ICCJ. Decizia nr. 4294/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4294/2010
Dosar nr. 07196/99/2009
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 197 din 13 aprilie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 7196/99/2009 al Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului J.A.E. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- trafic de droguri (de risc), prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (modificată) cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni;
- introducerea în ţară, fără drept, de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (modificată), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. şi cu art. 33 lit. a) C. pen., la pedeapsa închisorii de 4 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi pedeapsa complimentară anterior menţionată ce va fi executată în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata deţinerii preventive începând cu data de 16 iulie 2009 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de 178,8 grame rezină de cannabis ambalată şi sigilată cu sigiliul tip M.I., predată organului de cercetare penală (B.C.C.O. Iaşi) şi distrugerea acesteia conform art. 18 din aceeaşi lege.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 10.000 RON.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul locuieşte în oraşul Paşcani şi face parte dintr-un grup de tineri consumatori de droguri de risc de mai multă vreme.
La începutul lunii mai 2009, inculpatul a părăsit România, mergând în Italia, în oraşul Roma, unde se aflau părinţii săi, (J.M. şi J.L.L.), pentru a munci pe un şantier de construcţii.
În cursul lunii iunie 2009 a plecat în Italia şi martorul T.M.B. din oraşul Paşcani - aflat în relaţii de prietenie cu inculpatul - pentru a munci în oraşul Napoli. În timpul şederii acestuia în Italia, circa două săptămâni, s-a întâlnit zilnic cu inculpatul, petrecându-şi timpul liber împreună.
Hotărând să se întoarcă în ţară, la începutul lunii iulie, ambii au cumpărat bilete de călătorie din oraşul Roma pentru a călători cu acelaşi autocar al firmei A.
Mai înainte de a pleca din oraşul Roma, inculpatul a achiziţionat de la un traficant de droguri din localitatea Tivoli două plăci de haşiş (rezină de canabis)cu greutatea de 200 grame contra sumei de 700 euro, pe care le-a ascuns în bagajele proprii avute asupra sa pe timpul deplasării cu autocarul firmei menţionate din Italia spre România.
Ajuns în România, inculpatul a dus drogurile în locuinţa sa din oraşul Paşcani, consumând din acestea circa 20 grame haşiş, din care circa 10 grame i-au fost oferite martorului T.M.B. pentru consum propriu.
La data de 15 iulie 2009, s-a ordonat şi desfăşurat o percheziţie domiciliară la locuinţa martorului T.M.B. de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, fiind suspectat că ar face parte dintr-un grup organizat de tineri cu preocupări în comiterea infracţiunii de contrafacere de bancnote române şi străine.
Aflând despre această acţiune a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, inculpatul, intenţionând să ascundă cele două plăci de haşiş pe care le deţinea în locuinţa sa, a hotărât să le predea spre păstrare martorului G.V.C., deplasându-se în acest scop la locuinţa acestuia, între orele 10,30 - 11,00.
În aceeaşi zi, respectiv în jurul orelor 19,00, inculpatul a mers în locuinţa prietenului său, T.M.B., care fusese cercetat în cursul zilei la sediul organelor de urmărire penală din Iaşi şi revenise în oraşul Paşcani.
În acest context şi după discuţiile avute la locuinţa martorului privind cercetarea penală în care era implicat, inculpatul, apreciind că nu există vreun pericol de a fi descoperit că a introdus în ţară, fără drept, droguri de risc pe care le deţine în locuinţa sa, şi-a propus să ia drogurile de la locuinţa martorului G.V. şi să le ducă la locuinţa sa. Însoţit de martorul T.B., s-a deplasat la martorul G.V., de la care a primit cele două plăci de haşiş pe care le-a introdus în buzunarul drept din spate al pantalonilor cu care era îmbrăcat.
În contextul supravegherii stricte din partea lucrătorilor B.C.C.O. Iaşi pe care o desfăşurau de mai mult timp, inculpatul a fost prins în flagrant, în seara menţionată, în jurul orelor 19,30, în timp ce se deplasa spre locuinţa sa împreună cu martorul T.M.B., având asupra sa cele două plăci de haşiş (rezină de canabis), în legătură cu care a declarat că le-a adus personal din Italia, cu circa două săptămâni în urmă.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O. Iaşi a relevat că probele puse la dispoziţie de B.C.C.O. Iaşi în greutate de 179,6 grame reprezintă rezină de canabis în care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC) - substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis, precum şi că rezină de cannabis este inclusă în tabelul anexa nr. 3 din Legea nr. 143/2000 (cu modificările şi completările ulterioare).
Audiat în faza urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a adoptat o conduită procesuală oscilantă, prezentând de fiecare dată o altă versiune cu privire la faptele ce i se impută.
Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală (la 10 august 2009) a recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, negând însă introducerea acestora în ţară în condiţii ilicite.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a retractat declaraţia din cursul urmăririi penale dată la data de 15 iulie 2009, relatările sale fiind identice cu cele din declaraţia dată la data de 10 august 2009. în plus, a relatat că nu a avut discuţii cu martorul T.B., în timpul şederii în Italia, privind achiziţionarea şi introducerea de droguri în ţară, precum şi că nu cunoştea, la momentul revenirii în ţară, conţinutul bagajelor pe care le avea martorul asupra sa, că drogurile de risc (5 plăci haşiş - 500 grame) introduse de martor în ţară i-au fost predate lui spre păstrase în oraşul Paşcani, că până la 15 iulie 2009 i-a predat acestuia, în trei rânduri, 3 plăci de haşiş, iar circa 20 grame haşiş a fost consumat de el până la momentul realizării flagrantului.
Examinând declaraţiile făcute de inculpat în cursul procesului penal, în contextul analizării coroborate a tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, instanţa, faţă de împrejurarea că declaraţiile inculpatului sunt şi divizibile, nu numai retractabile, a constatat că unele dintre acestea se impun a fi înlăturate, - respectiv cele din 10 august 2009 şi declaraţia dată în cursul judecăţii - fiind apreciate ca nesincere, din moment ce conţin elemente contradictorii de la o etapă la alta, sau de la o fază procesuală la alta, ori sunt infirmate de declaraţiile martorilor ascultaţi în cauză, fiind evidentă intenţia acestuia de a acredita ideea că nu a avut nicio contribuţie, implicare în acţiunea de introducere, în mod ilegal, de droguri de risc în România în scopul valorificării acestora pe raza municipiului Paşcani - urmărind atenuarea răspunderii sale penale ori chiar absolvirea totală de o asemenea răspundere.
Pe de altă parte, s-a apreciat că relevante sunt pentru cauză declaraţiile martorilor T.B. şi G.V.C. În cauză au fost ascultaţi şi martorii V.P., J.L.L. - mama inculpatului, B.O.E. - prietena acestuia, B.A., însă declaraţiile acestora cuprind aspecte ce nu sunt legate de activitatea ilicită de introducere de droguri în ţară imputată inculpatului şi contestată de acesta, ci relevă doar împrejurări referitoare la activitatea de traficare de droguri de către inculpat şi martorul T.M.B. pe raza municipiului Iaşi.
Constatând că din probatoriul administrat în cauză rezultă suficiente elemente de fapt ce demonstrează, fără dubiu, vinovăţia inculpatului atât cu privire la activitatea ilicită desfăşurată constând în procurarea şi introducerea în ţară de droguri de risc, (haşiş), cât şi cu privire la activitatea de traficare, respectiv ascundere a cantităţii de droguri procurate în condiţii ilicite, în locuinţa altor persoane, pentru a fi ulterior valorificată pe raza municipiului Paşcani, iar parte din aceasta destinată pentru consumul propriu, a fost antrenată răspunderea sa penală.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă a fost probată cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului G.V.C. date în faza urmăririi penale, declaraţiile martorului T.M.B. date în faza urmăririi penale, dar şi în cursul judecăţii (declaraţiile acestui martor coroborându-se atât cu declaraţiile iniţiale ale martorului G., din 21 august 2009, cât şi parţial cu declaraţiile inculpatului din 15 iulie 2009); procesul-verbal încheiat la data realizării flagrantului de lucrătorii poliţiei din cadrul B.C.C.O. Iaşi - act procedural ce a fost semnat fără niciun fel de obiecţii de către inculpat, de martorul T.M.B., în prezenţa martorilor asistenţi M.G. şi O.M., din cuprinsul căruia rezultă că asupra inculpatului au fost găsite două tablete de produs vegetal, de culoare maro, ambalate într-o folie de plastic transparentă - în legătură cu care s-a stabilit, pe baza analizelor de laborator efectuate cu prilejul constatării tehnico-ştiinţifice ordonată de D.I.I.C.O.T. Iaşi, că acestea (178,6 g) constituie rezină de cannabis, drog de risc conform Tabelului nr. III al Anexei la Legea nr. 143/2000 cu modificările şi completările ulterioare - şi despre care acesta a declarat, în prezenţa martorului T.M.B., că le-a adus personal din Italia; procesul-verbal de confruntare realizată între inculpat şi martorul T.M.B. - din conţinutul căruia rezultă că inculpatul susţine aceeaşi versiune prezentată la data de 21 august 2 009, încercând să impună concluzia că martorul menţionat ar fi introdus drogurile în ţară (faţă de martorul menţionat dispunându-se, urmare cercetărilor efectuate faţă de acesta cu privire la faptele deduse judecăţii, neînceperea urmăririi penale, aspect ce rezultă din dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu), această versiune nefiind primită nici de instanţă cât timp nu este confirmată de probele dosarului ci susţinută doar de inculpat; declaraţiile inculpatului date la data de 15 iulie 2009 în care a recunoscut doar parţial faptele, respectiv că în urma înţelegerii cu martorul menţionat i-a pus la dispoziţie 700 euro cu care acesta a cumpărat drogurile de risc, dar pe care el le-a introdus în ţară - această susţinere fiind infirmată de martor dar şi de declaraţia făcută în timpul flagrantului.
Tratamentul sancţionator a fost stabilit în raport de criteriile prescrise de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gravitatea deosebită a faptelor - acestea aducând atingere sănătăţii persoanei ocrotită de legea citată - limitele legale ale pedepselor prevăzute de fiecare text sancţionator operant în speţă, de circumstanţele personale ale inculpatului.
Cu referire la persoana inculpatului, instanţa, deşi a constatat că pe parcursul derulării procesului penal inculpatul a adoptat o poziţie oscilantă, încercând să îngreuneze aflarea adevărului în cauză, ori chiar să-l denatureze pentru a fi absolvit de răspundere penală, nu a sancţionat această conduită, în condiţiile în care orice inculpat se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în cauză, astfel că a reţinut ca împrejurări favorabile inculpatului comportamentul anterior al acestuia caracterizat pozitiv de înscrisurile depuse la dosarul cauzei în cursul judecăţii, de vârsta tânără a acestuia, de disponibilităţile reale manifestate de acesta în sensul de a-şi continua studiile, de a munci - toate aceste date fiind valorificate, deci, ca circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen.
Astfel, pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului s-a aplicat câte o pedeapsă cu închisoare, al căror cuantum a fost stabilit sub limita minimului special prevăzut de textul sancţionator, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 74 şi a art. 76 lit. c) C. pen.
În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. sentinţa penală pronunţată de tribunal a fost apelată de inculpatul J.A.E. pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 119 din 6 iulie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul J.A.E. împotriva Sentinţei penale nr. 197 din 13 aprilie 2010 a Tribunalului Iaşi, pe care a desfiinţat-o în parte în latura penală şi, rejudecând:
Au fost reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi a fost redusă de la (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, la (un) an închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de la 4 (patru) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară, fără drept de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, ambele cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. a), c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară anterior menţionată ce va fi executată în condiţiile art. 66 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 13 aprilie 2010 la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reţinut că instanţa de fond a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului, a administrat un amplu material probator cu privire la fapte şi la împrejurările comiterii acestora, cu respectarea prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a verificat apărările invocate de inculpat şi a evidenţiat aspectele concordante ce susţin vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, analizând elementele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de condamnare.
S-a reţinut că, procedând la evaluarea materialului probator administrat, instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. pen. şi a înlăturat în mod just aspectele din declaraţiile date de inculpat în care prezintă alte variante ale situaţiei de fapt, lipsite de suport probator şi mai mult, infirmate de celelalte probe care dovedesc pe deplin activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, materializată în comiterea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc.
Instanţa de apel a apreciat că, faţă de întreg probatoriul administrat şi elementele evidenţiate în urma analizării acestuia, în mod justificat instanţa de fond a reţinut că activităţile ilicite desfăşurate de inculpat realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
Analizând hotărârea apelată şi sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, Curtea de Apel a constatat că în operaţiunea de individualizare a pedepsei, prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), analizând complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunii şi necesităţile procesului penal de reeducare şi resocializare.
Procedând la evaluarea tuturor datelor reţinute cu privire la faptă şi la persoana inculpatului, s-a constatat că pedepsele aplicate sunt de natură să asigure realizarea scopului educativ şi de exemplaritate a acesteia, îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de noi infracţiuni şi resocializarea sa pozitivă viitoare. Totodată, s-a reţinut că pedepsele la care a fost condamnat inculpatul sunt rezultatul procesului de individualizare, cu luarea în considerare a activităţii infracţionale concrete comisă de inculpat, a gravităţii faptelor imputate, fapte ce presupun un risc imediat şi major faţă de recrudescenţa răspunderii substanţelor interzise şi al posibilităţii reiterării comportamentului infracţional, a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, conduita adoptată de inculpat.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei Curtea de Apel a constatat că periculozitatea socială a faptelor săvârşite relevată de împrejurările în care au fost comise, frecvenţa unor astfel de fapte şi necesitatea protecţiei societăţii în ansamblul valorilor sale împotriva potenţialelor acte interzise şi vătămătoare, nu justifică aprecierea că simpla pronunţare a unei condamnări constituie un avertisment suficient pentru a nu mai fi săvârşite noi infracţiuni, iar reeducarea inculpatului ar fi posibilă şi fără executarea efectivă a pedepsei.
În ce priveşte critica formulată de inculpat cu privire la nereţinerea în favoarea sa a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 - cauză de reducere a pedepsei, s-a apreciat că aceasta este întemeiată.
În acest sens, s-a reţinut că inculpatul J.A.E., în cursul urmăririi penale, înainte de a fi trimis în judecată, a formulat un denunţ, informaţiile furnizate ducând la identificarea, prinderea şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte persoane implicate în traficul de droguri, aşa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 625/11/1/2010 emisă la data de 6 iulie 2010 de Ministerul Public - D.I.I:C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi.
Ca atare, a fost reţinut pentru inculpat beneficiul recunoscut de legiuitor prevăzut de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, care are ca efect reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele reţinute în sarcina sa.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul J.A.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recursul promovat având la bază cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi, în subsidiar, pct. 14 C. proc. pen.
Pe calea recursului promovat, recurentul inculpat a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei, apreciind că deşi s-au reţinut dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, pedeapsa aplicată trebuia coborâtă cu un an, iar nu cu 6 luni.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul J.A.E., la începutul lunii iulie 2009, reîntorcându-se din Italia, a procurat şi introdus în România, fără drept, droguri de risc, ce au fost găsite asupra sa în timpul transportului acestora de la locuinţa martorului G.C. spre domiciliul său, în scopul valorificării acestora pe raza municipiului Paşcani şi în vederea consumului propriu, faptă prev. şi ped. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (cu modificările aduse prin Legea nr. 522/2004), iar la data de 15 iulie 2009, hotărând să ascundă drogurile de risc introduse în mod ilegal în ţară pentru a nu fi descoperite de organele de urmărire penală cu prilejul unei eventuale percheziţii domiciliare, le-a transportat de la locuinţa sa la locuinţa martorului G.V.C. pentru a le păstra (ascunde) şi apoi de la locuinţa acestuia din urmă, în cursul aceleiaşi zile, pentru a le duce şi păstra din nou în locuinţa părinţilor săi, în scopul valorificării acestora ori în vederea consumului propriu, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (cu modificările ulterioare).
În cauză, vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită prin declaraţiile martorului G.V.C. date în faza urmăririi penale, declaraţiile martorului T.M.B. date în faza urmăririi penale, dar şi în cursul judecăţii (declaraţiile acestui martor coroborându-se atât cu declaraţiile iniţiale ale martorului G., din 21 august 2009, cât şi parţial cu declaraţiile inculpatului din 15 iulie 2009); procesul-verbal încheiat la data realizării flagrantului de lucrătorii poliţiei din cadrul B.C.C.O. Iaşi - act procedural ce a fost semnat fără niciun fel de obiecţii de către inculpat, de martorul T.M.B., în prezenţa martorilor asistenţi M.G. şi O.M., din cuprinsul căruia rezultă că asupra inculpatului au fost găsite două tablete de produs vegetal, de culoare maro, ambalate într-o folie de plastic transparentă - în legătură cu care s-a stabilit, pe baza analizelor de laborator efectuate cu prilejul constatării tehnico-ştiinţifice ordonată de D.I.I.C.O.T. Iaşi, că acestea (178,6 g) constituie rezină de cannabis, drog de risc conform Tabelului nr. III al Anexei la Legea nr. 143/2000 cu modificările şi completările ulterioare - şi despre care acesta a declarat, în prezenţa martorului T.M.B., că le-a adus personal din Italia; procesul-verbal de confruntare realizată între inculpat şi martorul T.M.B. - din conţinutul căruia rezultă că inculpatul susţine aceeaşi versiune prezentată la data de 21 august 2009, încercând să impună concluzia că martorul menţionat ar fi introdus drogurile în ţară (faţă de martorul menţionat dispunându-se, urmare cercetărilor efectuate faţă de acesta cu privire la faptele deduse judecăţii, neînceperea urmăririi penale, aspect ce rezultă din dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu), această versiune nefiind primită nici de instanţă cât timp nu este confirmată de probele dosarului, ci susţinută doar de inculpat; declaraţiile inculpatului date la data de 15 iulie 2009 în care a recunoscut doar parţial faptele, respectiv că în urma înţelegerii cu martorul menţionat i-a pus la dispoziţie 700 euro cu care acesta a cumpărat drogurile de risc, dar pe care el le-a introdus în ţară - această susţinere fiind infirmată de martor dar şi de declaraţia făcută în timpul flagrantului.
Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că faptele săvârşite de inculpat întrunesc atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.
Astfel, critica formulată de recurentul inculpat întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., vizând greşita condamnare a acestuia, nu este întemeiată, în cauză neputându-se pronunţa o soluţie de achitare, care ar fi în contradicţie cu ansamblul probator administrat, câtă vreme vinovăţia acestuia este pe deplin dovedită, stabilindu-se în mod corect situaţia de fapt anterior redată.
Nici sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, au fost luate în considerare criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârşite, modul de comitere a faptei, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, stabilindu-se o pedeapsă într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Este neîndoielnic că faptele săvârşite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracţiuni, precum şi împrejurările în care au fost comise şi modul de acţionare.
Se reţine că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci şi un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Astfel, pedeapsa are şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportamentul făptuitorului.
Pe de altă parte, se constată că, faţă de îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor cerute de art. 16 din Legea nr. 143/2000, în mod corect au fost reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile acestui text de lege şi a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului, pedeapsa astfel stabilită încadrându-se în limitele legii, prin urmare neimpunându-se o mai mare reducere a acesteia.
Înalta Curte constată că în cauză nu se evidenţiază alte elemente de natură a justifica coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de apel, pedeapsa aplicată fiind corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă, totodată, să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin disp.art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.A.E. împotriva Deciziei penale nr. 119 din 6 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 16 iulie 2009 la 30 noiembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2094/2010. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 4297/2010. Penal → |
|---|
