ICCJ. Decizia nr. 465/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 465/2010
Dosar nr. 2913/40/200.
Şedinţa publică din 30 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.516 din 27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Botoşani a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată inculpatul G.C. şi, în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.C. la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre prima instanţă, a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
De asemenea, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi a dedus din pedeapsa principală de 20 ani închisoare durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 februarie 2009 la zi
A constatat că, în cauză, nu s-a formulat cerere de constituire de parte civilă şi a dispus confiscarea corpurilor delicte indicate la poziţia nr. 38/2009 în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Botoşani.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 652/P/2009, emis la data de 3 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.C., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., reţinându-se că, în ziua de 7 februarie 2009, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, în locuinţa comună din satul Epureni, inculpatul i-a aplicat fratelui său G.S., de 64 de ani, mai multe lovituri, cu două lemne de esenţă tare, de uz gospodăresc, simultan, în zona capului şi peste corp, cauzându-i leziuni traumatice severe, care au condus la decesul victimei în ziua de 8 februarie 2009.
Inculpatul a recunoscut că i-a aplicat mai multe lovituri fratelui său, dar fără intenţia de a-l ucide şi după ce a fost lovit cu pumnul de către acesta.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că inculpatul G.C. locuia şi gospodărea împreună cu fratele său, G.S., în casa părintească din satul Epureni. Cei doi fraţi îşi asigurau existenţa muncind cu ziua şi erau cunoscuţi drept consumatori de băuturi alcoolice, iar pe acest fond, între ei aveau loc conflicte repetate, cu agresiuni verbale şi violenţe fizice de intensitate redusă.
S-a mai relevat, din relatările locuitorilor din satul Epureni, că inculpatul avea adeseori manifestări agresive faţă de fratele său, profitând şi de faptul că acesta, fiind suferind de o serie de afecţiuni reumatice, se deplasa cu dificultate.
Prima instanţă a reţinut că, în după-amiaza zilei de 7 februarie 2009, inculpatul şi victima au consumat împreună la domiciliu 1/2 litri de votcă, după care între cei doi a izbucnit o ceartă, iar după un schimb de replici jignitoare, victima l-a împins pe inculpat, iar acesta a zgâriat-o în zona feţei, după care a luat două lemne folosite în gospodărie pentru ridicarea vaselor de pe plită şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri în partea dreaptă a capului, în aceeaşi zonă, continuând să lovească victima chiar după ce aceasta căzuse.
De asemenea, s-a mai menţionat că inculpatul, după ce s-a întors de la bufet de unde a mai cumpărat încă % litri votcă din care a mai consumat încă 100 ml alcool, l-a găsit pe fratele său căzut în aceeaşi poziţie în mijlocul camerei şi nemişcat, a băut restul de votcă şi a adormit. După aproximativ o oră şi 30 de minute, inculpatul s-a trezit şi l-a curăţat pe fratele său ( care îşi făcuse necesităţile) şi s-a deplasat apoi la domiciliul vecinului lor M.G., pe care l-a rugat să-l ajute să-l aşeze pe pat, evitând să aprindă becul în încăpere, pentru ca martorul să nu observe leziunile de pe corpul victimei care respira greu şi horcăia.
Deşi pe timpul nopţii l-a auzit pe fratele său horcăind şi a observat că avea urme de sânge în zona capului şi ochilor, inculpatul nu a intervenit în nici un fel pentru a-l ajuta, iar a doua zi inculpatul a plecat de la domiciliu în jurul orei 6,00, constatând că victima nu se mişcase în timpul nopţii. După ce a consumat băuturi alcoolice la magazinul mixt din sat, inculpatul a revenit la domiciliu, în jurul orei 15,00, iar în seara aceleiaşi zile inculpatul a constatat că victima a decedat şi i-a spus martorului M.G., fără însă a anunţa şi preotul.
În dimineaţa de 9 februarie, în jurul orei 7,00, inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorei B.E., căreia i-a cerut scândură pentru confecţionarea sicriului, dar aceasta l-a îndrumat să se adreseze primarului. Inculpatul a fost ajutat să-şi înmormânteze fratele de martorii M.G. şi P.M., iar preotul P.G. a asigurat cele necesare conform datinii, în tot acest interval de timp inculpatul continuând să consume băuturi alcoolice, fiind văzut numai în stare de ebrietate.
Cu ocazia oficierii ritualilor creştineşti, preotul P.G., observând pe corpul victimei multiple leziuni, s-a adresat organelor de poliţie pentru a verifica condiţiile eliberării certificatului de deces.
S-a menţionat că cele două bucăţi de lemn folosite la săvârşirea faptei au fost ridicate cu ocazia cercetărilor, acestea prezentând urme de culoare brun-roşcată şi fire de păr de culoare albă, iar din actele medico-legale s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hematomului subdural acut, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral acut deschis în cadrul unui politraumatism, apreciindu-se că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu corp dur alungit (cu muchii şi o lăţime de 1- 1,5 cm) şi corp dur (posibil picior), constatându-se că între leziunile cranio - cerebrale şi deces a existat o legătură directă de cauzalitate
Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul a susţinut că nu a urmărit moartea victimei, solicitând, în consecinţă, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Verificând împrejurările comiterii faptei şi conduita inculpatului ulterioară lovirii, Tribunalul Botoşani a constatat că acesta, chiar dacă nu a urmărit decesul victimei, l-a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii lui, întrucât inculpatul a aplicat victimei, în vârstă de 64 de ani şi aflată în stare de ebrietate, numeroase lovituri cu două bucăţi de lemn în zona capului şi pe corp, chiar şi după ce victima a căzut în urma primelor lovituri aplicate, iar ulterior lovirii, inculpatul nu i-a acordat timp de 24 de ore nici o îngrijire, deşi victima nu s-a mai putut mişca, horcăia şi prezenta urme vizibile de sânge în zona capului.
S-a apreciat de către prima instanţă că încadrarea juridică a faptei a fost corect realizată de parchet, respingând cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanţă a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunii (rezultând din împrejurările şi modalitatea săvârşirii anterior descrise), persoana inculpatului, fără antecedente penale, dar cunoscut ca un înrăit consumator de băuturi alcoolice, precum şi atitudinea inculpatului ulterioară săvârşirii faptei, respectiv nepăsarea manifestată faţă de soarta fratelui său şi încercările de a ascunde cauza morţii acestuia.
Faţă de aceste criterii, instanţa de fond a considerat că este justificată condamnarea inculpatului la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
De asemenea, s-a mai reţinut că prin încheierea din data de 11 februarie 2009, prima instanţă a dispus arestarea preventivă a inculpatului, constatându-se incidenţa cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ulterior, măsura preventivă fiind menţinută şi prelungită, succesiv. Ţinând seama de specificul infracţiunii pentru săvârşirea căreia a fost condamnat inculpatul, Tribunalul Botoşani a constatat că temeiurile avute iniţial în vedere nu s-au modificat, nici măcar în sensul depăşirii duratei rezonabile a măsurii preventive, considerente pentru care, în temeiul art. 350 C. proc. pen., tribunalul a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa principală durata prevenţiei la zi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că nu a avut intenţia de a ucide victima.
În susţinerea motivelor de apel, inculpatul a arătat că, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, s-a iscat o ceartă între el şi fratele său, împrejurare în care a aplicat loviturile care au condus la decesul victimei. A mai precizat că nu a avut intenţia de a-şi ucide fratele, faptul care a reieşit şi din modalitatea în care a comis fapta, acţionând sub impulsul unei stări de provocare din partea victimei.
Apelantul a solicitat admiterea apelului şi, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea pentru care a fost dedus judecăţii în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicată de prima instanţă.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi sub toate aspectele cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 şi art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat că acesta este întemeiat, şi prin Decizia penală nr. 62 din 3 noiembrie 2009, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul G.C. împotriva sentinţei penale nr. 516 din data de 27 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 2913/40/2009, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi, în rejudecare, i-a redus pedeapsa principală de la 20 de ani la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 177 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., precum şi pedeapsa complementară de la 10 ani la 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de prim control judiciar a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu erau contrare prezentei decizii şi, în temeiul art. 381 alin. (1) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus în continuare, din pedeapsa de executat, durata prevenţiei de la data 27 octombrie 2009 la zi.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului G.C.
De asemenea, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar, a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare din apel, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpat, a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei dedusă judecăţii, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză, reţinându-se că la data de 7 februarie 2009, pe fondul consumului de alcool şi în condiţiile unui conflict spontan, în locuinţa comună din localitate Epureni, inculpatul a aplicat fratelui său multiple lovituri, cu două lemne de esenţă tare, de uz gospodăresc, în zona capului şi peste corp.
Din concluziile raportului de necropsie (filele 140-142 d.u.p.) s-a reţinut că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hematomului subdural acut, consecinţa unui TCC acut deschis în cadrul unui politraumatism, iar leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu corp alungit şi dur.
De asemenea, s-a mai relevat în considerente că, deşi inculpatul a solicitat, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, raportat la întreaga înşiruire a evenimentelor din care rezultă că nu a avut intenţia de a ucide, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., această cerere nu a fost primită, fiind respinsă ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat că determinarea intenţiei cu care a acţionat inculpatul se face printr-o amplă analiză a tuturor împrejurărilor de fapt, reţinând că zona vizată de inculpat era una vitală, obiectul vulnerant folosit fiind apt să producă moartea victimei, iar intensitatea loviturilor a fost puternică, ele fiind aplicate de la o distanţă foarte mică.
Toate aceste aspecte s-a apreciat că se impun a fi examinate şi din perspectiva faptului că ulterior lovirii, inculpatul nu a acordat victimei îngrijiri, deşi în timpul nopţii a auzit-o gemând şi a observat că sângera abundent în zona capului, considerându-se că a fost îndreptăţită concluzia că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul faptei, a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii lui, în cauză fiind îndeplinite cerinţele art. 19 alin. (2) pct.1 lit. b) C. pen., astfel încât a remarcat că încadrarea juridică dată faptei reţinută de prima instanţă a fost corectă.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a înlăturat şi susţinerea apelantului inculpatului, în sensul că a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei, întrucât a constatat că însuşi inculpatul a recunoscut că a fost vorba de un conflict spontan.
Cât priveşte pedeapsa aplicată, la individualizarea judiciară a acesteia s-a constatat că au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că reeducarea inculpatului s-ar putea realiza prin aplicarea unei pedepse mai mică de 20 de ani închisoare. Având în vedere toate împrejurările comiterii faptei, vârsta inculpatului, dar şi starea avansată de beţie voluntară în care se afla, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a apreciat că se justifică reducerea pedepsei principale până la minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă, respectiv 15 ani închisoare (în loc de 20 ani închisoare), aceleaşi considerente, fiind reţinute şi atunci când a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară cea prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani (în loc de 10 ani).
Aşa fiind, instanţa de prim control judiciar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, iar în rejudecare a procedat în sensul celor mai sus arătate.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi de inculpatul G.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Astfel, în esenţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a solicitat, în temeiul cazului de casare circumscris dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe fond, în rejudecare, menţinerea ca fiind legală şi temeinică a hotărârii Tribunalului Botoşani sub aspectul individualizării pedepsei, considerând că pedeapsa aplicată de instanţa de prim control judiciar nu reflectă gradul de pericol social concret al acestuia, dar nici gravitatea faptei reţinută în sarcina inculpatului, raportat şi la conduita nepăsătoare adoptată de inculpat, ulterioară comiterii faptei.
Apărătorul recurentului inculpat a precizat că dacă se va aprecia recursul formulat de inculpat ca introdus în termenul prevăzut de lege, urmează ca instanţa de ultim control judiciar să constate că invocă drept caz de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate şi, pe fond, în principal reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită sau, în subsidiar, menţinerea ca fiind legală şi temeinică a hotărârii instanţei de prim control judiciar, în ceea ce individualizarea pedepsei aplicată acestuia, funcţie de circumstanţele personale ale acestuia şi faţă de poziţia procesuală a inculpatului.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2913/40/2009, fixându-se termen intermediar pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării inculpatului la 25 ianuarie 2010 şi prim termen de judecată la 8 februarie 2010.
La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei în recurs, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor, în baza art. 38515 alin. (1) pct.1 lit. a) teza I C. proc. pen., excepţia introducerii în termen a recursului declarat de inculpat, faţă de conţinutul referatului existent de la fila 18 dosar recurs.
Astfel, conform referatului mai sus menţionat, întocmit de magistratul asistent rezultă că, inculpatului G.C., aflat în stare de arest preventiv, i-a fost comunicată, la penitenciar, copia deciziei penale nr. 62 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la 4 decembrie 2009, iar acesta a formulat recurs abia la data de 25 ianuarie 2010, aşa cum rezultă din cuprinsul înscrisului olograf existent la fila 11 dosar recurs.
Aşadar, conform prevederilor art. 3853 C. proc. pen. raportat la art. 363-365 C. proc. pen., termenul de declarare a căii de atac, pentru inculpatul deţinut este de 10 zile de la data comunicării copiei de pe dispozitiv, în speţă termenul începând să curgă de la 4 decembrie 2009 şi împlinindu-se la 14 decembrie 2009.
Or, în cauza supusă analizei, inculpatul a formulat recurs la 25 ianuarie 2010, cu depăşirea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi ordinare de atac.
Fată de cele mai sus relevate, Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că recursul formulat de inculpat G.C. este tardiv introdus şi, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
De asemenea, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, privind pe acelaşi inculpat, împotriva deciziei penale nr. 62 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului G.C. pe baza unei juste evaluări a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, instanţa de prim control judiciar procedând la o justă individualizare a pedepsei aplicate, funcţie de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) atunci când a redus cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a aplicat o pedeapsă redusă de la 20 ani la 15 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă şi corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât aceasta, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, este aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., raportându-se la faptul că inculpatul se afla la primul conflict cu legea penală, avea o vârstă înaintată, dar şi la împrejurarea că acesta, la momentul comiterii faptei se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, chiar dacă gravitatea şi urmarea nefastă a faptei comise reţinută în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce şi la o altfel de soluţie.
Astfel în cauza supusă analizei, se constată că inculpatul a recunoscut şi regretat constant, încă din faza de urmărire penală, fapta săvârşită, încercând să-şi motiveze acţiunea violentă prin atitudinea comportamentală deviantă a victimei, cauzată de consumul excesiv şi repetat de alcool.
De altfel poziţia de recunoaştere şi regret al faptei pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii a reieşit din declaraţiile acestuia, care s-au coroborat cu probatoriul administrat în cauză, relevându-se, în mod justificat, că fapta inculpatul G.C. astfel cum au fost descrisă în actul de inculpare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen. şi nu cea prevăzută de art. 183 C. pen., aşa cum acesta a susţinut în fata instanţelor anterioare.
De asemenea, se constată că instanţa de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpatul s-a aflat la primul conflict cu legea penală, fiind infractor primar, iar fapta pentru care a fost dedus judecăţii afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viaţa persoanei, a ţinut cont şi de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, de faptul că anterior incidentului nefericit consumase alcool împreună cu fratele său, că în mod frecvent izbucneau conflicte spontane, dar minore, între cei doi, pe fondul consumului exagerat de alcool.
De altfel, împrejurarea că inculpatul nu a acordat primele îngrijiri fratelui său aflat în agonie, (aspect invocat de parchet în susţinerea recursului formulat, pentru majorarea pedepsei aplicată de instanţa de prim control judiciar până la limita celei aplicată de prima instanţă), a fost generată, în mod evident, tot de consumul exagerat de alcool, întrucât inculpatul se afla în stare de ebrietate avansată, după ce îngurgitase 1 litru votcă, situaţie care, în mod cert, i-a afectat capacitatea de reacţie.
De asemenea, faţă de atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a recunoscut constant săvârşirea faptei, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, se constată că instanţa de prim control judiciar este cea care a procedat la o justă individualizarea a pedepsei aplicată inculpatului, apreciind, justificat, că pedeapsa în cuantum redus de la 20 de ani la 15 ani închisoare, este îndestulătoare şi de natură să servească scopului prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura şi gravitatea faptei reţinută în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică majorarea cuantumului pedepsei aplicată de instanţa de prim control judiciar până la nivelul celei aplicată de prima instanţă, aşa cum neîntemeiat, a solicitat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată de instanţa de apel, pentru infracţiunea săvârşită, a fost just individualizată şi este conformă scopului acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., aşa încât, nu se impune reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, în sensul majorării cuantumului acesteia.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei penale nr. 62 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul G.C., este nefondat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
De asemenea, pentru considerentele anterior menţionate, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva aceleiaşi decizii, este tardiv, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 februarie 2009 la 8 februarie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei penale nr. 62 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul G.C.
Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 februarie 2009 la 8 februarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 445/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2572/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
