ICCJ. Decizia nr. 636/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 636/2010
Dosar nr. 6002/105/2008
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
Analizând lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 103 din 4 martie 2009 Tribunalul Prahova a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.G., fiul lui M. şi C., născut la 22 noiembrie 1983 în Ploieşti, domiciliat în jud. Prahova, în prezent deţinut la Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 3 august 2008, la pedeapsa de: 8 (opt) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 175 alin. (1) teza a II-a C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 7 august 2008 la zi.
A luat act că partea vătămată T.G.A., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A obligat inculpatul la plata sumei de 661,84 RON despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate T.G.A..
A obligat inculpatul la 390 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 2 august 2008 s-a organizat discotecă în localul F. din com. Lipăneşti. La această discotecă au participat atât partea vătămată T.G.A., împreună cu un grup de prieteni format din martorii S.V.G., M.T.D., M.A.C. şi J.A.A., cât şi inculpatul T.G. cu un alt grup de prieteni, toţi din satul Zamfira aparţinând de aceeaşi comună, Lipăneşti. Din grupul tinerilor din Zamfira au făcut parte martorii: S.M.F., F.A.D., S.C., Ş.I.A. şi alţii. La discotecă s-au consumat băuturi alcoolice, vin şi bere şi s-au jucat zaruri.
În jurul orei 02,30, pe data de 3 august 2008, programul discotecii s-a încheiat şi tinerii au părăsit localul pentru a merge la casele lor.
Ajunşi în stradă, în dreptul primăriei, grupul tinerilor din care făcea parte şi inculpatul au propus martorului S.V.G., din grupul părţii vătămate, să continue jocul de zaruri. Acesta, deşi nu vroia să mai joace zaruri a fost formal de acord, punând condiţia ca la joc să participe numai cei care au cel puţin o sută de lei asupra lor. Lângă S.V. se afla martorul D.M.G., care a intervenit şi a cerut celor din grupul inculpatului să-l lase în pace pentru ca acesta să meargă cu el acasă, întrucât venise la discotecă împreună.
Atât condiţia pusă, cât şi intervenţia lui D.M.G. l-a supărat pe S.C. zis ";C.";, care nu avea asupra sa suma pretinsă şi a încercat să-l lovească cu pumnul pe D.M.G., dar acesta a fost tras de tricou de S.V.G. şi lovitura nu a reuşit. A ajuns lângă D.M.G., inculpatul T.G. l-a lovit puternic cu pumnul în nas, inculpatul declarând că I-a lovit întrucât acesta l-a ameninţat cu un pahar, apoi altcineva l-a lovit puternic în spate pe acelaşi D.M.G., care a căzut. În acelaşi timp S.C. împreună cu fratele inculpatului, T.C., l-au atacat pe S.V.G. lovindu-l pu pumnii şi picioarele.
În această perioadă ceilalţi din grupul părţii vătămate se răsfiraseră pe drumul spre casă. În planul apropiat se afla martorul M.A.C., ceva mai departe partea vătămată T.G.A. şi J.A.A. şi în planul cel mai îndepărtat se afla M.T.D..
Inculpatul T.G. a declarat că la un moment dat s-a luat după un băiat mai înalt (M.A.C.), ameninţându-l că îl loveşte, iar acesta s-a îndepărtat în fugă.
Martorul M.A.C. a confirmat faptul că inculpatul l-a urmărit şi a văzut, după comportamentul şi mişcările acestuia că ar avea ceva palmat în mână, motiv pentru care şi-a intensificat alergarea. În fuga sa i-a întâlnit pe T.G.A. şi J.A.A. care se întorceau spre locul incidentului şi le-a spus să fugă. J.A.A. s-a oprit din drum, iar partea vătămată T.G.A. şi-a continuat deplasarea. După câţiva metri a auzit-o pe partea vătămată spunând ";nu trebuia să faci asta G.";, s-a oprit, s-a uitat înapoi şi a văzut-o pe partea vătămată venind spre el, ţinându-se cu mâna de abdomen, iar pe inculpat îndepărtându-se.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu şi avută în vedere şi de instanţa de fond a fost dovedită cu declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, raportul de expertiză medico-legală, declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa arătând că la ieşirea din discotecă a plecat imediat acasă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul T.G. susţinând că nu se face vinovat de comiterea faptei reţinute în sarcina sa.
Arată, de asemenea, inculpatul că încadrarea juridică dată faptei este greşită, susţinând că nu a acţionat cu intenţia de a omorî şi chiar dacă a folosit un cuţit, a aplicat o singură lovitură şi nu într-o zonă vitală a corpului, În consecinţă mai grea, punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate s-a produs cu praeterintenţie, solicitând în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
De asemenea, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate apreciind că este prea mare în raport de circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei.
Prin Decizia penală nr. 113 din 30 noiembrie 2009, Curtea de apel Ploieşti a admis apelul declarat de inculpatul T.G., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva Sentinţei penale nr. 103 din 4 martie 2009 a Tribunalului Prahova, pe care o desfiinţează în parte şi în consecinţă:
A înlăturat dispoziţiile privind interzicerea exerciţiului drepturilor prev. art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie şi ca pedeapsă complementară, şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A menţinut starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) compută reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 7 august 2008, la zi.
Conform art. 199 alin. (3) C. proc. pen. a admis cererea formulată de martorul Ş.I.A. şi a dispus scutirea acestuia de la plata amenzii judiciare în sumă de 250 RON aplicată prin încheierea de şedinţă din 16 octombrie 2009.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că hotărârea este nelegală sub aspectul aplicării pedepsei accesorii şi complementare prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv interzicerea dreptului de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Cât timp, la data comiterii infracţiunii inculpatul nu se afla în exercitarea vreunei profesii, apreciază instanţa de apel că în mod greşit i-a fost interzis inculpatului exercitarea acestui drept.
Cu privire la motivele de apel invocate de inculpat, reţine instanţa de apel că nu sunt întemeiate, din probele administrate în cauză rezultând indubitabil vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică dată faptei este corectă, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 182 C. pen.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, reţine instanţa de apel că aceasta a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.G. arătând că în mod greşit a fost condamnat cât timp nu există probe de vinovăţie împotriva sa, sens în care solicită achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen.
În cazul în care Curtea nu va primi aceste apărări, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
În recursul său inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, aceasta rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt întrunite elementele tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că inculpatul este autorul infracţiunii de tentativă de omor reţinută în sarcina sa.
Relevante în acest sens sunt declaraţiile părţii vătămate T.G.A. care a declarat constant pe parcursul procesului penal că în seara respectivă a fost înjunghiat în abdomen cu un cuţit de către inculpatul T.G..
Relevante sunt şi declaraţiile martorului J.A.A., M.A.C. care au declarat că l-a văzut pe inculpat având în mână un cuţit pe care îl flutura îndreptându-se spre M. şi Ţ. Impresia lui a fost că inculpatul vroia să-l lovească pe M.A., dar la scurt timp a realizat că partea vătămată Ţ.C. s-a interpus între M. şi Ţ. şi a văzut că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată Ţ.C..
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului M.A.C. care arată că în seara respectivă inculpatul Ţ., după un conflict ce a avut loc în faţa discotecii, l-a urmărit pentru a-l agresa şi a văzut că acesta avea ceva palmat. Partea vătămată Ţ.C. a încercat să aplaneze conflictul încercând să discute cu inculpatul însă în scurt timp partea vătămată a venit spre el ţinându-se cu mâna de abdomen şi spunând: ";G., nu trebuia să faci asta";.
În mod corect instanţele inferioare nu au dat relevanţă declaraţiilor martorilor F.A.D., S.M.F. şi S.C. atât timp cât aceştia erau angrenaţi într-un alt conflict şi nu au avut posibilitatea să vadă momentul agresiunii împotriva părţii vătămate Ţ.C..
Şi încadrarea juridică dată faptei este corectă.
Faţă de intensitatea loviturii aplicate, zona anatomică vizată fiind vitală, ca şi obiectul folosit, apt să producă rezultatul letal, sunt argumente care justifică încadrarea juridică dată faptei de tentativă la omor.
De altfel, viaţa părţii vătămate a fost salvată ca urmare a intervenţiei chirurgicale de urgenţă, raportul medico-legal efectuat în cauză relevând că leziunile traumatice au pus în pericol viaţa victimei, leziunile constând în plagă prin înjunghiere abdominală penetrantă şi perforantă hemiperitoneu şi au necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile îngrijiri medicale.
Chiar dacă inculpatul a aplicat o singură lovitură părţii vătămate, această împrejurare nu poate determina schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. întrucât în cazul acestei infracţiuni făptuitorul nu urmăreşte moartea victimei şi nici nu acceptă acest rezultat.
Ori, în cauza dedusă judecăţii, din modul în care a acţionat inculpatul rezultă intenţia acestuia de a suprima viaţa victimei, aceasta fiind salvată numai ca urmare a intervenţiei chirurgicale de urgenţă.
În raport de aspectele invocate, Înalta Curte reţine că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte reţine că a fost corect individualizată, instanţa de fond având în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, respectiv, inculpatul lovind-o pe victimă, în public, cu un cuţit, cu intenţia de a suprima viaţa acestuia, ca şi poziţia total nesinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal.
Faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale a fost avut în vedere de instanţa de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege, o reducere a pedepsei doar pe acest considerent nefiind posibilă.
De altfel, lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate pentru orice individ şi nu poate fi ridicată la rangul de virtute astfel încât să determine aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege.
Pedeapsa astfel individualizată, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare este proporţională cu gravitatea faptei, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Neexistând alte împrejurări care, luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
În baza art. 88 va deduce din pedeapsă arestul preventiv începând de la 7 august 2008 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 august 2008 la 19 februarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 621/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 523/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
