ICCJ. Decizia nr. 4614/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4614/2010
Dosar nr. 10405/1/2010
Şedinţa publică din 20 decembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă:
Prin încheierea din 6 decembrie 2010, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor R.G., R.M., C.N., D.A., G.B.A., P.N.M. şi A.F.D.
Curtea a constatat că există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor, având în vedere următoarele mijloace de probă: procesele-verbale de redare în scris a comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate, procesele-verbale de redare în scris a discuţiilor interceptate şi înregistrate în mediu ambiental, procesele-verbale de supraveghere operativă, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică de analiză a substanţelor cumpărate de la persoanele cercetate penal în această cauză, procesele-verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire, procesele-verbale de verificare a persoanelor implicate în activităţile care fac obiectul investigaţiilor în cauză, dovezile de depunere a cantităţilor de droguri rămase în urma efectuării analizelor la IGPR-DCEO, procese-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, procese-verbale de efectuare a percheziţiilor corporale, proces-verbal întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen. şi declaraţii de inculpaţi.
De asemenea, Curtea constată că în cauză subzistă condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar şi din modalităţile şi împrejurările concrete în care se reţine că ar fi fost comise faptele - de trei sau mai multe persoane împreună, circumstanţă agravantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în mod organizat, pe o rază teritorială extinsă din Bucureşti.
Faptele sunt de natură a aduce atingere sănătăţii colectivităţilor umane, cu consecinţe, uneori, ireversibile pentru viaţă şi capacităţile intelectuale ale celor cărora le erau destinate, spre consum, drogurile, familiilor acestora şi, în general, dezvoltării fizice şi psihice.
Toate aceste aspecte îndreptăţesc concluzia că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere şi insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept şi valorile sociale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs inculpaţii C.N., R.M., P.N.M., G.B.A. şi D.A., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia nu se mai menţin şi în prezent.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Prin rechizitoriul din data de 14 iunie 2010, din Dosarul nr. 5/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
- R.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul ianuarie 2010, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, împrejurări în care la data de 22 ianuarie 2010 i-a vândut martorului colaborator ";I.M."; - nume de cod, prin intermediul inculpaţilor G.B.A. şi P.N.M., cantitatea de 0,43 grame heroină, cu suma de 200 RON, iar la data de 19 mai 2010 a deţinut în locuinţa de domiciliu, în vederea vânzării, cantitatea totală netă de 3,15 grame heroină, droguri ambalate sub forma a 20 punguţe tip ";bilă";.
- C.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunii februarie 2010, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, împrejurări în care la datele de 02 februarie 2010, 03 februarie 2010 şi, respectiv 08 februarie 2010, atât singur cât şi împreună cu inculpatul R.G. zis ";G.G."; a intermediat vânzarea şi a vândut colaboratorului sub acoperire ";I.M."; - nume de cod, cantitatea totală de 1,87 grame heroină, cu suma totală de 300 RON, tranzacţiile având loc pe raza Municipiului Bucureşti.
- D.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 23 ianuarie 2010, a deţinut în vederea vânzării şi a vândut, împreună concubina acestuia, învinuita C.G.C., prin intermediul fratelui său, învinuitul D.C. zis ";C.";, colaboratorului sub acoperire ";I.M."; - nume de cod, cantitatea de 0,65 grame heroină, cu suma de 200 RON, tranzacţia având loc pe raza Municipiului Bucureşti.
- G.B.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) şi art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, împrejurări în care la datele de 22 ianuarie 2010 şi 29 ianuarie 2010, împreună cu inculpaţii P.N.M., R.G. zis ";G.G."; şi, respectiv R.M. zis ";M.T."; a intermediat vânzarea şi a vândut colaboratorului sub acoperire ";I.M."; - nume de cod, cantitatea totală de 1,07 grame heroină, cu suma totală de 400 RON, tranzacţiile având loc pe raza Municipiului Bucureşti.
- P.N.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) şi art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2010, a deţinut în vederea vânzării, a vândut, a intermediat vânzarea a diferite cantităţi de droguri de mare risc, respectiv heroină, mai multor persoane de pe raza Municipiului Bucureşti, împrejurări în care la datele de 22 ianuarie 2010 şi 29 ianuarie 2010, împreună cu numiţii G.B.A., R.G. zis ";G.G."; şi, respectiv R.M. zis ";M.T."; a intermediat vânzarea şi a vândut colaboratorului sub acoperire ";I.M."; - nume de cod, cantitatea totală de 1,07 grame heroină, cu suma totală de 400 RON, tranzacţiile având loc pe raza Municipiului Bucureşti.
Prin Sentinţa penală nr. 792/F din 15 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, recurenţii inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată astfel, inculpatul R.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., inculpatul C.N. la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., inculpatul D.A. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., inculpatul G.B.A. la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare, inculpatul P.N.M. la o pedeapsă de 11 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Faţă de disp. art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., instanţa de apel a menţinut în mod întemeiat starea de arest a acestora, constatând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Astfel, în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că sunt date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis faptele ce li se reţin în sarcină, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracţiuni este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din modalităţile şi împrejurările concrete în care se reţine comiterea faptelor - de trei sau mai multe persoane împreună, organizat, pe o rază teritorială extinsă.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.N., R.M., P.N.M., G.B.A. şi D.A. împotriva încheierii din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 28731/3/2010 (2983/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1823/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4619/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|