ICCJ. Decizia nr. 471/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 471/2010
Dosar nr. 907/39/2009
Şedinţa publică din 8 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 907/39/2009 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, petiţionarul V.C., a formulat, în baza art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiei nr. 53/P/2008 din 10 noiembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi nr. 235/II/2/2009 din 19 iunie 2009, dată de Procurorul General al aceleiaşi unităţi de parchet solicitând cercetarea intimatului procuror S.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 246 şi art. 290 C. pen.
În cuprinsul plângerii, petiţionarul a arătat că în ziua de 24 septembrie 2004, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani a consemnat pe o foaie de hârtie un text, al cărui conţinut, nu l-a cunoscut, deşi a semnat înscrisul respectiv.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin sentinţa penală nr. 88 din 9 octombrie 2009, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul V.C. împotriva rezoluţiilor nr. 53/P/2008 din 10 noiembrie 2008 şi nr. 235/II/2/2009 din 19 iunie 2009, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, menţinând rezoluţiile atacate şi obligându-l, totodată pe petiţionar la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că petiţionarul V.C., la 26 februarie 2008, a formulat plângere împotriva intimatului S.G., adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost înregistrată, sub nr. 53/P/2008.
De asemenea, a mai constatat că prin rezoluţia din 10 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul penal nr. 53/P/2008, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de S.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 290 C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există.
Urmare actelor premergătoare efectuate, procurorul a reţinut că la data de 17 martie 2004, V.C. s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu o plângere privind aspecte legate de conflictul de interese dintre SC V. SRL Botoşani, al cărei administrator asociat era şi B.R.D., sucursala Botoşani.
S-a mai reţinut că, faţă de modalitatea de prezentare a faptelor, plângerea a fost înregistrată sub nr. 481A/III/1 din 17 martie 2004 şi trimisă spre verificare Poliţiei Municipiului Botoşani, iar la data de 20 iulie 2004 petiţionarul s-a adresat cu o plângerea primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani în care sesizat tergiversarea cercetărilor în legătură cu plângerea penală formulată iniţial (la 17 martie 2004) la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.
De asemenea, s-a mai relevat de procuror că, întrucât plângerea din 17 martie 2004, formulată V.C., nu a fost înregistrată în evidenţele cauzelor penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, la 24 septembrie 2004, prim procurorul S.G. l-a chemat pe petent şi a discutat cu el, ocazie cu care acesta a precizat că a solicitat cercetarea numiţilor C.D. şi D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
Totodată, s-a mai menţionat că, urmare discuţiei purtate cu petiţionarul, primul procuror S.G. a consemnat o declaraţie a numitului V.C. de precizare a obiectului plângerii şi memoriilor ulterioare datei de 17 martie 2004, declaraţie pe care petiţionarul a semnat-o, iar în aceeaşi zi, primul procuror a dispus înregistrarea declaraţiei petiţionarului la nr. 4319/P/2004 din 24 septembrie 2004, pe care a trimis-o pentru cercetări, Poliţiei Municipiului Botoşani, urmare memoriului înregistrat sub nr. 481/VIII/1 din 17 martie 2004.
S-a mai reţinut că, prin ordonanţa nr. 4319/P/2005 din 29 iulie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, dosarul fiind înregistrat la 3 august 2005 sub nr. 790/P/2005.
Prin rezoluţia din 27 august 2005, dată în dosarul nr. 790/P/2005 Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.D. şi D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu motivarea că faptele reclamate de petiţionarul V.C., nu întruneau elementele constitutive ale infracţiunii respective.
Prin ordonanţa nr. 1885/11/2 din 24 noiembrie 2005, primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a respins plângerea formulată de V.C., împotriva soluţiei dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. 790/P/2005, iar Tribunalul Botoşani, prin sentinţa penală nr. 56 din 9 februarie 2006, dată în dosarul 98/P/2006, a respins, ca nefondată, plângerea formulată V.C., împotriva actelor şi măsurilor procurorului, din dosarul nr. 790/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Prin Decizia nr. 617 din 15 noiembrie 2006, pronunţată în dosarul 1553/39/2006, Curtea de Apel Suceava, a respins recursul declarat V.C. şi C.V., împotriva sentinţei penale 56/2006 pronunţată de Tribunalul Botoşani.
S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 68 din 26 februarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 5476/40/2007, Tribunalul Botoşani a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de V.C., împotriva deciziei nr. 617 din 15 noiembrie 2006, a Curţii de Apel Suceava, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de revizuient, prin Decizia penală nr.169 din 07 aprilie 2008 a Curţii de Apel Suceava.
În cuprinsul rezoluţiei nr. 53/P/2008 s-a mai menţionat că, din actele dosarului nu a rezultat săvârşirea de către intimatul S.G. a infracţiunilor reclamate de petiţionarul V.C., reţinându-se totodată, că declaraţia precizatoare a obiectului plângerilor şi memoriilor sus numitului, consemnată la 24 septembrie 2004 de fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, S.G., constituia un act ce intra în atribuţiile de serviciu ale procurorului, aşa încât, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.
Ulterior, soluţia dispusă a fost confirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care, prin rezoluţia nr. 235/II/2/2009 din 19 iunie 2009, a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarului V.C. împotriva rezoluţiei din 10 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 53/P/2008.
Împotriva celor 2 rezoluţii mai sus menţionate, petiţionarul a formulat, în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângere la instanţă, reiterând motivele iniţiale, criticând soluţiile dispuse de parchet ca nelegale şi solicitând desfiinţarea lor.
Prima instanţă, examinând plângerea formulată, a constatat că este nefondată, întrucât a reţinut că din lucrările dosarului a reieşit faptul că intimatul S.G., în calitate de procuror, prin actul efectuat, a urmărit rezolvarea unei cereri a petiţionarului, iar urmare discuţiilor purtate cu acesta (consemnate în declaraţia scrisă), în mod corect, a dispus măsuri pentru realizarea acestui scop, respectiv pentru efectuarea cercetărilor în dosarul nr. 4319/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, fără a produce, în vreun fel, vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
De asemenea, prima instanţă, a mai considerat că, raportând dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) la speţa supusă analizei, intimatul a efectuat actele procedurale şi a luat măsurile procesuale care se impuneau în rezolvarea cauzei, în virtutea drepturilor conferite de lege şi potrivit atribuţiilor de serviciu, corespunzătoare funcţiei pe care o îndeplinea.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a mai constatat că, dosarul în care petiţionarul a reclamat comiterea faptelor a fost deja supus cenzurii instanţei de fond şi recurs, fiind exercitată chiar şi calea extraordinară a revizuirii, toate căile de atac exercitate de petent fiind respinse.
Prima instanţă a conchis că, referitor la răspunderea penală a magistratului pentru soluţiile date în cauzele rezolvate, art. 97 alin. (1), (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligaţiilor profesionale ale magistraţilor, în raport cu justiţiabilii, exclude punerea în discuţie a soluţiilor pronunţate, care sunt supuse doar căilor legale de atac, de care petentul a şi uzat în speţa de faţă, aşa încât, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petiţionarului.
Împotriva sentinţei mai sus-menţionate, petiţionarul V.C., în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, fără a menţiona, în scris, motivele de recurs.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 907/39/2009, fixându-se prim termen de judecată la 7 decembrie 2009, când s-a acordat un nou termen de judecată la 8 februarie 2010, la solicitarea formulată în scris a recurentului petiţionar pentru imposibilitatea de prezentare din motive medicale, nejustificate cu înscrisuri doveditoare, astfel cum rezultă din conţinutul filelor 8-9 dosar recurs.
La termenul fixat, recurentul petiţionar nu s-a prezentat, deşi a fost legal citat, însă a formulat din nou o cerere de „suspendare a judecării cauzei", invocând aceleaşi motive medicale, despre care a arătat că îl împiedică să se prezinte în faţa instanţei de recurs, cerere respinsă de către Înalta Curte pentru motivele relevate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză şi raportat la actele premergătoare efectuate, a respins în mod corect plângerea formulată de petiţionar, reţinând, în mod just, că în cauză acelaşi petiţionar a mai formulat anterior o plângere ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 4319/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, fiind, de fapt, nemulţumit de soluţiile nefavorabile date în respectiva cauză, a căror reanalizare, în acest stadiu procesual, în mod justificat, a apreciat că nu mai este posibilă.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că prima instanţă a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind legală şi temeinică rezoluţia nr. 53/P/2008 din 10 noiembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de S.G. - fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, ulterior procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, faţă de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 290 C. pen., stabilindu-se, în mod justificat, că faptele reclamate de petiţionar nu existau în realitatea obiectivă.
Totodată, Înalta Curte constată că, prin rezoluţia nr. 235/ll/2/2009 din 19 iunie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a confirmat soluţia dispusă de procuror faţă de numitul S.G. şi a dispus, în baza art. 2781 C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiţionarul V.C., reţinând că, în cauză, nu s-au relevat elemente care să conducă la concluzia existenţei infracţiunilor pentru care s-au efectuat verificări în cadrul actelor premergătoare cu privire la intimatul mai sus-menţionat.
De altfel, Înalta Curte constată că, în cauză, în urma actelor premergătoare, prima instanţă, în mod corect, a apreciat că rezoluţiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 53/P/2008 sunt legale şi temeinice, soluţia de neîncepere a urmăririi penale neputând fi modificată prin formularea unei noi plângeri penale, ci doar prin utilizarea căilor de atac prevăzute de lege, de care, petiţionarul, de altfel a şi uzitat.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că instanţele judecătoreşti sunt suverane în a aprecia, atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite, cât şi textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunţarea unor soluţii nefavorabile petiţionarului de către procurori, în urma efectuării activităţilor specifice de cercetare penală şi potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reţinerea unor infracţiuni de tipul abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor ori de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel cum, în mod nefondat şi nesusţinut de nici un suport probator a tins a susţine recurentul petiţionar.
De altfel, verificarea şi stabilirea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a instanţelor superioare de control judiciar şi nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul V.C. împotriva sentinţei penale nr. 88 din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.C. împotriva sentinţei penale nr. 88 din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 469/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 472/2010. Penal → |
|---|
