ICCJ. Decizia nr. 1801/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1801/2011
Dosar nr. 1254/42/2010
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30 din 11 februarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul T.C., împotriva rezoluţiei nr. 1597/11/2/2010 din 09 decembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
A fost obligat petiţionarul la 100lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotăra astfel prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 626/P/2010 din 25 octombrie 2010 Procurorul şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de: I.C., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, B.(V.)E., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, D.L., magistrat judecător la Judecătoria Buzău, G.M., magistrat judecător la Judecătoria Buzău, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., constatând că faptele reclamate nu există.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.R.D., inspector de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există.
Petentul a solicitat antrenarea răspunderii penale a intimaţilor pentru comiterea infracţiunilor de mai sus, deoarece aceştia au realizat o greşită apreciere a mijloacelor de probă şi au adoptat soluţii greşite în ceea ce priveşte soluţionarea pe cale judiciară a conflictului ce a avut loc la 13 ianuarie 2006 între petentul T.C. şi numitul S.C.G.
Petentul T.C. la data de 16 ianuarie 2006 a adresat o plângere prealabilă organelor de poliţie, susţinând că la data de 13 ianuarie 2006 a fost lovit de un tânăr necunoscut, ce a fost identificat ulterior ca fiind S.C.G., iar după efectuarea cercetărilor, poliţia a propus neînceperea urmăririi penale împotriva acestuia pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.
Prin rezoluţia nr. 20020/P/2006 din 30 mai 2006 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a confirmat această propunere, apreciind că fapta prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. nu a fost săvârşită de către persoana acuzată, iar în ceea ce priveşte restul leziunilor suferite de petent, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de judecată, conform art. 180 alin. (2) C. pen. rap. la art. 279 alin. (2) C. proc. pen., în vigoare la data comiterii infracţiunii.
Procurorul, a avut în vedere starea de dubiu ce a fost rezultată din interpretarea unor circumstanţe ale speţei, respectiv: persoana vătămată s-a prezentat la medicul ortoped la 3 zile după agresiune, deşi secţia de ortopedie a funcţionat prin serviciul de urgenţă; cu toate că s-a invocat starea de şoc determinată de comoţia cerebrală, acest diagnostic nu a impus internarea pacientului; persoana vătămată nu a acuzat dureri la genunchiul stâng în seara de 13 ianuarie 2006, când s-a prezentat la Spitalul Judeţean Buzău, nestabilindu-se un astfel de diagnostic; persoana vătămată a fost audiată de către organele de poliţie chiar la 13 ianuarie 2006, după formularea plângerii, fără însă a acuza dureri sau leziuni la picior; persoana vătămată s-a prezentat la SML Buzău, după aplicarea aparatului gipsat, astfel că medicul legist nu a putut evidenţia o serie de leziuni locale sau de vecinătate la nivelul piciorului stâng, al căror aspect sau gravitate ar fi putut orienta medicul în vederea stabilirii vechimii lor; SML Buzău a precizat că nu se poate exclude în totalitate un traumatism supraadăugat prin intervalul liber din perioada 13 ianuarie 2006-16 ianuarie 2006; deci persoana vătămată a suferit o entorsă la genunchiul stâng, toate leziunile ce s-au putut produce prin mecanismul pasiv de cădere sunt localizate pe partea dreaptă a corpului; leziunile de menise nu necesită intervenţie medicală imediată, o atare suferinţă putând fi suportată de pacienţi mai multă vreme.
S-a mai reţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., prin sentinţa penală 374 din 17 aprilie 2007 pronunţată în dosarul 5799/2006, Judecătoria Buzău a dispus conform art. 285 C. proc. pen. scoaterea cauzei de pe rol înaintarea ei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru a se efectua cercetări în legătură cu comiterea infracţiunii prev. de art. 181 C. pen., deoarece potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 42 din 27 ianuarie 2006 avizat de Comisia de Avizare şi Control, persoana vătămată a suferit leziuni ce necesită mai mult de 60 zile de îngrijiri medicale.
După trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, acesta a fost repartizat aceluiaşi procuror care la 18 septembrie 2007 a confirmat prin rezoluţie începerea urmăririi penale faţă de învinuitul S.C.G. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 181 C. pen.
S-a mai reţinut că prin referatul întocmit, inspectorul de poliţie, M.I. din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău a propus scoaterea de sub urmărire penală a aceluiaşi învinuit pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. şi neînceperea urmăririi penale a acestuia pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., apreciind că faptele nu există, apreciere fundamentată pe starea de dubiu existentă cu privire la faptul că leziunile persoanei vătămate ar fi fost produse în mod exclusiv ca urmare a agresiunii exercitate de către învinuit.
Propunerea de neîncepere a urmăririi penale şi de scoatere de sub urmărire penală a fost confirmată prin rezoluţia 2372/P/2007 din 14 ianuarie 2008 adoptată de către procuror I.C., rezoluţie care a fost atacată cu plângere conform art. 278 C. proc. pen. de către petentul T.C.
Soluţionând această plângere, prim procurorul delegat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus respingerea acesteia, apreciind că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor legale ce vizează incompatibilitatea procurorului, astfel cum a susţinut petentul, deoarece urmărirea penală nu a fost efectuată de către procuror, astfel cum impun dispoziţiile menţionate, ci doar, procurorul a supravegheat cercetările efectuate de organele de poliţie, criticile petentului cu privire la interpretarea materialului probator fiind de asemenea nefondate.
Uzând de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petentul s-a adresat Judecătoriei Buzău contestând rezoluţiile de mai sus, iar prin încheierea din 14 mai 2008 Judecătoria Buzău în dosarul 2269/200/2008 a dispus admiterea plângerii petentului, desfiinţarea rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală nr. 2272/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău şi reţinerea cauzei spre judecare, constatând că în cauză sunt indicii cu privire la existenţa faptei de vătămare corporală.
Prin sentinţa penală nr. 225 din 25 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2369/200/2008 ai Judecătoriei Buzău, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului S.C.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (2) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât faptele nu au fost comise de inculpat.
Judecătoria Buzău prin sentinţa penală 173 din 23 februarie 2009 pronunţată în dosarul 9137/200/2008 a respins plângerea formulată de către acelaşi petent T.C. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 6060/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău privind pe făptuitorul A.C. şi S.L., cercetaţi sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), cei doi fiind audiaţi ca martori în dosarul nr. 2372/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
S-a mai reţinut în cuprinsul ordonanţei atacate în prezent că, urmarea strămutării cauzei la Tribunalul Bacău, a fost soluţionat recursul promovat de către petentul T.C. şi prin decizia nr. 13/14 ianuarie 2010 a Tribunalului Bacău s-a dispus, după admiterea recursului, condamnarea inculpatului S.C.G., în baza art. 181 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2000 lei amendă penală cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Prin ordonanţa atacată, s-a constatat că în sarcina magistraţilor judecători şi procurori nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor reclamate de persoana vătămată, întrucât potrivit dispoziţiilor legale, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu toate actele procurorului sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, iar soluţiile dispuse de instanţa de judecată sunt supuse controlului instanţei superioare prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Împotriva ordonanţei nr. 626/P/2010 din 25 octombrie 2010 a Procurorului şef secţie urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, petentul T.C. s-a adresat cu plângere conform art. 278 C. proc. pen., procurorului ierarhic superior.
Prin rezoluţia nr. 1597/11/2/2010 din 09 decembrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că soluţia atacată este justă şi are la bază acte premergătoare concludente şi suficiente, iar în fapt petentul nu conferă elemente de natură concretă pentru a se reţine existenţa vreunei fapte cu potenţial caracter penal.
Împotriva celor 2 soluţii, petentul T.C. s-a adresat cu plângere instanţei de judecată în condiţiile prevăzute de art. 278/1 C. proc. pen., susţinând că plângerea sa nu priveşte faptele de conduită contrare atribuţiilor de serviciu săvârşite de către magistraţii procurori şi judecători care s-au pronunţat în cauză, ci se referă la acte şi fapte săvârşite de către aceştia şi care, dacă erau cercetate corespunzător prevederilor legale, se putea concluziona că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor invocate.
A mai precizat petentul că, în cauză au fost nesocotite disp. art. 49 alin. (4) C. proc. pen. privind incompatibilitatea, ignorându-se totodată principiile ce stau la baza procesului penal, precum şi dispoziţiile art. 65 C. proc. pen. referitoare la sarcina administrării probelor.
Curtea de Apel a constatat plângerea ca fiind nefondată, şi a respins-o conform art. 278/1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., fiind menţinute soluţiile de neurmărire penală dispuse în cauză, ca fiind legale şi temeinice, în mod judicios observându-se inexistenţa infracţiunilor reclamate în materialitatea lor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul. Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 278 ind. 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în disp. art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesuală penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 11februarie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 386/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul T.C. împotriva sentinţei penale nr. 30 din 11 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1798/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1803/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
