ICCJ. Decizia nr. 740/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 740/2010
Dosar nr. 7644/2/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 253 din 1 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut efectele sentinţei penale nr. 697 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului din Padova, nr. 123 din 8 mai 2006 a Tribunalului Mantova şi nr. 93 din 19 septembrie 2006 a Tribunalului Ordinar din Veneţia.
A dispus transferarea persoanei condamnate D.C. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 11 ani închisoare, deducând prevenţia începând cu data de 9 noiembrie 2004 la zi.
S-a apreciat că sunt întrunite cerinţele legale impuse de prevederile art. 145 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoaşterea hotărârilor penale străine şi transferarea condamnatului în România.
În termen legal au exercitat calea ordinară a recursului atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cât şi persoana transferabilă.
Astfel, parchetul consideră că soluţia instanţei de fond este nelegală întrucât s-a omis să se pronunţe cu privire la actul procedural al Procuraturii Generale din Brescia prin care pedepsele din cele 3 sentinţe penale au fost contopite la data de 7 decembrie 2007, pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare şi 2000 Euro fiind scăzută cu 3 ani închisoare şi 2000 Euro ca efect a aplicării Legii de graţiere nr. 241/2006 din Italia, rămânând un rest de pedeapsă de executat de 11 ani închisoare.
Se mai susţine că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la pedepsele accesorii aplicate de către autorităţile judiciare italiene constând în interdicţia de a deţine funcţii publice.
Persoana transferabilă deşi a declarat recurs nu şi l-a motivat.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârea atacată cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept - conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt fondate numai cele ale parchetului.
Astfel, deşi instanţa de fond a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 era obligată să respecte felul şi durata pedepsei aplicate de către instanţa de condamnare.
Într-adevăr, în dispozitivul hotărârii, instanţa naţională era obligată ca pe lângă recunoaşterea celor 3 sentinţe penale să constate şi graţierea aplicată prin actul de clemenţă a statului italian la pedeapsa rezultantă.
Şi mai mult, prin hotărârile respective, s-a interzis persoanei transferabile deţinerea pe viaţă a vreunei funcţii publice, care nici nu a fost menţionată în hotărârea instanţei de fond.
Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul parchetului va fi admis, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul persoanei transferabile va fi respins ca nefondat, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare statului, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 253 din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe persoana transferabilă D.C.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Recunoaşte efectele sentinţelor penale nr. 697/05 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului Padova, nr. 123/06 din 8 mai 2006 a Tribunalului Mantova şi nr. 93/06 din 29 septembrie 2006 a Tribunalului Ordinar din Veneţia.
Constată că pedepsele aplicate prin sentinţele menţionate, au fost contopite la 7 decembrie 2007 prin actul procedural al Procuraturii din Brescia, prin care s-a stabilit ca numitul D.C. să execute 14 ani închisoare.
Constată că în baza Legii de graţiere nr. 241/2006 s-au scăzut 3 ani închisoare şi a fost a fost graţiată amenda de 2000 Euro, rămânând de executat 11 ani de închisoare şi interzicerea, pe viaţă, a deţinerii de funcţii publice.
Dispune transferarea persoanei condamnate D.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare.
Deduce perioada executată din pedeapsă, începând cu 9 noiembrie 2004 la zi.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă D.C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului parchetului rămân în sarcina statului.
Obligă recurenta persoană transferabilă la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care în suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 729/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 752/2010. Penal → |
|---|
