ICCJ. Decizia nr. 1394/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1394/2010
Dosar nr. 3679/1/2010
Şedinţa publică din 10 septembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 26 august 2009 a fost înregistrată la grefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 6900/1/2009, plângerea formulată de partea vătămată T.V., în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva magistraţilor procurori B.Ş., C.E., R.O. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, şi a lucrătorilor de poliţie G.M., S.N., R.M. şi R.C., care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, solicitând tragerea acestora la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 2481, art. 268 şi art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod.
Prin sentinţa penală nr. 1985 din 23 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis plângerea formulată de parte vătămată T.V. împotriva rezoluţiei nr. 1855/P/2008 din data de 16 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A desfiinţat rezoluţia, precum şi rezoluţia nr. 1101/11/2/2009 din data de 23 iulie 2009 a aceleiaşi structuri a Ministerului Public şi a trimis plângerea formulată de susnumita persoană vătămată, împotriva magistraţilor procurori B.Ş., C.E., R.O. şi a lucrătorilor de poliţie G.M., S.N., R.M. şi R.C., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţii Secţia de urmărire penală şi criminalistică, spre competentă soluţionare.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa a reţinut că, în speţa dedusă judecăţii, plângerea vizează un magistrat procuror (B.Ş.), care, deşi iniţial avea grad de procuror de parchet de pe lângă judecătorie, la momentul adoptării rezoluţiei nr. 1855/P/2008 - 16 iunie 2009, a fost delegat, începând cu 1 iunie 2009, pentru o perioadă de aproximativ 9 luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Bucureşti, astfel că pentru pretinsele infracţiuni comise calitatea acestuia atrage competenţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în efectuarea cercetărilor.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub numărul 101/P/2010.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 22 octombrie 2008, la grefa secţiei a II-a penale şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 6350/2/2008, 2241/2008, persoana vătămată T.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale şi tragerea la răspundere penală a magistratului C.E., fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 2481 C. pen.
În motivarea plângerii, persoana vătămată, a susţinut că făptuitoarea nu i-a comunicat soluţia organului de urmărire penală cu privire la plângerea sa înregistrată la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti din 17 octombrie 2006.
Instanţa de judecată, prin încheierea de şedinţă publică din 07 noiembrie 2008, a scos de pe rol cauza penală şi a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale.
Ulterior, persoana vătămată a depus la acelaşi organ judiciar o nouă plângere, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor procurori B.Ş., R.O. şi C.E. şi a lucrătorilor de poliţie G.M., S.N., R.M. şi R.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 268, art. 2481 C. pen. şi art. 264 alin. (1) C. pen., pretins a fi fost comise cu prilejul instrumentării dosarelor nr. 4539/P/2006 şi nr. 8304/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
În Dosarul nr. 4539/P/2006, T.V. a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. reţinându-se că la data de 21 ianuarie 2006, susnumitul a participat în calitate de adjunct al şefului de staţie CFR Marfă Bucureşti - Progresul, împreună cu delegaţii a două societăţi comerciale, la deschiderea uşilor vagonului de marfă nr. x.
Deşi, cu acest prilej, a constatat că aproximativ 2,5 tone de cartofi era îngheţată, învinuitul T.V. a refuzat să întocmească un proces-verbal de constatare a pagubei şi în acest fel nu şi-a nerespectat atribuţiile de serviciu stabilite, atât prin fişa postului cât şi prin convenţia cu privire la transporturile internaţionale, precum şi prin Regulamentul de transport pe căile ferate în România.
Magistratul procuror B.Ş., ţinând seama de persoana învinuitului şi de împrejurările în care a fost comisă fapta, prin ordonanţa nr. 4539/P/2006, din data de 15 februarie 2007, a apreciat că, prin conţinutul ei concret, fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, motiv pentru care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.V. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, constând într-o amendă în cuantum de 800 lei.
T.V. a contestat faptul că i s-ar fi adus la cunoştinţă fişa postului, susţinând că semnăturile de pe tabel din dreptul numelui său ar fi fost executate de o altă persoană.
În acest sens, susnumitul a depus o plângere penală la grefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, unde a fost înregistrată sub nr. 8304/P/2006.
În această cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, care a concluzionat că semnăturile respective nu au fost executate de T.V., şi că nu se poate stabili persoana care a executat acele semnături, întrucât acestea sunt contrafăcute prin imitaţie liberă.
Magistratul procuror B.Ş., examinând întregul material probatoriu administrat în cauză, prin rezoluţia din data de 28 ianuarie 2008, a confirmat propunerea organului de poliţie de a nu se începe urmărirea penală în această speţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (Dosar nr. 8304/P/2006).
Împotriva soluţiilor adoptate în cele două dosare, T.V. a formulat plângeri, atât la procurorul ierarhic superior, cât şi la instanţa de judecată, care însă au fost respinse ca neîntemeiate ceea ce a constituit un motiv pentru partea vătămată T.V. de a formula noi plângeri, adresate ulterior şi altor organe judiciare, care însă nu aveau competenţa să se pronunţe cu privire la soluţiile adoptate în cele două dosare, mai sus expuse.
Cu privire la lucrarea înregistrată la organele de poliţie din 17 octombrie 2006, s-a constatat că aceasta a fost menţionată în evidenţa plângerilor, în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 27/2002.
După verificarea aspectelor sesizate, Secţia regională de Poliţie Transporturi Bucureşti a clasat lucrarea.
Prin rezoluţia nr. 101/P/2010 din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.Ş. (procuror delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie), C.E., R.O. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4, S.N., R.M. şi R.C. - lucrători de poliţie în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, G.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2481 C. pen., art. 268 C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a apreciat că magistraţii procurori şi lucrătorii de poliţie reclamaţi nu au făcut altceva decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu fără a manifesta părtinire în soluţiile adoptate.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul T.V. a formulat plângere, în condiţiile art. 278 C. proc. pen., la procurorul şef iar prin rezoluţia nr. 2239/11189/II-2/2010 dată de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. - a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petiţionarului, formulată împotriva soluţiei dispuse în Dosarul nr. 101/P/2010, precum şi comunicarea soluţiilor.
Nemulţumit de modul de soluţionare al plângerii sale, s-a adresat în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată, considerând că intimaţii se fac vinovaţi de faptele pentru care s-au efectuat acte premergătoare, acte care, în opinia sa, nu sunt complete deoarece intimaţii nu au fost audiaţi, astfel încât nu se poate vorbi de o cercetare prealabilă, motiv pentru care a solicitat admiterea plângerii sale şi trimiterea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale. De asemenea a învederat că se constituie parte civilă cu suma de 250.000 RON.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a verificat rezoluţia atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului Parchetului, în raport de criticile formulate de petiţionar.
Din analiza actelor premergătoare efectuate de procuror, care au stat la baza rezoluţiei din 15 februarie 2010 date în Dosarul nr. 101/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect şi temeinic motivat, în raport cu fiecare critică a petiţionarului, ce a fost examinată în concret şi căreia i s-a răspuns argumentat, procurorul a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de intimaţi întrucât faptele nu există.
În vederea realizării obiectului urmăririi penale, legea procesual-penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea prevăzută de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii cu a cărei săvârşire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea unora din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport cu această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi, respectiv, declanşarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competenţa procurorului, se dispune neînceperea acesteia.
În cauză, constatându-se inexistenţa infracţiunilor sesizate, în mod întemeiat s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi.
Lucrătorii de poliţie S.N., R.M. şi R.C. cât şi procurorii B.Ş., G.M., C.E. şi R.O. şi-au fundamentat propunerile şi soluţiile efectuate în cauzele respective, pe baza dispoziţiilor legale, exercitându-şi atribuţiile în mod legal.
Din actele dosarului nu a rezultat nici un indiciu că aceştia ar fi dat ajutor vreunui infractor în sensul dispoziţiilor art. 264 C. pen.
Primi procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 şi-a exercitat atribuţiile de serviciu corespunzător, iar R.M. şi G.M. au înaintat în mod corect dosarul procurorului, în vederea adoptării soluţiei, conform dispoziţiilor procedural penale.
Susţinerile petiţionarului, privind eventualele aspecte de netemeinicie sau nelegalitate ale soluţiilor acestora, chiar reale dacă ar fi fost, puteau fi valorificate în cadrul procedurii reglementate prin dispoziţiile art. 275-2781 C. proc. pen.
Simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţiile adoptate într-o cauză nu poate constitui motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât din activitatea de urmărire penală nu a rezult că procurorii ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie şi că şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu.
A raţiona altfel, ar însemna că independenţa procurorilor, stabilită prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie o noţiune lipsită de conţinut, de finalitate practică, ceea ce ar fi de natură a-i pune pe aceştia în imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile stabilite prin art. 63 din Legea nr. 304/2004 republicată, corespunzător dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Constituţia României.
Infracţiunea prevăzută de art. 268 C. pen. constă în punerea în mişcare a acţiunii penale, arestarea, trimiterea în judecată sau condamnarea unei persoane ştiind că este nevinovată, or, în speţă, faţă de petentul T.V. nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, nu s-a dispus trimiterea în judecată, iar soluţia adoptată faţă de acesta în Dosarul nr. 4539/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4, în care a avut calitatea de învinuit, a fost cea de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ astfel încât această infracţiune nu poate fi reţinută în sarcina intimaţilor.
Cu privire la cererea petiţionarului de constituire ca parte civilă cu suma de 250.000 RON este de reţinut faptul că dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., stabilesc condiţii precis determinate pentru repararea daunei morale sau a pagubei materiale produse unei persoane, dispoziţii care nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate reţine criticile formulate de petiţionar în plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., adresată instanţei supreme, referitoare la insuficienta cercetare, deoarece, pe de o parte, în etapa actelor premergătoare procurorul este singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente, iar pe de altă parte au fost efectuate acte premergătoare în cauză.
În etapa actelor premergătoare, etapă care se situează în afara procesului penal, se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte penale, astfel încât susţinerile petiţionarului sunt nefondate cu privire la neaudierea intimaţilor.
În raport cu cele menţionate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că rezoluţia din 15 februarie 2010 dată în dosarul nr. 101/P/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 2781 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionar.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petiţionar la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul T.V. împotriva rezoluţiei nr. 101/P/2010 din 15 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 543/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 627/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
