ICCJ. Decizia nr. 601/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 601/2010
Dosar nr.32316/3/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 724/F din 27.08 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, după ce în prealabil au fost efectuate verificări de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
S-a reţinut de instanţa de fond că petiţionarul-condamnat a fost condamnat la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen. în condiţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiţionate cu privire la restul de pedeapsă de 917 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 139/2004 a Tribunalului Gorj, fiind contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 9 ani închisoare, dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.
S-a reţinut că inculpatul Ţ.M.R. în noaptea de 20/21 octombrie 2005 împreună cu alţi inculpaţi au agresat-o pe partea vătămată B.P. în scopul sustragerii mai multor bunuri din sediul SC „C.P.S.” SRL.
În motivarea sentinţei penale atacate pe calea revizuirii Tribunalul Bucureşti a reţinut că situaţia de fapt a fost stabilită pe baza tuturor mijloacelor de probă administrate - plângerea şi declaraţiile SC C.P.S. SRL certificat medico-legal, procesul-verbal de investigare tehnico-ştiinţifică a locului faptei, declaraţia persoanei agresate, proces-verbal de recunoaştere din grup a celor 3 inculpaţi, depoziţii martori, planşă foto de restituire a genţii tip servietă coroborate cu declaraţia inculpatului S.C.
Împotriva acestei sentinţe, condamnatul-revizuent a declarat apel susţinând nevinovăţia, întrucât nu a participat la comiterea infracţiunii.
Prin Decizia nr. 207 din 8 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul condamnatului-revizuent, a desfiinţat Sentinţa penală nr. 724/F din 27 august 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi desfiinţând sentinţa a trimis cauza Parchetului Tribunalului Bucureşti pentru efectuarea actelor de cercetare.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care, s-a cerut admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei şi menţinerea hotărârii primei instanţe invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 din C. proc. pen.
În esenţa deciziei curţii de apel, se arată că este criticabilă întrucât face o apreciere greşită asupra contestaţiei în speţă a unora din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) şi c) din C. proc. pen. dar şi cu privire la necesitatea cercetării de către procuror, a revizuentului şi tuturor martorilor.
Recursul parchetului este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind vorba, aşadar, despre erori esenţiale ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei.
Cu toate acestea, chiar dacă necunoaşterea unor fapte sau împrejurări trebuie înţeleasă în sens mai larg şi nu doar ca o nemenţionare a lor în actele dosarului, ci şi ca o imposibilitate de dovedire a lor cu consecinţa neluării acestora în considerare la soluţionarea cauzei, este inadmisibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obţină practic o prelungire a probatorului, pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Ca urmare, pentru a fi admisibilă, cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia nevinovăţiei condamnatului-revizuent şi nu mijloace de probă ca mod de completare a unor dovezi pe situaţii deja cunoscute.
Legea se referă la situaţii de fapt noi, în sensul că din diverse motive ele au rămas necunoscute instanţei de fond sau instanţelor de control judiciar şi nu la mijloace de probă.
În speţă, poziţia condamnatului-revizuent, în conformitate cu care nu ar fi participat alături de ceilalţi coinculpaţi, respectiv S.M.C. şi Ş.C., la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a fost cunoscută şi verificată de instanţă, vinovăţia revizuentului fiind clar şi definitiv stabilită.
Referitor la mijloace de probă care, în opinia revizuentului, ar genera un dubiu în cauză, respectiv declaraţia martorului B.A. care nu a fost luată în prezenţa unui părinte, şi declaraţia coinculpatului S.M.C., care nu a reflectat adevărul, se poate aprecia cu evidenţă că acestea conduc în mod indubitabil, la stabilirea vinovăţiei inculpatului Ţ.M.R., atât prin ele însele, cât şi sub aspectul faptului că se coroborează cu celelalte probe administrate, în acelaşi sens.
Sub acest aspect, se poate observa că în raport cu vârsta de 17 ani a martorului B.A., la momentul audierii sale, precum şi faţă de dispoziţiile art. 81 teza finală C. proc. pen., nu era necesară audierea sa în prezenţa unui părinte, însă declaraţia a fost dată în prezenţa martorilor-asistenţi T.M. şi M.A.
Referitor la declaraţia coinculpatului S.M.C., aceasta redă pe larg şi în mod detaliat derularea evenimentelor, precum şi implicarea fiecăruia dintre participanţi şi se coroborează, atât cu declaraţia părţii vătămate B.P., dar şi cu depoziţia martorului B.A.C.
În plus, coinculpatul S.M.C. a oferit în declaraţia de recunoaştere a infracţiunii anumite detalii şi amănunte pe care nu le putea cunoaşte altcineva decât un participant, fiind aşadar exclusă o intervenţie a organelor de urmărire penală în „fabricarea” declaraţiei.
De altfel, la stabilirea vinovăţiei inculpatului-revizuent Ţ.M.R. au concurat toate probele administrate în cauză, un rol la fel de important ca şi depoziţiile anterior menţionate avându-l procesul-verbal întocmit cu ocazia recunoaşterii din grup a inculpatului Ţ.M.R. de către partea vătămată B.P. (inculpatul fiind cel care a lovit-o pe aceasta cu pumnul în zona feţei).
Referitor la cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se poate observa că nici acesta nu este incident în speţă, întrucât o asemenea analiză se face din perspectiva existenţei unei hotărâri de condamnare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă sau a ordonanţei procurorului având acelaşi obiect.
Pentru considerentele sus-menţionate Înalta Curte, va admite recursul parchetului, va casa Decizia atacată şi va menţine ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul-revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 207 din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe revizuentul-condamnat Ţ.M.R.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine Sentinţa penală nr. 724/F din 27 august 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul-revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 596/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 667/2010. Penal → |
|---|
