ICCJ. Decizia nr. 1370/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1370/2010
Dosar nr. 28/1/2010
Şedinţa publică din 7 septembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 ianuarie 2010, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a înregistrat „contestarea” rezoluţiei din 11 decembrie 2009, din Dosarul nr. 164/P/2009 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie formulată de R.G.
La data de 11 mai 2010, la dosarul nr. 28/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au ataşat Dosarul nr. 164/P/2009 şi lucrarea nr. 20/II-2/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti.
Analizând, astfel cum prevede art. 2781 alin. (7) din C. proc. pen., „contestarea” (calificată ca fiind plângere împotriva actului procurorului) rezoluţiei emisă în Dosarul nr. 164/P/2009, se constată că aceasta, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi A.M. sub aspectul infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptele neexistând.
Prin rezoluţia din 11 ianuarie 2010 emisă în Dosarul nr. 20/II.2/2010 procurorul şef al Serviciului Teritorial Bucureşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în baza dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., art. 222 din O.U.G. nr. 43/2002 a respins ca neîntemeiată plângerea petentului R.G. împotriva rezoluţiei procurorului adoptată în Dosarul nr. 164/P/2009.
„Contestarea” (plângerea) petentului R.G. împotriva rezoluţiei din 11 decembrie 2009 dispusă în Dosarul nr. 164/P/2009 introdusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, este greşit îndreptată pentru considerentele ce se vor dezvolta.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 din C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale ... date de procuror, persoana vătămată … poate face plângere ... la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Art. 281 din acelaşi cod, la lit. b) prevede: curtea de apel I judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de ... procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă judecătorii şi tribunale.
În cauză, actul procurorului a fost dispus privind-o pe procurorul B.A., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti şi, deci, competenţa de judecare a plângerii revine Curţii de Apel Bucureşti.
Conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (1)3 C. proc. pen. plângerea petentului R.G. se va trimite instanţei competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Trimite plângerea formulată de petentul R.G. spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 632/2010. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 849/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|