ICCJ. Decizia nr. 772/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 772/2010
Dosar nr. 4686/2/2009
Şedinţa publică din 26 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 268 in 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea petentului Ş.T. şi a menţinut ordonanţa din 25 februarie 2009 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 2588/P/2005.
A obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa din 25 februarie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 2588/P/2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public T.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen. şi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a dispus disjungerea cauzei faţă de A.N. în vederea identificării acestuia şi continuarea cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., art. 288 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 293 C. pen., art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 31 alin. (2) raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi declinarea competenţei de soluţionare a dosarului disjuns în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti.
Pentru a se dispune astfel s-a reţinut că prin plângerea formulată la data de 8 august 2005 şi înregistrată, iniţial, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti sub nr. 7669/P/2005, numitul Ş.T., cu domiciliul stabil în S.U.A., a solicitat să se efectueze cercetări cu privire la condiţiile în care a fost înstrăinat, fără ştirea şi consimţământul său, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 711 din 10 mai 2005 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. din Bucureşti, imobilul (teren în suprafaţă de 233,18 mp şi construcţiile edificate pe acesta) situat în Bucureşti, sector 3, şi dobândit, prin cumpărare, în timpul căsătoriei cu Ş.E.
Ulterior, la data de 24 noiembrie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, apreciind că existau indicii privind săvârşirea, de către notarul public T.C.C., a infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin ordonanţa nr. 2588/P/2005 din data de 04 iulie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 51 C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public T.C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., reţinând, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că, în momentul autentificării actului de vânzare-cumpărare din 10 mai 2005, sus-numita s-a aflat în eroare cu privire la identitatea persoanei care a semnat contractul respectiv, în calitate de vânzătoare.
De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 38 C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen. cu aplicarea art. 25 C. proc. pen. şi art. 30 alin. (1) lit. a), d) C. proc. pen., disjungerea cauzei faţă de A.N., în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 288 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), precum şi declinarea competenţei de soluţionare a lucrării disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti.
Împotriva ordonanţei sus-menţionate numitul Ş.T. a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 1405/II-2/2006 din data de 22 august 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
După pronunţarea acestei soluţii, petentul a formulat o nouă plângere, întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen.
Analizând actele dosarului în raport de criticile formulate de către petent, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, secţia penală a apreciat că cercetările efectuate în cauză erau incomplete - astfel încât, prin sentinţa penală nr. 71 din 01 februarie 2007, (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2128/R din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală), a dispus admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei nr. 2588/P/2005 din 04 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale.
După completarea actelor premergătoare în sensul celor indicate de către instanţa de control judiciar (respectiv, prin reaudierea detaliată a notarului public T.C.C., şi a numiţilor G.M. şi M.V.M., ataşarea la dosar a documentelor în baza cărora Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. din Bucureşti a obţinut certificatul fiscal din 04 mai 2005 şi extrasele de carte funciară nr. 11394 din 19 aprilie 2005, nr. 12006 din 25 aprilie 2005 şi nr. 12857 din 05 mai 2005), în cauză s-au constatat următoarele:
Într-o zi din cursul lunii aprilie 2005 s-a prezentat la sediul Biroului Notarilor Publici Asociaţi N. din Bucureşti numita C.V., agent imobiliar, care a solicitat obţinerea unui extras de carte funciară, în vederea înstrăinării imobilului situat în Bucureşti, sector 3.
În baza actelor ce i-au fost puse la dispoziţie de către numita C.V., din 29 ianuarie 2004, pe numele Ş.E., copia încheierii de intabulare din 18 decembrie 2003, copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 09 iunie 2004 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. din Bucureşti, copia încheierii de rectificare a aceluiaşi contract, din data de 24 iunie 2004, numita C.M. (angajată în cadrul biroului sus-menţionat, în calitate de delegat notarial, de aproximativ 9 ani) a solicitat şi obţinut, de la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară sector 3 Bucureşti, extrasul de carte funciară din 19 aprilie 2005.
Având în vedere faptul că, până la expirarea termenului de valabilitate a extrasului de carte funciară, persoana care s-a prezentat ca fiind cumpărătorul imobilului respectiv nu a reuşit să procure întreaga sumă de bani necesară pentru achitarea preţului, au fost necesare, reprogramarea perfectării actului de vânzare-cumpărare şi obţinerea unui nou extras de carte funciară.
În aceste împrejurări au fost solicitate şi obţinute, de către numita C.M., alte două extrase de carte, funciară succesive, respectiv extrasul din 25 aprilie 2005 şi extrasul din 05 mai 2005.
La data de 04 mai 2005, în baza cererii formulate pe numele Ş.E., Consiliul Local Sector 3 Bucureşti - Direcţia Impozite şi Taxe Locale a emis certificatul fiscal pentru vânzare, nr. 78769.
De menţionat este faptul că, la cererea respectivă, au fost anexate o copie a actului de identitate al solicitantului (C.I. din 29 ianuarie 2004, pe numele Ş.E.) şi o copie a procurii purtând încheierea de autentificare din 12 martie 2005 cu antetul Consulatului General al României, din Los Angeles – S.U.A., din care rezultă că Detentul a împuternicit-o pe soţia sa, „Ş.E. - coproprietar" să îndeplinească toate formalităţile necesare şi să vândă, cui va crede de cuviinţă şi la preţul corespunzător, imobilul situat în Bucureşti, sector 3.
Ulterior, la data de 10 mai 2005, a fost autentificat, la Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. din Bucureşti, contractul de vânzare-cumpărare, din care rezultă că Ş.E. „domiciliată în Bucureşti, sect. 5, identificată cu C.I. din 29 ianuarie 2004, Secţia 24 Poliţie, „personal şi ca mandatar al soţului Ş.T.", a înstrăinat către numiţii G.M. şi M.V.M., în schimbul sumei de 46150 euro, imobilului situat în Bucureşti, sector 3.
La baza autentificării contractului sus-menţionat au stat următoarele înscrisuri:
- cererea formulată pe numele Ş.E. şi înregistrată în 10 mai 2005;
- extrasul de carte funciară din 05 mai 2005, cuprinzând, în partea a II-a (referitoare la înscrieri privitoare la proprietate), menţiunea „proprietar Ş.T. (necăsătorit) - încheierea din 17 iunie 2004";
- certificatul fiscal din 04 mai 2005, purtând, pe verso, menţiunea olografa „Situaţia la rol se menţine aceeaşi", semnată, datată „10 mai 2005" şi însoţită de impresiunea de ştampilă a Consiliul Local Sector 3 Bucureşti - Direcţia Impozite şi Taxe Locale;
- contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 09 iunie 2004, la Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. din Bucureşti, din care rezultă că „Ş.T., căsătorit", a dobândit prin cumpărare imobilului în cauză;
- încheierea de rectificare a contractului sus-menţionat, emisă la data de 24 iunie 2004, cu referire la vecinătăţile imobilului şi nr. corect al certificatului fiscal care a stat la baza perfectării tranzacţiei respective;
- procura de vânzare purtând încheierea de autentificare din 12 martie 2005 şi antetul Consulatului General al României la Los Angeles – S.U.A.
De precizat este faptul că notarul public T.C.C. a reţinut, spre a fi arhivate ca anexe la actul de vânzare-cumpărare, copii de pe actele de identitate cu care s-au legitimat semnatarii contractului respectiv, inclusiv o copie a C.I. din 29 ianuarie 2004, prezentat de către vânzătoare.
Efectuându-se verificări, s-a constatat că numele şi domiciliul titularului, înscrise în actul de identitate sus-menţionat, nu coincid cu cele ale persoanei căreia Secţia 24 Poliţie i-a eliberat, în realitate, documentul respectiv.
Astfel, C.I. din 29 ianuarie 2004, a fost emisă pentru numita R.F., domiciliată în Bucureşti, şi nu pentru persoana care figurează în actul de identitate prezentat notarului public T.C.C., respectiv Ş.E., (domiciliată în Bucureşti, sector 5).
Pe de altă parte, s-a constatat că nu există identitate între niciuna dintre cele două persoane menţionate mai sus şi soţia legitimă a petentului, care poartă numele Ş.E. (şi nu E., cum s-a prezentat vânzătoarea) şi are următoarele date de identificare: fiica lui P. şi a N.
De altfel, examinându-se, comparativ, fotografiile cu imaginea reală a soţiei petentului, aplicate pe paşaport, eliberat de autorităţile americane, respectiv pe paşaport, eliberat de autorităţile române, imaginea foto preluată de organele Secţiei 24 Poliţie în vederea eliberării C.I. şi fotografia aplicată pe actul de identitate ce i-a fost prezentat notarului public T.C.C., s-a constatat că nu există asemănări între semnalmentele exterioare ale numitei Ş.E. şi cele ale numitei R.F., respectiv ale persoanei necunoscute din ultima fotografie menţionată mai sus.
Mai mult, din adresa din 27 ianuarie 2006 a M.A.E. al României - Direcţia Generală de Afaceri Consulare şi adresa din 25 ianuarie 2006 a Consulatului General al României la Los Angeles – S.U.A. rezultă că încheierea de autentificare din 12 martie 2005, reprezintă „un fals grosolan".
Faţă de cele expuse anterior, s-a concluzionat că, în faţa notarului public T.C.C., s-a prezentat, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 10 mai 2005, o persoană necunoscută care a afirmat în mod mincinos că era soţia coproprietarului Ş.T. şi care, pentru a face dovada pretinselor identităţi şi calităţi de mandatar al acestuia, s-a legitimat cu un act de identitate fals şi a pus la dispoziţia notarului o procură de vânzare plăsmuită.
Fiind audiat, petentul a declarat că, întrucât intenţiona să dezafecteze construcţiile existente pe terenul proprietate personală, situat în E. Bucureşti, sector 3 şi să edifice o nouă locuinţă, pe acelaşi teren şi dat fiind că, având domiciliul în S.U.A., nu avea posibilitatea de a se ocupa, personal, de îndeplinirea formalităţilor necesare, l-a împuternicit în acest scop pe numitul S.D., prin procura autentificată din 30 iunie 2004 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. din Bucureşti, iar actele de proprietate ale imobilului respectiv le-a lăsat, spre păstrare, numitei T.L.
Potrivit declaraţiilor numiţilor S.D. şi T.L., ori de câte ori era necesară prezentarea actelor respective în faţa autorităţilor, acestea erau preluate de către S.D., iar, ulterior, după îndeplinirea formalităţilor corespunzătoare, erau restituite numitei T.L.
Sus-numiţii au precizat, însă, că nu cunosc condiţiile şi împrejurările în care a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare din 10 mai 2005.
Numitul G.M. a declarat că, într-o zi din luna aprilie 2005, ducându-se prin zona în care locuia, a observat că, pe terenul în cauză, era înfiptă o pancartă, pe care scria „De vânzare".
Fiind interesat de achiziţionarea imobilului respectiv, sus-numitul l-a apelat imediat pe titularul telefonului al cărui număr era indicat pe pancartă, solicitând o întrevedere cu proprietarul terenului. Astfel, numitul G.M. s-a întâlnit cu o persoană de sex feminin, înaltă, brunetă, care s-a prezentat ca fiind soţia proprietarului şi a precizat că fusese împuternicită de către acesta din urmă să înstrăineze imobilului respectiv.
Persoana în cauză i-a înmânat numitului G.M., în fotocopii, actul de proprietate al imobilului, actul său de identitate şi procura de vânzare.
După ce a verificat situaţia proprietăţii prin intermediul unei persoane abilitate în acest sens, numitul G.M. a convenit, împreună cu pretinsa soţie a petentului, preţul vânzării.
Întrucât nu deţinea întreaga sumă de bani, numitul G.M. a solicitat sprijin financiar numitului M.V.M., care a acceptat să îi acorde diferenţa de sumă, cu condiţia să fie înscris în actul de vânzare-cumpărare ca şi cumpărător al unei cote părţi din imobilului în cauză.
Cu prilejul audierii, numitul M.V.M. a confirmat aspectele relatate de către numitul G.M., precizând că, astfel cum a fost redactat şi autentificat, actul de vânzare-cumpărare reflectă întocmai acordul lor de voinţă.
Numiţii G.M. şi M.V.M. au apreciat că, în vederea perfectării tranzacţiei, au fost prezentate actele de proprietate şi cele de identitate ale părţilor, în original.
Fiindu-le prezentată copia C.I., păstrată în arhiva Biroului Notarilor Publici Asociaţi N. din Bucureşti, numitul G.M. a arătat că persoana din fotografie are semnalmente asemănătoare cu cea care a semnat contractul, în calitate de vânzătoare, precizând doar că, la momentul respectiv, aceasta din urmă avea o altă coafură.
Numitul M.V.M. a arătat, la rândul său, că nu poate susţine, fără dubiu, că persoana din fotografia respectivă este cea care a semnat contractul, dat fiind că pe aceasta din urmă a întâlnit-o doar o singură dată, în ziua perfectării actului de vânzare-cumpărare, când purta părul strâns la spate.
Cu prilejul reaudierii, notarul public T.C.C. a declarat că, înainte de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, a examinat, cu atenţie, actul de vânzare-cumpărare din 09 iunie 2004, procura de vânzare din 12 martie 2005 şi cartea de identitate a vânzătoarei - toate aceste documente fiindu-i prezentate în original - însă nu a observat existenţa niciunui element de natură a-i atrage suspiciuniînceea ce priveşte autenticitatea lor.
Sus-numita a precizat că nu a solicitat vânzătoarei alte înscrisuri în dovedirea stării sale civile, întrucât a apreciat că erau suficiente cele ce i-au fost prezentate, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare din 09 iunie 2004, în care s-a menţionat că numitul Ş.T. era căsătorit la data dobândirii imobilului, procura de vânzare din 12 martie 2005, în care s-a menţionat că petentul a împuternicit-o pe soţia sa, Ş.E., să îndeplinească formalităţile necesare în vederea înstrăinării imobilului şi cartea de identitate cu aparenţă de autenticitate, care i-a fost prezentată de către vânzătoare.
Notarul public T.C.C. a mai arătat că, examinând extrasul de carte funciară din 05 mai 2005, a sesizat menţiunea „necăsătorit", din dreptul numelui proprietarului (aflată în neconcordanţă cu datele care rezultau din celelalte înscrisuri), însă a considerat-o o simplă eroare materială, întrucât, cu prilejul verificărilor, a constatat că extrasul respectiv atesta înscrierea dreptului de proprietate al petentului în baza actului de vânzare-cumpărare din 09 iunie 2004, unde s-a precizat că petentul era căsătorit.
Având în vedere aspectele prezentate mai sus, nu i se poate imputa notarului public T.C.C. faptul că nu a solicitat şi alte documente în dovedirea pretinsei calităţi a vânzătoarei, de soţie a numitului Ş.T.
Simpla menţiune nereală, din cuprinsul extrasului de carte funciară, nu putea constitui, prin ea însăşi, temei pentru refuzul notarului public T.C.C. de a încheia actul, întrucât, pe de o parte, înscrisul sus-menţionat nu constituie un act doveditor privind starea civilă a petentului şi, pe de altă parte, menţiunii respective i se opun înscrisuri cu aparenţă de autenticitate.
Referitor la menţiunea din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 10 mai 2005, potrivit căreia imobilul în cauză s-a aflat „liber şi continuu în proprietatea şi posesia [exclusivă a] vânzătoarei", din examinarea textului respectiv în integralitatea sa rezultă, în mod neîndoielnic, că reprezintă o greşeală de redactare, care nu afectează valabilitatea actului juridic.
De altfel, potrivit prevederilor art. 53 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, eroarea respectivă poate fi îndreptată oricând de către notarul public T.C.C., prin încheiere, la cererea părţilor sau din oficiu.
Faţă de aspectele expuse mai sus, s-a apreciat că, în momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 10 mai 2005, notarul public T.C.C. s-a aflat în eroare atât cu privire la, identitatea persoanei necunoscute care a semnat, în calitate de vânzătoare, actul respectiv, cât şi asupra autenticităţii procurii de vânzare din 12 martie 2005.
Împotriva sentinţei mai sus-menţionate petiţionarul a declarat recurs susţinând în esenţă acelaşi motive care au stat la baza plângerii pe care a adresat-o instanţei de fond.
Recursul declarat de petiţionar este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Petiţionarul Ş.T. a formulat plângere împotriva ordonanţei din 25 februarie 2009 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 2588/P/2005 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public T.C.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., aceasta fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. 4686/2/2009 (1236/2008).
În motivarea plângerii petiţionarul a arătat că ordonanţa atacată este nelegală deoarece prin sentinţa penală nr. 71 din 1 februarie 2007 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti i s-a admis plângerea formulată împotriva rezoluţiei din Dosarul nr. 2588/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în urma desfiinţării rezoluţiei, cauza fiind trimisă la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de notarul T.C.C. Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului declarat de procuror.
Petiţionarul a arătat că sentinţa penală nr. 71 era obligatorie pentru procuror care trebuia să înceapă urmărirea penală împotriva notarului, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 6108 din 23 octombrie 2006.
În plângerea formulată petiţionarul a mai arătat că la biroul notarului T.C.C. s-a perfectat vânzarea proprietăţii sale compusă din suprafaţa de teren de 233,18 m.p. şi construcţii demolabile, vânzare care a avut la bază acte false.
Petiţionarul apreciază că notarul a încălcat dispoziţiile art. 50, 58 din Legea nr. 36/1995 referitoare la obligaţia acestuia de a identifica părţile participante la actul notarial, şi nu a făcut un minimum de verificări pentru a certifica identitatea vânzătoarei şi autenticitatea actelor prezentate.
Astfel, în motivarea plângerii petiţionarul a mai arătat că nu a solicitat certificatul de căsătorie al vânzătoarei, luând ca dovadă a identităţii acesteia cartea de identitate deşi aceasta fiind cetăţean român cu domiciliul în străinătate nu avea carte de identitate ci numai paşaport, că nu a solicitat originalul cărţii de identitate şi al procurii de vânzare.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului precum şi sentinţa penală nr. 268 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, se constată că hotărârea judecătorească este nemotivată.
Potrivit art. 50 din Legea nr. 36/1995, notarul are obligaţia de a identifica părţile participante la actul notarial.
În situaţia în care notarul public nu cunoaşte părţile, este obligat să se convingă de identitatea acestora stabilită după caz, prin:
a) acte de identitate sau legitimaţii oficiale prevăzute cu semnătură, ştampilă şi fotografia posesorului;
b) atestarea avocatului care asistă partea.
c) doi martori de identitate, cunoscuţi personal de notarul public sau legitimaţi conform lit. a).
În art. 58 din aceeaşi lege se prevede: „Pentru autentificarea unui act, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor".
Se constată că instanţa de fond fără a analiza probele administrate în cauză, a respins ca nefondată plângerea petentului Ş.T. şi a menţinut ordonanţa din 25 februarie 2009 pronunţată de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 2588/P/2005 rezumându-se a reţine că notarul public nu a cunoscut despre falsificarea documentelor respective (act de identitate, procură de vânzare) de către făptuitoarea rămasă neidentificată şi că notarul public nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu acesta fiind doar în eroare asupra identităţii persoanei care s-a prezentat în faţa ei, fără să răspundă criticilor formulate de petiţionar referitoare la obligativitatea notarului public de a face un minimum de verificări pentru a certifica identitatea vânzătoarei şi autenticitatea actelor prezentate în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la sentinţa penală nr. 71 din 1 februarie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti prin care a fost admisă plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 2588/P/2005 cauza fiind trimisă procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de notarul T.C.C.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de petiţionarul Ş.T. împotriva sentinţei penale nr. 268 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Rejudecând cauza instanţa de fond va lua în examinare şi se va pronunţa şi asupra celorlalte motive formulate de petiţionar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul Ş.T. împotriva sentinţei penale nr. 268 din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4155/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4160/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
