ICCJ. Decizia nr. 676/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 676/2010
Dosar nr.419/45/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 115 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 419/45/2009, a fost respinsă ca tardiv formulată plângerea petentului D.M. împotriva ordonanţei nr. 384/P/2008 din 26 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, menţinută prin ordonanţa din 18 mai 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi emisă în lucrarea 395/II/2/2009.
Cercetările în cauză au avut la bază plângerea petentului referitoare la abuzurile comise în Dosarul civil nr. 12416/245/2008 al Judecătoriei Iaşi de către avocatul I.A. şi inginerul cadastral R.D. din cadrul Primăriei Miroslava.
Se reproşa avocatului că, pretinzând că acţionează în numele primarului comunei Miroslava, solicitase în instanţă constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 82585 din 3 iunie 1992 emis pe numele persoanei vătămate, deşi la momentul înregistrării acţiunii pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamantul din acţiune nu mai deţinea calitatea de primar al comunei Miroslava, pentru a putea solicita desfiinţarea titlului.
Se arăta că la dosarul instanţei se ataşase de către avocat o xerocopie a titlului de proprietate, act ce nu conţinea însă menţiunea privitoare la înregistrarea sa în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Iaşi, rezultând că exemplarul folosit de avocat era falsificat.
Ca autor al falsului a fost indicat inginerul cadastral, R.D.
Se mai arăta că reaua-credinţă a avocatului era demonstrată şi de faptul că o acţiune similară, anterior formulată între aceleaşi părţi, fusese perimată şi radiată de pe rolul instanţei, ca urmare a nesusţinerii ei de către reclamant.
A fost menţionată în acest sens Sentinţa civilă nr. 15/CA din 29 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 2941/1998.
Pe parcursul soluţionării plângerii, cât şi prin memoriile ulterioare, persoana vătămată a solicitat cercetarea penală şi a altor persoane, angajaţi O.C.P.I. şi extinderea cercetărilor faţă de inginerul R.D., pentru inserarea cu rea-credinţă a unor date neconforme realităţii în cuprinsul unor planuri cadastrale folosite de numita B.E.
Prin Ordonanţa nr. 384/P/2008 din 26 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I.A. şi R.D. sub aspectul infracţiunilor de uz de fals şi respectiv fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 291 şi art. 288 C. pen., constatându-se că faptele reclamate de persoana vătămată nu există în realitate.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru efectuarea de cercetări sub aspectul faptelor reclamate în privinţa funcţionarilor Primăriei Miroslava şi a numitului R.D.
Justificând soluţia de neurmărire penală adoptată în cauză, procurorul de caz a arătat că lipsa unei împuterniciri valabile pentru introducerea cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa ilicitului penal, verificarea calităţii de reprezentant a reclamantului ori îndreptăţirea acestuia de a sta în judecată ca titular al unui drept subiectiv civil, constituind elemente de dezbatere şi analiză în faţa instanţei învestite cu rezolvarea litigiului dintre părţi.
S-a reţinut în acest sens că aspectul în discuţie fusese invocat în faţa instanţei civile şi că aceasta se pronunţase asupra calităţii procesuale active a reclamantului din proces.
Mai mult, s-a reţinut că cererea de chemare în judecată fusese formulată de primar în calitate de reprezentant al Comisiei de fond funciar, iar noul primar confirmase în scris că acţiunea în justiţie exercitată de avocat fusese promovată în baza contractului de asistenţă juridică încheiat, acţiunea în constatarea nulităţii titlului de proprietate emis pe numele persoanei vătămate constituind voinţa primarului comunei Miroslava.
Tot astfel, s-a apreciat că nici titlul de proprietate anexat cererii de chemare în judecată nu putea fi considerat ca fiind un înscris falsificat, întrucât copia depusă la dosar nu era efectuată după actul deţinut de titularei de pe exemplarul 2 al titlului rămas la emitent.
În aceste condiţii, era firesc ca exemplarul deţinut de emitent să nu poarte menţiunea referitoare la transcriere, o asemenea înregistrare, ulterioară eliberării actului regăsindu-se doar pe titlul aflat în posesia beneficiarului.
În plus, s-a menţionat că perimarea unei acţiuni civile nu are ca efect decăderea părţii din dreptul de a formula o nouă cerere în justiţie, între aceleaşi părţi şi cu acelaşi obiect.
Pentru aceste motive, procurorul de caz a decis a nu se începe urmărirea penală faţă de intimaţi.
Împotriva ordonanţei din 26 martie 2009, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Plângerea a fost formulată la 23 aprilie 2009.
La data de 18 mai 2009, prin ordonanţa emisă în lucrarea nr. 395/II/2/2009, procurorul general a respins plângerea petentului, confirmând soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă iniţial.
Soluţia procurorului general a fost comunicată petentului la 28 mai 2009.
Nemulţumit de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, la data de 17 iunie 2009, persoana vătămată a formulat plângere la instanţa Curţii de Apel Iaşi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 419/45/2009. La termenul de dezbateri din 17 noiembrie 2009, instanţa a analizat prioritar excepţia de tardivitate a plângerii formulate în cauză, excepţie invocată de intimatul I.A., prin avocat.
Constatând că plângerea adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost depusă la data de 23 aprilie 2009 şi că, raportat acestei date, potrivit art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., de la expirarea celor 20 de zile în care procurorul general urma să o soluţioneze, petentul avea încă 20 de zile pentru a introduce plângerea la instanţa competentă, ultima zi fiind la 6 iunie 2009, faţă de data înregistrării plângerii la Curtea de Apel Iaşi, 17 iunie 2009, instanţa a apreciat că în cauză nu a fost respectat termenul legal prevăzut de textul de lege mai sus menţionat.
Ca urmare, plângerea petentului a fost respinsă ca tardiv formulată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul D.M., arătând că în mod greşit prima instanţă a considerat că plângerea sa a fost formulată cu depăşirea termenului legal.
Deşi legal citat, petentul nu s-a prezentat în instanţă, la termenul fixat pentru soluţionarea căii de atac.
Examinând cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 din acelaşi cod, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare a acesteia, potrivit art. 277 şi 278 C. proc. pen.
Potrivit alin. (2) al textului de lege enunţat, "în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile".
Rezultă, aşadar, că termenul de 20 de zile în care se poate face plângere împotriva unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale curge fie de la data comunicării soluţiei date în plângerea făcută conform art. 2781 C. proc. pen. (în ipoteza în care procurorul ierarhic superior a rezolvat această plângere în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277 C. proc. pen.), fie de la data expirării celor 20 de zile în care plângerea trebuia rezolvată (în ipoteza în care procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în acest termen).
În speţă, se constată că aceste dispoziţii legale au fost greşit aplicate prin hotărârea primei instanţe.
Astfel, se reţine că plângerea petentului formulată conform art. 278 C. proc. pen. a fost adresată procurorului general la 23 aprilie 2009.
Plângerea astfel formulată a fost soluţionată prin ordonanţa din 18 mai 2009 a procurorului general, în termenul de 20 zile prevăzut în art. 278 alin. (4) raportat la art. 277 C. proc. pen. şi calculat de la data expirării duratei în interiorul căreia putea fi introdusă plângerea împotriva soluţiei procurorului de caz (27 aprilie 2009, având ca punct de pornire data de 06 aprilie 2009 când a avut loc comunicarea către petent a ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale).
Prin urmare, termenul în care procurorul general era chemat să soluţioneze plângerea petentului se împlinea la expirarea celor 20 zile calculate după trecerea termenului prevăzut pentru contestarea soluţiei procurorului de caz.
În aceste condiţii, fiind vorba de o plângere soluţionată în termen legal la nivelul Ministerului Public, termenul de 20 de zile în care petentul se putea adresa instanţei conform art. 2781 C. proc. pen. începea să curgă de la data comunicării soluţiei de către procurorul ierarhic superior.
Cum respectiva comunicare s-a efectuat la data de 29 mai 2009, termenul de 20 zile prevăzut pentru sesizarea instanţei se împlinea la 19 iunie 2009.
Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că plângerea petentului a fost depusă la registratura Curţii de Apel Iaşi, la data de 17 iunie 2009, respectându-se astfel termenul de 20 zile prevăzut pentru sesizarea instanţei.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că plângerea petentului a fost greşit respinsă ca tardivă, prima instanţă raportându-se în mod eronat, în privinţa calculării termenului în care plângerea putea fi introdusă, la dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen.
În consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va fi admis recursul petentului D.M., casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă a Curţii de Apel Iaşi, menţinându-se actele procedurale efectuate până la termenul din 17 noiembrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 115 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Menţine actele procedurale efectuate în cauză până la data de 17 noiembrie 2009.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 687/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 679/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
