ICCJ. Decizia nr. 503/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 503/2010
Dosar nr. 562/64/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 107 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.P. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov întocmită la data de 27 martie 2009, în Dosarul penal nr. 342/P/2008, pe care a menţinut-o.
Instanţa a reţinut în fapt următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 24 noiembrie 2008, trimisă CSM, petentul M.P. a invocat că unii dintre magistraţii care i-au judecat cauza au încălcat mai multe dispoziţii C. proc. pen., astfel că se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.
Persoana vătămată, la acea dată inculpat în Dosarul nr. 860/197/2008 al Judecătoriei Braşov, aflat în stare de arest preventiv, deţinut în Penitenciarul Codlea a reclamat că, la data de 25 ianuarie 2008, judecătorul C.M. nu a verificat regularitatea actului de sesizare a instanţei, rechizitoriul nr. 12969/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov nefiind verificat de primul procuror al unităţii şi i-a interzis dreptul de a beneficia de asistenţă juridică a avocatului ales.
Procurorul R.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a înaintat la data de 27 decembrie 2008 instanţei de judecată rechizitoriul fără a fi supus verificării primului procuror, la data de 25 ianuarie 2008 a depus la Judecătoria Braşov un referat cu propunere de prelungire a arestării preventive ignorând şi încălcând prevederile art. 159 alin. (1) C. proc. pen., întrucât mandatul de arestare preventivă emis anterior expira la data de 28 ianuarie 2008, încălcându-se astfel prevederile art. 160 C. proc. pen.
La data de 03 ianuarie 2008, magistraţii judecători A.N.M., C.G.C. şi A.C.T. de la Tribunalul Braşov au încălcat intenţionat prevederile art. 47 alin. (2), art. 185, art. 159 alin. (8) şi art. 197 C. proc. pen., prelungind măsura arestării preventive şi respingând solicitarea inculpatului de eliberare provizorie.
Constatând că din actele premergătoare efectuate nu rezultă indicii privind comiterea vreunei fapte penale de către niciuna dintre persoanele reclamate, prin rezoluţia întocmită la data de 27 martie 2009, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii A.N.M., C.G.C., A.C.T. (judecători) şi R.V. (procuror) sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246, 2481, 249 alin. (2) C. pen., potrivit art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin Rezoluţia întocmită la data de 24 iunie 2009, cu nr. 479/II/2/2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a respins plângerea formulată de petentul M.P. considerând-o neîntemeiată, act contestat prin plângere la instanţă, potrivit art. 2781 C. proc. pen.
Pentru a respinge plângerea petiţionarului M.P., formulată conform art. 2781 C. proc. pen. la judecător împotriva rezoluţiei de neurmărire, instanţa a constatat următoarele:
Astfel cum s-a reţinut corect în rezoluţia atacată, în cauză nu există date sau indicii în sensul ca persoanele reclamate au comis infracţiunea de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu în dauna petentului M.P. Din datele dosarului rezultă că petentul a formulat până în prezent mai multe plângeri penale împotriva magistraţilor care au participat la soluţionarea cauzei sale, invocând tot felul de încălcări ale procedurii penale, unele similare cu cele deduse judecăţii. Petentul a precizat însă că se limitează la încălcările procedurii, fără a cere însă verificarea cauzei trimiterii în judecată. Multe din aceste aspecte au constituit motive de apel sau recurs şi au fost respinse în totalitate de către instanţele de control judiciar, ca fiind nefondate. Totodată, din dosar rezultă că nici celelalte solicitări formulate pe calea plângerilor nu au fost considerate întemeiate.
În cauza de faţă, se constată, de asemenea, că aspectele imputate magistraţilor nu sunt reale, aceştia respectându-şi atribuţiile de serviciu şi procedând la judecarea cauzei cu respectarea tuturor prevederilor legale.
În ce priveşte încălcarea art. 159 C. proc. pen., precum şi art. 47 alin. (2) C. proc. pen., aceste aspecte nu au fost reluate cu ocazia audierii de către procuror, prin urmare petentul a renunţat la ele. De altfel, datele din dosar le infirmă, fiind vădit netemeinice.
Totodată, petentul, asistat de apărător, avea obligaţia legală de a invoca toate incidentele procedurale la momentul judecăţii, potrivit legii, abuzul cu rea-credinţă în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor procesuale fiind sancţionat de lege.
În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen., cu privire la verificarea regularităţii actului de judecată, acest aspect a făcut deja obiectul unor plângeri anterioare, considerentele reţinute fiind valabile şi în prezent. De asemenea, în mod corect s-a reţinut în prezenta rezoluţie că instanţele de judecată s-au pronunţat deja asupra acestui aspect, înlăturându-l ca nefondat, aspect recunoscut şi de petent cu ocazia audierii de către procuror. Este inadmisibil a încerca să se ocolească dispoziţiile legale ce au dus la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, cu autoritate de lucru judecat, pentru obţinerea unei rejudecări a cauzei.
Totodată, cu privire la măsura arestării preventive dispuse în august 2008, aspectele considerate ca nelegale au făcut atât obiectul unor alte plângeri, cât şi al aprecierii unor instanţe judecătoreşti, prin hotărâri rămase definitive şi care sunt puse în executare. Considerentele expuse în hotărârile din 13 octombrie 2008 şi 22 octombrie 2008 ale Curţii de Apel Braşov sunt corecte şi pentru prezenta reluare a pretinselor încălcări ale legii ce fac obiectul prezentului dosar.
Analizând toate actele de la dosar se constată că persoanele reclamate nu au comis nici un act care să constituie, potrivit legii penale, infracţiune, iar aspectele invocate în plângere au fost deja avute în vedere de către instanţele de judecată, respingându-le ca nefondate. Faptul că petentul nu este mulţumit în continuare de soluţiile dispuse de acestea nu conferă un caracter de legalitate şi de temeinicie susţinerilor sale.
Hotărârea sus-menţionată a fost atacată cu recurs de petentul M.P., nemotivat în scris şi nesusţinut oral, petiţionarul neprezentându-se la instanţă.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor cauzei sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor este fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, iar potrivit art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), neglijenţa în serviciu presupune încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.
Raportând aceste texte de lege la prezenta cauză, Înalta Curte constată că, aşa cum corect au reţinut procurorul şi prima instanţă, nu există date sau indicii că persoanele reclamate de petentul M.P. au comis infracţiunile reclamate.
Pe de altă parte, nu pot fi cercetaţi magistraţii pentru soluţiile pronunţate în cauzele deduse judecăţii şi care nemulţumesc părţile interesate.
Potrivit art. 129 din Constituţia României, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
În consecinţă, împrejurarea că intimaţii magistraţi au pronunţat soluţii ce l-au nemulţumit pe petent nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) sau 249 C. pen., după cum nici ale altei infracţiuni.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 302/2004 hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege, iar în speţă asemenea căi de atac au fost exercitate.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că atât rezoluţia procurorului, cât şi sentinţa instanţei de fond sunt legale, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiţionarul M.P., ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiţionar la cheltuieli judiciar statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.P. împotriva Sentinţei penale nr. 107 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov.
Obligă recurentul petiţionar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4314/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 506/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
