ICCJ. Decizia nr. 782/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 782/2010
Dosar nr. 1124/33/2009
Şedinţa publică din 1 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 57 din 12 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată plângerea formulată de petentele C.S., A.P. şi P.E. împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărirea penală nr. 342/P/2007 din 31 octombrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj faţă de învinuitul B.E., menţinând rezoluţia atacată.
Prin rezoluţia atacată, s-a dispus în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.E., fiul lui A. şi R., născut la 20 iulie 1957, în jud. Maramureş, cetăţean român, absolvent al Facultăţii de Drept, avocat în cadrul Baroului Maramureş, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în jud. Maramureş, pentru infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (2) C. pen.
În fapt s-a reţinut că în 28 iulie 2007, în jurul orei 9,00 în timp ce făptuitorul conducea autoturismul ";N.P.";, în direcţia Baia Mare, pe drumul judeţean nr. 182, circulând regulamentar pe partea dreaptă, pe un drum cu prioritate, după ce a rulat pe un pod şi a intrat în intersecţia drumului principal cu drumul comunal nr. 48 Groşi, a tamponat cu partea din faţă, partea lateral stânga a moped-ului condus de victima S.Ş.M., care a intrat în drumul principal de pe drumul secundar din partea stângă a făptuitorului, a tăiat calea autoturismului acestuia, fără a se asigura şi fără a respecta indicatorul ";cedează trecerea";, urmând proiectarea moped-ului şi a victimei spre Tg. Lăpuş; victima nu purta cască de protecţie omologată, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, unde a fost diagnosticat cu politraumatism TCCA cu otoragie, fractură cominutivă la ambele oase ale gambei stângi, fractură humerus drept şi plăgi multiple tăiate şi, în ciuda tratamentului medical, în 15 septembrie 2007 victima a decedat în spital ca urmare a politraumatismului suferit în evoluţia căruia a intervenit o stare septică.
S-a constatat pe baza probelor administrate că accidentul soldat cu moartea victimei s-a produs din culpa exclusivă a acesteia, în acest sens coroborându-se declaraţiile martorilor cu concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză.
Împotriva rezoluţiei au formulat plângere petentele care au susţinut, în esenţă, că organul de urmărire penală nu a procedat la o analiză atentă şi aprofundată a materialului probator şi nu a dispus o extindere a probatoriului în condiţiile în care a constatat existenţa unor date contradictorii cu privire la situaţia de fapt, astfel că s-a ajuns la o concluzie eronată, greu de acceptat, respectiv că făptuitorul, deşi conducea autoturismul cu o viteză sub limita legală, nu a putut evita impactul cu moped-ul.
Instanţa, învestită cu judecarea plângerii a constatat că urmărirea penală a fost efectuată în mod complet, fiind audiaţi toţi martorii oculari şi fiind efectuată expertiza tehnică la care a participat şi expertul parte desemnat de către petente.
S-a argumentat în sensul că afirmaţiile petentelor referitoare la tipul autoturismului condus de făptuitor ca fiind autoturism de teren şi la martorii audiaţi în cauză despre care au susţinut că ar fi fost propuşi de făptuitorul B.E., nu ar fi putut fi primite, fiind contrazise de realitate.
Astfel, autoturismul N.P. aparţinând intimatului nu este autoturism de teren, iar martorii audiaţi în cauză nu au fost propuşi de făptuitor, audierea acestora dispunându-se din oficiu, audierea acestora dispunându-se din oficiu, fiind persoane care au asistat direct la momentul producerii impactului.
Pe fond instanţa a apreciat relevanţa declaraţiilor martorilor oculari care, am relatat constant, că victima conducea cu viteză motoscuterul şi a pătruns în drumul principal fără să se asigure, încercând să efectueze o manevră periculoasă spre stânga traversând banda pe care se deplasează regulamentar făptuitorul, ceea ce a condus la impact. Din raportul de expertiză tehnică a rezultat că făptuitorul se deplasa cu o viteză sub limita legală, spre deosebire de victimă care se deplasa cu motoscuterul având o viteză de 49 km/oră, iar evitarea impactului de către făptuitor era puţin probabilă datorită existenţei parapetului podului şi, respectiv imposibilităţii evitării acroşării mopedului, concluzie reluată în alţi termeni şi de către expertul parte.
Lipsa de vizibilitate a făptuitorului înspre drumul comunal, pe care s-a deplasat victima înainte de a pătrunde în drumul principal, a fost probată şi de planşele foto aflate la dosar, din care rezultă că existenţa în zonă a vegetaţiei bogate şi a unei grămezi de pământ au condus la imposibilitatea observării victimei de către făptuitor şi implicit la cea a frânării autoturismului N.
Examinând probele administrate la urmărirea penală, instanţa a constatat întemeiată concluzia procurorului privind lipsa oricărei culpe a făptuitorului în producerea accidentului soldat cu moartea victimei şi, respectiv, soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă faţă de intimat, respingând în consecinţă plângerea formulată de către petente.
Împotriva sentinţei penale pronunţate de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs petentele, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, prin apărător, susţinerile iniţiale şi au solicitat casarea sentinţei, iar pe fond desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror şi completarea probelor, respectiv efectuarea unei noi expertize şi reaudierea martorilor.
Înalta Curte examinând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările din dosar în raport cu criticile invocate cât şi din oficiu constată că recursul formulat de petiţionare este nefondat.
Soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă de procuror faţă de intimatul B.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. este corectă, susţinută fiind de probele administrate în cauză, din coroborarea cărora a rezultat că accidentul rutier soldat cu moartea victimei S.Ş.M. s-a produs din culpa exclusivă a victimei care deplasându-se cu un moped pe drumul comunal 48 Groşi, jud. Maramureş a pătruns în intersecţia cu DJ 182 fără a se asigura, ignorând indicatorul ";cedează trecerea"; şi a fost accidentat de autoturismul condus regulamentar de către intimatul B.E., care deşi se deplasa cu o viteză redusă s-a aflat în imposibilitatea de a evita accidentul.
În urma leziunilor suferite victima a decedat la data de 16 septembrie 2007.
Atât martorii audiaţi în cauză, care au perceput direct împrejurările în care s-a produs accidentul, cât şi expertiza tehnică efectuată la care a participat şi un expert propus de către petente, au concluzionat fără echivoc că intimatul B.E. care se deplasa cu o viteză de 49 km/h nu a avut nici timpul şi nici spaţiul necesar pentru a opri autoturismul înainte de producerea coliziunii cu moped-ul condus de victima apărută intempestiv.
Susţinerile recurentelor în sensul că nu s-au administrat suficiente probe sau că unele probe sunt contradictorii, existând aspecte neelucidate sunt contrazise de realitate.
În cauză au fost audiaţi toţi martorii oculari, s-au efectuat schiţe ale locului producerii accidentului, planşe foto şi expertiză tehnică, probe pe baza cărora s-a putut stabili situaţia de fapt şi care au condus la concluzia întemeiată că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a intimatului.
Aşa fiind, hotărârea primei instanţe, de menţinere a rezoluţiei dispuse faţă de intimat, ca urmare a respingerii plângerii formulate de petente împotriva rezoluţiei procurorului, apare ca fiind legală şi temeinică, astfel că recursul declarat de către petiţionare este nefondat şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de petiţionarii C.S., A.P. şi P.E. împotriva Sentinţei penale nr. 57 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă fiecare recurent petiţionar la plata sumei de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 1 martie 2010.
+++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4479/2010
Dosar nr. 10134/1/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 15/MEA din 7 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 834/45/2010, s-a admis sesizarea procurorului şi, în baza dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222 din 10 noiembrie 2008, s-a dispus arestarea persoanei solicitată B.V., fiica lui M. şi F., născută la data de 7 iunie 1968 în Republica Moldova, cu domiciliul în Republica Moldova, cetăţenie dublă - română şi moldovenească, aflată în stare de reţinere, în baza semnalării transmise prin Sistemul Informatic Schengen de autorităţile judiciare din Austria, care are la bază mandatul european de arestare emis de Tribunalul Regional Eisenstadt la data de 24 octombrie 2007, cu referinţa Dosarului 6UR 223/05S, pe o durată de 4 zile, cu începere de la 7 decembrie 2010 şi până la 10 decembrie 2010, inclusiv.
S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
Pentru a pronunţa încheierea sus-menţionată, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin semnalarea emisă de autorităţile judiciare din Austria la data de 23 mai 2007, înregistrată în Sistemul de Informaţii Schengen cu număr de referinţă mesaj: 12371 şi apoi, după identificarea persoanei solicitate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, sub nr. 3654/II/5/2010 din 7 decembrie 2010 s-a solicitat de către autorităţile judiciare austriece - Tribunalul Regional Eisenstadt, arestarea şi predarea numitei B.V., fiica lui M. şi F., născută la data de 7 iunie 1968 în Republica Moldova.
Semnalarea în SIS a avut la bază mandatul european de arestare cu referinţa dosarului 6 UR 223/05S, emis de Tribunalul Regional Eisenstadt pentru fapta de trafic de emigranţi, prevăzută de art. 104/ABS, 1 U 3 FRG, 278 A STGB C. pen. austriac, presupus a fi săvârşită de persoana solicitată B.V. şi care nu se află la dosar.
Actul care fundamentează mandatul european de arestare este mandatul de arestare emis la data de 13 decembrie 2005 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Regional Eisenstadt, iar durata maximă a pedepsei ce se poate aplica pentru infracţiunea reţinută în sarcina persoanei solicitate este de 5 ani.
După identificarea şi reţinerea persoanei solicitate, prin Ordonanţa nr. 16/2010 din 7 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, a fost sesizată instanţa cu luarea măsurii arestării şi continuarea procedurii de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece.
După identificare de către instanţa de judecată, s-a constatat că persoana solicitată a fost informată despre motivul reţinerii, apoi a fost audiată conform art. 90 alin. (10) din Legea nr. 302/2004.
Văzând semnalarea transmisă de autorităţile judiciare din Austria, faptul că s-a urmat procedura cerută de art. 883 din Legea nr. 302/2004 modificată, că o altă măsură preventivă nu este posibilă şi că sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru arestarea persoanei solicitate în caz de urgenţă, în vederea asigurării prezentării acesteia în faţa autorităţilor austriece, în baza dispoziţiei imperative înscrise în art. 90 alin. (2) din legea menţionată, instanţa de fond a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 4 zile, începând cu data de 7 decembrie 2010.
Totodată, instanţa a solicitat procurorului să depună în termenul de 4 zile acordat în acest sens, mandatul european de arestare însoţit de traducerea în limba română şi a acordat termen la data de 10 decembrie 2010 pentru când a dispus citarea persoanei solicitate.
Împotriva încheierii a declarat recurs persoana solicitată B.V. care, prin apărător, a cerut înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, măsură apreciată ca suficientă pentru a oferi garanţiile procesuale necesare executării mandatului european de arestare emis pe numele său de către autorităţile judiciare din Austria.
În ultimul cuvânt, recurenta a precizat că nu a încălcat legea, nici în România, nici în Republica Moldova şi a cerut să fie pusă în libertate deoarece este bolnavă şi nu suportă regimul de detenţie.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de persoana solicitată, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din actele şi lucrările de la dosar rezultă că, prin semnalarea emisă de autorităţile judiciare din Austria la data de 23 mai 2007, înregistrată în Sistemul de Informaţii Schengen cu nr. de referinţă mesaj: 12371, s-a solicitat de către autorităţile judiciare austriece, arestarea şi predarea recurentei în vederea executării mandatului european de arestare cu referinţa dosarului 6 UR 223/05S, emis de Tribunalul Regional Eisenstadt pentru fapta de trafic de emigranţi prevăzută de art. 104/ABS, 1 U 3 FRG, 278 A STGB C. pen. austriac, faptă pedepsită cu închisoarea de până la 5 ani, presupus a fi comisă de către B.V..
Instanţa de fond, sesizată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cu luarea măsurii arestării şi continuarea procedurii de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece, - după ce în prealabil persoana solicitată a fost reţinută prin Ordonanţa nr. 16/2010 din 7 decembrie 2010 -, a dispus arestarea persoanei solicitate, apreciind că o altă măsură preventivă nu este posibilă.
Este adevărat că art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, dă posibilitatea instanţei de judecată - sesizată în condiţiile art. 883 -, să opteze între a dispune arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, situaţie în care, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română. Dar, având în vedere infracţiunile presupus a fi comise de către recurenta persoană solicitată şi pentru care se solicită predarea acesteia autorităţilor judiciare austriece, modul şi împrejurările în care se reţine că au fost săvârşite, faptul că recurenta a fost depistată de lucrătorii poliţiei de frontieră din cadrul Punctului de trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, având intenţia de a părăsi România, Înalta Curte constată că în mod just instanţa de fond a apreciat că nu este oportună luarea faţă de persoana solicitată a unei alte măsuri preventive neprivative de libertate şi a dispus arestarea acesteia pe durata de 4 zile prevăzută de art. 90 alin. (2) C. proc. pen.
Susţinerile recurentei persoane solicitată în sensul că nu a încălcat legea şi că nu suportă regimul de detenţie nu pot fi primite deoarece, instanţa română sesizată în procedura prevăzută de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, are competenţa de a verifica doar dacă, persoana solicitată, reţinută pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol) a fost informată despre motivul reţinerii şi nu de a verifica dacă aceasta a comis sau nu fapte pentru care se solicită predarea de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare. În procedura de executare a mandatului european de arestare, dacă persoana solicitată nu este de acord cu predarea, în funcţie de durata acesteia, instanţa poate dispune punerea în libertate a persoanei solicitată, situaţie în care aplică în mod obligatoriu dispoziţiile art. 145 C. proc. pen. care reglementează măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În consecinţă, reţinând că încheierea pronunţată de instanţa de fond prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate B.V. pe o perioadă de 4 zile este legală şi temeinică, recursul declarat de aceasta se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 520 RON din care, suma de 320 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.V. împotriva Încheierii nr. 15/MEA din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 834/45/2010.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 339/2010. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 826/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
