ICCJ. Decizia nr. 721/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 721/2010

Dosar nr. 1447/1/2010

Şedinţa publică din 24 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11231/3/2009 (306/2010), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpatului S.D.C.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se menţin în continuare şi impun privarea de libertate a inculpatului.

S-a apreciat că probele avute în vedere la pronunţarea hotărârii primei instanţe constituie indicii temeinice, în sensul dispoziţiilor art. 681 C. proc. pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele prevăzute de legea penală.

Totodată, s-a constatat că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile cercetate este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Aceasta rezultă din gradul de pericol social al infracţiunilor reţinute în sarcina sa, de natura infracţiunilor comise, din gravitatea deosebită a acestora.

Ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., Curtea a apreciat că măsura arestării preventive este justificată de motive pertinente şi suficiente şi, în consecinţă, a menţinut starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.D.C., fără a arăta motivele de casare.

În concluziile orale, apărătorul din oficiu al inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi judecarea inculpatului în stare de libertate deoarece acesta este doar consumator de droguri şi nu traficant, iar condamnarea sa nu înseamnă că prezintă pericol pentru ordinea publică.

Verificând hotărârea atacată în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică.

Prin Sentinţa penală nr. 1053 din 21 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a condamnat, printre alţii, pe inculpatul S.D.C. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) şi c), art. 37 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a), c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a), c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.

S-a reţinut, în fapt, în sarcina inculpatului că în perioada mai - iunie 2008 împreună cu alţi inculpaţi, a procurat şi deţinut fără drept diferite cantităţi de haşiş. În luna iunie 2008 a furnizat lui C.C. un număr de 10 comprimate ecstasy (MDMA) cu simbolul „?”, din care acesta din urmă a vândut colaboratorului I.I. un număr de 5 comprimate la data de 11 iunie 2008 şi alte 5 comprimate la data de 17 iunie 2008.

La data de 22 ianuarie 2009, cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, asupra sa a fost găsită cantitatea de 1,32 grame cannabis, pe care o deţinea pentru consum propriu.

În cauză există suficiente indicii care să facă rezonabilă presupunerea că inculpatul se face vinovat de faptele reţinute în sarcina sa.

Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată la 22 ianuarie 2009 şi a fost menţinută pe tot parcursul procesului penal.

Înalta Curte constată că instanţa a reţinut în mod corect că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată prezintă o gravitate şi un pericol social sporit la adresa stării de sănătate şi de siguranţă a societăţii, ele fiind sancţionate cu pedepse cu închisoarea mai mari de 4 ani. Inculpatul este, de asemenea, recidivist.

Având în vedere toate aceste împrejurări şi date, în mod corect s-a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului nu este legală şi oportună, sub aspectul pericolului concret la care sunt expuşi membrii societăţii prin contactul cu traficanţii de droguri, cărora unii dintre ei pot să le cadă victime.

Constatând că în cauză nu există temeiuri pentru revocarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Văzând dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.C. împotriva Încheierii din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 11231/3/2009 (306/2010).

Obligă recurentul inculpat la 260 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 721/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs