ICCJ. Decizia nr. 4526/2010. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4526/2010
Dosar nr. 14294/3/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 388/F din 13 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, s-au dispus următoarele:
- a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 lit. i) din Codul penal - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
- în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul Ş.M. din infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c), alin. (21) lit. b), c), C. pen., în infracţiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c), alin. (21) lit. b) C. pen.
- în baza art. 20 alin. (1) C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul Ş.M. (necăsătorit, cu un copil minor, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist) la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru tentativă la omor deosebit de grav. Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b), C. pen., pe o durată de 4 ani.
- în baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c), alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a mai fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
- în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a mai fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului Ş.M. pedeapsa mai grea, de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b), C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, de la 25 octombrie 2009, la zi, menţinând starea de arest a inculpatului Ş.M., conform art. 350 C. proc. pen.
În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii.
S-a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil N. şi a cheilor pe care le-a predat la Secţia 19, în data de 25 octombrie 2009.
Conform art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ş.M., la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă ";Bagdasar-Arseni"; Bucureşti a sumei de 3857,80 RON, reprezentând despăgubiri materiale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele: în noaptea de 24/25 octombrie 2009, anterior orei 0400 (cu luarea în considerare a faptului că, în acea noapte, se produsese trecerea la ora de iarnă), inculpatul Ş.M. a pătruns fără drept în scara blocului X situat pe Şos. S., după care a pătruns - prin forţarea uşii de acces - într-o anexă comună (uscătorie) situată la parterul acestui bloc. De aici, inculpatul a sustras mai multe bunuri (între care un cărucior aparţinând părţii vătămate G.A.M., o bormaşină electrică şi un ferăstrău electric, aparţinând martorului V.O.).
În jurul orei 0415, inculpatul Ş.M. a revenit în aceeaşi uscătorie, de unde a sustras un covor, o baterie de grup sanitar şi trei ţevi din cupru. Iniţial, inculpatul a scos covorul sustras pe platforma de la intrarea în scară, după care a rupt ţevile din cupru, pe care le-a pus într-o sacoşă, alături de bateria de grup sanitar.
În acest timp, pentru a împiedica închiderea uşii de la intrarea în bloc (uşă prevăzută cu interfon), inculpatul a pus un pahar din carton între uşă şi tocul acesteia.
În timp ce ieşea din scara blocului (uşa de acces fiind situată către Aleea S.), având asupra sa bunurile sustrase, inculpatul s-a întâlnit cu martorii G.C.E. (fiul părţii vătămate) şi S.I. (prietena martorului G.C.E.), care se întorceau de la o nuntă.
Sesizând faptul că inculpatul sustrăsese bunuri din scara blocului, martorul G.C.E. a încercat să îl oprească pe inculpat, însă acesta l-a lovit cu pumnul pe martor şi - abandonând bunurile sustrase - a fugit, ieşind în Şos. S., continuând apoi alergarea spre intersecţia cu C.F.
Apoi, martorii G.C.E. şi S.I. au intenţionat să introducă bunurile abandonate de către inculpat în uscătoria blocului (cu intenţia de a fi predate ulterior proprietarului); în acest moment, cei doi au realizat faptul că uşa uscătoriei fusese spartă şi că bunurile din interior fuseseră răvăşite.
Martorul G.C.E. - dându-şi seama că inculpatul sustrăsese bunuri din această uscătorie (în care se aflau şi bunuri ale familiei sale) - a părăsit în grabă scara blocului, alergând în direcţia în care fugise şi inculpatul.
Martora S.I. a pătruns în locuinţă, relatând părţii vătămate G.A.M. (tatăl martorului G.C.E.) cele petrecute, după ce l-a trezit din somn.
Partea vătămată G.A.M. a ieşit imediat din locuinţă, alergând către Şos. S.; uitându-se către intersecţia cu C.F., l-a văzut pe fiul său, după care s-a deplasat către acesta.
Martorul G.C.E. i-a relatat tatălui său cele petrecute, după care, împreună, au continuat deplasarea către intersecţia cu C.F. (unde se află o staţie de tramvai), cu intenţia de a căuta persoana care sustrăsese bunuri din dependinţa comună.
Ajungând la intersecţia menţionată, martorul G.C.E. l-a observat pe inculpatul Ş.M., care se afla pe refugiul din staţia de tramvai.
Cei doi - partea vătămată G.A.M. şi martorul G.C.E. - au încercat să îl imobilizeze pe inculpatul Ş.M., însă acesta i-a lovit, reuşind să scape şi alergând pe calea de rulare a străzii. Aici, inculpatul Ş.M. a fost prins din nou de către martorul G.C.E. şi de către partea vătămată G.A.M., aceştia încercând să îl imobilizeze şi să-l ducă către trotuarul opus al străzii.
În acest timp, inculpatul a reuşit să scoată din buzunarul pantalonilor cu care era îmbrăcat un briceag, pe care l-a desfăcut, după care a început să lovească, în mod repetat, în direcţia părţii vătămate G.A.M.
Inculpatul a reuşit astfel să-i aplice părţii vătămate o lovitură de briceag în torace (în zona inimii) şi două lovituri de briceag în braţul şi antebraţul stâng.
În urma primirii acestor lovituri, partea vătămată şi-a pierdut conştienţa, timp în care martorul G.C.E. a reuşit să îl imobilizeze pe inculpatul Ş.M. şi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
La faţa locului a sosit imediat un echipaj de poliţie (aflat în patrulare, în apropiere), poliţiştii găsind asupra inculpatului briceagul cu care o înjunghiase pe partea vătămată.
S-a reţinut că în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşa fotografică aferentă - referitor la locul sustragerii de bunuri; proces-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşa fotografică aferentă - referitor la locul comiterii agresiunii; proces-verbal de constatare încheiat de organele de poliţie la unitatea spitalicească unde a fost internată partea vătămată şi diagnosticele aferente; declaraţiile părţii vătămate; raport de expertiză medico-legală privind pe partea vătămată; xerocopie de pe foaia de observaţie clinică privind pe partea vătămată; declaraţiile inculpatului şi procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a drepturilor procesuale; copii de pe diagnosticele referitoare la leziunile prezentate de către inculpat; raport de expertiză criminalistică dactiloscopică; adresă emisă de către Serviciul Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti privind identificarea unei urme papilare; raport de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică serologică; declaraţiile martorului G.C.E.; declaraţiile martorului V.O.; declaraţiile martorului S.I.; proces-verbal de transcriere a convorbirilor purtate în urma apelării numărului unic de urgenţă 112, CD-ul pe care sunt înregistrate aceste convorbiri şi adresele aferente; proces-verbal de depistare şi de ridicare a unor obiecte de la inculpat şi planşa fotografică aferentă.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul Ş.M., partea vătămată G.A.M. şi martorii G.C.E. şi V.O., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
Potrivit concluziilor raportului medico-legal nr. Al/12987/2009 al Institutului Naţional de Medicină Legală ";Prof. Dr. Mina Minovici";, numitul G.A.M. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înţepător (posibil cuţit sau similar); s-a stabilit totodată că acestea pot data din data de 25 octombrie 2009, că au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, şi că au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Inculpatul a fost condus de echipajul de poliţie la Secţia 19, unde a recunoscut că a sustras din dependinţă doar o baterie de grup sanitar şi trei ţevi din cupru pentru a le vinde, şi că a folosit un briceag pentru a se apăra de violenţele exercitate împotriva sa de către martorul G.C.E. şi de partea vătămată, respectiv pentru a-i speria pe aceştia.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul şi-a nuanţat poziţia, susţinând că a pătruns în scara imobilului, pentru a se injecta cu heroină, şi că a luat ţevile de cupru şi bateria de grup sanitar din dependinţă cu scopul de a le folosi la deschiderea uşii de acces în scara blocului, care se închisese. Martorul V.O. a declarat însă că uşa de acces în scara blocului se deschide din interior, fără a fi necesară utilizarea de chei sau cartele, astfel că s-a apreciat că apărarea inculpatului este nesinceră, acesta însuşindu-şi bunurile pentru a le valorifica, astfel cum a menţionat în cursul urmăririi penale.
În opinia instanţei de fond, elocvente în acest sens sunt şi declaraţiile martorilor G.C.E. şi S.I. din care rezultă că, în momentul în care au vrut să intre în bloc, au constatat că uşa de acces era întredeschisă iar în interior se afla inculpatul, ce intenţiona să iasă din imobil, având asupra sa o sacoşă în care se aflau bunurile sus-menţionate.
S-a apreciat de către prima instanţă că acuzarea nu a făcut însă dovada că, anterior acestui moment, inculpatul a sustras din dependinţă şi alte bunuri reclamate, ca fiind furate în noaptea respectivă, de partea vătămată G.A.M. şi de martorul V.O., astfel că faptele inculpatului Ş.M. - constând în aceea că, în timpul nopţii, a pătruns, fără drept, având asupra sa un briceag, într-o dependinţă a blocului X situat pe Şos. S., de unde a sustras o baterie de grup sanitar şi trei ţevi din cupru ce aparţineau martorului V.O., după care, fiind imobilizat la scurt timp, într-un loc public, de martorul G.C.E. şi de partea vătămată G.A.M., inculpatul, pentru a-şi asigura scăparea, a lovit-o pe aceasta din urmă cu briceagul în partea stângă a toracelui, provocându-i leziuni ce au pus în primejdie viaţa victimei - întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c), alin. (21) lit. b) C. pen. şi tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., aflate în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen.
A mai reţinut prima instanţă că infracţiunile au fost comise de inculpat după împlinirea duratei pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 1859 din 27 august 2007 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, înainte însă de împlinirea termenului de reabilitare, astfel că se va reţine starea de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Deoarece inculpatul nu a exercitat acte de violenţă împotriva vreunei persoane în dependinţa de unde a sustras bunurile, tâlhăria consumându-se la intersecţia dintre C.F. şi Şos. S., în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică în sensul înlăturării circumstanţei agravante speciale prev. de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen.
Pe latură subiectivă, în privinţa tentativei de omor deosebit de grav, instanţa de fond a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv decesul părţii vătămate şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, având în vedere instrumentul întrebuinţat, apt să cauzeze moartea, zona vitală în care a fost aplicată lovitura şi intensitatea acesteia. Pe cale de consecinţă, prima instanţă a respins - ca neîntemeiată - cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cerere formulată de avocatul inculpatului.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, instanţa de fond a ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor, de împrejurarea şi modalitatea în care au fost comise, de rezultatul produs, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului: recidivist, cu o atitudine parţial sinceră pe parcursul procesului penal. Totodată, s-a avut în vedere şi conduita victimei, şi a martorului G.C.E., care - deşi nu a fost susceptibilă să producă o puternică stare de tulburare sau temere, în sensul dispoziţiilor art. 44 alin. (3) sau 73 lit. b) C. pen., pentru a justifica conduita inculpatului pe toată durata conflictului - a favorizat totuşi amplificarea conflictului, aspect ce decurge şi din faptul că, la sosirea echipajului de poliţie, inculpatul prezenta urme de lovituri la nivelul feţei, având arcada spartă.
Referitor la latura civilă, prima instanţă a reţinut că partea vătămată G.A.M. nu s-a constituit parte civilă, iar Spitalul Clinic de Urgenţă ";Bagdasar-Arseni"; Bucureşti a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 3857,80 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate, conform decontului de cheltuieli de la dosarul de urmărire penală, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998 - 999 C. civ.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă în raport de circumstanţele sale personale, solicitând reducerea cuantumului acesteia.
Prin Decizia penală nr. 181 din 11 august 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, menţinând starea de arest şi deducând - în continuare - durata arestării preventive.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
În opinia instanţei de apel, nu pot fi primite criticile apelantului -inculpat întrucât instanţa de fond a realizat o justă apreciere şi interpretare a probelor produse cauzei, pe baza cărora a stabilit corect situaţia de fapt, context în care se remarcă însăşi declaraţia inculpatului care a recunoscut -chiar şi numai în parte - săvârşirea infracţiunilor; astfel, acesta a recunoscut că, într-adevăr, a scos briceagul pe care îl avea asupra sa şi a înţepat partea vătămată, în două rânduri, cu acest obiect. Aceste aspecte au fost evidenţiate şi de martorii audiaţi în cauză, care au descris modul în care inculpatul a acţionat, incidentul fiind bine observat de către aceştia; astfel, s-a subliniat că cea de-a treia lovitură de cuţit a vizat toracele părţii vătămate care, în cele din urmă, şi-a pierdut cunoştinţa, fiindu-i pusă viaţa în primejdie conform actelor medico-legale.
Cât priveşte individualizarea pedepsei, în opinia instanţei de apel şi aceasta a fost bine realizată, deoarece instanţa de fond a dat eficienţă juridică tuturor criteriilor decurgând din disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), concretizate în circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi datele ce caracterizează persoana inculpatului (vârsta acestuia, starea de recidivă, atitudinea nesinceră, predispoziţia spre violenţă), dar şi scopul urmărit de inculpat şi efectele acţiunii sale. Toate aceste elemente se reflectă corect, în opinia instanţei de apel, în cuantumul pedepselor aplicate, care au fost bine stabilite de instanţa de fond, în raport de toate elementele evidenţiate în cele ce preced, neimpunându-se o reducere a pedepselor stabilite de prima instanţă.
Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul Ş.M. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- cu acordul său, în primă instanţă, inculpatul a fost ascultat, nu a propus probe noi, şi a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu;
- în apel, inculpatul nu a făcut noi declaraţii, nu a propus probe noi, fiind asistat de un avocat desemnat din oficiu;
- în recurs, la cererea inculpatului a fost acordat un termen pentru a-şi angaja un avocat. La noul termen, inculpatul a menţionat că nu şi-a angajat avocat şi că este de acord să fie asistat de avocatul desemnat din oficiu. Cu acordul său, inculpatul a fost ascultat după care, nici el, şi nici avocatul, nu au solicitat probe noi şi nu au formulat cereri prealabile dezbaterilor.
Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reţine următoarele:
a) asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
În apărare, inculpatul a susţinut că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, el apărându-se faţă de activitatea violentă a persoanelor care l-au urmărit şi imobilizat. În final, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, după caz, fie în infracţiunea de vătămare corporală, fie în infracţiunea de vătămare corporală gravă.
Ambele instanţe au examinat aceste apărări ale inculpatului şi, cu argumente probatorii şi juridice, le-au înlăturat.
În consecinţă, însuşindu-şi toate argumentele de fapt şi de drept ale instanţelor anterioare, Înalta Curte apreciază că nu se impune reluarea prezentării acestora, însă la care adaugă următoarele completări:
Omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane (";animus necandi";), iar nu cu intenţie generală de a vătăma. Expresia ";uciderea unei persoane";, utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Doctrina mai foloseşte noţiunea de ";dol special";, definit ca voinţă de a suprima viaţa persoanei, sau ";intenţie precisă";, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracţiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.
Intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul ";prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte"; [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenţie indirectă când ";prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui"; [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.]. Ceea ce deosebeşte, deci, intenţia directă de intenţia indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenţia directă făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.
În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului (";dolus ex re";) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat. Demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul şi cu un lemn, care au cauzat leziuni osoase grave şi ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); aplicarea unei singure lovituri în regiunea gâtului, în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate şi repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur.
Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere. Astfel, în prezenta cauză, inculpatul, încercând să se sustragă prinderii în vederea aducerii în faţa organelor judiciare, a lovit cu cuţitul de mai multe ori în direcţia părţii vătămate, reuşind să o lovească - cu un obiect apt de a produce moartea - într-o regiune vitală a corpului (zona inimii), dar şi de 2 ori în zona anatomică superioară stânga (braţ şi antebraţ strâng) - ceea ce relevă intenţia acestuia de ucidere prin îndreptarea conştientă a acţiunii violente, folosind cuţitul, spre o zonă anatomică cunoscută prin existenţa unui organ vital (zona superioară stânga, în care se află inima).
Probatoriul administrat nu sugerează existenţa unor indicii minime în sensul îndeplinirii condiţiilor legitimei apărări prevăzută de art. 44 C. pen. -la care, în mod incidental, a făcut referire inculpatul - dar nici în sensul îndeplinirii condiţiilor ";stării de provocare"; prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen.
Acţiunea de urmărire şi imobilizare a inculpatului de către martor şi partea vătămată era justificată legal, fiind consecinţa unei bănuieli rezonabile - în condiţiile arătate - că acesta este persoana vinovată de sustragerea bunurilor.
Or, potrivit art. 465 alin. (3) C. proc. pen., în cazul infracţiunii flagrante sau cvasiflagrante, ";orice persoană are dreptul să prindă pe făptuitor şi să-l conducă înaintea autorităţii";.
Probatoriul administrat nu relevă împrejurări de natură să justifice concluzia că cele două persoane, care au urmărit şi imobilizat pe inculpat, ar fi depăşit limitele rezonabile ale unei acţiuni în sensul art. 465 alin. (3) C. proc. pen.
În condiţiile arătate, acţiunea extrem de violentă a inculpatului - prin folosirea conştientă şi orientată a cuţitului - nu a fost una de apărare, ci una având ca scop împiedicarea prinderii, imobilizării şi conducerii sale înaintea autorităţii, acţiune care se situează în afara protecţiei legii - totale sau parţiale - ca efect al aplicării, după caz, a art. 44 C. pen. sau a art. 73 lit. b) C. pen.
Înalta Curte reţine însă că instanţa de fond a avut în vedere ";conduita victimei, şi a martorului G.C.E., care - deşi nu a fost susceptibilă să producă o puternică stare de tulburare sau temere, în sensul dispoziţiilor art. 44 alin. (3) sau art. 73 lit. b) C. pen., pentru a justifica conduita inculpatului pe toată durata conflictului - a favorizat totuşi amplificarea conflictului, aspect ce decurge şi din faptul că, la sosirea echipajului de poliţie, ";inculpatul prezenta urme de lovituri la nivelul feţei, având arcada spartă";, acest aspect justificând, în opinia instanţei de fond, aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de textul incriminator.
b) asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama:
- de dispoziţiile părţii generale a Codului penal;
- de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal;
- de gradul de pericol social al faptei săvârşite;
- de persoana infractorului;
- de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pedepsele stabilite pentru infracţiunile care au format obiectul judecăţii sunt orientate, semnificativ, către minimul special al textului incriminator, iar reducerea acestora ar fi legal posibilă numai în condiţiile reţinerii unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este însă posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel:
- ";conduita bună";, în sensul art. 74 lit. a) C. pen., presupune, printre altele, absenţa antecedentelor penale;
- ";stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită";, în sensul art. 74 lit. b) din C. pen., nu se regăseşte în prezenta cauză;
- ";atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor";, în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoaşterea, parţială şi condiţionată, a săvârşirii infracţiunii, pe fondul prinderii în cvasiflagrant şi a existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârşirea infracţiunii dincolo de limita oricărui dubiu rezonabil.
Este neîntemeiată cererea recurentului-inculpat de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 202/2010, dispoziţii referitoare la reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei în cazul ";pledării vinovat"; deoarece, potrivit art. 3201 C. proc. pen.,:
- recunoaşterea vinovăţiei trebuie să se facă ";până la începerea cercetării judecătoreşti"; la instanţa de fond, iar nu în apel sau recurs;
- reducerea pedepsei are loc numai în cazul în care ";inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare";.
Or, din actele dosarului rezultă că inculpatul, atât în primă instanţă, cât şi în instanţa de apel, a recunoscut parţial şi condiţionat faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Faţă de cele constatate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.M. împotriva Deciziei penale nr. 181 din 11 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 octombrie 2009 la 14 decembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4521/2010. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 3459/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
