ICCJ. Decizia nr. 63/2010. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 63/2010
Dosar nr. 3633/104/2009
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2010
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1158 din 28 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 798/104/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de inculpatul E.P.P. împotriva deciziei penale nr. 13 din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală, hotărâre prin care susnumitul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208-209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. b) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 75 lit. c), 37 lit. a) şi 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 240/2005 a Tribunalului Olt, care s-a adăugat pedepsei de 3 ani închisoare, astfel că inculpatul urmează să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în condiţiile prevăzute de art. 71, 64 lit. a) C. pen.
Prin cererea formulată la data de 9 noiembrie 2009, inculpatul E.P.P. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1158 din 28 martie 2008 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, susţinând că în tot timpul judecăţii procesului, s-a aflat în Italia, împreună cu familia, având un loc de muncă stabil. În acest sens, contestatorul a depus înscrisuri din care rezultă că în luna iulie 2007 dobândise drept de şedere regulamentară în Italia, iar în luna octombrie a aceluiaşi an era încadrat în muncă în această ţară.
Contestatorul a învederat că la începutul lunii noiembrie 2009 a fost încarcerat în arestul Poliţiei italiene, în executarea mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.
Cererea de contestaţie în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 396 lit. a) şi b) C. proc. pen., condamnatul arătând că nu a fost legal citat şi nu a avut cunoştinţă de stadiul procesului penal şi de soluţiile dispuse, astfel că nici nu şi-a putut formula o apărare adecvată.
Examinând cererea de contestaţie în anulare sub aspectul admisibilităţii sale în principiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Inculpatul E.P.P. a fost prezent în faţa instanţei de judecată, Tribunalul Olt, la termenul din 6 noiembrie 2006, când a şi fost audiat (fila 103 - Dosarul nr. 797/P/2006).
Ulterior acestei date, în căile ordinare de atac declanşate, inculpatul nu a comunicat schimbarea domiciliului său, astfel cum îl obligau prevederile art. 177 alin. (3) C. proc. pen. În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 177 C. proc. pen., instanţele de apel şi recurs l-au citat la adresa de domiciliu cunoscută şi menţinută pe tot parcursul procesului penal, din mun. Slatina. Jud. Olt.
În timpul judecăţii apelului, instanţa a depus diligenţe pentru aducerea în faţa sa cu mandat a inculpatului, împrejurare în care organele de poliţie au aflat că inculpatul se află în Spania (p. 55 dosarul Curţii de Apel Craiova).
La termenul de judecată a recursului, din data de 28 martie 2008, procedura de citare a inculpatului s-a realizat la domiciliul cunoscut, prin afişare, inculpatul neîncunoştiinţând despre stabilirea sa la o altă adresă.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că citarea inculpatului în recurs s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, iar cererea de contestaţie în anulare nu este admisibilă întrucât contestatorul este în culpă de a nu fi comunicat instanţei schimbarea adresei la care să fie citat, iar invocarea dispoziţiilor art. 386 lit. a) şi b C. proc. pen. este formală.
Cât priveşte faptul că cererea nu este formulată de contestator, iar semnătura depusă pe aceasta nu i-ar aparţine, Înalta Curte constată că nu există dovezi în acest sens, astfel că, deşi este puţin probabil ca cererea depusă personal să fi fost făcută de partea aflată în detenţie în Italia, în lipsa dovezilor privind stabilirea acestei împrejurări, va depăşi acest aspect, procedând la verificarea admisibilităţii în principiu, astfel cum s-a arătat mai sus.
Constatând că cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă pentru motivele arătate, Înalta Curte o va respinge ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul E.P.P. împotriva deciziei penale nr. 1158 din 28 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2469/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2063/2010. Penal → |
|---|
