ICCJ. Decizia nr. 606/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 606/2010
Dosar nr.1177/1/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 149/D/P/2007 din 10 februarie 2009 al D.I.I.C.O.T. inculpata M.M.E. a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, alături de alţi coinculpaţi.
Prin încheierea din 5 iunie 2009, Tribunalul Timiş a respins „excepţia privind neregulata sesizare a instanţei prin rechizitoriu" formulată de avocatul ales al inculpatei M.M.E., constatând, în consecinţă, regularitatea rechizitoriului conform art. 300 C. proc. pen.
Conform motivării încheierii (pag. 3), pretinsa neregularitate a rechizitoriului se referea la prenumele inculpatei M., precum şi la pretinsa neverificare a rechizitoriului de către procurorul şef serviciu, instanţa de fond apreciind, pe de o parte, că este o evidentă eroare materială care nu afectează regularitatea rechizitoriului, iar pe de altă parte, constatând că actul de sesizare are menţiunea verificării şi semnătura procurorului şef de serviciu.
Împotriva acestei încheieri, inculpata M.M.E. a declarat recurs, acesta fiind trimis spre soluţionare la Curtea de Apel Timişoara.
În cursul soluţionării recursului declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2009 a Tribunalului Timiş, la termenul din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timişoara a examinat excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpata M.M.E. cu privire la art. 38515 alin. (2) teza finală raportat la art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Împotriva acestei ultime încheieri, inculpata M.M.E. a declarat prezentul recurs.
Recursul inculpatei M.M.E. urmează a fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- inculpata a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, alături de alţi coinculpaţi, prin rechizitoriul nr. 149/D/P/2007 din 10 februarie 2009 al D.I.I.C.O.T.;
- prin încheierea din 5 iunie 2009, Tribunalul Timiş a respins „excepţia privind neregulata sesizare a instanţei prin rechizitoriu" formulată de avocatul ales al inculpatei M.M.E., constatând, în consecinţă, regularitatea rechizitoriului conform art. 300 C. proc. pen.;
- împotriva acestei încheieri, inculpata M.M.E. a declarat recurs, cauza fiind înaintată la Curtea de Apel Timişoara pentru soluţionarea recursului;
- în cursul soluţionării acestui recurs, inculpata M.M.E. a ridicat, în două rânduri, excepţii de neconstituţionalitate, prima vizând OUG nr. 137/2008, iar cea de a doua vizând art. 38515 alin. (2) teza finală raportat la art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., după cum urmează:
a) prima excepţia a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 15 iulie 2009 a Curţii de Apel Timişoara. Inculpata M.M.E. a declarat recurs, acesta fiind soluţionat prin respingerea ca nefondat (Decizia nr. 2736 din 31 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală);
b) a doua excepţie a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara. Împotriva încheierii inculpata M.M.E. a declarat prezentul recurs.
Recurenta inculpată a transmis Înaltei Curţi, prin fax, înscrisuri prin care suplimentează obiectul recursului, invocând excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 şi art. 11 din OUG nr. 114/2009, texte de lege care nu au legătură cu soluţionarea obiectului prezentului recurs.
Înalta Curte constată însă că este învestită cu soluţionarea recursului inculpatei împotriva încheierii din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara prin care această instanţă a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 38515 alin. (2) teza finală raportat la art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât – potrivit principiului devoluţiunii în drept a cauzei – asupra acestui aspect urmează să se pronunţe (obiect şi limite ale învestirii).
Revenind la obiectul prezentului recurs, Înalta Curte apreciază că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei constante, înainte de examinarea oricăror chestiuni referitoare la recurs este obligatorie examinarea acelor chestiuni de procedură care primează şi fac imposibilă examinarea altor chestiuni, fie de procedură, fie de fond.
Astfel, în cazul recursului este obligatorie examinarea prealabilă a chestiunilor de procedură privind calitatea procesuală a persoanei care a exercitat calea de atac, existenţa dreptului procesual de a ataca respectiva hotărâre, respectarea termenului prevăzut de lege pentru atacarea hotărârii, etc.
Examinarea prealabilă a acestor chestiuni prealabile este obligatorie întrucât numai în măsura în care acestea sunt respectate se poate trece, legal, la examinarea altor chestiuni (de procedură sau de fond).
De altfel, potrivit C. proc. pen., orice instanţă este datoare să verifice, înainte de examinarea oricăror chestiuni de drept sau de fapt, legalitatea actului de sesizare.
Curtea de Apel Timişoara a avut obligaţia examinării prealabile a chestiunii de drept constând în aceea de a statua dacă, potrivit C. proc. pen., este prevăzut sau nu dreptul de recurs separat al inculpatei M.M.E. împotriva încheierii din 5 iunie 2009 a Tribunalului Timiş (legalitatea actului de sesizare – declaraţia/cererea de recurs).
Numai în situaţia în care se ajungea la concluzia existenţei legale a dreptului de recurs separat împotriva respectivei încheieri, Curtea de Apel Timişoara se putea considera legal învestită şi, deci, competentă să examineze orice altă excepţie ori cerere formulată.
Curtea de apel a făcut constatări cu privire la sesizare (pag. 2 a încheierii atacate), Înalta Curte însuşindu-şi argumentele de drept expuse în partea expozitivă a încheierii recurate.
Sub acest ultim aspect, Înalta Curte apreciază ca discutabilă juridic exercitarea în interiorul unui recurs – inadmisibil potrivit C. proc. pen. – a unor recursuri succesive, eventual în faţa unor instanţe cât mai înalte în ierarhia sistemului judiciar. Dacă, potrivit legii, o cauză nu poate fi devoluată printr-o anumită cale de atac la o instanţă superioară, cu atât mai mult respectiva cauză nu poate fi transmisă instanţelor superioare prin căi de atac exercitate succesiv pe diferite niveluri de jurisdicţie în cursul soluţionării respectivei căi de atac (curte de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători).
Accesul la justiţie şi, respectiv, exercitarea căilor de atac nu este nelimitată, nu este asigurată prin accesul la toate instanţele din sistemul judiciar al unui stat (judecătorie, tribunal, curte de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 9 judecători).
O opinie contrară ar fi în contradicţie chiar cu Constituţia României care, potrivit art. 129, statuează că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi M.P. pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte – în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. – va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata M.M.E.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.M.E. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 953.5/30/2007.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3287/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 3305/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
