ICCJ. Decizia nr. 656/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 656/2010
Dosar nr. 1299/1/2010
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 498 din 15 octombrie 2009 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, printre altele, inculpatul B.M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni de tâlhărie.
S-a menţinut starea de arest preventiv dispusă faţă de acesta, cu deducerea perioadei executate din 10 iunie 2009 la zi.
Împotriva sentinţei s-a exercitat calea de atac a apelului de către inculpaţi, inclusiv de către B.M.O.
Aceste căi de atac au fost respinse ca nefondate prin Decizia penală nr. 672/A din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti.
Faţă de B.M.O. s-a dispus şi menţinerea stării de arest, cu deducerea din 10 iunie 2009 la zi.
În continuare inculpaţii au înţeles a exercita şi calea de atac a recursului.
Cu ocazia instrumentării acestuia, la nivelul Curţii de Apel Bucureşti, în cadrul şedinţei din data de 1 februarie 2010, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv funcţională faţă de inculpatul B.M.O.
Deşi cadrul procesual nu permite, instrumentarea cauzei realizându-se în recurs, după cum s-a prezentat derularea procesuală în cele de mai sus, inculpatul B.M.O. a înţeles a critica cu recurs separat dispoziţia Curţii de apel de menţinere a stării sale de arest.
Dat fiind contextul expus, imposibilitatea ajungerii în faţa ICCJ într-o astfel de speţă, se va promova o hotărâre judecătorească de respingere a recursului de faţă ca inadmisibil pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.M.O. împotriva încheierii din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 13020/301/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 652/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 596/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|