ICCJ. Decizia nr. 4631/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4631/2010
Dosar nr. 10404/1/2010
Şedinţa publică din 22 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Încheierea din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova s-au admis cererile formulate de inculpaţii R.G., F.D.F. şi D.I. şi s-a înlocuit măsura arestării preventive a acestora cu măsura preventivă obligării acestora de a nu părăsi ţara fără încuvinţarea instanţei.
În baza art. 1451 raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii au fost obligaţi să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea - respectiv Poliţia municipiului Craiova, judeţul Dolj, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemaţi;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei.
Totodată, potrivit art. 145 alin. (12) C. proc. pen., s-a impus celor trei inculpaţi, ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, să nu intre în legătură unul cu altul, şi nici cu ceilalţi coinculpaţi, V.E.V., Ş.M. şi R.S.C.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor prev. de art. 145 alin. (3) C. proc. pen. şi s-a dispus punerea în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că deşi există probe şi indicii temeinice - în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., ce conturează bănuiala rezonabilă că inculpaţii arestaţi preventiv au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă a acestora, s-au schimbat, Curtea aflându-se în situaţia de a decide potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, cât priveşte cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (reţinut ca fiind unul din temeiurile arestării preventive a inculpaţilor F.D.F. şi D.I.), Curtea a constatat că, în această fază, după ce F.D.F. a recunoscut integral învinuirile ce i se aduc prin actul de sesizare, însuşindu-şi probatoriul de la urmărirea penală şi invocând beneficiul dispoziţiilor prev. de art. 3201 C. proc. pen., este greu de presupus, cu putere de probe, că acesta ar încerca în mod direct sau indirect să zădărnicească aflarea adevărului, influenţând pe ceilalţi coinculpaţi, martori.
Acelaşi raţionament îi este aplicabil şi inculpatei D.I., aceasta negând învinuirile ce i s-au adus, însă atitudinea avută de aceasta în faţa instanţei sugerează preocuparea sa pentru aflarea adevărului şi lămurirea împrejurărilor cauzei.
Referitor la celălalt temei al arestării preventive, reţinut faţă de fiecare dintre inculpaţi, acela prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanţa a apreciat că nu se mai poate susţine, pe bază de probe, că lăsarea în libertate a celor trei ar prezenta, în concret, vreun pericol pentru ordinea publică.
Astfel, în lipsa oricăror altor date, aprecierea asupra acestui pericol s-a făcut, până în prezent, exclusiv în considerarea gravităţii faptelor atribuite (element desprins din întinderea afirmată a prejudiciilor cauzate, din modul de săvârşire adoptat, din amploarea activităţii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, din limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute).
Or, dacă la data luării măsurii arestării preventive faţă de cei trei inculpaţi, gravitatea acuzaţiilor a putut justifica măsura, după 8 luni de arest preventiv, menţinerea inculpaţilor în această stare nu se mai poate întemeia exclusiv pe simplul motiv al gravităţii faptelor de care sunt acuzaţi.
În acest sens, a statuat şi CEDO, în jurisprudenţa sa constantă (cauza Goral c. Poloniei).
De asemenea, nu este lipsit de relevanţă, ca element important în aprecierea schimbării temeiurilor ce au determinat arestarea iniţială a celor trei inculpaţi - cu referire la caracterul necesar al oricărei măsuri preventive pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, cum astfel stabileşte art. 136 alin. (1), şi faptul că, în cadrul cercetării judecătoreşti începute, cum astfel s-a arătat în precedent, doi dintre inculpaţi - R.G. şi F.D.F., au solicitat ca judecata să se facă exclusiv pe probele administrate în faza urmăririi penale, însuşite, cei doi recunoscând integral învinuirile ce le-au fost aduse în actul de sesizare a instanţei, în cadrul procedurii derogatorii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
La fel, împrejurările desprinse de la dosar, anume că cei trei inculpaţi sunt lipsiţi de antecedente penale, au familii şi, anterior, erau bine integraţi social (inculpata D.I., fiind avocat), impun concluzia că aceştia nu vor întreprinde nicio acţiune pentru obstrucţionarea şi tergiversarea soluţionării cauzei ori că se vor sustrage de la judecată.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive a celor trei inculpaţi, în cauză subzistând temeiul prevăzut de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează:
Prin Încheierea nr. 8 din 4 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor D.I., F.D.F. şi R.G., în temeiul art. 1491 alin. (9) şi art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 293 alin. (2) C. pen. (pentru inculpata D.I.), art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 293 alin. (2) C. pen. (pentru inculpatul F.D.F.) şi, respectiv, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru inculpatul R.G..
Inculpaţii au fost trimişi în judecată, în stare de arest, prin rechizitoriul nr. 980/P/209 din 28 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
În fapt, s-a reţinut că inculpata D.I. a pus la dispoziţia inculpatului F.D.F. un încărcător frontal, închiriat fraudulos de la S.C. C. S.R.L. Mihăileşti, pe care acesta l-a vândut ca deşeu metalic la S.C. A. S.R.L., în schimbul sumei de 4.500 euro, anterior încercând valorificarea aceluiaşi utilaj către alţi cumpărători, şi a înlesnit inducerea în eroare şi prejudicierea părţilor vătămate, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. De asemenea, inculpata a încredinţat inculpatului F.D.F. o copie a unui act de identitate aparţinând numitului T.S.G., spre a fi folosit fără drept.
Inculpatul F.D.F. acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a vândut la S.C. A. S.R.L. Craiova, ca deşeu metalic, un încărcător frontal închiriat fraudulos de la S.C. C. S.R.L. Mihăileşti, prezentându-se în mod nereal ca fiind proprietarul bunului, având drept scop inducerea în eroare şi prejudicierea părţii vătămate, respectiv de a înlesni înstrăinarea excavatorului Kamatsu, cunoscând provenienţa ilicită a acestuia.
Inculpatul R.G. a înlesnit prejudicierea S.C. P. S.A. Aiud, a vândut excavatorul K. cunoscând provenienţa ilicită a acestuia şi a făcut demersuri în vederea găsirii altor cumpărători pentru celelalte utilaje, acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice.
De asemenea, inculpatul R.G. a determinat-o pe inculpata Ş.M. să întocmească în fals un aviz de însoţire a mărfii, precum şi a primit de la inculpatele D.I. şi V.E.V. înscrisurile întocmite în fals, respectiv delegaţiile prin care se atesta în mod nereal că inculpata Ş.M. este director marketing la S.C. S. C. S.R.L. Craiova, respectiv şef serviciu aprovizionare la aceiaşi societate, şi de a le înmâna inculpatei Ş.M., pentru a le folosi în vederea inducerii în eroare şi prejudicierii societăţilor comerciale, acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b.
În speţă, prima instanţă a apreciat în mod greşit că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au schimbat, subzistând temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. iar pentru inculpata D.I. şi cel prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen. ce impune în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată şi, respectiv, complicitate la această infracţiune este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În sarcina inculpaţilor se reţine săvârşirea unor infracţiuni grave, cu prejudicii mari, în formă continuată, constând în activităţi complexe de inducere în eroare a partenerilor comerciali, desfăşurate pe raza mai multor judeţe.
Pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii nu se confundă cu pericolul pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, dar în aprecierea acestuia nu se poate ignora gravitatea faptei.
De asemenea, nu se poate face abstracţie de sentimentul de insecuritate creat în rândul societăţii civile generat de faptul că persoane asupra cărora planează suspiciunea comiterii unor infracţiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
În speţă, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se impune pentru prezervarea ordinii publice, dar şi pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Inculpaţii F.D.F. şi R.G. au recunoscut într-adevăr acuzaţiile ce li se aduc, atitudinea de recunoaştere urmând a fi valorificată în procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
În cazul inculpatei D.I. se menţin ambele temeiuri care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Ascultată la instanţa de fond, inculpata a negat orice participare la comiterea faptelor, contestând chiar şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale, cu motivarea că organele de urmărire penală au consemnat greşit.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea inculpatei Ş.M. în sensul de a nu da declaraţii la urmărirea penală, iar până în prezent această coinculpată nu a fost audiată, după cum nu au fost audiaţi toţii inculpaţii şi martorii.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa în parte încheierea atacată şi, rejudecând, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. va menţine starea de arest a inculpaţilor.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Încheierii din 10 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2186/54/2010, privind pe inculpaţii R.G., F.D.F. şi D.L.
Casează, în parte, încheierea recurată şi, rejudecând:
În baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi 3 C. proc. pen. menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor R.G., F.D.F. şi Didu Liliana.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 25 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 204/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4636/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
