ICCJ. Decizia nr. 508/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 508/2010
Dosar nr. 9436/2/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 318 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 140 lit. b) şi c) din Legea nr. 302/2004, a respins, ca nefondată, cererea formulată de persoana condamnată A.M., fiul lui V.A. şi W.O., cetăţean austriac, domiciliat în Turda, privind continuarea executării pedepsei în Republica Austria.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Din rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 1 octombrie 2009 a rezultat că A.M. a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) prin Sentinţa penală nr. 361 din 6 iunie 2005 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 4636 din 21 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării cererii de transferare în Republica Austria a persoanei condamnate A.M. pentru continuarea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată de instanţele române.
Persoana condamnată şi-a manifestat acordul pentru transferarea în vederea continuării executării pedepsei în Austria, în condiţiile Legii nr. 302/2004.
Se reţine că Tribunalul pentru cauze penale Viena prin hotărârea din 18 iunie 2009 a acceptat executarea pedepsei aplicată prin Sentinţa penală nr. 361 din 6 iunie 2005 a Tribunalului Cluj stabilind că pedeapsa care se va executa în Republica Austria să fie 1 an închisoare.
Deşi instanţa a constatat îndeplinită condiţia dublei încriminări a reţinut că persoana condamnată mai are afaceri judiciare la Tribunalul Bihor şi există o vădită disproporţie între pedeapsa aplicată în Republica Austria şi cea de 10 ani aplicată de instanţele româneşti, fiind indicii că persoana condamnată va fi pusă, de îndată, în libertate, în Austria, aspecte care justifică conform art. 140 din Legea nr. 302/2004 refuzul transferării.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana condamnată care a criticat hotărârea sub aspectul netemeiniciei, prin aceea că, deşi îndeplineşte condiţiile pentru a fi transferat, cererea i-a fost respinsă, deşi a executat din pedeapsă 6 ani şi 4 luni.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate în raport de criticile formulate, de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., cât şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru consideraţiunile ce urmează, că recursul este nefondat.
Într-adevăr, conform art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, cererea de transferare în alt stat a persoanei condamnate în România poate fi refuzată când există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămasă de executat potrivit legii române.
Or, prin hotărârea din 18 iunie 2009, Tribunalul pentru cauze penale din Viena a stabilit ca persoana condamnată să execute în Republica Austria pedeapsa de 1 an închisoare.
Drept urmare, în mod corect instanţa de fond a hotărât că petentul condamnat se află în situaţia prevăzută de art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât, odată transferat, ar putea fi pus în libertate într-un termen mult prea scurt faţă de durata de 3 ani şi 6 luni rămasă de executat din pedeapsa de 10 ani închisoare.
Aşa fiind, nu se constată nici încălcări ale Legii nr. 302/2004 şi nici motive care să conducă la casarea hotărârii atacate.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de persoana condamnată se va respinge, ca nefondat.
Văzând şi prevederile art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ şi cele cu asistenţa juridică obligatorie care vor fi avansate din fondul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 318 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană condamnată la 260 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4322/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4513/2010. Penal → |
|---|
