ICCJ. Decizia nr. 445/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 445/2010
Dosar nr. 1163/59/200.
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 302/Pi din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.E. împotriva ordonanţei din 9 septembrie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 531/P/2009, menţinută prin rezoluţia din 7 octombrie 2009, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 1067/II/2/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin plângerea înregistrată sub nr. 1752/P/2009 din 10 iunie 2009 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, petentul G.E. a solicitat tragerea la răspundere penală a lucrătorului de poliţie din cadrul IPJ Timiş, Serviciul Poliţiei Rutiere care a solicitat efectuarea expertizei medico-legale a numitei M.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. şi ped. de art. 247 C. pen. S-a mai reţinut că la aceeaşi dată a fost înregistrată, sub acelaşi număr, o altă sesizare a persoanei vătămate G.E. prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitoarei P.M., medic primar legist la IML Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prev. şi ped. de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În motivarea sesizării, petentul a arătat că în cursul lunii mai 2007 a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., ca urmare a abuzurilor comise de lucrătorii de poliţie. În acest sens s-a arătat că, deşi victimei accidentului rutier i s-a pus în vedere să se prezinte la IML Timişoara în vederea obţinerii unui certificat medico-legal, acesta s-a deplasat la unitatea de medicină legală, la solicitarea lucrătorului de poliţie care a instrumentat dosarul, după expirarea termenului legal, fiindu-i eliberat un act medico-legal pe baza căruia s-a dispus trimiterea sa în judecată. Referitor la cele expuse în cuprinsul sesizării, petentul a apreciat că lucrătorul de poliţie care a semnat adresa prin care s-a solicitat IML Timişoara să procedeze la examinarea victimei accidentului rutier, se face vinovat de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen.
În cuprinsul celei de-a doua sesizări, petentul G.E. a precizat că doamna doctor P.M. şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi a eliberat în fals un act material.
Prin ordonanţa nr. 1752/P/2009 din data de 23 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în temeiul art. 27 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 218/2003 şi art. 42 C. proc. pen. şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, având în vedere calitatea de ofiţer de poliţie judiciară a numitului B.F., care s-a stabilit că a semnat adresa la care a făcut referire petentul în cuprinsul plângerii.
La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara dosarul a fost înregistrat sub nr. 531/P/2009, în cauză efectuându-se cercetări faţă de numitul B.F., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 247 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi faţă de P.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin ordonanţa din 9 septembrie 2009, dată în dosarul nr. 531/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus, în baza art. 209 rap. la art. 228 C. proc. pen., art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen., art. 30 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. şi art. 45 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de B.F., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 247 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi disjungerea cauzei faţă de P.M., pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Împotriva acestei soluţii, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr.1 067/II/2/2009 din 7 octombrie 2009, ca nefondată.
Pentru a se dispune astfel, s-a reţinut că scms. B.F., lucrător al Poliţiei judiciare, nu a încălcat atribuţiile de serviciu în dosarul având ca obiect accidentul de circulaţie produs de petent în anul 2007, arătându-se totodată că, deşi victimei accidentului i s-a pus în vedere să se prezinte la medicul legist, iar aceasta a amânat examinarea, organele de cercetare penală erau interesate să cunoască numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea acesteia, întrucât în funcţie de acest număr de zile depinde încadrarea juridică a faptei şi modalitatea de exercitare a acţiunii penale. Astfel, s-a apreciat că solicitarea din partea organelor de poliţie de întocmire a unui raport de constatare medico-legală şi nu expertiză, aşa cum se susţine în plângere, este o măsură legală şi utilă cauzei.
Conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petentul s-a adresat cu plângere instanţei competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel Timişoara.
Prin sentinţa penală nr. 302/Pi din 12 noiembrie 2009, instanţa de fond a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că nu s-a făcut dovada că făptuitorul, cu rea credinţă, nu şi-a îndeplinit ori şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, respectiv că ar fi îngrădit folosinţa sau exerciţiul drepturilor petentului, soluţia de netrimitere în judecată fiind temeinică şi legală.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, în termen legal a declarat recurs petentul G.E., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând recursul potrivit disp. art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Din examinarea cauzei se poate observa că nu există date care să ateste existenţa vreunei conduite a intimatului care să poată fi caracterizată ca activitate de îngrădire a exerciţiului sau folosinţei unui drept, petentul nearătând în ce modalitate şi ce drepturi i-ai fost încălcate. Totodată, se reţine faptul că, în speţă, printr-o adresă a IPJ Timiş –Serviciul Poliţiei Rutiere, s-a solicitat examinarea medico-legală a numitei M.N., victima unui accident de circulaţie, conduită ce apare ca justificată în condiţiile în care numărul zilelor de îngrijire medicală determină încadrarea juridică a faptei, iar împrejurarea că victima accidentului a declarat în scris, la momentul producerii acestuia, că nu solicită expertiză de specialitate, nu poate duce la concluzia că intimatul şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu sau că i-ar fi îngrădit drepturile petentului.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, în speţă s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de scms. B.F. din cadrul Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.E. împotriva sentinţei penale nr. 302/Pi din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2568/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 465/2010. Penal → |
|---|
