ICCJ. Decizia nr. 2464/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2464/2010
Dosar nr. 9817/30/2008
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 373/PI din 19 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 9817/30/2008, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului H.C. din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 42 C. pen. a condamnat inculpatul H.C., fiul lui T. si A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 20 noiembrie 2008 şi a arestului preventiv de la data de 21 noiembrie 2008 până la data de 11 mai 2009.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul G.I., fiul lui l. şi V., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen. a revocat faţă de inculpatul G.l. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. a luat act că partea civilă S.F.S. a renunţat la pretenţiile civile.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a obligat inculpatul H.C. la plata sumelor de 500 euro, în lei la data executării, cu titlu de daune morale către fiecare dintre părţile civile G.F.A., H.A. şi D.C. şi a respins în rest pretenţiile civile ale părţilor civile.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. b) C. pen. a respins cererea M.P. privind confiscarea de la inculpatul G.l. a autoturismului marca R.T. de culoare neagră, utilizat pentru transportul părţilor civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiş, nr. 133/D/P/2008 emis la data de 10 decembrie 2008 şi înregistrat la Tribunalul Timiş sub nr. 9817/30/2008 la data de 15 decembrie 2008, inculpaţii H.C. si G.I. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în sarcina inculpatului H. reţinându-se şi starea de recidivă mare postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că au racolat un număr de 4 părţi vătămate, pe care, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă bine plătit în Austria, le-au exploatat prin muncă, în folosul lor financiar, inculpatul G.l. ocupându-se de transportul părţilor vătămate.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv declaraţiile inculpaţilor (filele 3-7 UP şi 51, 52 dosar), declaraţiile părţilor vătămate G.F.A., H.A., S.F.S. şi D.C. (filele 22-41, 44-46 dosar UP şi 53-57 dosar), declaraţiile martorilor V.B., V.D., P.B. şi C.D. (filele 18-25 dosar UP şi 93, 94 şi 137 dosar), procesele verbale de confruntare (filele 10-16 dosar UP), instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul H.C. este stabilit în Austria, în oraşul Linz. La rândul său, inculpatul G.l. locuieşte în Spania din anul 1999.
În cursul lunii octombrie 2008, întorcându-se spre ţară, inculpatul G.l. a trecut prin oraşul austriac Linz, unde s-a întâlnit cu inculpatul H. Acesta din urmă găsise printre prietenii săi un cetăţean bosniac, care deţinea o firmă de construcţii şi care avea nevoie de forţă de muncă ieftină şi fără complicaţii birocratice, gen încheierea contractelor de muncă.
În acest context, inculpatul H. i-a cerut inculpatului G. ca, atunci când va reveni în România, să caute tineri interesaţi de a pleca la muncă în Austria. Inculpatul H. i-a transmis inculpatului G. că celor interesaţi li se va asigura un salariu de 1.800 euro.
Ajungând în România, în satul natal Checea, inculpatul G. a discutat cu mai mulţi consăteni întrebându-i dacă nu sunt interesaţi să plece la muncă în străinătate. In aceste condiţii, în satele Checea şi Bulgăruş a apărut zvonul că inculpatul G. caută persoane pentru a le transporta la muncă în străinătate.
În acest context, inculpatul G. a fost contactat de părţile vătămate S.F.S., D.C.D., G.F.A. şi H.A. Aceştia au cerut mai multe detalii despre oferta inculpatului G., iar acesta Ie-a transmis că li se va asigura un salariu de 1.800 euro lunar, dar că nu cunoaşte mai multe detalii. în acest sens, inculpatul G. Ie-a precizat părţilor vătămate că pot discuta personal cu inculpatul H., pentru că el este cel care le va asigura locurile de muncă.
Părţile vătămate au acceptat oferta făcută şi i-au cerut inculpatului G. să-i transporte până în Austria, cunoscând faptul că acesta va pleca spre Spania. Iniţial, inculpatul a refuzat, dar la rugăminţile soţiei sale a acceptat să-i transporte pe cei patru contra sumei de 100 euro de persoană. Părţile vătămate au indicat faptul că nu au banii necesari pentru plata transportului, dar a intervenit o înţelegere cu inculpatul G. ca banii să fie plătiţi după încasarea primului salariu în Austria.
La data de 30 septembrie 1008, îmbarcaţi în autoturismul marca R.T., de culoare neagră, proprietatea inculpatului G.l., împreună cu acest inculpat, părţile vătămate au pornit spre Austria, unde au ajuns în dimineaţa zilei de 01 octombrie 2008, fiind debarcaţi la locuinţa inculpatului H.C.
După ce Ie-a repetat încă o dată condiţiile de care se vor bucura, inculpatul H.C. Ie-a făcut cunoscut părţilor vătămate că orice problemă care se va ivi în desfăşurarea activităţii lor trebuie doar el să o cunoască şi tot el va fi cel care va menţine legătura cu patronul pentru achitarea salariilor, în sensul că el le va ridica, apoi le va plăti personal sumele cuvenite aşa cum s-au înţeles.
Conform înţelegerii, la finele fiecărei săptămâni urma ca fiecare parte vătămată să încaseze 450 euro şi pentru că înţelegerea nu era respectată, părţile vătămate şi-au cerut drepturile, solicitând telefonic inculpatului H.C. să fie plătiţi.
De fiecare dată, inculpatul H. inventa diverse scuze în a nu le achita salariile, motivând că aceştia nu cunoşteau meseria de constructor, iar aceasta duce la diminuarea salariilor lunare de la 1800 euro la 1400 euro. Părţile vătămate s-au adresat inclusiv patronului bosniac, cerându-i banii pentru munca depusă. Nici de această dată victimele nu au reuşit să-şi primească salariile, în afara unor sume derizorii cuprinse între 5-10 euro pentru hrană, deoarece luând legătura telefonică cu inculpatul H.C., acesta îi cerea patronului bosniac să nu dea curs solicitării lor, motivând că va ridica el salariile pentru a le plăti.
Această situaţie tensionată a durat circa trei săptămâni de zile până când cele patru victime nu au mai rezistat şi au luat legătura telefonică cu inculpatul H.C. care, pentru a se sustrage explicaţiilor, Ie-a comunicat că, în realitate, inculpatul G.l. a fost cel care i-a cerut să solicite patronului să le reţină banii, aspect care nu corespunde adevărului.
Faptul că părţile vătămate au avut îndrăzneala să-l contacteze pe inculpatul G.l. pentru lămurirea situaţiei, l-a iritat în mod deosebit pe inculpatul H.C., care de această dată a recurs la ameninţări cu moartea în situaţia în care vor continua să-şi ceară drepturile.
În acest context, părţile vătămate au realizat că nu vor primi vreo sumă de bani, iar izbucnirea violentă pe care a afişat-o inculpatul H.C. i-a determinat să ia hotărârea de a reveni în ţară şi de a sesiza organele de poliţie competente, de faptul că prin acte de înşelăciune şi ameninţare au fost exploataţi prin muncă în folosul financiar al inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane este o infracţiune ce se poate realiza prin mai multe modalităţi alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
În acelaşi timp, definind noţiunea de exploatare a unei persoane, prin prevederile art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a arătat că prin aceasta se înţelege şi executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.
După cum se poate observa din analiza dispoziţiilor legale indicate mai sus, infracţiunea de trafic de persoane poate fi comisă şi prin recrutarea sau transportarea unei persoane, prin înşelăciune, în scopul exploatării acesteia prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.
În cuprinsul Legii nr. 678/2001, noţiunea de înşelăciune nu este definită, însă instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) care caracterizează înşelăciunea ca fiind orice faptă care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală o faptă sau împrejurare care nu există, creându-se astfel celui indus în eroare o falsă reprezentare a realităţii, acesta ajungând să creadă că fapta mincinoasă este adevărată.
Faţă de aceste aprecieri, prima instanţă a constatat că fapta inculpatului H.C. de a recruta şi primi un număr de 4 părţi vătămate, prin înşelăciune, promiţându-le locuri de muncă bine plătite în Austria, aspect care nu corespunde realităţii, în scopul exploatării lor prin executarea unor munci cu încălcarea dispoziţiilor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, inculpatul H. nu a recunoscut săvârşirea faptei, menţionând că este nevinovat. El a precizat că, într-adevăr, i-a solicitat inculpatului G. să găsească, în România, persoane interesate să plece la muncă în Austria. Totodată, el este cel care i-a comunicat inculpatului G. că salariul va fi de 1.800 euro lunar, iar munca va fi prestată în construcţii.
Inculpatul H. a continuat arătând că după ce părţile vătămate au venit în Austria, a realizat că aceştia nu sunt buni meseriaşi, fapt pentru care patronul bosniac, cu care era prieten, Ie-a redus salariile la 1.400 euro.
Inculpatul H. a mai adăugat faptul că părţile vătămate nu au fost plătiţi pentru că nu au muncit, ocupându-se de alte lucruri în Austria, recunoscând însă faptul că el este cel care intermedia neînţelegerile dintre patron şi părţile vătămate.
Instanţa a reţinut că inculpatul H. a recunoscut împrejurarea că părţilor vătămate nu le-au fost încheiate contracte de muncă, aspect pe care l-a cunoscut de la început, dar s-a apărat arătând că aceste contracte nu au fost încheiate întrucât cei patru băieţi nu erau buni meseriaşi şi au fost primiţi doar pentru o perioadă de probă.
Instanţa a considerat că această apărare nu poate fi primită. Astfel, desfăşurarea unei munci, fără stabilirea, prin acordul părţilor, acord consacrat prin semnarea unui contract de muncă, a condiţiilor de muncă referitoare la salarizare, timp de lucru, asigurări sociale şi de sănătate, nu poate fi interpretată în alt mod decât reprezentând o exploatare, aspect incompatibil cu principiile unei societăţi democratice. Chiar şi în situaţia în care părţile vătămate ar fi fost angajate pentru o perioadă de probă, aspect care de altfel nu li s-a pus în vedere niciodată de către inculpatul H., în mod obligatoriu ar fi trebuit încheiate contracte de muncă pentru o perioadă determinată, contracte care să pună la adăpost părţile vătămate împotriva oricărei forme de abuz din partea angajatorului.
Potrivit declaraţiilor părţilor vătămate D.C., S.F., H.A. şi G.F., inculpatul H.C. Ie-a promis un salariu de 1.800 euro şi contracte de muncă încheiate chiar din ziua începerii activităţii, ceea ce Ie-a determinat să accepte oferta acestuia. Este de subliniat faptul că o parte dintre cei indicaţi mai sus (S.F., H.A. şi G.F.) au discutat cu inculpatul H., prin telefon, încă înainte de a pleca din România, ocazie cu care inculpatul Ie-a făcut ofertele arătate anterior.
Părţile vătămate au mai învederat faptul că după ce au ajuns în oraşul Linz din Austria, inculpatul H. a confirmat din nou promisiunile făcute, în sensul că li se vor încheia contracte de muncă şi vor primi un salariu de 1.800 euro, lucru care însă nu s-a întâmplat. Părţile vătămate au menţionat că au existat numeroase abuzuri din partea angajatorului, fiind nevoiţi să lucreze 12-13 ore pe zi, fără pauză şi fără să fie plătiţi. Părţile vătămate au mai indicat faptul că au ajuns în situaţia de a nu se mai putea întreţine, nemaiavând bani de mâncare, astfel că au luat legătura cu patronul bosniac, cu inculpatul G. şi cu inculpatul H., acesta din urmă recurgând la ameninţări la adresa lor, ceea ce i-a determinat să plece din Austria şi să se întoarcă în ţară.
Instanţa a reţinut că părţile vătămate şi-au menţinut poziţia şi cu ocazia confruntării cu inculpatul H., desfăşurată în faza de urmărire penală.
În acest context, prima instanţa a apreciat că în prezenta cauză subzistă suficiente elemente care atestă împrejurarea că părţile vătămate au prestat munca în Austria cu nerespectarea dispoziţiilor legale, fără a avea încheiate contracte de muncă şi fără a le fi asigurate condiţii minime de subzistenţă, astfel că în prezenta cauză sunt întrunite elementele definitorii ale noţiunii de "exploatare".
Este adevărat faptul că la dosar există declaraţiile martorului P.B., martor care a plecat în Austria împreună cu părţile vătămate, în cuprinsul cărora această persoană a menţionat faptul că în Austria nu a avut nicio problemă, plătindu-i-se salariul promis şi desfăşurându-şi activitatea în condiţii normale. Instanţa consideră că aceste declaraţii nu pot contribui la aflarea adevărului în prezenta cauză, în condiţiile în care martorul P. avea posibilitatea să cunoască situaţia lui personală, el lucrând în alt loc decât părţile vătămate, astfel că nu era în măsură să facă aprecieri în legătură cu situaţia părţilor vătămate, necunoscând detaliile în care aceştia au muncit în Austria.
De asemenea, prima instanţă a înlăturat înscrisul depus la dosar de către apărătorul inculpatului H. (fila 95), despre care se afirmă că provine de la firma unde părţile vătămate au muncit în Austria. Instanţa a reţinut că nu sunt cunoscute condiţiile în care a fost emis acest înscris, care apare a fi extrajudiciar. De asemenea, persoana care a semnat acest înscris nu a putut fi audiată pentru a i se putea adresa întrebări în legătură cu împrejurările în care părţile vătămate şi-au desfăşurat activitatea în Austria, astfel încât, nefiind respectate principiile fundamentale ale desfăşurării procesului penal (oralitatea, contradictorialitatea şi publicitatea), acest înscris nu a putut fi luat în considerare la soluţionarea cauzei.
Pentru aceste considerente, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului H.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.l., instanţa a reţinut că infracţiunea de trafic de persoane se poate realiza, sub aspectul laturii subiective, numai cu intenţie, aceasta presupunând şi cunoaşterea de către făptuitor a scopului în vederea realizării căruia victima este transportată.
Pe de altă parte, unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal, consacrat atât prin dispoziţiile art. 52 C. proc. pen., cât şi prin dispoziţiile art. 6 alin. (2) din C.E.D.O., este cel al prezumţiei de nevinovăţie, în virtutea căreia orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăţiei sale în cadrul unui proces public, desfăşurat cu respectarea garanţiilor dreptului la apărare.
Este evident că prezumţia de nevinovăţie este o prezumţie relativă, ce poate fi răsturnată, însă numai prin prezentarea unor probe certe de vinovăţie. în situaţia în care, după administrarea probatoriului în cauză, există dubii în legătură cu vinovăţia inculpatului, aceste dubii vor fi interpretate în favoarea inculpatului, întrucât, în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare, instanţa va trebui să dovedească fără echivoc vinovăţia inculpatului, lucru imposibil de realizat în cazul constatării unor dubii.
Or, în prezenta cauză, prima instanţă a apreciat că există dubii în legătură cu vinovăţia inculpatului G.l.
În faza de urmărire penală, toate părţile vătămate au menţionat că, înainte de a pleca în Austria, au vorbit cu inculpatul G., ce urma să-i transporte, şi acesta i-a asigurat că nu vor fi înşelaţi, că li se vor încheia contracte de muncă şi că li se va plăti un salariu de 1.800 euro.
Mai mult decât atât, tot în faza de urmărire penală, aceleaşi părţi vătămate au menţionat că după ce au ajuns în Austria, la întâlnirea cu patronul bosniac şi cu inculpatul H., a participat şi inculpatul G., care confirma şi întărea tot ceea ce spuneau patronul bosniac şi inculpatul H.
Sub acest aspect, în condiţiile în care inculpatul G. este cel care a asigurat transportul părţilor vătămate în Austria, prima instanţă a considerat că în faza de urmărire penală existau indicii în legătură cu o posibilă implicare a inculpatului G. în exploatarea părţilor vătămate, cu atât mai mult cu cât existau şi declaraţiile martorilor V.D., V.B. şi C.D. Primii doi martori indicaţi anterior au discutat cu inculpatul G. despre plecarea în Austria (ei fiind cei care l-au căutat), dar nu au mai plecat întrucât erau minori şi nu au fost lăsaţi de părinţi, în vreme ce martorul C.D. nu a acceptat oferta de a pleca întrucât avea probleme de sănătate.
Însă, în faza cercetării judecătoreşti, poziţia părţilor vătămate s-a modificat în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G. Or, în contextul în care declaraţiile părţilor vătămate reprezintă singurele probe care au condus la reţinerea în sarcina inculpatului G. a infracţiunii de trafic de persoane, iar aceste declaraţii sunt contradictorii, instanţa a apreciat că în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G. prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată, existând dubii sub acest aspect.
Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti părţile vătămate au subliniat faptul că inculpatul G. doar Ie-a asigurat transportul, contra unei sume de bani, fără însă a cunoaşte condiţiile în care urmau să lucreze în Austria.
Partea vătămată D.C. a precizat că el s-a deplasat la locuinţa inculpatului G. pentru a discuta despre oferta sa, iar inculpatul i-a transmis că i s-a promis un salariu de 1.800 euro, dar nu cunoaşte mai multe detalii. Partea vătămată a continuat arătând că inculpatul G. a refuzat să-l transporte până în Austria, dar la insistenţele soţiei sale a acceptat să facă acest lucru contra sumei de 100 euro care să reprezinte contravaloarea transportului. Mai mult decât atât, partea vătămată a menţionat că pe drumul spre Austria, în momentul în care s-a discutat despre contractele de muncă pe care le vor semna, inculpatul G. Ie-a spus că dacă inculpatul H. Ie-a promis contracte de muncă, atunci cu siguranţă le vor fi încheiate asemenea contracte. în final, partea vătămată a menţionat că nu se consideră o victimă a inculpatului G., ci doar exploatat de inculpatul H.
La rândul său, partea vătămată S.F.S. a menţionat că nici nu a discutat cu inculpatul G. despre oferta de muncă în Austria, vorbind direct cu inculpatul H. A luat legătura cu inculpatul G. doar pentru a-l transporta până la Linz, lucru pe care inculpatul l-a acceptat contra unei sume de 100 euro, dar partea vătămată a evidenţiat faptul că, după părerea lui, inculpatul G. nu cunoştea în ce condiţii urmau să lucreze în Austria.
Partea vătămată H.A. a învederat instanţei că s-a deplasat la locuinţa inculpatului G. pentru a discuta de oferta acestuia, moment în care inculpatul i-a transmis că în Austria salariul va fi de 1.800 euro, dar că nu cunoaşte mai multe detalii. El i-a mai comunicat că dacă doreşte să ştie mai multe, trebuie să discute personal cu inculpatul H., ceea ce partea vătămată a şi făcut. Şi partea vătămată H. a confirmat faptul că a fost transportat de inculpatul G. contra unei sume de 100 euro. Partea vătămată a mai subliniat faptul că inculpatul G. nu a participat la discuţiile inculpatului H. cu patronul bosniac, motiv pentru care nu consideră că inculpatul G. este vinovat de ceea ce a păţit el în Austria.
Aceleaşi aspecte au fost relatate şi de partea vătămată G.F., care a menţionat că inculpatul G. nu i-a putut da prea multe detalii în legătură cu oferta de muncă din Austria, singurul lucru pe care îl cunoştea fiind acela că salariul este de 1.800 euro. Ca şi în cazul celorlalte părţi vătămate, şi lui G.F. inculpatul G. i-a spus să discute personal cu inculpatul H. pentru a afla mai multe lucruri, ceea ce partea vătămată a şi făcut. La fel ca şi celelalte părţi vătămate, şi G.F. a indicat faptul că inculpatul G. i-a cerut pentru transport suma de 100 euro, acest inculpat neparticipând la discuţia avută de inculpatul H. cu patronul bosniac după ajungerea lor în Austria.
În acest context, instanţa a constatat că în prezenta cauză există dubii în legătură cu un aspect esenţial, care poate atrage răspunderea penală a inculpatului, şi anume în ce măsură inculpatul G.l. cunoştea condiţiile în care părţile vătămate urmau să presteze munca în Austria.
În opinia instanţei, condiţiile de muncă ale părţilor vătămate fac parte din circumstanţele reale în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, întrucât privesc fapta şi nu persoana făptuitorului. Or, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) C. pen. circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au prevăzut sau le-au cunoscut.
În consecinţă, în condiţiile în care există dubii în ceea ce priveşte cunoaşterea de către inculpatul G. a condiţiilor în care părţile vătămate au prestat munca în Austria, prima instanţă a apreciat că aceste împrejurări nu se pot răsfrânge asupra inculpatului, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului G.l. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane sub aspectul laturii subiective.
Instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, recrutarea părţilor vătămate s-a realizat de inculpatul H., în colaborare cu inculpatul G., în vreme ce transportul părţilor vătămate în Austria a fost asigurat de inculpatul G. Ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen. Pentru reţinerea formei agravante a infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, ceea ce este esenţial este tocmai aspectul obiectiv al conlucrării inculpaţilor la săvârşirea faptei, şi nu poziţia subiectivă a participanţilor. în consecinţă, împrejurarea că faţă de unul dintre inculpaţi s-a dispus achitarea nu poate justifica înlăturarea formei agravate a infracţiunii pentru celălalt inculpat, atâta timp cât conlucrarea celor doi inculpaţi este dovedită în prezenta cauză. Ca atare, prima instanţă a reţinut existenţa în prezenta cauză, faţă de inculpatul H.C., a infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Instanţa a mai reţinut că în sarcina inculpatului H.C. a fost reţinută şi starea de recidivă mare postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) Aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar a inculpatului, prin sentinta penala nr. 344/PI din 13 mai 2002 a Tribunalului Timiş, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17 iunie 2002, numitul H.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, instanţa dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani termen de încercare.
Potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (3) C. pen. termenul de încercare începe să curgă la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. în privinţa inculpatului H.C., termenul de încercare a început să curgă la data de 17 iunie 2002 şi s-a împlinit la data de 17 iunie 2006.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 86 C. pen., la data împlinirii termenului de încercare, dacă nu s-a dispus revocarea suspendării condiţionate şi nici nu a fost săvârşită o altă infracţiune înăuntrul acestui termen, cel condamnat este reabilitat de drept. în consecinţă, în condiţiile în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost revocată în privinţa inculpatului H., în cursul lunii iunie 2006 acesta a fost reabilitat de drept.
Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) C. pen. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea.
Faţă de aceste dispoziţii legale, în contextul în care, în prezenta cauză, activitatea infracţională s-a desfăşurat în perioada septembrie-octombrie 2008, moment în care inculpatul H. era reabilitat, în sarcina lui nu poate fi reţinută starea de recidivă, motiv pentru care, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanţa a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării stării de recidivă mare postexecutorie.
În continuare, raportându-se la condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluţie infracţională şi pluralitatea de acte de executare, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului H.C. dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care a fost suficient de determinată şi s-a menţinut pe parcursul desfăşurării întregii activităţi infracţionale, a indus în eroare, prin acte de executare separate, cele patru părţi vătămate, promiţându-le locuri de muncă bine plătite în străinătate, pentru ca ulterior, să procedeze la exploatarea lor prin muncă, fiecare dintre aceste activităţi realizând conţinutul legal al infracţiunii de trafic de persoane.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului H. intenţia directă ca modalitate a vinovăţiei, prin activitatea lui acesta urmărind un scop precis, respectiv obţinerea unor foloase materiale ilicite pentru sine şi pentru altul.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului H., prima instanţă a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaţilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Fapta inculpatului prezintă un ridicat grad de pericol social, prin activităţile sale acesta aducând o atingere gravă relaţiilor sociale referitoare la desfăşurarea muncii cu respectarea dispoziţiilor legale, ceea ce presupune asigurarea unor condiţii minime de salarizare, sănătate şi sănătate, precum şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi în special a demnităţii umane.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că inculpatul H., deşi este cunoscut cu antecedente penale, aceste antecedente nu pot produce efecte întrucât a intervenit reabilitarea pentru condamnarea anterioară. Atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, adoptând un comportament nesincer, motiv pentru care, în vederea atingerii scopului pedepsei aşa cum acesta este stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., şi ţinând seama şi de prevederile art. 42 C. pen. referitoare la sancţionarea infracţiunii continuate, instanţa a apreciat ca fiind necesară aplicarea unei sancţiuni privative de libertate orientată spre minimul special, respectiv 5 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., instanţa a aplicat inculpatului H. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, potrivit art. 66 C. pen. Inculpatului i s-a interzis, ca pedeapsă complementară, atât dreptul de a alege, cât şi dreptul de a fi ales sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, întrucât, raportat la implicarea sa în traficul de persoane, fapta implicând încălcarea flagrantă a unor drepturi fundamentale prin care se exprimă personalitatea umană, instanţa a apreciat că adoptarea unui asemenea comportament l-a făcut nedemn pe numitul H.C. în a-şi mai exprima opinia, prin votul său, în legătură cu modalitatea în care autorităţile îşi îndeplinesc atribuţiile stabilite prin lege.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa a reţinut că în cursul urmăririi penale părţile vătămate s-au constituit părţi civile după cum urmează: S.F. - 1350 euro daune materiale şi 2500 euro daune morale, D.C. - 1350 euro daune materiale şi 5000 euro daune morale, H.A. - 1350 euro daune materiale şi 2500 euro daune morale, G.F. - 1350 euro daune materiale şi 5000 euro daune morale.
În cursul cercetării judecătoreşti, partea civilă S.F. a precizat că renunţă la pretenţiile civile, motiv pentru care instanţa a luat act de poziţia sa.
Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanţa a constatat că într-adevăr, prin săvârşirea faptei sale ilicite de a exploata părţile civile în Austria, prin muncă, inculpatul H.C. a cauzat prejudicii de natură morală părţilor civile, constând în sentimentul de umilire resimţit ca urmare a faptului că au fost obligaţi să desfăşoare activităţi în alte condiţii decât cele promise la plecarea din ţară, motiv pentru care, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. Inculpatul H., împotriva căruia au fost îndreptate pretenţiile civile potrivit afirmaţiilor părţilor civile din faza cercetării judecătoreşti, a fost obligat la plata sumei de 500 euro daune morale către fiecare dintre părţile civile D., H. şi G., întinderea prejudiciului neputând justifica acordarea în întregime a daunelor morale solicitate.
În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate, instanţa a constatat că părţile civile au dorit ca inculpatul H. să fie obligat la plata salariilor pe care ar fi trebuit să le primească în Austria. Or, raportat la materialul probator administrat în cauză, instanţa a apreciată că aceste despăgubiri nu pot fi acordate. Munca nu a fost prestată în favoarea inculpatului H., astfel că obligaţia de a plăti salariul nu îi revine acestuia, ci angajatorului. De asemenea, prejudiciul material pretins de către părţile civile nu poate fi considerat a fi cert, în condiţiile în care persoanele în cauză au recunoscut faptul că au primit diferite sume de bani, fără a putea preciza cu exactitate cuantumul şi destinaţia acestora, atât de la inculpatul H., cât şi de la patronul bosniac, astfel că, în lipsa altor mijloace de probă, instanţa nu a putut acorda daunele materiale solicitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. b) C. pen. sunt supuse confiscării bunurile folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului.
Sub acest aspect instanţa a avut în vedere concluziile Deciziei nr. 18 din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, prin care s-a stabilit că în cazul traficului de droguri, mijlocul de transport va fi confiscat numai în situaţia în care acesta a fost folosit efectiv la săvârşirea infracţiunii, speţa în cauză putând fi extrapolată şi în cazul infracţiunii de trafic de persoane. Or, în prezenta cauză, se poate constata că autoturismul marca R.T. utilizat de inculpatul G. la transportul părţilor vătămate nu a fost destinat special săvârşirii infracţiunii. Inculpatul G. se deplasa spre Spania, şi în drumul său, tranzitând teritoriul Austriei, a acceptat să transporte persoanele în cauză până în oraşul Linz. în acest context, instanţa a apreciat că în prezenta cauză vehiculul nu poate fi confiscat, nefiind îndeplinite cerinţele pentru a se considera că mijlocul de transport a fost folosit efectiv la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
B. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara.
Procurorul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, constând în greşita achitare a inculpatului G.l. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar inculpatul H.C. a criticat sentinţa pentru greşita sa condamnare, întrucât au săvârşit infracţiunea de trafic de persoane.
Prin Decizia penală nr. 43/ A din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-au admis apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiş şi inculpatul H.C. împotriva sentinţei penale nr. 373/PI din 19 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 9817/30/2008, a fost desfiinţată sentinţa penală atacată în ceea ce priveşte soluţia pronunţată faţă de inculpatul G.l. şi individualizarea pedepselor accesorie şi complementară aplicate inculpatului H.C. şi rejudecând, în temeiul art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. a interzis aceluiaşi inculpat exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.l. durata reţinerii din data de 20 noiembrie 2008 şi a arestului preventiv de la 21 noiembrie 2008 până la 16 martie 2009.
A înlăturat din conţinutul pedepselor accesorie şi complementară aplicate inculpatului H.C. interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen. - de a alege.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în declaraţia existentă la fila nr. 51 dosar instanţă de fond, inculpatul H.C. precizează: „în cursul anului trecut (2007 s.n) m-am întâlnit cu inculpatul G. într-o piaţă din Linz şi l-am întrebat dacă nu cunoaşte pe cineva care este interesat să vină la muncă în construcţii în Austria dar care să fie şi buni meseriaşi. Inculpatul G. i-a găsit pe cei 4 şi împreună cu ei a venit în Austria, cred că pe data de 01 octombrie 2008", declaraţie din care rezultă rezoluţia infracţională a ambilor inculpaţi, privind infracţiunea de trafic de persoane.
Această declaraţie este confirmată şi de declaraţia inculpatului G.l. existentă la fila 52 dosar instanţă de fond, în care precizează: „mă mai opream prin pieţe în Austria, aici m-am întâlnit după multă vreme cu inculpatul H. şi acesta m-a întrebat dacă nu cunosc pe cineva care doreşte să lucreze în construcţii în Austria".
În declaraţia de la fila nr. 53 din dosarul primei instanţe, partea civilă D.C.D. precizează: „După ce am ajuns în Austria, am discutat cu inculpatul H. şi acesta ne-a promis din nou salariul de 1800 euro şi faptul că vom avea contracte de muncă. După câteva zile, întrucât nu aveam de mâncare, partea vătămată G. a primit ceva bani, dar nu ştiu de la cine, personal nu ştiu câţi bani am primit toţi patru, dar cred că undeva între 250 şi 300 euro. în urma unei discuţii telefonice avute cu inculpatul H. de către partea vătămată G. am observat că acesta era foarte speriat şi l-am întrebat ce s-a întâmplat, el mi-a răspuns că a fost ameninţat de inculpatul H. că va veni şi ne va rupe capul".
La rândul său, partea civilă S.F.S. precizează: „Am acceptat şi în vederea plecării în Austria am luat legătura cu inculpatul G. prin intermediul unui văr de al meu pentru a mă transporta", declaraţie care dovedeşte în continuare constituirea de parte civilă, faţă de ambii inculpaţi, cu suma de 1300 euro.
În declaraţia existentă la fila nr. 55 din dosarul primei instanţe, partea civilă H.A. precizează: „Am plecat cu inculpatul G. şi cu celelalte părţi vătămate în seara zilei de 2 octombrie 2008. M-am înţeles cu inculpatul G. ca după ce voi lucra în Austria şi când voi primi ceva bani să-i plătesc acestuia transportul în valoare de 100 euro", declaraţie care în continuare menţionează: „Pentru munca prestată în Austria timp de 3 săptămâni, am primit împreună cu celelalte părţi vătămate un total de 300 euro".
În declaraţia de la fila nr. 7 dosar urmărire penală, inculpatul G.l. precizează: „Băieţii care m-au căutat sunt numiţii: F.S.; D.C.D., G.F., H.A. am convenit cu ei şi am plecat împreună la începutul lunii octombrie 2008. l-am lăsat la C. şi eu am plecat şi nu mai ştiu ce s-a întâmplat. Am aşteptat să primesc banii dar nu i-am primit deoarece băieţii m-au sunat şi au spus că nu s-au înţeles la salariu cu patronul. Eu am cerut să lase banii la C., am fost la patronul austriac, acesta i-a dat 400 euro lui C. iar C. mi-a dat mie pentru că i-am adus băieţi la lucru", declaraţie care dovedeşte vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, vinovăţie care rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză.
Aşa fiind, în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelul declarat de procuror a fost admis, sentinţa penală apelată a fost desfiinţată cu privire la inculpatul G.l. şi rejudecându-se cauza, în temeiul prevederilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, inculpatul G.l. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs ambii inculpaţi.
Inculpatul G.l. a criticat Decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, activitatea inculpatului limitându-se numai la transportul persoanelor din România către Austria. A mai arătat că inculpatul nu a folosit violenţa, nu a constrâns părţile vătămate, nu a beneficiat de niciun folos material ca urmare a acestei infracţiuni, ci doar a luat act de manifestarea de voinţă a acestora de a munci în Austria.
Inculpatul H.C. a criticat ambele hotărâri prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea sa, întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia. A arătat că i-a propus celuilalt coinculpat să ia legătura cu persoane din ţară pentru a găsi eventuali doritori de a lucra în Austria; a mai arătat că acesta nu a avut cunoştinţă de faptul că cetăţeanul bosniac nu-şi va achita obligaţiile de plată faţă de aceştia. A mai susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii, întrucât nu a violentat şi ameninţat părţile vătămate, nu Ie-a constrâns pe acestea şi nu a beneficiat de niciun folos material.
În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei, să se dea o mai mare eficientă circumstanţelor atenuante, având în vedere că este căsătorit, are 2 copii minori în întreţinere, solicitând reducerea pedepsei de 5 ani închisoare într-un cuantum care să permită aplicarea disp. art. 861 C. pen.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
I. Referitor la inculpatul G.l., Înalta Curte constată că instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt, cu consecinţa greşitei condamnări a acestui inculpat. Practic, instanţa de apel s-a rezumat să redea declaraţiile părţilor vătămate şi ale celor doi inculpaţi, concluzionând apoi în mod simplist că este dovedită vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. Procedând în acest mod, instanţa de apel nu şi-a motivat Decizia de condamnare a inculpatului G.l., nefăcând o analiză a elementelor constitutive ale infracţiunii, în raport de împrejurarea că instanţa de fond, în considerentele hotărârii sale, argumentează de ce nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, sub aspectul laturii subiective, în situaţia în care există dubii în ceea ce priveşte cunoaşterea de către inculpat a condiţiilor în care părţile vătămate urmau a presta munca în Austria.
Examinând probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că recrutarea părţilor vătămate s-a realizat de inculpatul H., prin intermediul inculpatului G., în vreme ce transportul părţilor vătămate în Austria a fost asigurat de acesta din urmă, contra unei sume de bani, fără însă a cunoaşte condiţiile în care urmau să lucreze. Totodată, prima instanţa a apreciat condiţiile de muncă ale părţilor vătămate ca făcând parte din circumstanţele reale în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, circumstanţe care, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) C. pen., se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au prevăzut sau le-au cunoscut. Cum din cercetarea judecătorească desfăşurată în faţa instanţei de fond a reieşit fără dubiu că inculpatul G.l. nu a cunoscut şi nu a oferit părţilor vătămate alte detalii despre munca ce urmau a o presta decât cele referitoare la cuantumul salariului lunar - părţile vătămate primind lămuriri înainte de plecare de la inculpatul H., pe care l-au contactat telefonic - este corectă constatarea primei instanţe în sensul că inculpatul G. nu a cunoscut că părţile vătămate vor fi exploatate şi, implicit, că nu a acţionat cu intenţia specifică infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Pentru toate aceste considerente, recursul inculpatului G.l. este întemeiat, astfel că Înalta Curte, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul acestuia, va casa în parte Decizia recurată şi va menţine sentinţa penală nr. 373/ P din 19 iunie 2009 a Tribunalului Timiş, secţia penală, în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat.
Conform dispoziţiile art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
II. 1. În ceea ce priveşte recursul inculpatului H.C. împotriva aceleiaşi decizii, ce vizează greşita sa condamnare pentru infracţiunea prev. de art. art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte constată că în raport de mijloacele de probă administrate, la care s-a făcut referire de către prima instanţa, simplele susţineri ale inculpatului în sensul că nu a cunoscut că părţile vătămate vor fi exploatate sau că nu acestea nu şi-au primit drepturile salariale promise întrucât nu erau calificate pentru munca în construcţii, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse, analizate detaliat de instanţa de fond, aceasta evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia şi vinovăţia inculpatului.
În acest sens, se impune a fi relevată împrejurarea că părţile vătămate au fost debarcate direct la locuinţa inculpatului H.C. care, după ce Ie-a repetat condiţiile de care se vor bucura, Ie-a făcut cunoscut că orice problemă care se va ivi în desfăşurarea activităţii lor trebuie să o cunoască doar el şi tot el va fi cel care va menţine legătura cu patronul pentru achitarea salariilor, în sensul că el le va ridica, apoi le va plăti personal sumele cuvenite aşa cum s-au înţeles. Or, în condiţiile în care nu avea nicio implicare şi acţiona doar din prietenie cu patronul bosniac, este de neînţeles de ce inculpatul H., constatând că situaţie devine tensionată după circa trei săptămâni de zile în care cele patru victime nu au primit decât sume modice pentru mâncare, a continuat să dialogheze cu acestea şi chiar Ie-a ameninţat cu moartea în cazul în care insistă în demersul lor de a-şi primi banii cuveniţi, chiar reduşi de la 1800 la 1400 euro lunar, după cum pretinde că ar fi fost intenţia patronului bosniac.
Ca atare, solicitarea inculpatului de a fi achitat pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, este nefondată şi urmează a fi respinsă.
2. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea constată că circumstanţele personale invocate de inculpat au fost avute în vedere de prima instanţă care a motivat detaliat cuantumul pedepsei şi modalitatea de individualizare, astfel că solicitarea inculpatului de a i se reduce pedeapsa, este nejustificată, luând în considerare gravitatea faptei şi împrejurările în care s-a comis aceasta, în raport de care Înalta Curte apreciază că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante şi, pe cale de consecinţă, coborârea pedepsei sub limita prevăzută de lege.
Totodată, în raport de cuantumul pedepsei principale, care, aşa cum am arătat, nu se justifică a fi redusă, Curtea nu poate primi nici solicitarea de a se suspenda executarea acesteia sub supraveghere, nefiind îndeplinite cerinţele art. 861 C. pen., respectiv cea privitoare la limita maximă a pedepsei aplicate - de cel mult 4 ani închisoare.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpatul H.C. ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăţie fapta reţinută în sarcina sa şi nu se justifică reducerea pedepsei sau executarea sa într-o modalitate neprivativă de libertate.
Conform dispoziţiile art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul declarat de inculpatul G.l. împotriva Deciziei penale nr. 43/ A din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează în parte Decizia recurată şi menţine sentinţa penală nr. 373/ P din 19 iunie 2009 a Tribunalului Timiş, secţia penală, numai în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat H.C. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului şi 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu părţilor vătămate G.F.A., H.A., S.F.S. şi D.C., se vor avansa din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpatul G.l., rămân în sarcina statului, iar sumele de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului şi 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu părţilor vătămate G.F.A., H.A., S.F.S. şi D.C., se vor suporta din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2439/2010. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 637/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs → |
|---|
