ICCJ. Decizia nr. 1954/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1954/2010
Dosar nr. 5962/1/2010
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2010
Asupra plângerii penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 21 mai 2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ulterior precizată, persoana vătămată A.P.F. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de magistraţii judecători din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen., pretins comise cu ocazia soluţionării Dosarului nr. 1264/301/2009.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie întrucât magistratul C.C. îndeplineşte funcţia de judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin rezoluţia nr. 504/P/2010 din 21 mai 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii B.C., de la Judecătoria Sector 3 Bucureşti, judecătorii O.B. şi P.I., de la Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 264 C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie procurorul de caz a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Partea vătămată A.P.F. a formulat o plângere penală împotriva A. - Sector 3 pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291 şi 293 C. pen. constând în utilizarea ilegală a CNP-ului său şi pretinsa retribuire ca angajat cu suma precizată, inclusiv impozitarea de către Agenţia Fiscală.
Cauza a fost soluţionată de judecătorul C.B. prin sentinţa penală nr. 104 din 24 februarie 2009, sentinţă menţinută prin decizia penală nr. 483/R din 6 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti pronunţată de judecătorii A.O.B., C.C. şi P.I.
S-a mai reţinut că aspectele sesizate de persoana vătămată în memoriul formulat nu pot fi reţinute indicii privind existenţa faptelor reclamate în sarcina niciunuia dintre magistraţii judecători care au instrumentat plângerea iniţială, în fond şi recurs.
Împotriva acestei rezoluţii persoana vătămată a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere respinsă prin rezoluţia nr., 5489/2669/II/2/2010 din 22 iunie 2010.
La data de 7 iulie 2010, în termen legal, persoana vătămată a formulat plângere în faţa judecătorului împotriva soluţiei formulate de procuror, fără a o motiva în fapt şi în drept, referindu-se generic la deposedarea samavolnică a sa de un apartament şi de mai multe bunuri mobile, iar la termenul fixat pentru soluţionarea plângerii nu s-a prezentat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, verificând rezoluţia atacată atât în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. şi a materialului din dosar şi în lipsa unor înscrisuri nou prezentate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că plângerea este nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., urmând a fi menţinută soluţia din rezoluţia procurorului.
Pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti nefavorabile petiţionarului de către magistraţii nominalizaţi nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
Conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 care reglementează Statutul judecătorilor şi procurorilor „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii” iar potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi obţinută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare a angajării penale a judecătorilor care le-au pronunţat.
Nu se poate susţine, în absenţa dovezilor, că actul emis de judecător în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie în sine un abuz în sens penal sau întruneşte elementul constitutiv al altor infracţiuni doar pentru faptul că nemulţumeşte una din părţi (cazul petentului) câtă vreme acesta a acţionat cu bună credinţă, prezumată ca fiind obiectivă.
Cum faptul contrar nu s-a dovedit (reaua credinţă a judecătorilor în pronunţarea hotărârilor) fapta aceasta nu se încadrează în sfera ilicitului penal.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii judecători aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă nu au îndeplinit un act pe care trebuiau să-l îndeplinească sau l-au îndeplinit în mod defectuos, greşit, necorespunzător conţinutului îndatoririlor lor, ori că au încălcat din culpă vreo îndatorire de serviciu prin care să-i fi produs petentului vreo vătămare importantă intereselor legale, în mod corect s-a dispus prin rezoluţia atacată soluţia de neîncepere a urmăririi penale pe considerentul inexistenţei infracţiunilor imputate prevăzute de art. 246 şi 264 din Codul penal.
Ca atare, plângerea este nefondată şi va fi respinsă, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.P.F. împotriva rezoluţiei nr. 504/P/2010 din 21 mai 2010 a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, rezoluţie pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3512/2010. Penal. şantajul (art.194 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 375/2010. Penal → |
|---|
