ICCJ. Decizia nr. 4625/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4625/2010
Dosar nr. 10400/1/2010
Şedinţa publică din 22 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul nr. 4487/62/2010, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor D.M.M. şi G.C..
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat, analiza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti conducând la concluzia că există probe şi indicii temeinice că inculpaţii ar fi săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000, observând natura acestor fapte, gradul deosebit de ridicat de pericol social al acestora rezultat din modalitatea de săvârşire, caracterul organizat, cantitatea substanţelor stupefiante traficate, calificate ca fiind droguri de risc, consecinţele care ar fi putut fi produse dacă erau revândute, precum şi datele care caracterizează persoana inculpaţilor (cunoscuţi cu antecedente penale) şi având în vedere că în cauză s-a pronunţat deja o hotărâre de condamnare de către Tribunalul Braşov, chiar dacă nu este definitivă, se constată că sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a putea reţine în continuare, ca temei al privării de libertate, dispoziţiile art. 148 lit. f) din C. proc. pen.
În condiţiile în care inculpaţii au fost deja condamnaţi în primă instanţă, există mai mult decât o presupunere rezonabilă că ar fi putut săvârşi faptele pentru care sunt cercetaţi, fapte cu un grad ridicat de pericol social, ce aduc atingere sănătăţii populaţiei şi care justifică, prin natura lor şi modalitatea în care se reţine că ar fi fost comise, aprecierea că lăsarea în libertate a inculpaţilor, la acest moment, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.C., în plus de argumentele anterior precizate, se constată că din actele dosarului rezultă, pe de o parte, împrejurarea că ar fi comis prezentele fapte în stare de recidivă postexecutorie, situaţie care, deşi nu constituie un temei al menţinerii unei persoane în stare de arest preventiv, este de natură să întărească concluzia instanţei în sensul pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar putea prezenta lăsarea în libertate a acestei persoane care, confruntată fiind anterior cu legea penală, nu a înţeles să îşi conformeze conduita normelor de convieţuire socială.
Pe de altă parte, în cauză a rezultat şi împrejurarea că acest inculpat s-a sustras de la urmărire penală, fiind arestat în lipsă, iar pentru aducerea sa în faţa organelor judiciare a fost necesară emiterea unui mandat european de arestare.
Sub aspectul duratei măsurii preventive, având în vedere gradul de complexitate a cauzei, care a impus un probatoriu vast în faţa primei instanţe, apreciem că se înscrie în limitele duratei rezonabile, fiind astfel conformă cu dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind de natură să aducă atingere prezumţiei de nevinovăţie de care inculpaţii beneficiază până la pronunţarea unei hotărâri definitive asupra acuzaţiilor care li se aduc.
Toate aceste argumente demonstrează că, cel puţin la acest moment, în cauză temeiurile aflate la baza privării de libertate nu au încetat să existe şi nici nu s-au schimbat, astfel încât solicitarea inculpatului G.C. de revocare sau de înlocuire a măsurii privative de libertate este nefondată, în cauză impunându-se a fi menţinută arestarea sa preventivă, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Curtea reţine că din modul de redactare a dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că acordarea acestei modalităţi a liberării provizorii nu reprezintă un drept al inculpatului, ci doar o posibilitate a acestuia, supusă aprecierii instanţei de judecată. Îndeplinirea condiţiilor obiective impuse de lege pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, nu conduce automat la admiterea cererii, fiind obligatorie analiza temeiniciei solicitării prin prisma scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) şi al criteriilor stabilite de art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
Împrejurarea că inculpatul D.M.M. doreşte să-şi refacă starea de sănătate şi să asigure întreţinerea copilului minor nu constituie argumente în sensul admiterii cererii de liberare provizorie în condiţiile în care acesta nu a făcut vreo dovadă din care să rezulte care este starea actuală a sănătăţii sale sau cu privire la situaţia prezentă a minorului; cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă, Tribunalul Braşov a fost în imposibilitate de a efectua un referat de evaluare, prin intermediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., Curtea va respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M.M., ca neîntemeiată.
Totodată, apreciind că nu s-a modificat şi nici nu a încetat să existe temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., va menţine arestarea preventivă a acestui inculpat.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, criticând soluţia ca netemeinică şi solicitând punerea în libertate.
Înalta Curte, analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen. constată că aceasta este temeinică şi legală.
În cauză există probe ce justifică aprecierea rezonabilă a unui observator independent că inculpaţii au săvârşit infracţiunea ce li se reţine în sarcină (trafic de droguri de risc).
Această apreciere este întărită şi de faptul că inculpaţii au fost condamnaţi de prima instanţă la pedepse cu închisoarea cu executare.
Înalta Curte constată că gravitatea faptelor săvârşite justifică aprecierea că inculpaţii prezintă pericol pentru ordinea publică şi că se justifică menţinerea arestului preventiv, dat fiind şi faptul că inculpatul G.C. este recidivist.
Deşi inculpaţii au invocat faptul că măsura arestării preventive a depăşit un termen rezonabil, Înalta Curte constată că inculpaţii sunt arestaţi preventiv de aproximativ 8 luni de zile şi dată fiind gravitatea faptelor şi complexitatea cauzei, nu s-a depăşit un termen rezonabil al măsurii preventive, cu atât mai mult cu cât conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru aprecierea termenului rezonabil este luată în considerare durata măsurii preventive până la condamnarea primei instanţe, ulterior măsura preventivă fiind întemeiată pe hotărârea de condamnare.
Curtea de apel a apreciat de asemenea corect cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M.M., în sensul că, deşi sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a acestei cereri, nu este oportună liberarea provizorie, dat fiind modul de săvârşire a faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile inculpaţilor şi conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.M.M. şi G.C. împotriva încheierii din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4487/62/2010.
Obligă recurentul inculpat D.M.M. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat G.C. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1920/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4629/2010. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
