ICCJ. Decizia nr. 1121/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1121/2011
Dosar nr. 801/64/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 104/F din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.C. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov emisă la data de 4 august 2010 în dosarul penal nr. 1727/P/2009, pe care a menţinut-o.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rezoluţia atacată, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul D.E., notar, sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta reclamată nu există, potrivit art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen..
S-au reţinut următoarele:
Petentul C.C.I. a fost căsătorit cu numita C.M. Căsătoria părţilor s-a desfăcut aproximativ în cursul anului 1998, urmând ca fiica acestora, numita C.A. să locuiască cu mama sa.
C.C.I., de profesie medic, s-a stabilit în Franţa, iar T.(fostă C.) M. s-a stabilit în Belgia.
În perioada 2000-2001, C.C.I. a solicitat mamei sale C.A., să-i trimită în Franţa actul de proprietate al casei părinteşti, pentru a gira la bancă un împrumut.
Urmare faptului că numita C.A. a refuzat să dea curs solicitării, relaţiile dintre mamă şi fiu s-au deteriorat. De menţionat este faptul că numitul C.C.I. era singurul fiu.
Din cuprinsul declaraţiilor martorilor V.V., V.V.M. se reţine că, începând cu anul 2000 C.A. a fost ajutată în ce priveşte cheltuielile de întreţinere de fosta noră T.M. şi nepoata sa C.A.
În anul 2005, C.A. s-a deplasat în Belgia, unde a locuit câteva săptămâni cu nepoata sa, după care intenţionând să-l viziteze şi pe fiul său în Franţa, l-a contactat telefonic, dar a fost refuzată categoric de acesta.
La întoarcerea în ţară, C.A. însoţită de martorii V.V. şi V.V.M., s-a deplasat la Biroul Notarului Public D.E., întrucât intenţiona să-l repună în drepturi pe C.C.I., care fusese dezmoştenit de tatăl său, C.I.
În această împrejurare de fapt, notarul public D.E. l-a contactat telefonic pe C.C.I. şi i-a adus la cunoştinţă că mama sa doreşte să treacă pe numele lui imobilul în care locuia, urmând ca aceasta să-şi păstreze uzufructul viager.
Potrivit declaraţiilor martorilor V.V. şi V.V.M., coroborate cu declaraţia numitului D.E., a rezultat că numitul C.C.I. a respins în mod repetat orice modalitate de conciliere, refuzând să revină în ţară pentru încheierea unui act translativ de proprietate.
Fiind dezamăgită de atitudinea fiului său, C.A. a hotărât să lase moştenirea nepoatei sale C.A. Astfel, în data de 7 august 2007, în faţa notarului public D.E. a fost încheiat în formă autentică contractul de donaţie prin care C.A., în calitate de donatoare a donat numitei C.A., dreptul de nudă proprietate asupra imobilului situat în Braşov, donatoarea reţinându-şi dreptul de uzufruct viager asupra imobilului.
Martora S.M., care locuia în vecinătatea numitei C.A. şi pe care o vizita aproape zilnic a declarat că nu a constatat vreodată ca aceasta să prezinte pierderi de memorie, tulburări de limbaj (uitarea unor cuvinte) sau dezorientarea temporo-spaţială (uitarea adresei sau a locului unde şi-a pus anumite obiecte).
S-a reţinut că starea de fapt expusă este dovedită de declaraţiile martorilor audiaţi care au confirmat, constant, faptul că numita C.A. nu a prezentat nici un fel de simptome care să ducă la concluzia că suferă de vreo boală psihică sau că nu are discernământul păstrat. Relevant este aspectul relevat de martori în sensul că susnumita a încercat în mai multe rânduri să îl contacteze pe petent, însă acesta a refuzat orice colaborare. Mai mult, chiar şi notarul D.E. l-a contactat telefonic pe petent şi i-a adus la cunoştinţă faptul că mama sa doreşte să treacă apartamentul pe numele său, acesta refuzând constant orice tentativă de reconciliere. De asemenea, notarul a arătat că a înmânat petentului, la cererea acestuia, un exemplar al contractului de donaţie.
S-a mai reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 6242/2009, Judecătoria Braşov a admis doar parţial acţiunea petentului (sub aspectul reducţiunii donaţiilor) şi a respins petitul privind anularea contractului de donaţie pentru vicierea consimţământului donatoarei C.A., instanţa analizând pe larg susţinerile petentului şi respingându-le ca nefondate.
Prin urmare, plângerea petentului în sensul că notarul public a autentificat în mod deliberat un contract de donaţie deşi cunoştea că donatoarea are discernământul afectat este nefondată, petentul neprezentând nicio dovadă în susţinerea afirmaţiilor sale.
Faptul că petentul este nemulţumit în prezent de situaţia existentă nu poate fi imputat niciunei alte persoane, din dosarul cauzei nerezultând indicii în sensul că persoana reclamată ar fi comis vreo infracţiune în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2871 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) şi (8) din acelaşi cod, judecătorul, soluţionând plângerea, pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la literele a,b,c de la alin. (8).
Conform prevederilor art. 2781 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 şi intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă
În cauză, hotărârea recurată de petiţionar a fost pronunţată la data de 21 decembrie 2010, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri.
În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 104/S din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 626/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1125/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
