ICCJ. Decizia nr. 1928/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1928/2010
Dosar nr. 8044/1/2010
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 8044/1/2010 petentul B.A.A. a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului nr. 13386bis/3279/VIII/1/2010 în baza art. 2781 C. proc. pen., învederând faptul că a fost victima infracţiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., suferind atât daune morale, cât şi materiale.
În motivarea plângerii învederează că a respectat toate prevederile art. 222, depunând şi probele necesare pentru susţinerea acesteia, dar cu toate acestea i-au fost încălcate drepturile procesuale, cât şi cele constituţionale.
Petentul a ataşat plângerii sale un set de acte doveditoare, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea începerii urmăririi penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând plângerea petentului o consideră inadmisibilă pentru următoarele considerente:
La data de 29 iulie 2010, prin e-mail, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângerea penală, formulată electronic de către B.A. împotriva magistraţilor C.J., M.R., M.C.T., judecători la Curtea de Apel Braşov, pentru comiterea infracţiunii de calomnie.
Din analiza actelor dosarului au rezultat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 72/P/2001 din data de 17 mai 2010, inculpatul B.A.A. a fost trimis în judecată, alături de alţi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
În sarcina sa s-a reţinut că, în calitate de director general al SC S. SA Buzău, a dispus aprovizionarea acestei societăţi cu combustibil şi piese de schimb, la un preţ superior practicat de distribuitorii tradiţionali S.N.P.P., de la SC S.V.P. SRL, care la rândul ei se aproviziona de la SC S. SRL, precum şi folosirea bunurilor societăţii în scop contrar intereselor acesteia, dar în interesul altei societăţi ce a cauzat un prejudiciu de 3.046.464.330 lei.
Prin Ordonanţa nr. 4631/2000 emisă de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău la 7 februarie 2001, B.A.A. a fost reţinut pentru 24 de ore fiind învinuit pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reţinându-se că pe parcursul urmăririi penale a ameninţat un martor şi a folosit în mod ilegal creditul societăţii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, prin Ordonanţa nr. 72/P/2001 din 08 februarie 2001, a dispus obligarea acestuia să nu părăsească localitatea de domiciliu, municipiul Buzău, pe o durată de 30 de zile.
Ulterior, prin ordonanţa cu acelaşi număr, emisă la 10 februarie 2001 această măsură preventivă a fost înlocuită cu măsura arestării preventive, cu motivaţia că inculpatul a intimidat un martor prin ameninţarea cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Prin sentinţa penală nr. 351 din 6 decembrie 2004, pronunţată de Judecătoria Ineu în Dosarul nr. 887/R/2003, s-a dispus achitarea inculpatului B.A.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 26, art. 25 raportat la art. 260 alin. (4) C. pen., în baza art. 10 lit. d) corelat cu art. 11 pct. 2 C. proc. pen.
Sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr. 642/R din 29 iunie 2005 de Apel Timişoara, prin care s-a respins recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, declarat împotriva Deciziei nr. 161 din 29 martie 2005 de respingere a apelului promovat împotriva primei sentinţe penale.
La adoptarea soluţiei de achitare s-a avut în vedere că fapta inculpatului B.A.A. de a dispune aprovizionarea acestei societăţi cu combustibil, îngrăşăminte şi piese de schimb, la un preţ superior practicat de distribuitorii tradiţionali S.N.P.P., de la SC S.V.P. SRL, care la rândul ei se aproviziona de la SC S. SRL, ceea ce a cauzat un prejudiciu de 3.046.464.330 lei, nu a avut un caracter păgubitor, dimpotrivă a fost avantajos în condiţiile în care se apela la contractarea unui credit bancar în vederea aprovizionării directe de la unităţi specializate, respectiv S.N.P.P. Bucureşti, unde plata se efectua la 30 de zile, pe bază de comandă fermă, scrisoare de garanţie bancară, ceea ce presupune existenţa unor dispoziţii financiare.
Ca atare, s-a avut în vedere că actele imputate inculpatului au asigurat bunul mers al societăţii, aşa cum s-a concluzionat şi prin expertiza de specialitate administrată în cauză din oficiu.
Astfel, instanţa penală a apreciat că în sarcina inculpatului nu s-a putut reţine reaua credinţă, element constitutiv definitoriu al infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, iar partea vătămată SC S. SA Buzău s-a constituit parte civilă, precizând în mod expres că nu a înregistrat un prejudiciu.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 81 din 11 ianuarie 2006, reclamantul B.A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 10.120.000 euro, pentru prejudiciul material şi moral suferit ca urmare a arestării sale pe nedrept, invocându-se dispoziţiile art. 504 şi urm. C. proc. pen.
Prin încheierea nr. 200/2007 pronunţată în Dosarul nr. 12476/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Covasna, care prin sentinţa civilă nr. 77 din 27 ianuarie 2009, a admis în parte acţiunea civilă şi în consecinţă, Statul Român a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 9.987 lei daune materiale şi 2.000.000 daune morale.
Restul pretenţiilor formulate, precum şi cererile de intervenţie în interes propriu au fost respinse.
Prin decizia nr. 90/AP din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus respingerea apelului declarat de apelantul reclamant B.A.A., respingerea apelurilor declarate de apelanţii intervenienţi împotriva sentinţe civile nr. 77 din 27 ianuarie 2008 a Tribunalului Covasna.
Totodată, au fost admise apelurile declarate de apelanţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi Ministerul Finanţelor Publice, iar sentinţa civilă atacată a fost schimbată în parte, în sensul că au fost înlăturate dispoziţiile privind obligarea Statului Român la plata daunelor morale în cuantum de 2.000.000 lei.
La adoptarea soluţiei s-a avut în vedere că acţiunea formulată de reclamant a fost neîntemeiată întrucât Curtea a reţinut că arestarea acestui a fost perfect legală datorându-se chiar culpei reclamantului.
Astfel, luarea măsurii arestării a fost determinată de încercarea reclamantului de a zădărnici aflarea adevărului, prin ameninţarea unui martor cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Tot astfel, s-a mai reţinut că, ordonanţa procurorului nu a fost constată ca fiind nelegală printr-o hotărâre judecătorească, astfel că, arestarea a fost perfect legală, ca urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., iar privarea de libertate a reclamantului nu este rezultatul unei erori judiciare.
S-a arătat că, din materialul probator administrat în dosarul penal, la data luării măsurii arestării preventive, existau indicii temeinice că inculpatul faţă de care se efectua urmărirea penală a săvârşit fapta.
Împrejurarea că ulterior, în cursul judecăţii cauzei, în faţa instanţei au fost administrate probe noi din care au rezultat alte împrejurări de fapt decât cele aflate iniţial la dispoziţia organelor de urmărire penală, nu este de natură a influenţa caracterul legal al măsurii privative de libertate.
Fiind nemulţumit de această soluţie rămasă definitivă, petiţionarul B.A.A. a formulat prezenta plângere penală prin care solicită efectuarea de cercetări penale în legătură cu infracţiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., împotriva magistraţilor C.J., M.R., M.C.T., judecători la Curtea de Apel Braşov, în legătură cu soluţionarea Dosarului nr. 166/119/2007 al Curţii de Apel Braşov.
În motivarea plângerii se precizează că „cele trei judecătoare, instigate fiind de reprezentanţii Ministerului Public şi/sau ai Ministerului Finanţele m-au acuzat de încercarea de a influenţa un martor, fapt pentru care nu am fost niciodată cercetat şi deci nu am avut posibilitatea să mă apăr.
Prin calomnia la care am fost supus, am suferit daune morale şi materiale urmând să mă constitui parte civilă împotriva celor care se va dovedi că m-au calomniat, precum şi împotriva celor care au instigat ” .
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nemulţumirea petentului faţă de soluţia adoptată de judecători nu poate conduce la concluzia că hotărârile judecătoreşti pot fi criticate şi în alt cadru în afara căilor de atac expres prevăzute de lege.
Magistraţii C.J. şi M.C.T. şi-au exercitat atributele de serviciu în limitele competenţelor stabilite de lege, neacţionând cu rea-credinţă sau din culpă gravă. În ceea ce priveşte sesizarea formulată împotriva magistratului M.R. s-a considerat că nu are nici un fundament, argumentare sau motivare, întrucât acesta nu s-a pronunţat în vreo cauză care să-l privească pe petent.
Astfel, s-a considerat că nu sunt întrunite dispoziţiile legale aplicabile în materia plângerii, respectiv dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., neexistând indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni, motiv pentru care plângerea petentului a fost respinsă, iar soluţia i-a fost comunicată.
Împotriva soluţiei dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, petentul B.A. a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de casare, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, date de procuror, partea vătămată, precum şi orice alte persoane a căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de procuror a modului de rezolvare, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Astfel, din textul de lege citat, rezultă că pot fi atacate cu plângere la instanţele de judecată doar rezoluţiile sau ordonanţele de neîncepere a urmăririi penale, a rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale date de procuror.
Soluţia pronunţată în rezoluţia din 20 august 2010 în Dosarul nr. 13386bis/3249/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, împotriva căreia petentul B.A. a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. la instanţa de judecată nu se încadrează în cele ce pot fi atacate cu plângere la instanţa de judecată, motiv pentru care va respinge ca inadmisibilă plângerea petentului B.A.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.A.A.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă .
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1624/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 970/2010. Penal → |
|---|
