ICCJ. Decizia nr. 2263/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2263/2011
Dosar nr. 8990/2/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă plângerea formulată de petentul F.V. împotriva rezoluţiei nr. 1799/11/2/2010 din data de 15 septembrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a Rezoluţiei nr. 1543/P/2008 din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, desfiinţată rezoluţia din 15 septembrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în parte, rezoluţia din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (privindu-l pe avocatul E.P.), cauza fiind trimisă la procuror, în vederea începerii urmăririi penale.
Analizând conţinutul plângerii, precum şi actele şi lucrările dosarelor, Curtea de apel a reţinut că prin rezoluţia din 17 august 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus:
Neînceperea urmăririi penale faţă de avocat C.M.N. pentru aspectul săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., întrucât termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit şi pentru art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiuni.
Neînceperea urmăririi penale faţă de avocat E.P., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public S.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor sus-menţionate.
Neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public A.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Din actele administrate în cauză a rezultat că numita C.M.N. din cadrul Cabinetului Individual de Avocatură „F.V." a întocmit în mod fraudulos contractul de vânzare-cumpărare nr. 7 din 16 iulie 2001 atestând menţiuni necorespunzătoare adevărului, cu privire la persoanele care au semnat contractul de vânzare-cumpărare la rubrica „vânzători".
Astfel, în urma efectuării mai multor constatări tehnico-ştiinţifice grafoscopice, s-a concluzionat că semnăturile de la rubrica „vânzători - uzufructari" de pe contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de uzufruct viager încheiat între J.P. şi J.S. cu S.R. autentificat sub nr. 07 din 06 iulie 2001 la Cabinetul Individual de Avocatură „F.V." nu au fost executate de J.P., respectiv J.S.
Aşadar, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. există şi a fost săvârşită de avocat C.M.N., însă, analizând actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că în sarcina avocatei C.M.N. nu a fost reţinută săvârşirea infracţiunii prevăzut de art. 290 C. pen. întrucât termenul de prescripţie al răspunderii penale s-a împlinit motiv pentru care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
Referitor la avocatul E.P. a rezultat din rechizitoriu că acesta a întocmit, în mod fraudulos contractul de vânzare-cumpărare nr. 3 din 16 ianuarie 2004, atestând menţiuni necorespunzătoare adevărului, în sensul că numitul F.V. s-a prezentat în faţa sa şi a semnat la rubrica „vânzător" contractul de vânzare-cumpărare nr. 3 din 16 ianuarie 2004, prin care F.V. a vândut apartamentul său situat în Bucureşti, sector 6 numitei B.E. contra sumei de 750.000.000 lei vechi.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice grafoscopice prin care să se stabilească dacă contractul de vânzare-cumpărare nr. 3 din 16 ianuarie 2004 a fost semnat la rubrica „vânzător" de către F.V.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 228828 din 15 iulie 2008 a concluzionat că semnătura de la rubrica „vânzător" de pe contractul de vânzare-cumpărare în litigiu a fost executată de către F.V.
În cauză a fost audiat numitul E.P. care, în declaraţia dată, susţine că F.V. s-a prezentat la cabinetul său şi a semnat contractul în litigiu.
F.V., fiind audiat, a arătat că nu a intenţionat niciodată să vândă imobilul proprietatea sa şi, nu a semnat nici un act de vânzare-cumpărare în faţa vreunui avocat.
Având în vedere probele administrate în cauză s-a constatat că, în sarcina numitului E.P. nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii în raport de latura obiectivă.
Astfel, s-a constatat că singura probă în sprijinul învinuirii este declaraţia persoanei vătămate F.V. care, audiat fiind susţine că nu s-a prezentat niciodată în faţa unui avocat şi nu a semnat nici un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul proprietatea sa din Bucureşti, arătând însă că în anul 2007, la domiciliul său, s-a prezentat o persoană, „I.C." care s-a recomandat ca fiind de la primărie şi i-a solicitat să semneze patru hârtii în vederea obţinerii unui ajutor.
Din probatoriul administrat în cauză, aşa cum s-a arătat, nu rezultă cu certitudine că fapta a fost săvârşită de avocatul E.P., motiv pentru care s-a dispune neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen.
Din actele premergătoare, administrate în cauză a rezultat că la Biroul Notarului Public „A.S. şi M.S. s-a prezentat o persoană care s-a recomandat a fi N.M. şi a solicitat autentificarea unei procuri.
Notarul public M.S. a autentificat procura nr. 720 din 14 februarie 2008 şi, ulterior, în baza acestei procuri contractul de vânzare-cumpărare nr. 1226 din 10 martie 2008 prin care N.M., prin mandatar S.P. a înstrăinat apartamentul din comuna 1 Decembrie în favoarea numitului G.D.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 229227 din 19 august 2008 a concluzionat că la rubrica „Mandant" de pe procura autentificată sub nr. 720 din 14 februarie 2008 prin care N.M. îl împuternicea pe S.P. să vândă imobilul în cauză nu a fost executată de N.M.
La dosarul cauzei au fost depuse de către notarul public M.S. actele în baza cărora a autentificat procura în discuţie, respectiv copie de pe adeverinţa de identitate a numitei N.M. şi de pe cartea de identitate a numitului S.P.
Totodată, în dosar se află cererea pentru eliberarea actului de identitate (vol. 6 fila 36) trimisă de SPCEP Jilava şi din compararea celor două fotografii rezultă că fotografia de pe adeverinţa de identitate este aceeaşi cu cea de pe cererea de eliberare a actului de identitate.
În concluzie, fotografia de pe adeverinţa de identitate prezentată notarului este a numitei N.M.
Aşadar, la notar s-a prezentat o altă persoană care s-a legitimat cu adeverinţa de identitate a persoanei vătămate, N.M. şi, în aceste împrejurări, a fost autentificată procura.
În cauză a fost audiat notarul public M.S. care nu a putut da relaţii strict legate de autentificarea acestei procuri, însă a precizat că sigur a existat o asemănare între persoana din fotografia de pe adeverinţa de identitate şi persoana care s-a legitimat cu aceasta, întrucât în lipsa acestei asemănări nu ar fi încheiat actul.
Numitul S.P. nu a putut fi audiat, întrucât s-a sustras urmăririi penale, iar declaraţia numitei C.S.G. implicată în vânzarea imobilului numitei N.M. este irelevantă sub acest aspect.
Analizând actele premergătoare administrate în cauză s-a constatat că în sarcina notarului public M.S. nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., întrucât din probele administrate n-au rezultat date şi indicii temeinice care să confirme vinovăţia notarului.
Astfel, în lipsa persoanei care s-a prezentat în faţa notarului şi s-a legitimat cu adeverinţa de identitate pe care se afla fotografia numitei N.M. pentru a putea aprecia asemănarea sau lipsa asemănării între cele două persoane s-a apreciat că nu poate fi reţinută vinovăţia notarului S.M., nici sub forma intenţiei, nici sub forma culpei şi, în aceste împrejurări fapta notarului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 249 şi art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în raport de latura subiectivă.
S-a dispune neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public A.S. (decedat), întrucât fapta nu a fost săvârşită de către aceasta.
Examinând plângerea împotriva soluţiei şi actele premergătoare din dosarul nr. 1543/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată.
În termenul prevăzut de art. 2781 C. proc. civ., petiţionarul a formulat plângere împotriva rezoluţiilor procurorului, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 4 aprilie 2010 sub numărul 8990/2/2010, solicitând trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul E.P., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 215 şi art. 290 C. pen.
S-a reţinut că plângerea este fondată.
Astfel, instanţa a reţinut că procurorul a omis să se pronunţe asupra săvârşirii de către intimatul E.P. a infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi nu a administrat toate probele necesare stabilirii clare a situaţiei de fapt.
Prin urmare, Curtea în urma verificării actelor şi lucrărilor dosarului a apreciat că în cauză trebuie să se administreze următoarele probe:
- verificarea dacă la data atestării avocatul deţinea un instrument de aplicare a timbrului sec şi ştampila folosită
- verificarea dacă vânzarea se regăseşte în contractele de asistenţă juridică şi in chitanţierele avocatului.
- verificarea dacă B.E. şi ceilalţi beneficiari de contracte de la E.P. sunt rude, dacă au mai comis fapte similare, dacă vânzătorii au fost abordaţi după acelaşi mod de operare.
- verificare celelalte persoane din agenda cu ponturi.
- verificarea dacă a procedat la audierea convorbirilor telefonice interceptate pentru a vedea dacă sunt aspecte care interesează cauza.
- verificare dacă avocatul deţinea în ianuarie 2004 un registru de atestări şi sediul profesional, la adresa menţionată în contract
- verificare cine a cumpărat uşa montată la apartamentul din strada Braşov
- verificare dacă cele susţinute de E.P. sunt sau nu adevărate
- audiere părţi
- verificare cine şi în ce condiţii a întocmit actele cadastrale, precum şi cine a fost solicitantul
- verificare dacă avea unde să plece în provincie şi din ce să trăiască.
- verificare dacă a încercat să explice de ce trebuia să fie răpit, din moment ce exista un act de vânzare cumpărare şi putea fi evacuat pe căi legale.
- verificare dacă persoanele din agenda ridicată de la M.I. şi M.C. au fost abordate de C.T.V. care li s-a prezentat "I.C."
- verificare dacă la unităţile de poliţie mai sunt înregistrate plângeri penale care privesc caracterul fals al unor contracte atestate de E.P.
- audieri vecinii de bloc.
- verificări cu privire la copiile actelor de proprietate care se pretinde că ar fi fost făcute după actele petentului.
- verificări la arhiva SPFPL Sector 6 Bucureşti,
- verificare dacă există înregistrarea la SNUAU 112.
Pentru aceste motive plângerea formulată de petentul F.V., a fost admisă, rezoluţia din 15 septembrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost desfiinţată în totalitate şi, în parte, rezoluţia din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (privindu-l pe avocatul E.P.).
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs intimatul E.P. criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei admiterii a plângerii petiţionarului.
La termenul din data de 2 iunie 2011, înalta Curte, din oficiu a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de recurentul intimat E.P. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul intimat E.P. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 " Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 61 din 22 februarie 2011 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în calitate de instanţă de fond fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen.
Împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de recurentul intimat.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. cu consecinţa obligării recurentului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intimatul E.P. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul intimat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2262/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2342/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
