ICCJ. Decizia nr. 475/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 475/2010
Dosar nr. 64/32/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
M.I.R.A., Centrul de Cooperare Poliţienească - Biroul Centrului Naţional Interpol, cu adresa din data de 09 decembrie 2009, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, semnalarea transmisă de Biroul Naţional - Interpol Bruxelles, Belgia, pentru arestarea şi predarea persoanei solicitate, P.G. (fiul lui G. şi al E.), pe numele căreia Curtea de Apel Bruxelles a emis la data de 25 noiembrie 2009 un mandat european de arestare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 64/32/2010, iar urmare examinării actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, prin sentinţa penală nr. 17/M.A.E. din 29 ianuarie 2010, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, a admis cererea formulată de Curtea de Apel Bruxelles, privind executarea mandatului european de arestare nr. 161/V/06, emis la data de 25 noiembrie 2009 împotriva persoanei solicitate P.G. (fiul lui G. şi al E.) şi a dispus predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare belgiene.
Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă, în temeiul art. 90 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării acesteia către autorităţile belgiene, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 96 din Legea nr. 302/2004, pentru o durată de 24 de zile, începând cu data de 31 ianuarie 2010 şi până la data de 23 februarie 2010 şi, în temeiul art. 90 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a dispus comunicarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare autorităţii judiciare emitente, M.J.L.C. - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate şi M.A.I. - Centrul de Cooperare Poliţienească Intenatională.
În temeiul art. 17 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, a dispus traducerea prezentei hotărâri şi a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă, desemnând, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 178/1997 şi art. 15 alin. (2) din Ordinul nr. 1054/2005 emis de M.J. pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997, ca traducător pe doamna interpret P.I.A. pentru efectuarea traducerii în regim de urgenţă a înscrisurilor din limba română în limba franceză, traduceri care se vor efectua.
Prima instanţă a constatat că persoana solicitată a avut apărător ales, iar în temeiul art. 80 din Legea nr. 302/2004 a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de statul român.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 883 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoştinţă semnalarea transmisă şi i-a înmânat această semnalare, tradusă şi în limba română, iar la data de 25 ianuarie 2010, prin ordonanţa nr. 2494/l 1/5/2010/2009 din aceeaşi dată (fila 3 dosar parchet), I.P.J. Bacău - Serviciul de Investigaţii Criminale, a dispus, în baza art. 88 din Legea nr. 302/2004, reţinerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 25 ianuarie 2010, orele 15,30.
S-a mai relevat că, potrivit dispoziţiilor art. 883 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău i-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate motivele reţinerii şi, în conformitate cu prevederile art. 89 din Legea nr. 302/2004 modificată, a sesizat Curtea de Apel Bacău cu adresa din data de 26 ianuarie 2010, în vederea arestării persoanei solicitate, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Prin încheierea nr. 6/M.E.A. din data de 26 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile, începând cu data de 26 ianuarie 2010 şi până la data de 30 ianuarie 2010.
De asemenea, prima instanţă, în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (2) teza finală din sus-menţionata lege, s-a fixat termen pentru prezentarea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a mandatului european de arestare, însoţit şi de traducerea în limba română.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu adresa din data de 29 ianuarie 2010, a înaintat mandatul european de arestare, însoţit şi de traducerea în limba română.
S-a reţinut, din cele menţionate în mandatul european de arestare, că persoana solicitată P.G., este urmărită de autorităţile judiciare belgiene în vederea executării pedepsei penale de 3 ani şi 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în informatică, însuşire de profituri frauduloase prin intermediul sistemelor electronice în formă consumată sau de tentativă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 2, art. 25, art. 51, art. 53, art. 65, art. 66, art. 79, art. 193, art. 210 bis, art. 322-326, art. 504 alin. (51) şi (52) C. pen. Belgian, art. 24 din Legea din 15 iunie 1935, art. 210 şi art. 211 din Codul de Instrucţie Criminală.
În mandatul european de arestare s-a menţionat că, în fapt, la data de 3 septembrie 2004, numitul I.G. se afla în posesia, printre altele, a trei cartele magnetice de membru T., care fac obiectul arestului preventiv, iar pe banda magnetică a acestor cartele se reportaseră fraudulos datele de carte de credit şi trei cărţi de credit de la banca M.B.N.A.E. şi de la H.B., reţinându-se, totodată că, în perioada de la 1 - 3 septembrie 2004 inclusiv, au fost efectuate mai multe retrageri de bani cu ajutorul a două cartele T., cât şi o tentativă de retragere, de fiecare dată în localitatea Laeken, în imediata apropiere a reşedinţei lui G.I., apreciindu-se ca evidentă implicarea acestuia, întrucât a fost, de altfel, condamnat definitiv (fiind arestat la 9 august 2005).
S-a mai reţinut că pe banda magnetică a uneia dintre aceste cartele, s-a regăsit numărul cărţii de credit, aparţinând lui P.G. şi emisă de către H.B., constatându-se că tocmai cu acest număr, cu trei zile înaintea arestării sale, G.I. a efectuat retrageri de bani, în suma totală de 1.800,00 euro, iar în acest scop trebuia să se folosească un cod pin, ceea ce a condus la concluzia că deţinătorul cartelei a fost fie foarte neglijent, fie foarte cooperant.
De asemenea, s-a mai relevat că într-o altă cartelă (emisă de către M.B.N.A.B. din Marea Britanie), aparţinând tot lui P.G., iar cu ajutorul acesteia s-a efectuat o retragere de 1.850,00 euro.
În conţinutul aceluiaşi mandat european de arestare se mai menţionează că un alt suspect, I.F., a identificat în înregistrările unor conversaţii telefonice între G.I. şi o altă persoană, vocea numitului P.G., discuţii în care se făceau referiri la cărţi de credit false sau furate, la coduri pin şi retrageri de bani, constatându-se, de asemenea, că urmăritul P.G. este văr cu soţia numitului I.
S-a mai relevat că urmare unei comisii rogatorii la Londra, s-a ajuns la concluzia că tranzacţiile se regăseau în extrasele de cont de la M.B.N.A.B., care s-au identificat în locuinţa lui P.G., iar în urma percheziţiei efectuate s-a mai găsit o servietă conţinând mai multe cărţi de credit originale, pe numele aceluiaşi P.G.
S-a mai constatat că datele de pe banda magnetică a trei dintre aceste cărţi erau copiate, iar numerele de pe cele trei cărţi de credit se regăseau pe alte trei cărţi de membru T., găsite asupra lui G.I.
De asemenea, s-a mai menţionat că din conţinutul a două scrisori expediate din închisoare de către F.I. şi, respectiv G.I., s-a desprins concluzia că deţinutul P.G. nu era străin de cele întâmplate, ci era o persoană în care G.I. avea deplină încredere.
S-a conchis în sensul că situaţia materială a numitului P.G. este mai mult decât prosperă pentru o persoană care îşi câştigă existenţa ca muncitor pe stadionul Wembley, deoarece acesta posedă nu mai puţin de trei locuinţe în Londra (deşi preţurile de achiziţie a unor imobile pe piaţa imobiliară londoneză nu sunt chiar la îndemâna oricui).
Fiind prezentată în faţa primei instanţe, în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă drepturile procesuale, existenţa mandatului european de arestare, conţinutul acestuia, posibilitatea de a consimţi la predare către statul solicitant, precum şi posibilitatea de renunţare la regula specialităţii.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 90 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, a procedat la audierea persoanei solicitate, prilej cu care, aceasta a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă, întrucât nu a săvârşit faptele pentru care a fost condamnată şi că nu a fost în Belgia în perioada de referinţă.
Prima instanţă a constatat că, pe de o parte, faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare au fost săvârşite pe teritoriul Belgiei şi sunt dintre infracţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că pedeapsa maximă prevăzută de legea penală belgiană pentru infracţiunile pentru care a fost judecată persoana solicitată este 5 ani închisoare şi a reţinut totodată că, în cauză, nu există nici unul dintre motivele obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Referitor la poziţia persoanei solicitate care s-a opus să fie predată autorităţii emitente a mandatului european, întrucât a susţinut că nu a săvârşit faptele pentru care a fost judecat, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a apreciat că nu are competenţa de a examina temeinicia acuzaţiilor aduse sau legalitatea procesului penal desfăşurat împotriva sa de către autorităţile judiciare belgiene, autoritatea judiciară română având exclusiv rolul unui organ de executare al mandatului european de arestare împotriva persoanei solicitate.
A mai relevat în considerente, că persoana solicitată va putea solicita autorităţilor judiciare belgiene rejudecarea cauzei, în prezenţa sa, în situaţia în care hotărârea de condamnare care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare s-a pronunţat în lipsă (în sensul că persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă).
De asemenea, prima instanţă a considerat că fiind îndeplinite condiţiile legale de executare a mandatului european de arestare prevăzute de Legea nr. 302/2004, apreciind, ca irelevante, atât înscrisurile depuse de persoana solicitată care atestau un refuz al autorităţilor britanice de a executa o cerere de extrădare formulată de către autorităţile belgiene cu privire la aceleaşi fapte, cât şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către persoana solicitată care relevau existenţa unei situaţii familiale nefavorabile.
Prima instanţă, pe cale de consecinţă, a admis cererea formulată de autoritatea judiciară belgiană privind executare mandatului european de arestare emis la 25 ianuarie 2009 împotriva persoanei solicitate P.G. şi a dispus arestarea acesteia în vederea predării pentru o perioadă de 24 de zile, începând cu data de 31 ianuarie 2010 şi până la 23 februarie 2010, emiţând, în cauză, mandatul de arestare nr. 6/M.E.A. din 29 ianuarie 2010.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs persoana solicitată P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza supusă analizei, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a fost investită cu solicitarea autorităţilor judiciare belgiene de predare a numitului P.G. în vederea executării unui mandat european de arestare, cu privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la verificarea conţinutului său şi, astfel prima instanţă a constatat că acesta cuprinde toate informaţiile necesare potrivit dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare.
Persoana solicitată a fost reţinută 24 ore începând cu 25 ianuarie 2010 ora 15,30, prin ordonanţa nr. 2494/II/5/2009 din 25 ianuarie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul cu acelaşi număr şi apoi prezentată în faţa instanţei, care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.
Ulterior, prin încheierea de şedinţă nr. 6/M.A.E. din 26 ianuarie 2010, pronunţată de aceeaşi instanţă, persoana solicitată a fost arestată preventiv pe o perioadă de 5 de zile, începând cu 26 ianuarie 2010 până la 30 ianuarie 2010 inclusiv, fixându-se termen pentru soluţionarea cauzei la 29 ianuarie 2010.
Se constată că la 29 ianuarie 2010, cu ocazia audierii persoanei solicitate, în condiţiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a declarat că nu consimte la predarea sa către autorităţile belgiene, întrucât nu este vinovat de faptele pentru care s-a efectuat această solicitare şi că nu a cunoscut nimic despre vreun proces ce s-ar fi desfăşurat în Belgia.
În speţă, Înalta Curte constată că, într-adevăr persoana solicitată este cercetată de autorităţile judiciare belgiene, care au emis mandat european de arestare la 25 ianuarie 2010, pe numele aceleiaşi persoane, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în sistemul informatic, însuşire de profituri frauduloase prin intermediul sistemelor electronice în formă consumată sau de tentativă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 2, art. 25, art. 51, art. 53, art. 65, art. 66, art. 79, art. 193, art. 210 bis, art. 322-326, art. 504 al. 51 şi 52 C. pen. Belgian, art. 24 din Legea din 15 iunie 1935, art. 210 şi art. 211 din Codul de Instrucţie Criminală.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că instanţa de fond, reţinând în mod justificat că persoana solicitată P.G. nu a renunţat la principiul specialităţii, a procedat în mod corect, atunci când a apreciat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie se impune predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare belgiene, asigurându-se astfel, condiţii mai bune pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată nu a recunoscut învinuirile aduse, susţinând că în perioada 2003-2005 nu a fost pe teritoriul belgian.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că mandatul european de arestare se execută astfel cum prevăd dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L. 190/1 din 18 iulie 2002, instanţa naţională neavând competenţa de a verifica legalitatea procedurilor desfăşurate pe parcursul procesului penal în statul solicitant şi nici temeinicia acuzaţiilor aduse persoanei solicitate.
De altfel, susţinerile recurentului persoană solicitată relativ la faptul că, în cazul în care va fi predat autorităţilor judiciare din Belgia i-ar fi grav afectată viaţa de familie, că nu a ştiut de existenţa vreunui proces în faţa autorităţilor judiciare belgiene şi că în perioada reţinută în mandatul european de arestare nu s-ar fi aflat pe teritoriul statului belgian, nu pot constitui temeiuri solide, pertinente şi suficiente pentru ca prima instanţă să refuze executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a depus la dosar nici un înscris doveditor referitor la împrejurarea dacă persoana solicitată a fost sau nu în Belgia în perioada de referinţă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă a procedat corect atunci când, apreciind că nu există nici unul dintre motivele obligatorii ori opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare, prevăzute de dispoziţiile art. 88 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus admiterea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Belgia, sub nr. 161/V06 la data de 25 ianuarie 2009, împotriva persoanei solicitate P.G. şi a dispus arestarea acesteia în vederea predării pentru o perioadă de 24 de zile, începând cu data de 31 ianuarie 2010 şi până la 23 februarie 2010, emiţând, astfel mandatul de arestare nr. 6/M.E.A. din 29 ianuarie 2010.
Cât priveşte respectarea dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte reţine că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă, dacă a fost arestată sau deţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Prin dispoziţiile anterior invocate, se recunoaşte dreptul de a reţine o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracţiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există însă, o definire exactă a noţiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate şi apreciate ca atare de statele naţionale, în raport de circumstanţele fiecărui caz în parte.
În atare condiţii, existând un mandat european de arestare instanţa de fond a procedat corect conformându-se dispoziţiilor art. 89 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, procedând în consecinţă şi luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 96 din Legea nr. 302/2004, modificată .
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată P.G. împotriva sentinţei penale nr. 17/M.A.E. din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
În baza dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 302/2004 modificată raportat la art. 192 alin. (3) C. proc. pen., va stabili ca suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană solicitată, să se plătească din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.G. împotriva sentinţei penale nr. 17/M.A.E. din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană solicitată, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4099/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 675/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
