ICCJ. Decizia nr. 729/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 729/2010

Dosar nr. 192/214/200.

Şedinţa publică din 25 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 763/R din 15 decembrie 2009 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat recursul părţii vătămate U.R. împotriva deciziei penale nr. 129 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Argeş, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare statului, în esenţă apreciindu-se că soluţiile adoptate de cele două instanţe inferioare sunt legale şi temeinice.

Deşi soluţia instanţei de recurs este definitivă, în continuare petenta declară recurs nefiind mulţumită de soluţiile adoptate în fond, apel şi recurs.

Potrivit art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunalele militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.

Calea de atac ordinară a recursului a fost deja exercitată de către partea vătămată, cauza fiind soluţionată în primă instanţă de către Judecătoria Costeşti, în apel de către Tribunalul Argeş şi în recurs de către Curtea de Apel Piteşti.

Prin urmare, se constată că s-a declarat recurs la recurs, o asemenea cale de atac nefiind prevăzută de lege.

Fiind inadmisibil recursul, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a fi respins ca atare.

Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată U.R. împotriva deciziei penale nr. 763/R din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 729/2010. Penal