ICCJ. Decizia nr. 392/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 392/2010
Dosar nr. 9283/1/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 1812 din 15 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7755/280/2007 s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarele C.G., C.M.D. şi C.A.N. împotriva sentinţei penale nr. 130 F din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Au fost obligate recurentele petiţionare la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 130/F din 4 decembrie 2008 Curtea de Apel Piteşti în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarelor C.G., C.M.D. şi C.A.N. împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale nr. 3239/P/2006 din 2 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, menţinând rezoluţia atacată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 289/2008 a Judecătoriei Piteşti, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea aceloraşi petiţionare împotriva rezoluţiei nr. 3239/P/2006 din 2 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Sentinţa a fost casată de Tribunalul Argeş care a trimis cauza pentru judecată în primă instanţă la Curtea de Apel Piteşti, având în vedere dispoziţiile art. 281 C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 79/2007 şi faptul că unul dintre intimaţi era executor judecătoresc.
În hotărârea de respingere a plângerii formulate de petiţionare împotriva rezoluţiei procurorului atacată în prezenta cauză Curtea de Apel Piteşti a motivat că petiţionarele au formulat în anul 2006 plângeri penale împotriva intimaţilor F.E. şi P.V.
Plângerile penale au făcut obiectul unor cercetări prealabile, cauza fiind soluţionată prin rezoluţia procurorului nr. 1461/P/2006 din 19 iulie 2006, prin neînceperea urmăririi penale.
Având în vedere această împrejurare, faptul că de la data soluţionării plângerii penale nu au apărut acte noi, procurorul sesizat în dosarul nr. 3239/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală în cauză.
Curtea de Apel Piteşti a constatat că în raport de data când se reclamă că s-au comis infracţiunile prevăzute de art. 288, art. 289 şi art. 291 C. pen., respectiv anii 1997 şi 1998 de către intimata P.V. s-a împlinit termenul de prescripţie specială prevăzută de art. 124 C. pen.
Cu atât mai mult termenul de prescripţie s-a împlinit în legătură cu infracţiunile de abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă reclamate de petente a se fi săvârşit în 1991, 1995 şi 1996, mai motivează instanţa.
Raportat la infracţiunile ce ar fi fost săvârşite de executorul judecătoresc F.E., Curtea de Apel Piteşti a reţinut că din actele premergătoare nu a rezultat săvârşirea unor fapte penale.
S-a relevat că în codul de procedură civilă e prevăzută instituţia suspendării executării şi instituţia contestaţiei la executare, căi în care activitatea executorilor judecătoreşti poate fi controlată.
În final Curtea de apel a conchis că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, atacată de petente a format obiectul unor cercetări prealabile şi unor rezoluţii anterioare care de asemenea au fost menţinute definitiv prin hotărâri judecătoreşti după ce au fost atacate de petente.
Prin urmare, prima instanţă a motivat că în cauză sunt incidente prevederile art. 2781 alin. (11) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei au declarat recursuri petentele C.G., C.M.D. şi C.A.N. care, în esenţă, au solicitat desfiinţarea rezoluţiei de neurmărire penală nr. 3239/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimaţilor.
Recursurile petentelor nu sunt fondate. în mod legal şi temeinic instanţa Curţii de Apel Piteşti a motivat că pe de o parte faptele intimatei P.V. reclamate de petente sunt prescrise, iar faptele executorului judecătoresc F.E., nu constituie infracţiuni.
Pe de altă parte Înalta Curtea a constatat că potrivit art. 27811 C. proc. pen., în situaţia prevăzută în alin. (8) lit. a) persoana în privinţa căreia judecătorul prin hotărâre definitivă a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul din cazurile prevăzute de art. 10.
Or, din datele consemnate în concluziile de la fila 8 dosar curtea de apel şi din motivarea sentinţei atacate a rezultat că faptele reclamate de petente au fost cercetate şi soluţionate prin rezoluţie de neînceperea urmăririi penale dată de procuror şi confirmată în mod definitiv de instanţe.
Aşa fiind, în cauză sunt incidente şi prevederile art. 2781 alin. (11) C. proc. pen., astfel că Înalta Curte, în baza alin. (8) din acelaşi articol a respins, ca nefondate, recursurile.
II. Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie în anulare, conte statoare a C.G., solicitând desfiinţarea ei întrucât instanţa de recurs în Decizia atacată nu a făcut nicio referire la apărările ce le-a invocat sub aspectul că, urmărirea penală trebuia efectuată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, având în vedere calitatea făptuitorului de executor judecătoresc.
Examinând actele şi lucrările dosarului, contestaţia în anulare de faţă, Înalta Curte are în vedere că dispoziţiile art. 387 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc că „în cererea de contestaţie în anulare trebuie să se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca conte statorul şi toate motivele aduse în sprijinul acestora".
Or, în speţă contestatoarea C.G. nu a arătat pe care din cazurile de contestaţie în anulare enumerate limitativ şi expres prin dispoziţiile art. 386 lit. a)-e) inclusiv C. proc. pen. îşi întemeiază cererea de contestaţie în anulare şi nici motivele aduse în sprijinul acestora.
Concomitent se mai are în vedere că dispoziţiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen. statuează că „contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen. poate fi introdusă ..., iar de către celelalte părţi în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare de cere".
Se reţine aşadar că, în speţă contestaţia în anulare a fost introdusă la data de 25 noiembrie 2009 cu depăşirea termenului imperativ indicat de dispoziţiile legale ultim citate (având în vedere că Decizia contestată a fost pronunţată la 15 mai 2009).
Faţă de cele mai sus expuse, constatând că cererea de contestaţie nu a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi că motivul pe care se sprijină contestaţia nu este dinte cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen.. Înalta Curte având în vedere că, contestaţia în anulare de faţă se priveşte ca inadmisibilă şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.G. împotriva deciziei penale nr. 1812 din 15 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3885/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2568/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
