ICCJ. Decizia nr. 1924/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1924/2010
Dosar nr. 6287/1/2010
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6287/1/2010 petentul P.F.Ş. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei din 22 iunie 2010 dată în Dosarul nr. 5223/2467/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în vederea începerii urmăririi penale faţă de numitul A.D.Z.
În motivarea plângerii petentul învederează că rezoluţia atacată este nulă, deoarece lipseşte semnătura procurorului care a emis-o, iar din actele dosarului rezultă în mod clar vinovăţia intimatului A.D.Z.
La dosarul cauzei petentul a transmis un înscris, intitulat „chestiune prealabilă” în care a învederat că din dosar lipseşte denunţul calomnios, precum şi declaraţia sa dată la organele de poliţie din Arad, solicitând luarea măsurilor care se impun.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând plângerea petentului o consideră nefondată pentru următoarele considerente:
Petentul P.F.Ş. a formulat o sesizare împotriva lui A.D.Z. - episcop al Bisericii Evanghelice Litherane din România sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă.
Din conţinutul sesizării a rezultat că P.F.Ş. a avut în vedere faptul că episcopul A.D.Z. i-a formulat o plângere penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., pe care a adresat-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi că în dosarul astfel format a fost adoptată soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Cu privire la aceste aspecte s-a constatat că la data de 18 aprilie 2008, în numărul 1 al publicaţiei Semper Reformanda a apărut un articol intitulat „Scandal în Biserica Evanghelică, corupţie la nivel înalt”, semnat „sdg”, în care se prezentau o serie de critici la adresa episcopului A.D.Z., precum şi a unor aspecte de organizare şi funcţionare a cultului evanghelic lutheran.
Simţindu-se ofensat de conţinutul articolului şi având în vedere menţiunea nominală din caseta redacţională se menţionează că Semper Reformanda este o publicaţie de informare în masă editată de Asociaţia Dreptate şi Adevăr în Biserica Evanghelică Lutherană şi ca redactor şef este menţionată o singură persoană P.F.Ş. în calitate de redactor şef, episcopul A.D.Z. a considerat că P.F. se face răspunzător de apariţia respectivului text, astfel că a formulat plângere penală împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie, solicitând totodată şi identificarea autorului.
În cauza penală - Dosar nr. 3799/P/2008 - care s-a format la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a fost adoptată, la data de 26 februarie 2009, soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de P.F.Ş., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., reţinându-se că fapta sesizată (publicarea respectivului articol) „a fost comisă fără intenţia de a calomnia, ci doar cu scopul de a prezenta opiniei publice o situaţie de fapt, văzută din punctul de vedere al făptuitorului, care şi-a exprimat o părere în urma refuzului Bisericii Evanghelice Lutherane de a da informaţii despre activitatea desfăşurată ” .
În raport cu aspectele care s-au conturat în cauză, s-a constatat că episcopul A.D.Z., în împrejurările date, a formulat plângerea penală conform convingerii formate, pe care şi-a exprimat-o şi şi-a asumat-o în acest mod, nerezultând elemente de natură să evidenţieze existenta unor acţiuni de învinuire mincinoasă.
Prin rezoluţia nr. 616/P/2010 din 6 mai 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 259 C. pen., faţă de A.D.Z. - episcopul Bisericii Evanghelice Lutherane din România, apreciindu-se că fapta nu există.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, care prin rezoluţia nr. 5223/2467/II/2/2010 din 22 iunie 2010 a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii acestuia împotriva rezoluţiei nr. 616/P/2009 din 6 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi comunicarea soluţiei.
Nemulţumit de modul de soluţionare al plângerilor sale, petentul a formulat, în termen legal, în baza art. 2781 C. proc. pen., plângere la instanţa de judecată, solicitând desfiinţarea rezoluţiei.
Verificând legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate, Înalta Curte constată nefondată plângerea petentului.
Începerea urmăririi penale este condiţionată de existenţa unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârşirea unei infracţiuni. Totodată trebuie să se constate că nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
Instanţa constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus o soluţie legală şi temeinică, în cauză neexistând date care să justifice începerea urmăririi penale faţă de A.D.Z. pentru săvârşirea infracţiunii sesizate în plângerea adresată de petent.
Potrivit art. 259 alin. (2) C. pen. elementul material al infracţiunii de denunţare calomnioasă se prezintă sub forma producerii sau ticluirii de probe mincinoase, prin prezentarea în faţa organelor judiciare a unor probe inexistente sau inventate de făptuitor, de natură să lezeze onoarea şi demnitatea persoanelor învinuite pe nedrept.
Sub aspect subiectiv, autorul denunţului sau persoana care ticluieşte probele trebuie să ştie că învinuirea este mincinoasă şi urmează să o prezinte, ca atare, organelor judiciare, specific acestei infracţiunii fiind reaua credinţă a făptuitorului.
În cauză nu rezultă reaua credinţă a făptuitorului sub aspectul laturii subiective, întrucât există prezumţia şi indiciile că s-ar fi săvârşit o faptă penală însă, ulterior cercetărilor, s-a constatat că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie, soluţia dispusă nefiind în sensul inexistenţei faptei pentru a se putea presupune că învinuirile ar avea caracter mincinos, astfel încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Critica petentului cu privire la lipsa semnăturii procurorului de pe rezoluţia atacată este nefondată, aceasta purtând semnătura procurorului care a efectuat actele premergătoare efectuate în cauză, existând un exemplar semnat de procuror la urma lucrării.
Faţă de cele arătate, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată, menţinându-se rezoluţia atacată ca legală şi temeinică.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.F.Ş. împotriva rezoluţiei din 06 mai 2010 dispusă în Dosarul nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2053/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1624/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
