ICCJ. Decizia nr. 890/2010. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 890/2010
Dosar nr. 693/302/2008
Şedinţa publică din 8 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 335 din 18 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006, invocată de către contestatorul C.D., cu motivarea că aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei.
În baza art. 386 lit. d) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de către C.D. – deţinut în Penitenciarul Rahova – împotriva sentinţei penale nr. 2487/2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 105127/302/2007.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, la data de 13 iunie 2007, C.D. a adresat judecătorului delegat o cerere în care a arătat că în penitenciar nu i se acordă niciun drept, nu se ţine cont de starea sa de sănătate gravă, că se va sinucide pentru a nu fi asasinat de conducerea A.N.P., prin supunere la rele tratamente şi tortură şi că doreşte ca judecătorul delegat să-i întocmească inventarul bunurilor şi să o cheme pe sora sa pentru a i le remite.
Prin adresa, judecătorul delegat i-a comunicat petentului că nu-i poate îndeplini cerinţele, întrucât nu are astfel de atribuţii.
Împotriva acestui răspuns C.D. a formulat contestaţie, arătând că judecătorul delegat trebuia să se pronunţe prin încheiere.
Cauza a fost înregistrată sub numărul 10512/302/2007.
Prin sentinţa penală nr. 2487/2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de către C.D.
S-a reţinut că, în mod corect, judecătorul delegat a calificat cererea condamnatului ca o declaraţie de intenţie, întrucât nu se contestau aspecte reglementate de Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, pentru ca judecătorul să se pronunţe prin încheiere.
Prin Decizia penală nr. 2504/R/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 10512/302/2007 s-a apreciat că, anularea sentinţei penale nr. 2487/2007 solicitată de către C.D., prin contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., revine spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
La data de 20 ianuarie 2008 a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, sub numărul 3865/3/2008 cererea formulată de către C.D. prin care acesta a adus completări contestaţiei în anulare formulate împotriva sentinţei penale nr. 2487/2007 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Prin încheierea din 7 februarie 2008 tribunalul a constatat că cererea depusă la data de 20 ianuarie 2008 nu poate fi calificată ca o nouă contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi sentinţe penale nr. 2487/2007 a Judecătoriei sectorului 5, ci reprezintă precizări la contestaţia depusă anterior, astfel că a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea cererii spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 335 din 18 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 693/302/2008, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006, invocată de către contestatorul C.D., deoarece nu are legătură cu obiectul cauzei.
În baza art. 386 lit. d) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de către C.D. împotriva sentinţei penale nr. 2487/2007 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5, în Dosarul nr. 105127/302/2007,
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.
Instanţa a reţinut, atât din precizările făcute de către contestatorul C.D., precum şi din calificarea dată cererii de către Tribunalul Bucureşti, că obiectul acesteia îl constituie contestaţia în anulare împotriva sentinţei penale nr. 2487/2007 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen.
Conform acestor dispoziţii legale, când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, se poate face contestaţie în anulare.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat lipsa motivării faptice a contestaţiei în anulare şi, raportat la dispoziţiile legale mai sus amintite a apreciat că, întrucât faţă de contestator nu s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul C.D. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în principal, condamnatul fiind nemulţumit de modul în care s-a judecat cauza la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti şi de respingerea excepţiei de neconstituţionalitate pe care a invocat-o în faţa aceleiaşi instanţe.
Analizând actele dosarului, tribunalul a dispus – prin încheierea de şedinţă din 11 mai 2009 – disjungerea judecării apelului declarat împotriva respingerii contestaţiei în anulare formulată de condamnat, de judecata recursului declarat de acesta împotriva respingerii excepţiei de neconstituţionalitate invocată în faţa primei instanţe.
Prin Decizia penală nr. 524/ A din 6 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul C.D. împotriva sentinţei penale nr. 335 din 18 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, în Dosarul nr. 693/302/2008.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul M.J.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, întrucât împotriva condamnatului nu s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, nemulţumirile acestuia referitoare la soluţiile date de judecătorul delegat cu executarea, nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs contestatorul C.D., care a reiterat motivele invocate în faţa instanţei de apel.
Prin Decizia penală nr. 41 din 8 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul C.D. împotriva sentinţei penale nr. 335 din 18 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi a Deciziei penale nr. 524 din 6 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost obligat recurentul la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul M.J.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. invocate de contestator, întrucât împotriva acestuia nu s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, contestatorul condamnat C.D. a declarat un nou recurs, susţinând că instanţa nu a efectuat o judecată corectă şi imparţială în cauză.
Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorul condamnat C.D. este inadmisibil având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
În raport de principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În cauză, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de contestatorul condamnat C.D. împotriva Deciziei penale nr. 41/R din 8 ianuarie 2010, prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat recursul declarat de acelaşi contestator împotriva Deciziei penale nr. 524 din 6 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalului Bucureşti.
Din dispoziţiile C. proc. pen. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată cu soluţionarea recursului prin Decizia penală nr. 41/R din 8 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Se constată aşadar că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 3851 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul condamnat C.D. împotriva Deciziei penale nr. 41/R din 8 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul contestator condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul condamnat C.D. împotriva Deciziei penale nr. 41/R din 8 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4251/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 9/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
