ICCJ. Decizia nr. 654/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 654/2010
Dosar nr. 5418./111/2005
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1/2008 a Tribunalului Bihor – în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul F.O. de sub învinuirea comiterii tuturor infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Prin aceeaşi sentinţă penală a fost condamnat inculpatul B.M. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); câte 1 an închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 77 alin. (1), art. 77 alin. (2), respectiv art. 78 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)).
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului B.M., cu deducerea duratei reţinerii şi arestului preventiv de la data de 02 septembrie 2005 la zi.
A fost obligat inculpatul B.M. la despăgubiri civile în sumă de 39.000 RON în favoarea părţii civile Direcţia Regională de Poştă Cluj Napoca.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 4.000 euro aparţinând inculpatului F.O.
S-a dispus restituirea autoturismului B. de culoare vişinie, ridicat conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi predat în custodie organele de poliţie, în favoarea inculpatului B.M., precum şi a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate conform dovezii descrise la f. 137, dos.urm.pen.
S-au restituit în favoarea numitului C.G. obiectele ridicate conform dovezii aflată la f. 135 dos.urm.pen.
A fost obligat inculpatul B.M. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea statului.
Împotriva sentinţei penale sus-amintite au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor (care a criticat soluţia de achitare a inculpatului F.O., cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.M., precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. cu referire la obiectele folosite de inculpaţi la săvârşirea infracţiunilor) şi inculpatul B.M.
Prin Decizia penală nr. 49/ A din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.M. şi a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinţei penale nr. 1/2008 a Tribunalului Bihor, care a fost desfiinţată în sensul că:
- a fost înlăturată dispoziţia de restituire a autoturismului marca B. în favoarea inculpatului B.M., precum şi a obiectelor ridicate cu dovada de la f. 137 dos.urm.pen. şi în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a respectivului autoturism şi a obiectelor ridicate de la inculpatul B.M. şi folosite la săvârşirea infracţiunii.
- au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.
Împotriva sentinţei penale nr. 49/A din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul B.M.L.
Prin recursul său, procurorul a apreciat hotărârea atacată ca fiind netemeinică, întrucât există un caz de incompatibilitate, prin aceea că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cât şi cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.M.
Inculpatul, prin recursul său, a vizat reindividualizarea pedepsei pe care o consideră prea aspră.
Înalta Curte constată că este fondată critica privind nelegala compunere a completului de judecată.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 1 din 25 ianuarie 2008 a fost achitat inculpatul F.O. de sub învinuirea comiterii tuturor infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Prin aceeaşi sentinţă penală a fost condamnat inculpatul B.M.L. la pedeapsa rezultantă de 7 ani cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Din completul de judecată care a judecat cauza în fond la Tribunalul Bihor a făcut parte şi un membru al completului care a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor F.O. şi B.M. conform încheierii nr. 118/2005, dată în camera de consiliu din data de 26 septembrie 2005 în Dosarul nr. 4957/2005 al Tribunalului Bihor (f. 23, vol. III dos.urm.pen.).
Conform dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este incompatibil a judeca judecătorul care a soluţionat – printre altele – propunerea de arestare preventivă, ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale.
Voinţa legiuitorului este neechivocă în sensul că este oprit a judeca o cauză penală pe fond în orice etapă a acestuia (fond, apel, recurs) un judecător care s-a pronunţat complet asupra existenţei faptei şi vinovăţiei celui pe care-l arestează sau căruia îi prelungeşte privarea de libertate.
Judecata parcurge mai multe etape – fond, apel, recurs, toate aceste trepte ori grade de jurisdicţie fiind incluse în conceptul general de judecată.
Pronunţându-se asupra aspectelor ce formează obiectul judecăţii (existenţa infracţiunii, vinovăţia învinuitului sau inculpatului şi responsabilitatea acestuia) în faza de urmărire penală, nu mai poate fi asigurată obiectivitatea şi imparţialitatea actului de justiţie de către judecătorul care soluţionează aceeaşi pricină, pronunţându-se pe fondul aceleiaşi chestiuni, însă într-o altă fază şi anume, a judecăţii.
Ca atare, operând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. admite recursurile declarate de procuror şi de inculpat, se va casa Decizia penală nr. 49/ A din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi se va dispune rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Oradea. Ultimul act procedural de la care se reia judecata fiind înregistrarea dosarului pe rolul Curţii de Apel Timişoara, ocazie cu care vor fi analizate şi celelalte motive de apel formulate atât de procuror cât şi de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de inculpatul B.M.L. împotriva Deciziei penale nr. 49/ A din 27 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată precum şi sentinţa penală nr. 1/P din 7 ianuarie 2008 a Tribunalului Bihor, secţia penală şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor, secţia penală.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3305/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3370/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|