca în schimbul ";ajutorului"; pe care urma să i-l dea, să practice prostituţia în folosul său o perioadă de timp, până la plecarea din ţară. Minora a acceptat propunerea, astfel că în perioada ianuarie - noiembrie 2000 a practicat prostituţia pe raza municipiului Iaşi, banii obţinuţi din această activitate fiind luaţi de condamnata D.P.

Într-una din zilele lunii noiembrie 2000, minora P.A.A., împreună cu alte patru tinere, a fost transportată de inculpatul M.A.C. şi de numiţii M.D.A. şi D.P. (condamnaţi prin Sentinţa penală nr. 524 din 8 iulie 2003) în municipiul Timişoara, unde au stat câteva zile, fiind cazaţi în locuinţa condamnatei M.R.

Cu ajutorul unei călăuze cu prenumele ";R."; (pe care o cunoşteau membrii grupării din care făcea parte şi inculpatul M.A.C.) persoana vătămată P.A.A. împreună cu celelalte tinere a trecut ilegal frontiera de stat a României, ajungând în spaţiul fostei Iugoslavii, mai exact, în localitatea Pancevo. Aici, tinerele s-au întâlnit atât cu inculpatul M.A.C., cât şi cu condamnaţii M.O.C. şi D.P. care se deplasaseră în mod legal în Serbia. Persoana vătămată, minora P.A.A. a fost vândută de cei trei membri ai grupării unui cetăţean sârb cunoscut sub numele de ";P.";, care a dus-o într-un apartament din Belgrad unde se mai aflau şi alte tinere românce şi rusoaice.

Aflând că cetăţeanul sârb intenţiona să o vândă altor proxeneţi pentru practicarea prostituţiei, persoana vătămată împreună cu alte două tinere a reuşit să fugă din acel apartament, fiind depistate de poliţia din localitatea Pozarevac care le-au arestat timp de 10 zile, după care le-au trimis în ţară;

- În cursul lunii noiembrie 2000, persoana vătămată C.R. (în vârstă de 20 de ani la acea dată) a cunoscut într-o discotecă din Bârlad un tânăr care s-a recomandat cu numele de ";M.L."; şi cu care s-a împrietenit. Urmare a faptului că persoana vătămată şi-a exprimat dorinţa de a pleca la muncă în străinătate, în luna decembrie 2000, aceasta a fost condusă de către ";M.L."; la locuinţa din municipiul Iaşi a condamnatului M.O.C. unde a rămas circa o săptămână. În cadrul discuţiilor purtate cu M.O.C., persoana vătămată a primit asigurări de la acesta că va pleca în Italia unde va lucra ca babysitter.

În timpul cât persoana vătămată a stat în apartamentul condamnatului M.O.C., au mai venit alte cinci tinere, între care numitele O.S., R.L. şi T.C., fiecare dintre acestea primind asigurări din partea condamnatului M.O.C. că vor fi ajutate să meargă în Italia pentru a desfăşura activităţi licite şi morale.

Într-una din serile lunii decembrie 2000, cele şase tinere au fost transportate de către condamnaţii M.O.C. şi C.M.E., cu două autoturisme în municipiul Timişoara la domiciliul condamnatei M.R., unde erau aşteptaţi de inculpatul M.A.C. şi de condamnatul C.N.B.

În aceeaşi seară, membrii grupării infracţionale, între care se afla şi inculpatul M.A.C. au organizat cu ajutorul aceleiaşi călăuze - ";R."; -, trecerea ilegală de către cele şase tinere a frontierei de stat. Tinerele au fost duse în localitatea Pancevo unde s-au întâlnit cu o parte dintre membrii grupării infracţionale care le-au transportat apoi în oraşul Belgrad şi le-au vândut aceluiaşi cetăţean sârb ";P.";. Acesta le-a fotografiat pe tinere, apoi le-a făcut paşapoarte false pe care li le-a înmânat, solicitându-le să memoreze datele de identitate înscrise în paşapoarte pentru a se putea prezenta sub altă identitate.

După circa o săptămână, părţile vătămate C.R. şi T.C. au fost vândute de către cetăţeanul sârb ";P."; unui alt cetăţean străin cu numele ";D.";. Acesta din urmă, în mod fraudulos le-a trecut frontiera de stat în Bosnia şi le-a dus la barul ";Casa Blanca"; din oraşul Bana Luka, unde prin constrângere le-a obligat să practice prostituţia timp de 7 luni;

- În cursul lunii iulie 2001, în urma unui control efectuat de forţele de poliţie O.N.U., C.R. şi T.C. au fost depistate şi preluate de Organizaţia Internaţională a Migranţilor care, timp de două luni le-a acordat asistenţă la un adăpost din Sarajevo.

La data de 06 septembrie 2001, persoanele vătămate C.R. şi T.C., cu ajutorul Ambasadei României din Sarajevo, au primit titluri de călătorie cu ajutorul cărora au fost repatriate.

Persoana vătămată O.S., minoră la acea dată, a fost vândută de cetăţeanul sârb ";P."; unui alt cetăţean străin de la care în scurt timp a reuşit să fugă, predându-se la data de 10 decembrie 2000 organelor de poliţie din Belgrad, care au ţinut-o într-un adăpost până la data de 25 decembrie 2000 când au predat-o organelor de poliţie române.

Şi persoana vătămată R.L., minoră la acea dată a fost vândută de acelaşi cetăţean ";P."; unui alt cetăţean sârb care a transportat-o în Macedonia unde a fost obligată să practice prostituţia într-un bar ";Kiss me";. Ulterior, această persoană vătămată a fost vândută unui cetăţean grec care a dus-o în Grecia unde a obligat-o să practice prostituţia până în luna octombrie 2001 când a fost returnată în România;

- În luna aprilie 2000, în timp ce se afla pe raza municipiului Vaslui, persoana vătămată B. (fostă O., fostă C.) A.M. în vârstă de 18 ani la acea dată, a fost racolată împreună cu alte două tinere de către S.Z. şi de soţul acesteia, cetăţean sârb, care le-au promis că le vor ajuta să călătorească în Italia unde vor lucra ca ospătăriţe sau menajere.

Dând crezare celor doi atât persoana vătămată B.A.M., cât şi celelalte două tinere, au acceptat să meargă în municipiul Timişoara pentru a intra în posesia paşapoartelor de călătorie, de obţinerea cărora urmau să se ocupe S.Z. şi soţul acesteia. Aici, cele trei tinere au fost duse la locuinţa condamnatei M.R. unde s-au întâlnit cu M.O.C. După trei zile, în locuinţa lui M.R. a venit inculpatul M.A.C. care, împreună cu soţul numitei S.Z. le-a trecut pe cele trei tinere, între care se afla şi persoana vătămată B.A.M., ilegal frontiera de stat a României în Serbia. Ajunse aici, tinerele au fost duse în localitatea Pancevo unde, după o zi au fost vândute cetăţeanului sârb ";P.";, care după ce le-a făcut paşapoarte false le-a vândut mai departe unor proxeneţi macedoneni.

Astfel, persoana vătămată B.A.M. a ajuns într-un bar din Macedonia unde timp de circa un an şi trei luni, prin constrângere, a practicat prostituţia. La o razie a organelor de poliţie macedonene, partea vătămată a fost depistată şi predată reprezentanţilor Organizaţiei Internaţionale a Migranţilor care au ajutat-o să revină în ţară;

- În luna octombrie 2000, persoana vătămată T.O.C. în vârstă de 19 ani la acel moment, a fost abordată de numita C.G. - o cunoştinţă - care i-a propus să o pună în legătură cu cineva care poate să o ajute să meargă în Italia unde să lucreze ca barman.

Întrucât nu avea un loc de muncă şi în condiţiile în care i s-a spus că în schimbul muncii prestate va obţine importante venituri băneşti, persoana vătămată T.O.C. a acceptat propunerea şi, în scurt timp a fost pusă în legătură cu M.R.Z. (condamnată definitiv prin Sentinţa penală nr. 524 din 8 iulie 2003 a Tribunalului Iaşi, soţia numitului M.O.C.).

Sub pretextul că trebuie să călătorească mai întâi în Belgrad de unde va putea obţine viză pentru Italia, T.O.C. a mers iniţial în Timişoara, unde a fost cazată la locuinţa condamnatei M.R. În continuare, persoana vătămată împreună cu inculpatul M.A.C. şi cu condamnaţii M.R.Z. şi M.O.C. au călătorit cu un autocar până în Serbia. În timpul călătoriei, M.R.Z. şi M.O.C. i-au cerut persoanei vătămate să stea lângă inculpatul M.A.C. şi în cazul în care va fi întrebată de poliţiştii de frontieră să spună că este prietena inculpatului şi că merg împreună în străinătate.

Ajunşi în Belgrad, cei patru au mers într-un apartament ce aparţinea cetăţeanului sârb ";P.";, unde condamnata M.R.Z. i-a spus persoanei vătămate că va trebui să lucreze mai întâi la un bar din Bosnia, timp în care ea se va ocupa de obţinerea vizei pentru Italia.

În realitate, membrii grupării infracţionale din care făcea parte şi inculpatul M.A.C. au vândut-o pe T.O.C. cetăţeanului sârb ";P."; în scopul de a fi determinată să practice prostituţia. La rândul său, cetăţeanul sârb ";P."; a vândut-o pe T.O.C. altor proxeneţi, persoana vătămată ajungând în cele din urmă într-un bar din Macedonia unde, timp de circa un an a practicat prostituţia.

În luna octombrie 2001, cu sprijinul reprezentanţilor Organizaţiei Internaţionale a Migranţilor şi ai Ambasadei României din Macedonia, persoana vătămată a fost repatriată;

- Într-una din zilele lunii noiembrie 2000, persoanele vătămate T. (fostă L.) A.M. şi G. (fostă L.) C.E., în vârstă de 21 ani şi respectiv, 17 ani la data respectivă şi care sunt surori, s-au deplasat din localitatea de domiciliu - comuna P., judeţul Iaşi - unde locuiau împreună cu familia, în municipiul Iaşi. Aici au fost acostate de către condamnaţii D.P., C.N.B. şi M.O.C. care, împotriva voinţei lor le-au urcat într-un autoturism şi le-au transportat la un apartament din zona ";N.";, unde se afla inculpatul M.A.C. care împreună cu persoanele condamnate sus-menţionate şi cu M.D.A. le-au împiedicat pe cele două tinere să părăsească apartamentul, privându-le astfel de libertate în mod ilegal.

După aproximativ o săptămână, părţile vătămate T.A.M. şi G.C.E. împreună cu alte opt tinere au fost transportate cu trenul în municipiul Timişoara de către inculpatul M.A.C. şi condamnaţii M.O.C., C.N.B., M.D.A. şi D.P. şi cazate în locuinţa condamnatei M.R., după care au fost duse în state din fosta Iugoslavie. Persoanele vătămate T.A.M. şi G.C.E. au trecut în mod ilegal frontiera de stat, fiind ascunse de către membrii grupării infracţionale sub scările autocarului cu care au călătorit.

După ce au ajuns în Serbia, cele două părţi vătămate au fost duse de către inculpatul M.A.C. şi de numita D.P. în localitatea Pancevo unde au fost preluate de condamnata M.C. care le-a vândut cu suma de 2.500 mărci germane, cetăţeanului sârb ";P.";. Acesta le-a condus pe cele două părţi vătămate într-un apartament din Belgrad unde le-a ţinut aproximativ trei săptămâni, perioadă de timp în care cetăţeanul sârb ";P."; le-a făcut persoanelor vătămate paşapoarte false, iar apoi le-a vândut numitului ";PP";, cetăţean bosniac, în vederea practicării prostituţiei. În timp ce se aflau în grija cetăţeanului bosniac, părţile vătămate T.A.M. şi G.C.E. au reuşit să fugă şi au revenit în România;

- În cursul lunii ianuarie 2001, persoana vătămată M. (fostă G.) M., prin intermediul unei cunoştinţe care i-a spus că o poate ajuta să meargă în străinătate pentru a lucra ca menajeră, i-a cunoscut pe inculpaţii M.A.C. şi M.O.C. care, în cadrul discuţiei iniţiale i-au promis persoanei vătămate că o vor ajuta să meargă în Italia, unde va lucra ca menajeră.

Persoana vătămată a fost de acord cu propunerea celor doi şi împreună cu aceştia a mers într-un apartament situat în zona ";F."; din municipiul Iaşi, apartament ce era închiriat de către M.O.C. În apartamentul respectiv se mai aflau două tinere, respectiv ";A."; din Vaslui şi V.S.M. din comuna H. Imediat ce a ajuns în imobilul de la adresa sus-menţionată atât inculpatul M.A.C., cât şi M.O.C. i-au spus persoanei vătămate M.M. că înainte de a pleca în Italia trebuie să practice prostituţia în folosul lor pe raza municipiului Iaşi. Potrivit susţinerilor persoanei vătămate, urmare constrângerii fizice şi morale exercitate asupra sa de către inculpatul M.A.C. şi de către condamnatul M.O.C., aceasta a practicat prostituţia timp de circa o săptămână, perioadă în care şi-a racolat clienţii din zona podului ";CUG";, iar banii obţinuţi din activitatea de prostituţie i-au fost luaţi în întregime de către inculpatul M.A.C. şi de către condamnatul M.O.C.

La jumătatea lunii ianuarie 2001, persoana vătămată a fost transportată de inculpatul M.A.C. şi de condamnaţii M.O.C. şi M.C. în municipiul Timişoara unde a rămas circa 4 zile, după care, cu ajutorul unei călăuze, a fost trecută ilegal frontiera de stat ajungând în Serbia. Ulterior, persoana vătămată a ajuns în Belgrad unde a fost vândută de către M.C. cetăţeanului sârb ";P.";. Acesta a revândut-o altui proxenet şi, în cele din urmă, persoana vătămată a ajuns în Kosovo unde a fost obligată să practice prostituţia pentru un cetăţean străin cunoscut de ea sub numele de ";B.";;

- Într-una din serile lunii ianuarie 2001, persoana vătămată V.S.M., în vârstă de 16 ani la acea dată, a mers la o discotecă din municipiul Iaşi împreună cu numitul G.C.Y. pe care îl cunoştea, fiind fratele prietenului ei. Ajunsă la discotecă, persoanei vătămate minore i s-a cerut de către G.C.Y. să urce într-un taxi în care se aflau inculpatul M.A.C. şi condamnatul C.N.B. care, împotriva voinţei ei, au transportat-o pe minoră la o garsonieră situată pe bulevardul ";Poitiers"; din municipiul Iaşi unde se mai aflau alte şapte tinere.

La scurt timp după ce a ajuns în acea garsonieră, inculpatul M.A.C. i-a spus minorei V.S.M. că ";a fost cumpărată de el"; şi că, în continuare va trebui să facă ceea ce îi va cere el. Persoana vătămată a fost ţinută în garsoniera respectivă, împotriva voinţei sale, timp de două săptămâni, în tot acest interval de timp fiind păzită atât de inculpatul M.A.C., cât şi de condamnaţii C.N.B. şi M.D.A. Într-una din zile, minora a încercat să fugă din garsonieră, însă a fost prinsă de inculpatul M.A.C. care a bătut-o.

După două săptămâni, persoana vătămată V.S.M. a fost mutată într-un apartament situat în cartierul ";Tătăraşi"; din municipiul Iaşi, apartament ce fusese închiriat de către M.O.C. După ce a stat şi în acest apartament alte trei zile, V.S.M. a fost transportată de către inculpatul M.A.C. şi de către numiţii M.D.A. şi M.O.C. la Timişoara unde aceştia au vândut-o unei persoane cu numele de ";G.";. Acesta din urmă, cu ajutorul unui paşaport fals, a trecut-o pe minoră în mod ilegal frontiera de stat în Serbia unde a vândut-o cetăţeanului sârb ";P.";. După două zile minora a fost vândută de către ";P."; unui alt cetăţean sârb care a dus-o în Croaţia, în oraşul Novigrad. În această din urmă localitate, minora a fost dusă la motelul ";Arena"; unde a fost obligată să practice prostituţia timp de circa 9 luni;

- În cursul lunii februarie 2001, persoana vătămată B.M.A. în vârstă de 21 de ani la data respectivă, în contextul în care nu avea un loc de muncă, a luat hotărârea de a pleca să lucreze în străinătate, mai exact în Franţa. Această hotărâre a persoanei vătămate a fost adusă la cunoştinţă şi numitei ";S."; care s-a oferit să o pună în legătură cu o persoană care ar putea să o ajute în materializarea acestei hotărâri. În aceste împrejurări, persoana vătămată l-a cunoscut pe inculpatul M.A.C. care i-a dat asigurări că o poate ajuta să meargă în străinătate.

În jurul datei de 19 - 20 februarie 2000, persoana vătămată a plecat împreună cu inculpatul M.A.C. şi cu numita M.C. în municipiul Timişoara unde a fost dusă într-un imobil în care se mai aflau alte şapte tinere.

În Timişoara, B.M.A. a fost vândută unor proxeneţi din zonă care au trecut-o fraudulos frontiera în Serbia, la cetăţeanul sârb ";P."; care a vândut-o altor cetăţeni sârbi. Aceştia din urmă au dus-o pe partea vătămată la un bar din localitatea Pristina - Kosovo - unde a fost ţinută timp de aproximativ patru luni, perioadă în care au obligat-o să practice prostituţia.

Ulterior, persoana vătămată a fost vândută, în mod succesiv, unor proxeneţi străini, ajungând în cele din urmă să practice prostituţia în Albania de unde, cu ajutorul Ambasadei României din Tirana a fost returnată, întocmindu-i-se paşaport consular;

- În luna februarie 2001, persoana vătămată H.M. în vârstă de 24 de ani la data respectivă, în contextul în care nu avea ocupaţie, iar situaţia materială a familiei din care făcea parte era una precară, la propunerea numitului F.A., vecinul său, şi-a manifestat dorinţa de a merge să muncească în străinătate.

În scopul materializării acestei dorinţe, F.A. a pus-o pe persoana vătămată sus-menţionată în legătură cu A.M.. În timp ce persoana vătămată se afla în apartamentul lui A.M., a venit M.O.C. împreună cu care aceasta a plecat.

Imediat ce a preluat-o de la A.M., M.O.C. a transportat-o pe H.M. în municipiul Timişoara, la locuinţa numitei M.R., locuinţă în care se afla şi inculpatul M.A.C. care a supravegheat-o pe persoana vătămată pentru a o împiedica să plece în eventualitatea în care dorea să facă acest lucru.

La un moment dat, în locuinţa respectivă a venit un cetăţean sârb care, după ce a discutat cu inculpatul M.A.C. i-a înmânat acestuia o sumă de bani, persoana vătămată fiind obligată să plece împreună cu cetăţeanul sârb cu care a călătorit legal până în Belgrad unde a fost vândută unui alt sârb cunoscut sub numele de ";D.";. Ulterior, H.M. a fost vândută, în mod succesiv mai multor proxeneţi, ajungând în cele din urmă în localitatea ";Bucareine"; din Macedonia unde, în barul ";Cosmo"; a fost obligată să practice prostituţia până în luna iulie 2001, când cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale a Migranţilor şi a Ambasadei României din Skophie - Macedonia, care i-au întocmit paşaport consular, a fost repatriată.

- În cursul anului 2001, în timp ce persoana vătămată M.A.M. în vârstă de 18 ani se întorcea de la Şcoala Postliceală Sanitară unde era elevă în anul I împreună cu colega sa P.O., în zona ";Parcul Săulescu"; din municipiul Iaşi, au fost abordate de inculpatul M.A.C. care se deplasa cu un autoturism marca ";D."; de culoare galben, condus de un alt tânăr. În concret, inculpatul le-a propus celor două fete să meargă în străinătate la muncă.

Datorită naivităţii şi credulităţii excesive, persoana vătămată M.A.M. a acceptat propunerea inculpatului şi s-a urcat în autoturismul în care acesta se afla.

Ulterior, persoana vătămată M.A.M. împreună cu alte două tinere - identificate de ea cu numele de ";F.M.L."; şi ";A.M."; - a fost transportată de către inculpatul M.A.C. cu un autoturism în municipiul Reşiţa, unde au fost vândute de către acesta unui cetăţean sârb cu numele ";S.";. Acesta le-a trecut ilegal frontiera şi le-a dus în Belgrad la un motel aparţinând cetăţeanului sârb ";P.";.

În continuare, M.A.M. a fost vândută unui alt sârb cu numele ";BB"; care a exercitat acte de violenţă fizică asupra acesteia pentru a o determina să practice prostituţia. După circa 2 - 3 săptămâni, M.A.M. a reuşit să fugă din locul unde era ţinută de către cetăţeanul ";BB"; şi cu ajutorul Consulului României din Belgrad care i-a eliberat un paşaport consular, la data de 28 decembrie 2001 s-a reîntors în ţară.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.F., instanţa de fond a reţinut următoarele:

- În cursul anului 2000, persoana vătămată O.D. în vârstă de 17 ani, pe fondul unei relaţii conflictuale cu părinţii a abandonat cursurile şcolare şi a fugit de acasă. În acest context, în luna septembrie 2000, minora a cunoscut-o pe numita I.L. care i-a dat asigurări că o poate ajuta să plece în străinătate unde să lucreze ca ospătar sau ca lucrător necalificat în bucătăria unui restaurant.

Întrucât minora nu avea paşaport, la solicitarea lui I.L. şi cu banii primiţi de la aceasta, O.D. a întreprins demersurile necesare obţinerii respectivului document.

În ziua de 21 septembrie 2000, persoana vătămată minoră a fost vândută de către I.L. inculpatului B.F., care i-a promis că o va duce în Italia unde îi va găsi un loc de muncă.

Inculpatul B.F. s-a deplasat în municipiul Vaslui de unde a luat-o pe minoră şi a adus-o în Iaşi, găzduind-o în locuinţa sa timp de o noapte. A doua zi, inculpatul a transportat-o pe minoră în Turcia, unde încă din prima zi, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu cetăţeni turci în schimbul unor sume de bani care au fost încasate direct de către B.F.

Ulterior, inculpatul a vândut-o pe minoră unui cetăţean turc cu numele ";Y."; pentru suma de 700 dolari. Timp de aproximativ o lună, minora a practicat prostituţia pentru cetăţeanul turc ";Y."; câştigând, potrivit propriilor sale declaraţii circa 3.000 dolari SUA, bani ce au fost luaţi în întregime de către acesta.

La data de 22 noiembrie 2000, urmare a faptului că îi expira viza, persoana vătămată s-a reîntors în ţară şi, imediat ce a ajuns în România a sesizat organele de poliţie;

- În luna septembrie 2000, persoana vătămată O.M.O. în vârstă de 20 de ani la acea dată, întrucât provenea dintr-o familie cu o situaţie materială precară, a luat hotărârea de a pleca în străinătate pentru a munci. Prin intermediul unui cunoscut, - F.C. - persoana vătămată l-a cunoscut pe inculpatul B.F. care i-a promis că o va ajuta să meargă în Turcia şi să obţină un loc de muncă într-o fabrică.

În data de 23 octombrie 2000, persoana vătămată a plecat cu un autocar, împreună cu inculpatul B.F. până în Turcia. Aici, O.M.O. a fost dusă de inculpat la un hotel patronat de cetăţeanul turc ";Y."; căruia i-a vândut-o cu suma de 700 dolari SUA.

Cetăţeanul turc ";Y."; i-a spus persoanei vătămate că a plătit pentru ea inculpatului B.F. suma de 700 dolari SUA şi că trebuie să se prostitueze pentru el. În aceste condiţii, O.M.O. a practicat prostituţia timp de aproximativ o lună, banii obţinuţi din această activitate fiind luaţi în întregime de către cetăţeanul turc.

La data de 24 decembrie 2000, urmare a faptului că îi expira viza de şedere în Turcia, O.M.O. s-a reîntors în ţară;

- Persoana vătămată Z. (fostă D.) A. în vârstă de 16 ani, după ce a absolvit 8 clase, în condiţiile în care nu avea ocupaţie, iar situaţia sa materială era precară, în luna august 2000, în cadrul discuţiilor purtate cu numita I.L. pe care a cunoscut-o prin intermediul prietenei sale O.D. şi-a manifestat dorinţa de a merge în străinătate pentru a lucra. În aceste împrejurări, I.L. a pus-o în legătură pe persoana vătămată Z.A. cu numitul B.A., persoană care a determinat-o să practice prostituţia în folosul său.

După un interval de timp de aproximativ 3 săptămâni în care a practicat prostituţia pe raza municipiului Iaşi pentru B.A., văzând că acesta nu materializează promisiunile de obţinere a paşaportului cu care să poată călători în străinătate, persoana vătămată s-a reîntors în municipiul Vaslui unde locuia, şi din nou a luat legătura cu I.L.

În aceeaşi zi în care a sosit în Vaslui, a venit inculpatul B.F. care a luat-o pe persoana vătămată şi a adus-o în municipiul Iaşi unde a vândut-o unei persoane identificată de aceasta cu numele ";B.N."; pentru suma de 1.000 mărci germane. Prin intermediul acestei din urmă persoane, Z.A. a ajuns în Polonia unde a fost obligată să practice prostituţia;

- În cursul lunii octombrie 2000, numita I.L. - persoană care se ocupa cu racolarea de tinere de pe raza judeţului Vaslui în vederea exploatării lor sexuale - s-a deplasat în satul V.M., judeţul Vaslui unde le-a cunoscut pe persoanele vătămate I.C.A. (minoră la acea dată), I.M., C. (actualmente B.) A. şi M.L.S. În urma discuţiilor avute cu fiecare dintre cele patru tinere, I.L. le-a propus acestora să meargă în Italia şi să lucreze ca menajere, respectiv dansatoare.

Având reprezentarea falsă că prin plecarea în străinătate vor ajunge să obţină venituri băneşti substanţiale, în condiţiile în care situaţia materială a familiilor din care proveneau era una precară, I.C.A., I.M., C.A. şi M.L.S. au acceptat propunerea făcută de I.L. şi s-au deplasat în municipiul Vaslui unde aceasta din urmă le-a făcut cunoştinţă cu inculpatul B.F. care le-a dat asigurări că le va ajuta să ajungă în străinătate.

Persoanele vătămate I.M. şi I.C.A. care aveau paşapoarte, în aceeaşi zi în care l-au cunoscut pe inculpatul B.F., au plecat cu un autoturism în municipiul Iaşi. Ajunse aici, persoanele vătămate au fost duse de inculpatul B.F. la locuinţa numiţilor M.O.C. şi M.R.Z. cărora le-a vândut.

Din municipiul Iaşi, persoanele vătămate I.M. şi I.C.A. au fost transportate de M.O.C., M.R.Z. şi C.N.B. în municipiul Timişoara de unde au fost trecute ilegal frontiera în Bosnia unde au fost obligate să se prostitueze în favoarea unor proxeneţi - cetăţeni străini.

După ce au obţinut paşapoarte, şi persoanele vătămate M.L.S. şi C.A. au fost aduse de inculpatul B.F., din municipiul Vaslui în municipiul Iaşi.

Persoana vătămată C.A. a fost vândută de inculpatul B.F., numitului M.O.C. care a dus-o în Timişoara, de unde a fost trecută ilegal în Bosnia unde a fost vândută unor proxeneţi străini care au obligat-o la practicarea prostituţiei.

Persoana vătămată M.L.S., după ce a fost găzduită timp de o noapte în locuinţa inculpatului B.F., a fost vândută de I.L. unui bărbat cu prenumele ";A.";;

- Persoana vătămată I.C.V., pe fondul unei situaţii materiale precare, în perioada 1997 - 2000 a practicat prostituţia pe teritoriul mai multor state, respectiv Turcia, Grecia şi Spania. Potrivit susţinerilor sale, inculpatul B.F. a fost cel care a pus-o în legătură cu diverşi proxeneţi - cetăţeni străini.

În luna februarie 2001, în timp ce se afla pe raza municipiului Iaşi unde îşi are şi domiciliul, persoana vătămată I.C.V. l-a întâlnit pe inculpatul B.F., căruia i-a spus că ar dori să meargă din nou în străinătate. În urma discuţiilor purtate cu inculpatul, acesta a vândut-o pe I.C.V. unui bărbat cu numele ";S."; care a dus-o în Germania unde a fost obligată să practice prostituţia;

- Persoana vătămată B.A.P., în vârstă de 16 ani, în cursul anului 2001 l-a cunoscut prin intermediul numitei I.L., pe inculpatul B.F. care timp de câteva zile a găzduit-o în apartamentul său situat în cartierul ";N."; din municipiul Iaşi.

După ce a sprijinit-o în demersurile necesare obţinerii paşaportului şi, după ce minora a intrat în posesia acestui document, inculpatul B.F. a transportat-o în municipiul Timişoara şi de aici, împreună şi cu o altă tânără cu prenumele ";M.";, toţi trei au călătorit cu un autocar până în oraşul Belgrad din Serbia. Anterior plecării din ţară, persoana vătămată a primit asigurări de la inculpat că va ajunge în Spania unde va desfăşura o activitate licită şi morală.

În Belgrad, inculpatul a vândut-o pe minora B.A.P. cetăţeanului sârb ";P."; care, la rândul său a vândut-o altor proxeneţi, în cele din urmă minora ajungând în Bosnia unde a fost obligată să practice prostituţia în folosul unui proxenet, cetăţean străin.

În luna octombrie 2001, în timp ce practica prostituţia într-un bar din Bosnia, minora B.A.P. a fost depistată la o razie a poliţiei internaţionale, iar în decembrie 2001, cu sprijinul O.M.I., a fost repatriată;

- În cursul lunii octombrie 2001, persoana vătămată P.A.M., prin intermediul unei prietene l-a cunoscut pe inculpatul B.F. căruia i-a relatat faptul că nu avea un loc de muncă. Aflând această împrejurare, inculpatul i-a propus persoanei vătămate să meargă în Turcia, asigurând-o că el îi va găsi un loc de muncă într-un bar patronat de un prieten de-al său.

După ce persoana vătămată a acceptat propunerea inculpatului, acesta a găzduit-o câteva zile în locuinţa sa din Iaşi, situată în cartierul ";N.";.

În ziua de 17 octombrie 2001, persoana vătămată a călătorit cu un autocar, împreună cu inculpatul până la Istanbul (în momentul în care au ajuns în Vama Giurgiu, inculpatul i-a înmânat persoanei vătămate suma de 1.000 dolari SUA, cerându-i să declare la organele vamale că merge în Turcia pentru a cumpăra mărfuri).

În Istanbul, inculpatul B.F. a vândut-o pe partea vătămată P.A.M. cu suma de 1.500 dolari SUA numiţilor B. şi S. - cetăţeni turci - care au dus-o într-un alt oraş, au cazat-o la un hotel şi au obligat-o să practice prostituţia în folosul lor.

La începutul lunii decembrie 2001, persoana vătămată a reuşit să fugă de la cei doi cetăţeni turci şi cu sprijinul Ambasadei României din Istanbul s-a reîntors în ţară.

Coroborând probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că:

- Fapta inculpaţilor M.A.C. şi B.F., constând în aceea că în cursul anului 2000, au aderat la o asociere iniţiată de condamnatul M.O.C., asociere din care făceau parte şi alte persoane, între care şi condamnaţii C.N.B., M.C., M.R.Z., D.P., M.D.A., C.M.E. şi care avea ca scop comiterea unor infracţiuni de proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal şi trecere ilegală a frontierei de stat, infracţiuni care au fost comise de cei doi inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.;

- Fapta inculpatului M.A.C., constând în aceea că în perioada septembrie 2000 - februarie 2001, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la intervale de timp diferite, le-a recrutat pentru prostituţie pe persoanele vătămate C.R., O.S., T.C., B.A.M., T.O.C., T.A.M., M.M., B.M.A. şi H.M., precum şi pe minorele persoane vătămate P.A.A., R.L., G.C.E. şi V.S.M., după care le-a traficat (le-a vândut) în acelaşi scop, în principal, în state din fosta Iugoslavie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) În ce priveşte infracţiunea de proxenetism, având în vedere modificările aduse art. 329 C. pen. prin Legea nr. 169/2002, publicată în M. Of. nr. 261/18.04.2002, judecătorul fondului a reţinut în favoarea sus-numitului inculpat, prevederile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) referitoare la legea penală mai favorabilă care este legea veche;

- Fapta inculpatului M.A.C., constând în aceea că, în a doua decadă a lunii decembrie 2001 a recrutat-o pe persoana vătămată M.A.M. şi, prin ameninţare a transportat-o până în municipiul Reşiţa unde a vândut-o unui cetăţean sârb, rămas neidentificat, în scopul de a fi exploatată sexual, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001;

- Fapta inculpatului M.A.C., care în perioada septembrie 2000 - februarie 2001, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la intervale diferite de timp, le-a racolat şi călăuzit în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat pe persoanele vătămate C.R., O.S., R.L., T.C., B.A.M., L.C.E., T.A.M. şi H.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- Fapta inculpatului M.A.C., constând în aceea că într-una din zilele lunii decembrie 2000, împreună cu alte persoane, le-a răpit pe părţile vătămate G.C.E. (minoră) şi T.A.M. şi le-a dus într-un apartament situat în cartierul ";N."; din municipiul Iaşi unde le-a ţinut împotriva voinţei lor timp de aproximativ o săptămână, întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute şi pedepsite de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.;

- Fapta inculpatului M.A.C., constând în aceea că într-una din serile lunii ianuarie 2001, împreună cu condamnatul C.N.B., a transportat-o pe persoana vătămată V.S.M. (minoră) într-o garsonieră situată pe bulevardul ";Poitiers"; din municipiul Iaşi unde au ţinut-o, împotriva voinţei ei timp de aproximativ două săptămâni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.;

- Faptele inculpatului B.F., constând în aceea că, în perioada septembrie 2000 - iunie 2001, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la diferite intervale de timp, le-a recrutat şi apoi le-a traficat în vederea practicării prostituţiei pe persoanele vătămate B.A., B.A.P., I.C.V., I.M., M.L.S., O.M.O. şi P.A.M., precum şi pe persoanele vătămate minore Z.A. şi I.C.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor fiind comise în concurs real, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor şi a modului lor de executare, instanţa de fond a ţinut seama, conform dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, de principiul aplicării legii penale mai favorabile, de gradul de pericol social concret al fiecărei fapte, de modalitatea concretă în care a fost săvârşită fiecare infracţiune - în cadrul unei grupări infracţionale, prin constrângere (realizată prin ameninţări şi, uneori, prin acte de violenţă fizică) sau prin inducere în eroare a părţilor vătămate în vederea determinării lor la practicarea prostituţiei - de întinderea în timp şi în spaţiu a activităţii infracţionale desfăşurată de fiecare inculpat, de urmările produse şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor.

S-a avut în vedere şi faptul că după sesizarea organelor judiciare, inculpaţii, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală au fugit în străinătate, îngreunând astfel derularea anchetei penale, precum şi atitudinea procesuală nesinceră adoptată de fiecare dintre cei doi inculpaţi, aspect care în opinia judecătorului fondului duce la concluzia că aceştia nu regretă şi nu au sentimente de căinţă pentru faptele comise.

În raport de cele mai sus arătate, instanţa de fond a stabilit pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor, câte o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum dozat peste minimul special prevăzut de lege în aşa fel încât acesta să fie proporţional cu gravitatea faptelor şi cu periculozitatea socială a inculpaţilor. Pentru infracţiunea de proxenetism, pe lângă pedepsele principale stabilite, inculpaţilor le-a fost aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Referitor la pedepsele aplicate inculpatului M.A.C. pentru infracţiunile de trafic de persoane şi, respectiv, de îndrumarea sau călăuzirea unei persoane în vederea trecerii frauduloase a frontierei, având în vedere datele la care au fost comise aceste infracţiuni, instanţa de fond le-a constatat graţiate în raport de prevederile Legii nr. 543/2002, inculpatului atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 7 din lege referitoare la condiţiile revocării graţierii.

În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedepsele cu închisoarea aplicate inculpaţilor s-a dedus perioada de timp cât fiecare a fost reţinut şi, respectiv, arestat preventiv.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că persoanele vătămate T.A.M. şi B.A. s-au constituit părţi civile în procesul penal, fiecare cu suma de 10.000 RON reprezentând daune morale.

Întrucât niciuna dintre cele două părţi civile nu a făcut dovada că ar fi suferit vreun prejudiciu moral, acţiunile civile ale acestora nefiind dovedite, au fost respinse ca atare.

Întrucât inculpatul B.F. le-a vândut pe părţile vătămate O.D. şi O.M.O. cetăţeanului turc ";Y.";, primind pentru fiecare dintre ele suma de câte 700 dolari SUA, pe partea vătămată P.A.M. cu suma de 1.500 dolari SUA, iar pe partea vătămată minoră Z.A. cu suma de 1.000 mărci germane, în conformitate cu dispoziţiile art. 329 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la acest inculpat a sumelor mai sus menţionate.

Împotriva sentinţei au declarat apeluri inculpaţii şi avocatul H.L.

Inculpatul B.F. a criticat hotărârea instanţei de fond pe motiv că minuta nu a fost scrisă de judecător, se referă la un alt dosar, situaţie ce atrage nulitatea sentinţei pronunţată în cauză, că situaţia de fapt nu este dovedită cu probe - doar două pretinse părţi vătămate au făcut declaraţii în susţinerea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor - că nu a obţinut sume de bani din activitatea de proxenetism, că nu s-a alăturat niciunui grup infracţional, că nu a cunoscut persoane de naţionalitate turcă şi că nu a condus persoanele vătămate în ţări din fosta Iugoslavie în vederea practicării prostituţiei.

Inculpatul M.A.C. a susţinut în apelul declarat, că instanţa de fond a încălcat atât dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., prin aceea că a reţinut greşit că din probele administrate în cauză rezultă că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de el, cât şi prezumţia de nevinovăţie şi prevederile art. 76 C. proc. pen., în sensul că declaraţiile părţilor vătămate nu se coroborează cu alte probe. A mai arătat inculpatul că nu a racolat pentru practicarea prostituţiei pe niciuna dintre persoanele vătămate şi că nu le-a lipsit în mod ilegal de libertate, că instanţa de fond nu a avut în vedere declaraţiile părţilor vătămate din cursul cercetării judecătoreşti şi că pedepsele la care a fost condamnat nu au fost corect individualizate.

Avocatul H.L. a formulat apel deoarece, prin încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2009, în mod greşit în opinia sa i-a fost aplicată o amendă judiciară în valoare de 3.000 RON în condiţiile în care reziliase contractul de asistenţă judiciară, iar instanţa nu a dispus scutirea de amendă.

Prin Decizia penală nr. 62 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii M.A.C. şi B.F.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că probele administrate în cauză, inclusiv cele administrate în apel, confirmă existenţa unei grupări infracţionale din care au făcut parte şi inculpaţii, grupare care recruta, îndemna, înlesnea practicarea prostituţiei şi, contrar celor susţinute de inculpaţi, vinovăţia acestora a fost stabilită nu numai pe baza declaraţiilor părţilor vătămate, ci şi pe baza depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, care au făcut precizări legate de modul în care părţile vătămate, unele minore, au fost racolate şi traficate în vederea practicării prostituţiei.

A mai reţinut instanţa de apel că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect individualizate, la stabilirea cuantumului şi modalităţii de executare a acestora, tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

În ce priveşte susţinerea inculpatului B.F., în sensul că minuta întocmită cu ocazia deliberării nu a fost scrisă de judecător şi că aceasta se referă la un alt dosar, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, curtea de apel a reţinut, că neindicarea corectă a numărului de dosar în condiţiile în care minuta conţine toate elementele cerute de art. 304 C. proc. pen. este o eroare materială evidentă care nu este sancţionată cu nulitatea.

Prin decizia penală sus-menţionată a fost respins ca inadmisibil apelul formulat de apelanta H.L. cu motivarea că încheierile prin care se aplică amenzi judiciare nu sunt supuse controlului judiciar pe calea apelului ori a recursului; procedura privitoare la amenzile judiciare este reglementată de dispoziţiile art. 199 C. proc. pen. în conformitate cu care, încheierea de amendare este supusă controlului în termen de 10 zile de la comunicare pe calea unei cereri de scutire sau reducere, cerere care este de competenţa instanţei care a aplicat amenda.

Prin Decizia penală nr. 62 din 20 aprilie 2010, curtea de apel a respins şi cererea de disjungere a cauzei, precum şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de H.L.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că după ce a pus în discuţie inadmisibilitatea apelului, apelanta H.L. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor C. proc. pen. care reglementează aplicarea amenzilor judiciare fără a face precizări cu privire la prevederile legale considerate neconstituţionale în raport cu dispoziţiile din Constituţia României.

De asemenea, în cursul dezbaterilor asupra fondului, apelanta a solicitat disjungerea apelului pentru a formula în scris excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Cererea de disjungere a cauzei a fost apreciată de instanţa de apel ca nefondată şi prin urmare, respinsă ca atare, faţă de împrejurarea că apelanta a beneficiat de mai multe termene de judecată pentru a face precizări în legătură cu excepţia invocată.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă ca inadmisibilă, instanţa de apel reţinând că aceasta nu îndeplineşte cerinţele art. 4 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpaţii şi avocata H.L.

Inculpatul M.A.C. a invocat ca şi cazuri de casare, dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen. susţinând, în principal, că instanţa de fond şi cea de apel au comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare şi, în subsidiar, că au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

În susţinerea primului caz de casare, inculpatul prin apărător a cerut achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece instanţele au analizat superficial probele administrate în cauză, fără a verifica apărările pe care le-a formulat şi care alături de celelalte probe creează un dubiu puternic în ce priveşte vinovăţia sa.

În acest sens, inculpatul a arătat că mijloacele de probă pe baza cărora a fost condamnat sunt declaraţii ale părţilor vătămate date în cursul urmăririi penale, în faza actelor premergătoare, înainte de începerea urmăririi penale. Întrucât în cauză nu s-a întocmit un proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare efectuate, aşa cum cer dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., declaraţiile părţilor vătămate trebuiau înlăturate cu motivarea că nu au valoare probatorie.

În ce priveşte fapta reţinută la punctul 10 din rechizitoriu, inculpatul a arătat că nu a comis-o deoarece, aşa cum rezultă din rechizitoriul întocmit la data de 2 octombrie 2007 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi prin care a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de fals privind identitatea, în perioadele septembrie 2001 şi respectiv, octombrie 2001 - mai 2002 a fost plecat în Italia. Prin urmare, nu putea săvârşi pe teritoriul României o faptă în luna decembrie 2001.

Referitor la cea de-a doua critică adusă hotărârilor şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a susţinut prin apărătorul ales că a fost condamnat la pedepse mult mai mari decât cele aplicate celorlalţi coinculpaţi, care au avut contribuţii mult mai importante la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată. A mai susţinut inculpatul, că în mod greşit s-a reţinut că s-a sustras de la urmărire penală, în realitate a plecat la muncă în străinătate cu mult timp înainte de a se începe urmărirea penală împotriva sa, astfel că împrejurarea că în cursul cercetărilor a fugit din ţară în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală reţinută de instanţe şi care a dus la majorarea cuantumului pedepsei, nu poate fi primită.

În consecinţă, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în principal, achitarea, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepselor şi aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării acestora.

Inculpatul B.F., prin apărătorul ales, a susţinut că minuta întocmită de instanţa de fond cu ocazia deliberării este nulă, deoarece nu a fost scrisă de mâna judecătorului care a soluţionat cauza şi nu conţine numărul corect al dosarului.

Pe fondul cauzei, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

În susţinerea primului caz de casare, inculpatul a arătat că este nevinovat, singura probă reţinută de instanţe fiind declaraţiile părţilor vătămate date în cursul urmăririi penale, declaraţii asupra cărora acestea au revenit cu ocazia audierii de către instanţa de fond.

Referitor la cel de-al doilea caz de casare, inculpatul a solicitat să fie avute în vedere toate actele în circumstanţiere pe care le-a depus la instanţa de apel şi care confirmă faptul că are un loc de muncă, şi-a terminat parţial studiile, are doi copii minori în întreţinere şi nu este cunoscut cu antecedente penale.

În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi a deciziei şi, în principal, achitarea, iar în subsidiar, aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen. ca modalitate de executare a pedepsei al cărei cuantum a cerut să fie redus în raport de circumstanţele ce caracterizează favorabil persoana sa.

Recurenta H.L., deşi legal citată, nu s-a prezentat pentru a susţine motivele de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii pronunţată de instanţa de apel şi nici nu le-a formulat în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, aşa cum cer dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

La data de 18 noiembrie 2010, după terminarea şedinţei de judecată, recurenta a transmis prin fax un memoriu prin care a invocat nelegalitatea deciziei pronunţată de instanţa de apel sub aspectul greşitei respingeri a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpaţii M.A.C. şi B.F. care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Întrucât criticile aduse hotărârilor pronunţate în cauză de către inculpaţii M.A.C. şi B.F. sunt identice, ambii inculpaţi susţinând, în principal, că sunt nevinovaţi, în subsidiar cerând reindividualizarea judiciară a pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora şi a aplicării prevederilor art. 81 C. pen., respectiv ale art. 86¹ C. pen., vor fi analizate împreună cu referire la situaţia fiecăruia dintre aceştia.

Înalta Curte constată că instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel au stabilit corect situaţia de fapt, vinovăţia recurenţilor-inculpaţi şi au dat o încadrare juridică legală infracţiunilor deduse judecăţii.

Contrar celor susţinute de recurenţi, Înalta Curte constată că vinovăţia acestora a fost stabilită prin coroborarea tuturor probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel, şi nu doar pe baza declaraţiilor date de părţile vătămate în faţa organului de cercetare penală, că apărările formulate de inculpaţi au fost verificate de instanţe şi în mod judicios au fost înlăturate ca nesincere şi nesusţinute de celelalte probe care au confirmat că au săvârşit infracţiunile deduse judecăţii.

În ce-l priveşte pe recurentul inculpat M.A.C., Înalta Curte reţine, că în declaraţiile date în faza cercetării judecătoreşti, la instanţa de fond şi ulterior la instanţele de apel şi recurs - deoarece în cursul urmăririi penale s-a prevalat de dreptul la tăcere - acesta a arătat că îi cunoaşte pe numiţii M.O.C., M.C., M.R.Z., C.N.B. şi D.P. care au fost condamnaţi definitiv prin Sentinţa penală nr. 524 din 8 iulie 2003 a Tribunalului Iaşi întrucât se află în relaţii de rudenie apropiate, respectiv, de prietenie cu aceştia, însă a negat faptul că în anul 2000 s-ar fi asociat împreună cu sus-numiţii, precum şi cu alte persoane într-o grupare infracţională care a avut ca scop comiterea infracţiunilor de proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal şi îndemnul la trecerea ilegală a frontierei de stat.

Recurentul-inculpat a recunoscut că în perioada 2000 - 2001 a călătorit împreună cu alte persoane, inclusiv cu condamnaţii sus-menţionaţi atât în municipiul Timişoara unde s-a cazat, uneori şi la locuinţa numitei M.R., cât şi în state din fosta Iugoslavie, dar că scopul călătoriilor a fost acela de a cumpăra mărfuri. Recurentul-inculpat a negat faptul că ar fi cunoscut-o pe vreuna dintre intimatele persoane vătămate din prezenta cauză şi că le-ar fi lipsit de libertate pe T. (fostă L.) A.M., pe G. (fostă L.) C.E. şi pe V.S.M.. A mai susţinut recurentul că în perioada 2000 - 2001 a întâlnit mai multe tinere în locuinţele numiţilor M.O.C. şi M.R., tinere despre care ştia că urmau, să plece prin intermediul unor firme de impresariat patronate de D.P. şi M.O.C. în străinătate ca dansatoare şi că în luna decembrie 2001, când i se impută că a traficat-o pe intimata-parte vătămată M.A.M. în vederea practicării prostituţiei în ţări din fost Iugoslavie, se afla în Italia.

Probele propuse în apărare de inculpat au fost încuviinţate şi administrate de instanţa de fond, care a procedat la audierea nemijlocită a martorilor M.D.A., D.P., F.M.D., C.M.E. şi G.D., prima instanţă constatând, în cele din urmă că aceştia nu au furnizat aspecte de fapt care să poată contribui la aflarea adevărului în cauză, fiecare dintre martori susţinând că nu cunoaşte aspecte de fapt cu privire la activitatea infracţională imputată inculpatului M.A.C.

La cererea recurentului, instanţa de fond a procedat la audierea martorei C.M. Din declaraţia acestei martore a rezultat că singurul element de fapt care are legătură cu cauza dedusă judecăţii îl constituie susţinerea potrivit căreia, în cursul lunii decembrie 2000, l-a întâlnit pe recurent într-un imobil din municipiul Timişoara, imobil în care se aflau şi alte tinere, între care R.L., tinere care au fost aduse în acel loc de către M.O.C. împreună cu un bărbat ";E.";. Analizând declaraţia martorei, instanţa de fond a concluzionat că prin susţinerile făcute, aceasta a confirmat implicarea recurentului-inculpat M.A.C., alături de condamnatul M.O.C. şi de alte persoane în activitatea de transportare şi cazare a intimatelor persoane vătămate în vederea ducerii lor în străinătate cu scopul de a le determina să practice prostituţia.

Declaraţiile martorilor M.O.C. şi C.N.B. în sensul că recurentul nu a participat la desfăşurarea activităţii infracţionale pentru care ei au fost condamnaţi într-o altă cauză, au fost înlăturate ca nesincere de către instanţa de fond deoarece, pe de o parte, între aceştia şi recurent există o relaţie de rudenie foarte apropiată (M.O.C. este unchiul, iar C.N.B. este vărul inculpatului), iar pe de altă parte, pentru că cei doi martori au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni comise în cadrul grupării infracţionale din care a făcut parte şi inculpatul-recurent, infracţiuni a căror săvârşire a fost negată de către aceştia.

Instanţa de fond a verificat şi apărarea recurentului-inculpat, în sensul că în luna decembrie 2001 se afla în Italia, astfel că nu putea comite infracţiunea menţionată la punctul 10 din rechizitoriu, prin aceea că a procedat la audierea martorului B.M.X. propus de către inculpat. Susţinerea acestui martor în sensul că în perioada octombrie 2001 - ianuarie 2002, recurentul inculpat s-a aflat în oraşul Torino din Italia, a fost apreciată de instanţa de fond ca nefiind suficientă pentru a proba în mod cert împrejurarea că în perioada menţionată inculpatul nu s-a aflat în România, în condiţiile în care nu a fost confirmată de un alt mijloc de probă. A mai reţinut prima instanţă că împrejurarea că recurentul nu a depus la dosar o copie a paşaportului, pentru a face dovada faptului că în perioada în discuţie a călătorit în Italia, duce la concluzia că susţinerile sale şi ale martorului B.M.X., propus în apărare, nu sunt reale.

Relevanţă în ce priveşte nesinceritatea susţinerilor recurentului-inculpat şi ale martorului, prezintă declaraţiile intimatei-părţi vătămate M.A.M. şi ale martorei P.O. din care rezultă că partea vătămată a urcat în autoturismul în care se afla inculpatul după ce, în prealabil, acesta le-a propus celor două tinere să meargă în străinătate pentru a munci.

Şi instanţa de apel a încuviinţat probele propuse în apărare de către inculpatul M.A.C., sens în care a audiat pe partea vătămată R.L., în calitate de martor, şi care în declaraţia dată a confirmat condiţiile în care a fost racolată şi trecută în mod fraudulos frontiera pentru a practica prostituţia în ţările din fosta Iugoslavie în favoarea recurentului-inculpat. De asemenea, tot la cererea recurentului au fost audiaţi martorii M. (I.) D., G.M. şi G.C.X. (ultimele două au făcut parte din grupul de persoane ce au fost trecute ilegal frontiera de stat a României în vederea practicării prostituţiei) şi care în declaraţiile date au confirmat activitatea infracţională desfăşurată de inculpat.

Vinovăţia recurentului inculpat M.A.C. în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată a fost stabilită, - contrar celor susţinute de inculpat -, pe baza declaraţiilor date de intimatele părţi vătămate care se coroborează atât cu menţiunile cuprinse în procesele-verbale de recunoaştere pe bază de fotografii judiciare a inculpatului de către intimatele persoane vătămate G.C.E., M. (fostă G.) M. şi M.A.M., cât şi cu declaraţiile martorilor P.O.I. şi C.M. şi ale condamnatei M.R., audiată în calitate de ";inculpată"; în cauza în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 524 din 8 iulie 2003 a Tribunalului Iaşi, declaraţie în care aceasta a arătat că ";după ce l-am cunoscut, C. (referindu-se la M.O.C.), în perioada octombrie 2000 - decembrie 2001, de aproximativ 2 - 3 ori pe lună, ";C.";, ";N.";, ";R.";, ";C.";, ";P."; şi ";S."; (aceasta era porecla inculpatului M.A.C.), veneau în Timişoara însoţiţi de două-trei tinere sau chiar patru, le cazau la mine (...) apoi plecau cu unul dintre cei enumeraţi mai sus în Iugoslavia";. M.R. a mai relatat că ";S."; este băiatul lui C. (referindu-se la condamnata M.C.) şi că ";în perioada octombrie 2000 - decembrie 2001, grupul lui ";C."; a cazat în casa mea circa 80 de tinere care au fost duse în Iugoslavia";.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului-inculpat prin apărător în sensul că declaraţiile luate intimatelor părţi vătămate în faza actelor premergătoare sunt lovite de nulitate, deoarece nu au fost consemnate într-un proces-verbal aşa cum cer dispoziţiile art. 224 C. proc. pen.

Art. 224 alin. (1) C. proc. pen. prevede că, ";în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare";, iar în alin. (3) al textului de lege menţionat se arată că ";procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă";.

Aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate, actele premergătoare au menirea, fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Aşadar, în cadrul actelor premergătoare urmăririi penale se poate desfăşura un fascicul de activităţi care, prin funcţionalitatea şi finalitatea lor, urmăresc realizarea unor obiective bine precizate în dispoziţiile legale. În faza actelor premergătoare pot fi efectuate anumite verificări, pot fi ascultate persoane, pot fi făcute cercetări la faţa locului. Desigur, datele sau informaţiile privind săvârşirea infracţiunii, culese în faza premergătoare urmăririi penale sunt limitate, ele constituind acel minim necesar care poate forma convingerea organului de urmărire penală cu privire la începerea sau neînceperea urmăririi penale.

În cauză, din verificarea lucrărilor din dosarul de urmărire penală rezultă că urmărirea penală a fost începută la data de 26 ianuarie 2002.

Este adevărat că unele dintre intimatele-părţi vătămate au fost ascultate în faza actelor premergătoare, însă după momentul începerii urmăririi penale, organul de cercetare penală a procedat la reascultarea acestora, iar la întocmirea actului de trimitere în judecată a recurenţilor-inculpaţi au fost avute în vedere probele administrate în cauză, ulterior datei de 26 ianuarie 2002, împrejurare faţă de care nu se poate invoca procedura efectuării formale a urmăririi penale având drept consecinţă constatarea nulităţii acesteia.

În ceea ce-l priveşte pe recurentul-inculpat B.F., Înalta Curte constată că în declaraţiile date atât în faţa instanţei de fond, cât şi la instanţele de apel şi recurs, acesta a negat faptul că ar fi aderat la gruparea infracţională iniţiată de M.O.C. despre care a afirmat că îl cunoaşte deoarece au locuit în acelaşi cartier. Recurentul inculpat a negat că le-ar fi cunoscut pe intimatele persoane vătămate O.D., O.M.O., P.A.M., C.A., I.M., I.C.A., M.L.S. şi B.A.P. A mai arătat recurentul că, ";am dus în Turcia mai multe tinere însă nu cunoşteam ce anume urmau să facă acele tinere"; şi că o cunoaşte pe intimata parte vătămată I.C.V. despre care bănuieşte că a practicat prostituţia în Turcia.

Instanţa de fond a admis proba cu înscrisuri, respectiv copia paşaportului solicitată de recurent, pentru a face dovada că în anumite intervale de timp nu s-a aflat în ţară. Cu toate acestea, recurentul-inculpat nu a depus la dosar înscrisul respectiv, context în care prima instanţă nu a avut pârghiile legale pentru a administra respectivul mijloc de probă.

În stabilirea vinovăţiei acestui inculpat, instanţele au avut în vedere susţinerile intimatei-părţi civile B. (fostă C.) A. şi ale martorei P.A.M. care cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond, văzându-l în sala de şedinţă pe recurent, l-au indicat, fără niciun dubiu ca fiind persoana care le-a traficat în state din fosta Iugoslavie şi în Turcia unde le-a obligat să practice prostituţia.

Mai mult, martora P.A.M. a furnizat date cu privire la adresa unde era situată locuinţa recurentului inculpat, date care se coroborează cu alte elemente existente la dosar, referitoare la această împrejurare relatată de martoră şi care sprijină astfel concluzia că depoziţia martorei reflectă adevărul.

Au mai reţinut instanţele ca prezentând relevanţă în cauză, procesul-verbal de conducere în teren întocmit în data de 10 octombrie 2000, din cuprinsul căruia rezultă că martora B.C. a condus organele de cercetare penală la locuinţa unde a fost dusă de către I.L., cea care racola tinere în vederea practicării prostituţiei, locuinţă care în anul 2000 a aparţinut recurentului inculpat B.F.

Înalta Curte constată, în acord cu concluzia la care au ajuns instanţa de fond şi cea de apel, că materialul probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, dovedeşte cu certitudine vinovăţia recurenţilor-inculpaţi în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi este de natură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază fiecare dintre ei. Probele administrate în apărare la cererea recurentului inculpat M.A.C., ca de altfel şi declaraţiile recurenţilor în care au negat comiterea faptelor imputate, nu sunt în măsură să probeze lipsa de temeinicie a mijloacelor de probă la care s-a făcut referire în cele ce preced şi care confirmă fără dubiu participarea acestora la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost deferiţi justiţiei.

În consecinţă, solicitarea recurenţilor de a se dispune achitarea pentru că nu au săvârşit infracţiunile deduse judecăţii nu poate fi primită, cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nefiind incident în cauză.

Referitor la solicitarea recurentului inculpat B.F. de a se constata nulitatea minutei întocmite de judecătorul fondului deoarece, pe de o parte, nu este scrisă de mâna judecătorului, iar pe de altă parte se referă la un alt dosar, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 309 alin. (1) C. proc. pen. ";rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Minuta se semnează de membrii completului de judecată";.

Din examinarea conţinutului minutei existente la dosarul instanţei de fond, rezultă că acesta este identic cu cel prevăzut, pentru dispozitivul hotărârii, în art. 357 C. proc. pen.

Potrivit art. 105 alin. (1) din Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, republicată, ";rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care va fi scrisă pe cererea de chemare în judecată, pe cererea de apel sau recurs ori pe ultima încheiere";.

Alin. (2) al textului de lege sus-menţionat prevede ";dacă nu există suficient spaţiu sau sunt utilizate formulare tipizate ori tehnica de calcul, atunci minuta se va scrie pe o foaie sau, după caz, pe foi separate, numerotate.";

Nici în Codul de procedură penală, nici în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti nu sunt prevăzute dispoziţii legale care să oblige judecătorul să scrie minuta de mână, aşa cum a susţinut recurentul inculpat.

În cauză, minuta întocmită de judecătorul fondului având un număr de 3 pagini, evident că nu putea fi scrisă pe ultima încheiere, din lipsă de spaţiu, situaţie în care judecătorul a recurs la tehnica de calcul, prevăzută în art. 105 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, la care s-a făcut referire în cele ce preced.

În ce priveşte inversarea unor cifre ale numărului dosarului, 3174 în loc de 3147, aceasta nu poate fi considerată decât o eroare materială evidentă în sensul art. 195 C. proc. pen. şi nu un motiv de nulitate absolută aşa cum a susţinut inculpatul.

Referitor la solicitarea recurenţilor-inculpaţi de a se proceda la reindividualizarea pedepselor la care au fost condamnaţi în sensul de a se reduce cuantumul acestora şi de a se aplica prevederile art. 81 sau ale art. 86¹ C. pen. ca modalitate de executare, Înalta Curte constată că nu este întemeiată. Pedepsele aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond şi care au fost menţinute de prima instanţă de control judiciar au fost stabilite în raport de toate criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost cercetaţi şi trimişi în judecată, gradul ridicat de pericol social concret al acestora, modalitatea în care se reţine comiterea fiecărei fapte - în cadrul unei grupări infracţionale la care inculpaţii au aderat, prin constrângere (realizată prin ameninţări şi, uneori, prin acte de violenţă fizică exercitate asupra unora dintre părţile vătămate sau prin inducerea în eroare a părţilor vătămate în vederea determinării acestora la practicarea prostituţiei) -, perioada lungă de timp în care inculpaţii au desfăşurat activitatea infracţională, urmările produse şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor. Referitor la acest din urmă aspect, este adevărat că inculpaţii au depus la dosar înscrisuri care caracterizează favorabil persoana lor, însă potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea pedepsei, pe lângă datele privind persoana inculpaţilor, trebuie avute în vedere şi împrejurările care agravează răspunderea penală şi la care s-a făcut referire în cele ce preced.

Nu lipsită de relevanţă este împrejurarea că, după sesizarea organelor judiciare de către intimatele-părţi vătămate, recurenţii inculpaţi au fugit în străinătate, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, îngreunând astfel derularea anchetei şi că în tot cursul procesului penal au avut o poziţie de negare a infracţiunilor pentru care au fost deferiţi justiţiei.

Prin cuantumul şi modalitatea de executare stabilite de instanţa de fond şi menţinute de prima instanţă de control judiciar, pedepsele aplicate recurenţilor sunt în măsură să-şi atingă scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi să contribuie la reeducarea inculpaţilor şi, totodată, răspund cerinţei de a fi proporţionale cu gravitatea faptelor şi cu periculozitatea socială a inculpaţilor.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu se impune nici reducerea cuantumului pedepselor şi nici înlăturarea prevederilor art. 57 C. pen. ca modalitate de executare a acestora.

În ce priveşte recursul declarat de avocata H.L., Înalta Curte constată că nu este fondat, instanţa de apel în mod corect respingând ca inadmisibilă calea de atac prin care aceasta a solicitat scutirea de plata sumei de 3.000 RON reprezentând amenda judiciară ce i-a fost aplicată prin încheierea de şedinţă din data de 03 iunie 2009, cu motivarea că procedura referitoare la amenzile judiciare este reglementată de art. 199 C. proc. pen.

Într-adevăr, încheierea prin care se aplică în condiţiile art. 198 alin. (3) C. proc. pen. amenda judiciară, nu face parte din categoria încheierilor care potrivit art. 361 alin. (2) C. proc. pen., pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul.

Procedura privitoare la amenda judiciară este reglementată de art. 199 C. proc. pen., care în alin. (2) prevede că ";persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare.";

Totodată, potrivit art. 464 C. proc. pen., participantul la procesul penal sancţionat cu amendă judiciară poate formula contestaţie la instanţa care a pus în executare amenda.

Recurenta nu a uzat de procedura specială reglementată în dispoziţiile legale sus-menţionate, ci a folosit o cale ordinară de atac, neprevăzută de legea procesual penală.

În ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor C. proc. pen. care reglementează aplicarea amenzilor judiciare, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă de către instanţa de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, ";sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi";.

Recurenta a beneficiat de mai multe termene acordate de către instanţa de apel pentru a motiva în scris excepţia, de fiecare dată însă, solicitând amânarea cauzei pentru a depune înscrisuri în susţinerea excepţiei invocate.

Cu o cerere care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu poate fi sesizată Curtea Constituţională, iar soluţia ce se impune a fi pronunţată într-o asemenea situaţie este aceea de respingere ca inadmisibilă a unei atare cereri.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii M.A.C. şi B.F., precum şi de recurenta H.L. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi M.A.C. şi B.F. vor fi obligaţi la plata sumei de 375 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta H.L. va fi obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii-inculpaţi M.A.C. şi B.F. şi recurenta H.L. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 375 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta H.L. la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1262/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4273/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4266/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4266/2010. Penal