ICCJ. Decizia nr. 1408/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1408/2010
Dosar nr. 3593/1/2010
Şedinţa publică din 15 septembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi înregistrată la data de 8 februarie 2010 sub nr. 139/P/2010, petiţionarul B.N. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor judecători M.A., I.P., C.B. şi a magistratului-asistent B.G. de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv a magistratului judecător I.E.G. de la Curtea de Apel Piteşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii nominalizaţi în plângerea petiţionarului sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor.
Împotriva rezoluţiei nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010, petiţionarul B.N. a formulat plângere adresată procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind respinsă ca nefondată prin rezoluţia nr. 2363/1217/II-2/2010 din 30 martie 2010.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781, nemulţumit de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionarul B.N. s-a adresat cu plângere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 139/P/2010 şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii magistraţi.
Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din Dosarul nr. 139/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., se constată că plângerea formulată de petiţionarul B.N. este nefondată.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin dispoziţia şefului Inspectoratului general al Poliţiei Române din 17 februarie 2003, subcomisarul B.N. - Şef Birou I Arme, Substanţe toxice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Argeş - a fost sancţionat disciplinar cu retrogradarea din funcţie până la nivelul de bază al gradului profesional deţinut. S-a reţinut că în data de 5 noiembrie 2002, în timp ce un grup de cinci persoane a fost condus la sediul Secţiei nr. 1 Poliţie din municipiul Piteşti, subcomisarul B.N. a intervenit telefonic la Şeful acelei secţii de poliţie pentru ca două dintre persoane să nu fie reţinute.
Împotriva acestui act administrativ, persoana vătămată B.N. a formulat acţiune în contencios la Curtea de Apel Piteşti iar prin sentinţa civilă nr. 29/F-C din 30 ianuarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1032/46/2008 al Curţii de Apel Piteşti - magistratul cauzei fiind judecătorul G.I.E. - s-a dispus respingerea cererii de suspendarea şi anulare a dispoziţiei din 17 februarie 2003 a Şefului Inspectoratului general al Poliţiei Române.
Ulterior, prin decizia nr. 4632 din 27 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1032/46/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - completul fiind compus din judecătorii A.M., P.I., B.C. şi magistratul asistent B.G. - s-a dispus respingerea recursului declarat de persoana vătămată B.N.
Susţinerile persoanei vătămate în sensul că magistraţii au efectuat o evaluare „subiectivă şi discreţionară” a probelor sunt neîntemeiate.
Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliţie, fie de procuror ori de instanţa de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluţii şi hotărâri considerate nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara căilor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraţilor investiţi cu soluţionarea unei cauze reprezintă un drept constituţional al petiţionarului însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate.
Soluţia pe care o adoptă completul de judecată poate fi atacată şi - dacă se impune - îndreptată doar în căile de atac prevăzute de lege.
Pe de altă parte, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea credinţă dar şi o insecuritate juridică.
Cum în cauza de faţă actele premergătoare începerii urmăririi penale au stabilit fără echivoc, că membrii completelor de judecată au acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind vreo faptă cu conotaţie penală - atunci când au dispus respingerea cererii de suspendare şi anulare a dispoziţiei din 17 februarie 2003, respectiv respingerea recursului împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond - Înalta Curte constată că soluţia de netrimitere în judecată este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul B.N. împotriva rezoluţiei nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică şi va menţine rezoluţia atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.N. împotriva rezoluţiei nr. 139/P/2010 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 627/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 628/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
